Poiana Sărată (în maghiară Sósmező sau Soósmező, în germană Salzfelden) este un sat în comuna Oituz din județul Bacău, Transilvania, România. Este una dintre puținele așezări din județ poziționate dincolo de creasta carpatică, în regiunea istorică a Transilvaniei.

Istoric, cultură și educație

Poiana Sărată este o așezare veche din zona montană a Oituzului, ale cărei începuturi datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Teritoriul a fost mult timp disputat între locuitorii din Brețcu și Regimentul Secuiesc de Graniță cantonat la Târgu Secuiesc. În anul 1813, o sentință imperială a confirmat proprietatea asupra terenului în favoarea orașului Brețcu, iar în 1821 baronul colonel Johann Purcell von Roreston, comandantul celui de-al Doilea Regiment Secuiesc de Graniță, a propus împăratului Francisc I întemeierea unui sat grăniceresc la vama Oituzului.

Satul s-a dezvoltat pe o poiană străbătută de izvoare sărate – de unde și numele actual – iar locuitorii erau la început grăniceri și crescători de animale. În secolul al XIX-lea sunt atestate mici exploatări de sare și petrol, iar localitatea făcea parte din comitatul Trei Scaune din Transilvania. După reorganizarea teritorială din 1952, Poiana Sărată a fost inclusă în județul Bacău.

În timpul Primului Război Mondial, satul a devenit un punct strategic pe Valea Oituzului. În noaptea de 14/15 august 1916, trupele române au trecut granița în Transilvania prin sectorul Oituz – Poiana Sărată, deschizând ofensiva împotriva Austro-Ungariei. În acele lupte a căzut locotenentul Nicolae Macarie, considerat de tradiția locală drept primul ostaș român căzut în Primul Război Mondial. Trupul său a fost reînhumat în 2016, iar în localitate se află astăzi Monumentul Locotenentului Erou Nicolae Macarie, ridicat în memoria sa.

După Marea Unire din 1918, Poiana Sărată a rămas o localitate de graniță cu o identitate românească puternică. În perioada interbelică s-au construit școala primară, căminul cultural și biserica ortodoxă „Sfântul Ilie”, devenind un centru local de educație și viață spirituală.

Astăzi, satul este cunoscut pentru tradițiile sale păstrate, portul popular, serbările de Sfântul Ilie și obiceiurile unice din Săptămâna Mare, precum focul ritualic aprins în curtea bisericii. Educația este asigurată de o școală gimnazială și de activitățile culturale desfășurate în căminul cultural din localitate.

Recensămantul din 1930 Conform recensământului efectuat în 1930, populația satului Poiana Sărată se ridica la 1,283 locuitori. Majoritatea locuitorilor erau români (88,31%), cu minorități de maghiari (10,91%), greci (0,39%) și Evrei (0,31%). Alte persoane s-au declarat de alte etnii (o persoană/0,08%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor erau ortodocși (88%) cu minorități de romano-catolici (11,07%), Greco-catolici (0,39%), mozaici (0,31%), reformați (0,16%) și unitarieni (0,08%).stanga|miniatura|Vama din Poiana Sărată

Personalități Ghiță Popp (1883–1967), gazetar și om politic român; Ioan Șandru (1913–2010), geograf, profesor universitar la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași; László Vajda (1784–1834), profesor de drept; Nicolae Macarie († 1916), locotenent al Armatei Române, considerat primul ostaș român căzut în Primul Război Mondial, comemorat la Monumentul Locotenentului Erou Nicolae Macarie din Poiana Sărată.

Note

Vezi și

Cimitirul Eroilor din Poiana Sărată

Poiana Sărată, Oituz