Marele Cartier General (abreviat M.C.G.) a fost cea mai înaltă structură militară destinată conducerii operațiunilor militare ale Armatei României pe timp de război. Marele Cartier General era o structură de comandă temporară, existentă numai pe timp de război, care se constituia la declararea mobilizării și se desființa la finalul războiului sau campaniei militare pentru care a fost creată. De regulă, Marele Cartier General se înființa pe structura Statului Major General/Marelui Stat Major, întărită cu personal și structuri auxiliare necesare pentru conducerea operațiunilor militare.
Marele Cartier General a fost activat doar de patru ori în istoria României: pe timpul Războiului de Independență, al celui de-al doilea război balcanic, precum și al primului și celui de-al doilea război mondial.
Marele Cartier General a fost creat pentru prima dată prin Înaltul Decret nr. 491, la 6 aprilie 1877, odată cu mobilizarea armatei române participante la Războiul de Independență.Statul Major General, pe site-ul oficial al Statului Major General, , accesat la 22.06.2013
Marele Cartier General a fost constituit a doua oară în august 1916, după intrarea României în primul război mondial, prin divizarea Marelui Stat Major în două componente:Marele Cartier General – organ superior de concepție și conducere a operațiilor militare, depinzând direct și imediat de comandamentul de căpetenie (regele Ferdinand I) – și respectiv Marele Stat Major – partea sedentară, subordonat Ministerului de Război, cu atribuții în zona interioară, în problemele privind recrutarea și mobilizarea efectivelor, precum și mobilizarea economică.
Odată cu intrarea României în al doilea război mondial, este înființat din nou Marele Cartier General, la 21 iunie 1941, organizat pe două eșaloane. Eșalonul I a fost dislocat în zona de operații însoțind trupele angajate în operații, în vreme ce Eșalonul II și-a desfășurat activitatea la București, având ca sarcină principală generarea și regenerarea forțelor. La 2 august 1941, Eșalonul II al Marelui Cartier General va fi redenumit ca Marele Stat Major – Partea Sedentară. La 30 ianuarie 1943, Marele Cartier General este contopit cu Marele Stat Major-Partea Sedentară sub denumirea de Marele Stat Major.
Legea apărării naționale a României (Legea nr. 45 din 1 iulie 1994) prevedea la art. 8 că: „Pentru conducerea acțiunilor militare la nivel strategic se înființează, pe timp de război, Marele Cartier General, subordonat direct Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Numirea în funcție a șefului Marelui Cartier General se face de către Președintele României, la propunerea ministrului apărării naționale. Structura organizatorică și atribuțiile Marelui Cartier General se stabilesc din timp de pace prin hotărîre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, la propunerea ministrului apărării naționale”.Legea apărării naționale a României (Legea nr. 45 din 1 iulie 1994), , accesat la 22.06.2013Prin Legea nr.58 din 2011, se modifică prevederile art. 8 al Legii apărării naționale a României, prin înlocuirea denumirii de „Marele Cartier General” cu aceea de „Centrul național militar de comandă”. Noua formulare a art. 8 arată că: „Conducerea acțiunilor militare la nivel strategic, în caz de agresiune armată, la instituirea stării de asediu, declararea stării de mobilizare sau a stării de război se realizează prin Centrul național militar de comandă. Pe timpul agresiunii și al stărilor prevăzute la alin. 1 din art. 8 al Legii apărării naționale a României, Centrul național militar de comandă se subordonează direct Consiliului Suprem de Apărare a Țării”.Legea 58/2011 privind modificarea art. 8 din Legea apărării naționale a României nr. 45/1994, , accesat la 22.06.2013
Istoric
Războiul de Independență (1877-1878)
După semnarea Convenției secrete cu Rusia la 4/16 aprilie 1877, prin care aceasta se obliga să respecte integritatea teritorială a României, necesitatea apărării țării contra unor posibile atacuri otomane, ca și iminența pătrunderii trupelor țariste în urma izbucnirii războiului ruso-otoman,Cucerirea independenței de stat a României (1877-1878), , accesat la 25.07.2013 au determinat proclamarea mobilizării generale la 6/18 aprilie 1877.Comisia Română de Istorie Militară, Istoria Statului Major General român. Documente, 1859-1947, Editura Militară, București, 1994 Armata română s-a mobilizat în totalitate, constituindu-se pentru prima dată, mari unități operative de nivel divizie și corp de armată. Tot pentru prima dată s-a constituit Marele Cartier General, având ca șef de stat major pe colonelul Gheorghe Slăniceanu.
În timpul războiului Marele Cartier General a funcționat, succesiv, în localitățile: București, Poiana, Craiova, Corabia, Verbița, Poradim, Lom Palanka.
La 27 aprilie/9 mai 1877, prin Înaltul Decret nr. 952/1877 a fost stabilită organizarea Comandamentului Armatei Active. Astfel Marele Cartier General avea următoarea ordine de bătaie:Monitorul Oastei, nr 11 din 25 mai 1877 Șef de Stat Major - colonel Gheorghe Slăniceanu Subșef de Stat Major - colonel Nicolae Dona Secția Topografică - maior Constantin Brătianu Secția Operațiilor Militare - locotenent-colonel Constantin Poenaru Secția Artileriei - colonel Eracle Arion Secția Geniului - maior Zamfir Gheorghiu Secția Sanitară - inspector general Carol Davila Serviciul Intendenței - intendent Constantin Corănescu comandantul Cartierului General - colonel Ion Greceanu adjutanți domnești ofițeri de ordonanță Prin Înaltul Decret nr. 981 din 27 aprilie/9 mai 1877, șeful șeful Marelui Cartier General, colonelul Slăniceanu, este împuternicit „să subscrie, din ordinul nostru, toate ordinele generale și particulare, referitoare la comandamentul armatei”.Monitorul Oastei, nr 11 din 25 mai 1877
Deși aflat la prima participare într-un război, Marele Cartier General român, a reușit să planifice și să coordoneze cu multă competență, timp de aproape un an, acțiunile armatei române: acoperirea strategică a frontierei de sud, forțarea Dunării, ocuparea dispozitivului de luptă din regiunea Plevnei, organizarea și conducerea, împreună cu Marele Cartier General rus, a celui de-al treilea asalt general și a asediului asupra Plevnei (august-noiembrie 1877), precum și a asediului orașelor fortificate Vidin și Belogradcik, operație condusă exclusiv.
De-a lungul campaniei din 1977-1878, conducerea Marelui Cartier General a fost schimbată de mai multe ori. Astfel, la 2/14 septembrie 1877, în fruntea Statului Major General român era numit colonelul Constantin Barozzi.Constantin Barozzi, în Dicționar de personalități, meditații și maxime, , accesat la 21.07.2013
Începând cu 7/19 decembrie conducerea Armatei de Operații este restructurată din nou: generalul Alexandru Cernat fiind numit comandant al trupelor din zona de operații, în noua sa calitate de șef al Marelui Cartier General și „Major General” al armatei, în timp ce colonelul Ștefan Fălcoianu era numit șef de stat major al Marelui Cartier General.
La 5/17 august 1878, prin Înaltul Decret nr. 1840/1878 întreaga armată (inclusiv Marele Cartier General) se demobilizează.Silvana Cojocărașu, Războiul ruso-româno-turc (1877-1878), , accesat la 21.07.2013
Al Doilea Război Balcanic (1913) thumb|right|upright|Ordinea de bătaie a MCG, 1913
În noaptea de 16/17 iunie 1913 Bulgaria, sustinută și incurajată atât de Rusia cât și de Austro-Ungaria a atacat prin surprindere pe foștii săi aliați din Primul Război Balcanic, Grecia și Serbia. La solicitarea acestor două țări, guvernul român decreteazămobilizarea generală a armatei la 20 iunie 1913, urmată de declarația de război transmisă Bulgariei la 27 iunie 1913.Călin Hentea, Usturimea unei lectii de istorie din secolul XX, în Ziarul Financiar, 15 august 2008, , accesat pe 22.06.2013
Mobilizarea a început în noaptea de 22 iunie (5 iulie) spre 23 iunie (6 iulie) 1913 și s-a desfășurat mult mai rapid decât cele 14 zile cum prevăzuse comandamentul bulgar. România a chemat sub arme 509.820 de oameni, adică 6% din populația țării.Călin Hentea, Mobilizare ca-n povești, în Ziarul Financiar, 17 decembrie 2008, , accesat pe 22.06.2013
La 23 iunie/6 iulie 1913 este înființat Marele Cartier General, care a funcționat, până la 22 august/4 septembrie 1913, succesiv, în următoarele localități: București, Corabia, Turnu Măgurele, Samovit, Cervenibeg, Plevna, Zimnicea. Comandant general al Armatei de Operații a fost numit prințul moștenitor Ferdinand, iar șef al Marelui Cartier General - generalul de divizie Alexandru Averescu.
Prin Înaltul Decret nr. 5141 din 30 iulie/12 august 1913, armata, în frunte cu Marele Cartier General, era demobilizată, începând cu 31 iulie/13 august 1913.
Primul Război Mondial (1916-1920)
Al Doilea Război Mondial (1941-1945)
Șefii Marelui Cartier General Războiul de Independență Colonel Gheorghe Slăniceanu27 aprilie – 18 august 1877 Colonel Constantin Barozzi27 aprilie – 18 august 1877 General de divizie Alexandru Cernat18 august – 20 octombrie 1877
Al Doilea Război Balcanic
General de divizie Alexandru Averescu - 23 iunie – 30 iulie 1913Primul Război Mondial
General de divizie Vasile Zottu - 15 august 1914 - 25 octombrie 1916Generalul de divizie Vasile Zottu a fost trecut în rezervă pentru limită de vârstă la 1 aprilie 1914, fiind concentrat în aceeași zi și numit în funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române. La începerea războiului a fost numit șef al Marelui Cartier General, funcție pe care o va exercita între (15 august 1914 și 25 octombrie 1916), când a fost înlocuit din funcție, după dezastrul de la Turtucaia.
Generalul Zottu a fost bănuit că ar fi favorizat transmiterea către inamic a Planului de campanie al Armatei Române, numele său aflându-se pe celebra „listă a lui Günther”, alături de numele celor care au colaborat cu Puterile Centrale. Prim-ministrul Ion I. C. Brătianu a fost informat de aceste scurgeri de informații, l-a păstrat nominal ca șef al Marelui Stat Major pe generalul Zottu, pentru a nu avea neplăceri cu Puterile Centrale, dar a însărcinat o altă persoană, respectiv pe generalul Dumitru Iliescu, cu pregătirea armatei pentru război. Oricum,„generalul Vasile Zottu era vădit nepotrivit pentru un loc de așa mare răspundere”. I. G. Duca - Memorii, vol. III, Războiul, Partea I (1916-1917), Editura Machiavelli, București, 1994, p. 24
General de divizie Dumitru Iliescu - 25 octombrie - 5 decembrie 1916Generalul Iliescu a fost unul din apropiații primului-ministru Ion I. C. Brătianu (fuseseră în aceeași perioadă la studii în Franța). Pe de altă parte, corpul de generali din Armata Română i-a contestat vehement autoritatea morală de a conduce Marele Stat Major, considerând că-i lipsesc calitățile de strateg (comandant) și de ofițer de stat major.
În primele săptămâni de campanie, generalul Iliescu s-a mutat de la Periș, unde era dislocat Marele Cartier General, într-un sat vecin, pentru a putea locui împreună cu amanta sa, pe care a luat-o apoi și în vagonul său de comandament, fapt care l-a scandalizat pe generalul Henri Mathias Berthelot.
General de corp de armată Constantin Prezan - 5 decembrie 1916-1 aprilie 1918; 28 octombrie 1918-20 martie 1920Pierderea bătăliei pentru București compromitea definitiv situația șefului Marelui Cartier General al Armatei, generalul de brigadă Dumitru Iliescu, și Ionel Brătianu este nevoit să propună Regelui Ferdinand înlocuirea prietenului său. Pentru preluarea funcției sunt doi candidați: generalii de divizie Alexandru Averescu și Constantin Prezan.
Generalul Averescu era bine cunoscut în rândurile armatei precum și în opinia publică, atât prin cariera sa din trecut, dar și prin funcțiile de comandă pe care le exercitase în război. Are un prestigiu care-l indică pentru a prelua șefia Marelui Cartier General.
Generalul Prezan și-a creat o faimă deosebită prin modul exemplar în care a condus Armata de Nord și pentru modul în care pregătise și condusese bătălia pentru București. Era în plină ascensiune.