Bolohovenii (în limba slavă veche болоховци, bolohovci, în , în sau ) au fost un grup etnic de origine slavă care s-a aflat poziționat în teritoriul Rusiei Kievene, la sud-vest de Cnezatul Kievului și învecinat cu Cnezatele Galiției și Volînia, pe cursurile superioare ale râurilor Bugul de Sud, , și Teteriv, plasat alături de ruteni și alte populații slave preponderente etnic. Una dintre puținele izvoare istorice unde a fost menționat, , l-a prezentat într-un conflict continuu cu principele galițian , împotriva căruia a luptat în anii 1231, 1235, 1241 și 1257, cel din urmă fiind și ultimul an al menționării în istorie.
Origine Originile eronate valahe și turcice
Români sau slavo-români Istoricii A. Petrușevici (Lwów, 1877) și F. Miklosich cu (Viena, 1879) au susținut originea română a bolohovenilor, fiind urmați apoi și de istoricii români Dimitrie Onciul (în Originile Principatelor Române, 1899, bolohovenii sunt valahi după faptul că etnonimul este identic cu „Voloch”Dimitrie Onciul, Originile Principatelor Române, Stab. de Arte Grafice «ELZEVIR», București, 1899, p. 86; în Din trecutul Bucovinei, 1915, pentru că organizarea cnezială a acestora era specifică românilor din Regatul Ungariei, fiind emigrați masiv în perioada colonizării secuilor, în secolul al XI-lea până în secolul al XIII-lea, pe fondul consolidării Imperiului Mongol până în Carpați; organizarea cnezială a produs întemeierea Moldovei, cu capitala la Câmpulung și nu BaiaNicolae Iorga, „Dări de seamă”, în Revista istorică: dări de seamă, documente și notițe, anul 1, nr. 9-10, Septembrie-Octombrie 1915, Editura Casei Școalelor, București, 1915, pp. 180-181), Radu Rosetti (1907),Radu Rosetti, „Despre originea și transformările clasei stăpânitoare din Moldova”, în Analele Academiei Române. Memoriile Secțiunii Istorice, Seria II. – Tomul XXIX, 1906-1907, Inst. de Arte Grafice «Carol Göbl», București, 1907, p. 148 Nicolae Drăganu, Theodor I. Holban (1932, 1968Th. Holban, „Contribuții la problema originii și localizării bolohovenilor”, în Studii: revistă de istorie, tomul 21, 1, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1968, pp. 21-27), Alexandru Boldur.Alexandru Boldur, Istoria Basarabiei, Ediția a II-a, Editura Victor Frunză, București, 1992, p. 109 Între maghiari, (1896) a susținut teoria lui F. Miklosich și E. Kaluzniacki, , A román nemzetiségi törekvések története és jelenlegi állapota, Lampel Róbert (Wodianer F. és Fiai), Budapest, 1896, p. 143 precum și Turan Silvanus (1899). Turan Silvanus, Az Osztrák-Magyar Monarchia írásban és képben 1899 - Bukovina, A Magyar Királyi Államnyomda Kiadása, Budapest, 1899, p. 62
Despre originea valahă a fost de acord și Alexandru D. Xenopol, alături de faptul că stăpânirea Cnezatului Galiției se afla până la Principatul Bârladului, principat care se afla sub suzeranitatea Cnezatului Galiției, împreună cu cnejii bolohoveni valahi mai de la nord.A. D. Xenopol, Curs de istoria Românilor pentru școalele secundare, Ediția a III-a, Editura Librăriei Frații Șaraga și Tipografiei H. Goldner, Iași, 1897, p. 62 Despre acest principat, a cărui existență a fost documentată pe baza unei „Diplome bârlădene” publicată de către Bogdan Petriceicu Hasdeu, a fost dovedită de către slavistul Ioan Bogdan a fi un fals al lui Hasdeu sau al tatălui său Alexandru Hâjdeu, după detaliile ortografice, fonetice și istorice.P. P. Panaitescu, „Din nou despre diploma bârlădeană din 1134”, în Romanoslavica, XIII, Asociația Slaviștilor din Republica Socialistă România, București, 1966, pp. 85-90
Nicolae Iorga (1928) considera că în cazul bârlădenilor de la 1100, cu cnezii proprii, și a bolohovenilor din zona Galiției, nu trebuie incluși ca români, iar în cazul ultimilor numele nu are nicio legătură cu românii.Nicolae Iorga, Brodnicii și Românii. O problemă din vechea istorie a Românilor, Cultura Națională, București, 1928, p. 150 În 1937 a revenit cu „putem sau ba să-i admitem ca Români, cum s'a făcut în general pană acuma.”Nicolae Iorga, Istoria Românilor. Vol. III Ctitorii, București, 1937, p. 81
După Petre P. Panaitescu (1937), greutatea susținerii teoriei lui Onciul stă și în menționarea acestora în cronicile rutene în regiuni îndepărtate de români, dincolo de Nistru, în Cnezatul Kievului și Cnezatul Galiției. Admiterea ideii că bolohovenii au fost români duce automat și la acceptarea aceleia că românii s-ar fi întins până în respectivele zone, ceea ce nu ar fi imposibil întrucât corespunde și cu perioada de maximă expansiune, când au fost întâlniți în Polonia și Slovacia, amestecați cu slavi.P. P. Panaitescu, Curs de istoria Rusiei. 1937-38, N. Zamfirescu, Gh. Ionescu (editori), Universitatea din București, Facultatea de Filosofie și Litere, 1938, p. 165
Constantin C. Giurescu (1967) a reliefat că există trei teorii despre originea acestora – slavă (pe seama unor nume de localități și înconjurarea lor de la vest, nord și est de populații slave), cumană, și românească (pe seama etnonimului, continuității spre sud cu o masă românească din nordul Moldovei și Maramureș, organizării cneziale și legăturilor cu Regatul Ungariei), unde la niciuna nu se aduseseră argumente peremptorii, potrivit istoricului.Tîrguri ..., Giurescu, 1967, p. 38 În schimb acesta a propus posibilitatea unui amestec dintre slavi și români, argumentată și de existența elementului etnic român în Cnezatul Galiției și Podolia, dovedită de onomastică în secolul al XIII-lea și toponimie (incluzând sate întemeiate după dreptul valah) din secolul al XIV-lea. După acesta, din timpul respectivei expansiuni valahe provine și influența românească asupra huțulilor în materie de onomastică, toponimie și obiceiuri.Tîrguri ..., Giurescu, 1967, p. 39
Victor Spinei (1982) a considerat că localitatea Bolechow, pomenită foarte mult în 1150, ce a fost specificată într-un document polonez emis în 1472 de cancelaria de la Lwow ca vila... Valachorum dicta „extrem de semnificativ pentru originea românească a numelui așezării, dar și a bolohovenilor”.Moldova în ..., Spinei, 1982, p. 79 Moldavia ..., Spinei, 1986, p. 58 Tot istoricul a considerat că numele lor derivă de la etnonimul est-slav de voloh, care îi desemna pe români, Moldavia ..., Spinei, 1986, p. 57 și că sistemul de apărare și inventarul găsit în săpături arheologice, deși asemănătoare cu cele de tipul vest-ruse, „nu constituie argumente peremtorii în favoarea originii slave a bolohovenilor, împrumutarea anumitor trăsături de civilizație de către o comunitate etnică minoritară de la altă populație înscriindu-se între fenomenele absolut normale. Nu este însă exclus ca o parte a clasei dominante a bolohovenilor să fi fost supusă procesului de slavizare încă în perioada premergătoare invaziei mongole. În schimb — judecînd după datele de toponimie și antroponimie medievală evocate mai sus — se pare că acest proces a afectat într-o măsură mai redusă enclavele de populație românească stabilite de-a lungul versanților Carpaților Nordici.”Moldova în ..., Spinei, 1982, p. 80
Asocierea cu românii a continuat prin asemănarea etnonimelor. „О работе научного совета по проблеме «славяно-волошские связи и формирование молдавской народности»”, în Советская этнография, 2, 1978, p. 129 Originea românească a fost reluată de Ioan-Aurel Pop,Ioan-Aurel Pop, „Statutul social-economic al cnezilor din Țările Române în secolele XIV-XV (I)”, în Anuarul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, Vol. 25, nr. 1, 1988, p. 19 Gheorghe Postică,Gheorghe Postică, Civilizația medievală timpurie din spațiul pruto-nistrean (secolele V-XIII), Editura Academiei Române, București, 2007, p. 77 Alexandru I. GonțaAlexandru Gonța, Românii și Hoarda de Aur: 1241-1502, Casa Editorială „Demiurg”, Iași, 2010, p. 92 și de Ion Țurcanu.Ion Țurcanu, Descrierea Basarabiei: teritoriul dintre Prut și Nistru în evoluție istorică (din primele secole ale mileniului II până la sfîrșitul secolului al XX-lea), Editura Cartier, Chișinău, 2011, p. 244
Turcici sau slavo-turcici (1855), (1863), și Molcanovschi (1885) au susținut că cnezii bolohoveni proveneau dintr-un trib turcic sedentarizat. Alți autori ca (1878) și Hrușcevischi (1905) au menționat că bolohovenii erau ruși care cel mult s-au amestecat cu elemente turcice, dar fără a influența semnificativ etnia, idee fundamentată pe numele așezărilor acestora din regiunea Bolohov (Derevic, Gubin, posibil Kobud, Kudin, Bozeskyj, Djadko) și ocupația de agricultori (cu referire la informația că aceștia au cultivat grâu și mei pentru mongoli). , „Pseudorumänen in Pannonien und in den Nordkarpathen”, în Archivum Europae Centro-Orientalis, vol. 1, 1935, p. 120
Instrumentalizarea bolohovenilor români în justificarea preluării Transnistriei
Prezentare miniatura|Alexandru Boldur a avut un rol important în atragerea bolohovenilor ca strămoși ai românilor din Moldova istorică În lucrarea Românii și strămoșii lor în istoria Transnistriei, , Iași, 1943, publicată anterior în 1941 în limba rusă, în documentarea așezărilor românești de peste râul Nistru, Alexandru Boldur a conchis că în teritoriul dintre Nistru și Bug geto-dacii au dominat un secol și jumătate și au reapărut după perioada migrațiilor sub numele de „bolohoveni”, având o țară proprie și orientare politică complet independentă de principatele ruse; că în timpul stăpânirii succesive a lituanienilor, tătarilor, polonezilor și turcilor, răscoalele contra conducerilor impuse au fost aproape toate conduse de români; precum și faptul că de-a lungul vremurilor, populația autohtonă românească a fost întărită de mai multe valuri de colonizare, cu locuitori din Moldova și Țara Românească. Acesta s-a folosit și de bibliografie în limba rusă, o împărțire sistematică și a completat-o cu mai multe hărți.V. Mihordea, „Dări de samă”, în Revista Istorică, anul 29, vol. XXIX, nr. 1-6, Ianuarie-Iunie 1943, p. 305
În chestiunea populațiilor războinice a brodnicilor, berladnicilor (sau bârldanici) și bolohovenilor (sau volohovenilor), în perioada interbelică s-a ieșit în evidență că istoriografiile străine încercau să le desprindă de chestiunea românească, iar cea românească să le apropie de români. Boldur, în Istoria Basarabiei, a susținut că unul din aporturile care au dat naștere actualelor așezări politice românești ar fi provenit din imigrarea boholovenilor. S-a prezentat și că problema care nu a convenit istoricilor slavi, cu care românii moldoveni, basarabeni și bucovineni duceau un conflict asemănător românilor transilvăneni împotriva grecilor și maghiarilor în privința Teoriei lui Roesler.Em. C. Grigoreș, „Brodncii”, în Patria, anul 3, nr. 486, 23 februarie 1938, pp. 1-3