În muzică, ostinato („încăpățânat” în limba italiană) este un motiv sau o frază ce se repetă constant în același glas muzical, de obicei, la același teren. Cel mai cunoscut ostinato poate fi Bolero de Ravel. Bufe, Chaz (1994). An Understandable Guide to Music Theory: The Most Useful Aspects of Theory for Rock, Jazz, and Blues Musicians, p.59. ISBN 9781884365003.
Un ostinato este întotdeauna o succesiune de sunete egale, în care fiecare notă are aceeași durată. Ideea unei repetiții poate fi un model ritmic, o parte dintr-o melodie sau o melodie completă în sine.Kamien, Roger (1258). Music: An Appreciation, p. 611. ISBN 0-07-284484-1. Ambele forme - "ostinate" și "ostinati" sunt acceptate la forma de plural, în limba română și limba engleză, acesta din urmă reflectând cuvântul etimologiei italiene.
Muzica clasică
Un celebru tip de ostinato, numit crescendo Rossini, își datorează numele de la un crescendo care stă la baza unui model muzical persistent, care culminează, de obicei, într-o cadență vocală-solo. Acest stil a fost imitat de mulți compozitori, in special Vincenzo Bellini, și mai târziu de Wagner. Mozart folosește la sfârșitul actului al 2-lea din Nunta lui Figaro, un ostinato pentru a transmite un sentiment de suspans - Contele Almaviva, gelos, încearcă în zadar să o incrimineze pe soția sa, contesa.
Basul solo thumb|left|350px|"Dido's Lament" - bas solo, măsurile 1–6.Kapilow, Rob (2008). All you have to do is listen, p. 151. ISBN 978-0-470-38544-9.
Popularitatea elementului ostinato, poate fi, de asemenea, justificată prin ușurința lui, precum și printr-o gamă, deși... ostinato trebuie să fie utilizat judicios, deoarece suprasolicitarea acestuia poate duce rapid la monotonie. DeLone, Richard (1975). "Timbre and Texture in Twentieth-Century Music", Aspects of 20th Century Music, p. 123. Wittlich, Gary (ed.). Englewood Cliffs, New Jersey: Prentice-Hall. ISBN 0-13-049346-5.
Basul solo sau Basso ostinato (bas încăpățânat) este un tip de variație în care un bas, sau un model armonic se repetă ca bază a unei piese sub variații. Aaron Copland DeLone, Richard (1975). "Timbre and Texture in Twentieth-Century Music", Aspects of 20th Century Music, p. 123. Wittlich, Gary (ed.). Englewood Cliffs, New Jersey: Prentice-Hall. ISBN 0-13-049346-5. descrie basul ostinato ca cel mai ușor de recunoscut din variația formată în care, o expresie, o "cifră", acompaniază elementele muzicale sau o melodie reală. Cu toate acestea, Aaron spune că, ar putea fi mai corect numit -- un dispozitiv muzical decât o formă muzicală.
Ostinato joacă un rol important în muzica improvizată, cum ar fi în jazz și muzică barocă. Ostinati sunt adesea folosiți în jazz modal și latino, muzică tradițională africană, inclusiv muzica Gnawa, Rawlins, Robert (2005). Jazzology: The Encyclopedia of Jazz Theory for All Musicians, pp. 132–133. ISBN 0-634-08678-2. și boogie-woogie.
Instrumente din Sahara
Structura Multe instrumente create în Sahara de sud sunt făcute pentru a cânta melodii ce conțin ostinati. Acestea includ lamelofoane, precum mbira, xilofoanele, balafonul, bikutsi, și gyilul. Ostinati sunt, de asemenea, cântați la instrumente cu coarde, cum ar fi Kora, gangoqui și ansamblurile cu clopote și tobele cu ansambluri înclinate. Peñalosa, David (2010). The Clave Matrix; Afro-Cuban Rhythm: Its Principles and African Origins pp. 22–26, 62. Redway, CA: Bembe Inc. ISBN 1-886502-80-3. În următorul exemplu, un gyil într-un eco-ritm de trei doimi. Cu mâna stângă se cântă notele mai mici și cele două măsuri principale, în timp ce mâna dreaptă (notele superioare) cântă cele trei eco-beat-uri. Peñalosa, David (2010). The Clave Matrix p. 22.
Influența armoniei europene
Trupele de dansuri populare din Africa de Vest și regiunea Congo dansează pe melodii de chitară, ce au ostinati. Piesele de chitară din Africa au atras o varietate de surse, inclusiv mbira indigenilor, precum și influențele străine, cum ar fi James Brown - "tip riff funk". Un stil muzical cubanez - "guajeo" a avut o calitate atât de familiară și exotică pentru muzicienii africani. Treptat, diverse stiluri de chitară regionale au apărut. Roberts, John Storm. Afro-Cuban Comes Home: The Birth of Congo Music. Original Music cassette tape (1986).
După cum afirmă Moore, " Moore, Kevin (2011). "Ritmo Oriental's First Album of the 70s". Web. Timba.com. http://www.timba.com/artist_pages/1974-first-lp-of-the-70s Cu toate acestea, interpreții de muzică populară din Africa nu au aceleași progresii.
Ciclul armonic CFGF [I-IV-V-IV] al muzicii populare, pur și simplu nu poate fi definit ca o progresie tonică pentru subdominant, deoarece, în aprecierea interpretului, ciclurile sunt de statut egal, și nu în orice ordine ierarhică ca în muzica vestică.-(Kubik 1999)Kubik, Gerhard (1999). Africa and the Blues. Jackson, MI: University Press of Mississippi.
Guajeo cubanez
Un guajeo este o melodie tipic-cubaneză ce cuprinde foarte mulți ostinati. Guajeo a fost cântat pentru prima data ca acompaniament la ansamblul unui cântec folcloric în gen changüí și cu muzică son. Lapidus, Ben (2008). Origins of Cuban Music and Dance; Changüí p. 16–18. Lanham, MA: Scarecrow Press. ISBN 978-0-8108-6204-3 Mauleón, Rebeca (1993) Salsa Guidebook for Piano and Ensemble. p. 255. Petaluma, California: Sher Music. ISBN 0-9614701-9-4. Guajeo este o componentă fundamentală a genului muzical salsa, și jazz latin.
Riff David Brackett (1999) definește riff-urile ca fraze scurte melodice, în timp ce Richard Middleton (1999) le definește ca figuri scurte ritmice, melodice, armonice sau repetițiile unei forme muzicale a unui cadru structural. Rikky Rooksby afirmă că un riff este o scurtă repetiție a unei fraze muzicale, memorabilă, în care se "concentrează" o mare parte din energie și entuziasm, ca în cazul unui căntec rock.New Harvard Dictionary of Music (1986) p. 708. Cambridge, MA: Harvard University Press.
Cei mai mulți muzicieni rock, folosesc riff-ul ca sinonim pentru ideea muzicală. Rooksby (2002), p. 6 Middleton 1990, p. 125 Etimologia termenului "riff" nu este cunoscută. Unele surse explică faptul că "riff" este o abreviere pentru figura ritmică sau pentru refren. "Riff", Dictionary.com. Utilizarea termenului este folosită în comedii, sub forma "riffing", cu sensul explorării verbale într-un anumit subiect. În înregistrarea din 1945 a lui Charlie Parker termenul riff este popularizat.
Folosirea în jazz și în R & B
În jazz și R & B, riff-urile sunt adesea folosite ca punct de plecare pentru compozițiile mai lungi.
"Versetul din Hucklebuck" a "împrumutat" riff-ul din compoziția lui Matthews Artie, "Wary Blues". Toate aceste cântece folosesc douăsprezece riff-uri de blues, iar cele mai multe dintre aceste riff-uri, probabil preced exemplele date. Covach, John. "Form in Rock Music: A Primer", p. 71, in Stein, Deborah (2005). Engaging Music: Essays in Music Analysis. New York: Oxford University Press. ISBN 0-19-517010-5.
Nici unul dintre termenii "Riff" sau "lick", nu e folosit în muzica clasică. În schimb, frazele muzicale individuale, folosite ca baza pieselor muzicale clasice, sunt numite ostinati sau pur și simplu fraze. Compozitorii de jazz contemporani pot folosi, de asemenea, riff-urile lick ca și ostinati în muzica modală.
"Riff-driven"
Termenul "riff-driven" descrie o bucată muzicală, ce se bazează pe un riff instrumental repetat ca baza unei melodii. Melodiile "riff-driven" sunt în mare parte un produs al stilurilor muzicale jazz, blues și muzică din era post-blues (rock și pop). Scopul cântecelor gen "riff-driven" este asemănător cu efectul continuo clasic, dar cu o importanță mult mai mare.
Câteva exemple de melodii riff-driven sunt "Day Tripper", și "I Feel Fine" compuse de The Beatles, "(I Can't Get No) Satisfaction" compus de Rolling Stones, "Black Dog" compus de Led Zeppelin, "Outshined" compus de Soundgarden, "Enter Sandman" compus de Metallica, "Smoke on the Water" compus de Deep Purple, "Holy Wars ... The Punishment Due" compus de Megadeth, și "The Trooper" compus de Iron Maiden.
Acompaniament improvizat
În muzică, acompaniamentul improvizat este o figură muzicală, a cărei secțiune se repetă, Marshall, Wolf (2008). Stuff! Good Guitar Players Should Know, p. 138. ISBN 1-4234-3008-5. sau un acompaniament utilizat în jazz, gospel, soul, și în teatrul muzical. Acompaniamentele improvizate sunt, de asemenea, găsite în rock, funk, reggae, R & B, pop, country, etc. Termenul a apărut frecvent în instrucțiunea "Acompaniamentul muzical e gata" - la partiturile cântecelor populare din anii 1930 și 1940, indicând faptul că acompaniamentul ar trebui să repete fraza muzicală până când vocalistul era gata. Echivalentul în muzica clasică este ostinato, în hip-hop este "loop" și în muzica rock este riff-ul.
Termenul de acompaniament muzical, mai înseamnă improvizarea unui acompaniament simplu sau a unei variații. Denumirea englezească a acompaniamentului improvizat este vamp, care mai înseamnă și a petici sau vampir. De asemenea, în afară de denumirea sa din muzică, vamp ca verb înseamnă "a pune cap la cap" sau "a improviza".
Deși mai toate piesele au o formă de repetiție, piesele care sunt mai variate, au tendința de a spune o poveste, cu o structură narativă. Melodii gen riff pot exprima o atitudine, un stil de personalitate, o identitate sau o dispoziție.
Printre artiștii bine cunoscuți pentru faptul că compun piese cu o abordare bazată pe acompaniament improvizat, riff sau ostinato, sunt:
Artist/Artiști Compoziție Jimmy Page "Ramble On" și "Bron Yr Ayur" Nine Inch Nails "Closer" și "Ringfinger" Beck "Loser", "Where Its At" și " Devils Haircut"
Printre exemplele clasice de acompaniamnete impovizate în jazz, se numără: "O noapte în Tunisia", "Take Five", "A Love Supreme", "Voyage Maiden", "Cantaloupe Island", și "Chameleon" Exemplele rock includ "Loose Change" de Neil Young și Crazy Horse și "Mai devreme sau mai târziu" de X. King.
Jazz și Jazz-latin
Un acompaniament improvizat de la începutul unei melodii jazz poate acționa ca o rampă de lansare pentru tonul principal, acompaniamnetul improvizat, care la sfârșitul unui cântec este adesea numit etichetă.
Exemple
"Take Five", începe cu o repetiție, iar piesa are măsura 5/4. În această melodie, pianistul Dave Brubeck cântă de-a lungul piesei (cu excepția soloiului de tobe al lui Joe Morello și o variație pe acorduri în secțiunea de mijloc).
Muzica din perioada modală - Miles Davis (c.1958-63) s-a bazat pe melodiile improvizate, cu un număr mic de acorduri. Savantul Barry Kernfeld numește această muzică (jazz) muzica acordurilor improvizate. Această perioadă a muzicii lui Davis a fost, de asemenea, numită jazz impresionist, deoarece folosește aceleași caracteristici muzicale și dispozitive ca așa-numitul stil impresionist de muzică clasică al lui Maurice Ravel și Claude Debussy.
Exemplele includ outro-urile lui George Benson - "Body Talk" și "Plum" și modificările solo la piesa "Breezin". Următoarele piese sunt "dominate" de acorduri improvizate: versiunea lui John Coltrane, Kenny Burrell, și a lui Grant Green pentru - "My Favorite Things", "Watermelon Man" a lui Herbie Hancock, "Chameleon" a lui Wes Montgomery și "Bumpin' on Sunset" și "335 Room" a lui Larry Carlton. Un exemplu de utilizare a acordului improvizat în muzica rock mai este și secțiunea de baladă a piesei compuse de trupa "Queen" - "Bohemian Rhapsody".
Stilul afro-cubanez al acompaniamentului improvizat este cunoscut și sub numele de guajeo, care este utilizat în standardul jazz be-bop/jazz latin în piesa "A Night in Tunisia" ("O noapte în Tunisia"). În funcție de muzician, repetiția din piesa "O noapte în Tunisia", ar putea fi numită ostinato, guajeo, riff, sau chiar catalogată ca și acompaniament improvizat.
Gospel, soul și funk