Calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal reprezintă procesul prin care trece o echipă națională de fotbal pentru a ajunge la turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal. Campionatul Mondial de Fotbal este un eveniment de scară mondială, astfel încât faza preliminarie de calificări e necesară pentru a reduce numărul de participante de la aproximativ 200 la 32. Calificările se desfășoară în șase zone continentale FIFA (Africa, Asia, America de Sud, America de Nord, Europa și Oceania), și sunt organizate de confederațiile regionale respective. Gazda turneului primește automat un loc în finală. Spre deosebire de multe alte sporturi, rezultatele din precedentele Campionate Mondiale sau continentale nu sunt luate în considerație. Până în 2002, campioana en-titre primea automat un loc în turneul final, dar începând cu Campionatul Mondial de Fotbal 2006, această practică a fost anulată.
Istoric Pe durata unei perioade de timp destul de lungi, calificările pentru Campionatul Mondial de Fotbal au evoluat semnificant. Și dacă în 1930, competiția nu avea o fază preliminarie de calificări, cele 13 locuri în turneu fiind acordate pe bază de invitație; în prezent faza calificărilor durează doi ani. Primul meci de calificare s-a jucat pe 11 iunie 1933, când Suedia a câștigat Estonia, la Stockholm, cu scorul de 6-2.
Locurile alocate după continent
Tabelul de mai jos listează numărul de locuri alocate de către FIFA fiecărui continent în fiecare ediție a competiției.
Locurile în play-offurile intercontinentale se socot ca 0,5 de loc. Numerele cu aldin reprezintă câștigătoarele acestor play-offuri. "+C" denotă un loc adițional garantat pentru campioana en-titre. "+H" denotă un loc pentru gazda turneului.
+Locurile alocate după continentZona continentală1934(16)1938(15)11950(13)21954(16)1958(16)1962(16)1966(16)1970(16)1974(16)1978(16)1982(24)1986(24)1990(24)1994(24)1998(32)2002(32)2006(32)62010(32)2014(32)2018(32)2022(32)2026
(48)Africa100.530.54111122235555+H55 59Asia11210.5411122223.52.5+2H4.54.54.5 4.54.5 +H8Oceania00.50.50.2550.50.50.50.50.5 0.5 0.51Europa12111+C+H72+C11+H9.53+C+H949+H8+C8.5+H8.5+C13+H12.5+C13+H12+C14+H13.5+C13+H131313 +H13 16America de Nord112110.511+H1121+H21.255+H333.53.53.5 3.5 3.53 +3HAmerica de Sud214+H1+C33.5+C+H3+C32.5+C2.5+H3+C42.5+C3.554+C4.54.54.54.5+H4.5 4.56Total16161616161616161616242424243232323232323248
<div id="1938q">1 În 1938, Austria s-a retras din calificări din cauza că a fost anexată de Germania, și ea nu a fost înlocuită, astfel doar 15 echipe au jucat în turneul final, dintre care 12 erau europene. <div id="1950q">2 În 1950, India, Scoția și Turcia s-au retras din calificări și nu au fost înlocuite, astfel doar 13 echipe au jucat la turneul final, niciuna fiind din Asia și 6 din ele - europene. <div id="1958q">3 Inițial în 1958, Africa și Asia au primit un loc, în timp ce Europa a primit 9 locuri. După ce Israel a câștigat zona Africii și a Asiei fără să joace nici un meci, profitând de retragerea celorlalte echipe, a fost organizat un meci de baraj cu o echipă europeană (Țara Galilor). Practic, Africa și Asia au primit 0,5 locuri, în timp ce europa a primit 9,5. <div id="1962q">4 În 1962, Europa a primit din oficiu 8 locuri, plus alte 2 locuri în play-offurile intercontinentale. Cele două echipe au jucat cu o echipa africană, respectiv una asiatică, ambele câștigându-și partidele. Astfel, 10 echipe europene au participat la turneul final. <div id="1994q">5 În 1994 au fost două runde intercontinentale de play-off. În prima fază o echipă din Oceania a jucat cu una din CONCACAF, iar câștigătoarea a jucat cu o echipă sud-americană. <div id="2006q">6 Începând cu calificările din 2006, câștigătoarea titlului din ediția anterioară nu mai are un loc asigurat la turneul final.
Numărul de participante în calificări
+Numărul de echipe participante în calificări de-a lungul timpului (inclusiv calificările automate)Zona continentală1934(16)1938(15)1950(13)1954(16)1958(16)1962(16)1966(16)1970(16)1974(16)1978(16)1982(24)1986(24)1990(24)1994(24)1998(32)2002(32)2006(32)2010(32)2014(32)2018(32)2022(32)Africa30001162113242629292640385151535254Asia24357182221272629364239434346Oceania1000000457101012111111Europa2126192929303331333234333339505152535354Americade Nord4735681014141715181623303534353535Americade Sud428699101010101010109101010101010Total participante3237344555567475991071091211161471741991982053204210Echipe participante227211933464951689095103110103130168193194203208Meciuri jucate272226578992127172226252306308314497643777847853828872Goluri marcate141961212083413253935426207237978017351446192224522464234423032454Media de goluri per meci5.224.364.653.653.833.533.093.152.742.872.602.602.342.912.993.162.912.752.812.81
1 Pentru că Oceania Football Confederation a folosit calificările la Campionatul Mondial ca o fază a (sau în întregime) Cupei Oceaniei pe Națiuni, au participat echipe care nu erau afiliate la FIFA în meciuri care au contat pentru calificările la Campionatul Mondial. În calificările din 2006, Noua Caledonie a participat la turneu, deși nu făcea parte din FIFA. Este inclusă printre cele 12 țări care au participat deoarece au intrat în FIFA în timpul calificărilor, deși a fost eliminată cu câteva zile înainte ca acest lucru să aibă loc (o situație asemănătoare cu cea a unor echipe în 2010, cu Muntenegru participând înainte de a fi admisă în FIFA). Tuvalu a participat la Jocurile Pacificului de Sud din 2007, competiție ce a servit și drept calificare la Campionatul Mondial din 2010. Ea nu este inclusă printre cele 11 echipe ale OFC, deși rezultatele lor au fost luate în considerare pentru celelalte echipe din calificări. 2 La rubrica „Echipe participante” sunt trecute toate echipele care au jucat cel puțin un meci de calificare. 3 Acest număr le include pe Tuvalu și Africa de Sud. Deși Africa de Sud s-a calificat automat în 2010 ca gazdă, ea a participat la calificările CAF, devenind prima echipă gazdă care a participat la calificările la CM din 1934 încoace. Acest lucru s-a întâmplat deoarece Confederația Africană de Fotbal a folosit faza calificărilor la Campionatul Mondial din 2010 ca fază a calificării la Cupa Africii pe Națiuni 2010, turneu la care Africa de Sud a încercat să se califice.
Primele apariții în calificări după echipă {| class="wikitable" style="text-align: left;" |- !Ediția !Europa !America de Sud !America de Nord !Asia !Africa !Oceania !Total |- |style="text-align:center;"|1934 |1||2||||||||niciuna||27 |- |style="text-align:center;"|1938 |||||||||niciuna||niciuna||4 |- |style="text-align:center;"|1950 |3||||niciuna||4||niciuna||niciuna||7 |- |style="text-align:center;"|1954 |||||niciuna||||niciuna||niciuna||8 |- |style="text-align:center;"|1958 | Germania de Est||||||||||niciuna||17 |- |style="text-align:center;"|1962 |||||||niciuna||||niciuna||10 |- |style="text-align:center;"|1966 |||||||||||||6 |- |style="text-align:center;"|1970 |niciuna||niciuna||||niciuna||||||9 |- |style="text-align:center;"|1974 |||niciuna||||||||niciuna||21 |- |style="text-align:center;"|1978 |niciuna||5||||||||niciuna||15 |- |style="text-align:center;"|1982 |niciuna||niciuna||||||6||||9 |- |style="text-align:center;"|1986 |niciuna||niciuna||niciuna||||7||niciuna||10 |- |style="text-align:center;"|1990 |niciuna||niciuna||||||8||niciuna||4 |- |style="text-align:center;"|1994 |||niciuna||||9||||||18 |- |style="text-align:center;"|1998 |1091011||niciuna||||||12||||35 |- |style="text-align:center;"|2002 |||niciuna||||||||||21 |- |style="text-align:center;"|2006 |13||niciuna||niciuna||||niciuna||14||3 |- |style="text-align:center;"|2010 |1010||niciuna||niciuna||||||15||7 |- |style="text-align:center;"|2014 |niciuna||niciuna||||niciuna||niciuna||niciuna||1 |- |style="text-align:center;"|2018 | | niciuna | niciuna | | | niciuna |align=center| 4 |- |style="text-align:center;"|Total |62||12||37||50||58||13||230
<div id="ITAq">1 Deși era gazdă, Italia a trebuit să se califice pentru turneu. <div id="1934q">2 Numai echipele care au jucat cel puțin un meci sunt luate în considerare. Echipele care s-au retras înainte de calificări, sau echipele care nu au reușit să se califice la Campionatul Mondial și s-au calificat în urma retragerii unei alte echipe nu sunt luate în considerare și sunt scrise cu italice''. <div id="SFRYUGq">3 Prima apariție ca RSF Iugoslavia; aparițiile anterioare ca Regatul Iugoslavia. <div id="ISRq">4 Prima apariție ca Israel; aparițiile anterioare ca Eretz Yisrael. <div id="SURq">5 Prima apariție ca Suriname; aparițiile anterioare ca Dutch Guiana. <div id="ZIMq">6 Prima apariție ca Zimbabwe; aparițiile anterioare ca Rhodesia. <div id="BENq">7 Prima apariție ca Benin; aparițiile anterioare ca Dahomey. <div id="BFAq">8 Prima apariție ca Burkina Faso; aparițiile anterioare ca Upper Volta. <div id="reunq">9 Prima apariție după reunificare. <div id="splitq">10 Prima apariție după dezmembrare. <div id="FRYUGq">11 Prima apariție ca Republica Federală Iugoslavia; aparițiile anterioare ca Regatul Iugoslavia și RSF Iugoslavia. <div id="CODq">12 Prima apariție ca Democratic Republic of the Congo; aparițiile anterioare ca Zaire. <div id="SCGq">13 Prima apariție ca Serbia și Muntenegru; aparițiile anterioare ca Republica Federală Iugosklavia. <div id="nonq">14 Nu a fost membru FIFA în timpul calificărilor. <div id="nonq">15 Meciurile din turneul de fotbal al Jocurilor Pacificului de Sud au servit drept preliminarii pentru OFC, iar rezultatele Tuvalului au fost luate în considerare în determinarea ecihpelor calificate din turneu. Tuvalu nu a fost membră FIFA la acea vreme și nu a participat la Campionatul Mondial.
Rezultatele echipelor naționale în preliminariile Campionatului Mondial 1934–2010
De notat că, în tabelul de mai jos pentru toate victoriile sunt acordate câte 3 puncte, și câte 1 puncte per remiză. Dar înainte de preliminariile pentru Campionatul Mondial din 1998, pentru victorie se acordau doar 2 puncte.
Legenda culorilor în tabelȚară care a câștigat CMFȚară care s-a calificat la turneul final
EchipaMVRÎGMGPPtConfederațieGolgheteri141922821376104304CONCACAFJ. Borgetti 23C. Hermosillo 15H. Sánchez 13C. Blanco 12J. Lozano 11S. Reyes 11J. Fonseca 10140683438243153238CONCACAFP. Wanchope 21R. Fonseca 1110567221624176223UEFAR. van Nistelrooy 13D. Bergkamp 12Cruyff 10 (1934–1990) (1998–2002) (2006) <small>(2010—)10865261723193221UEFAS. Milošević 17P. Mijatović 16D. Savićević 10M. Kežman 109966221122670220UEFAF. Hierro 10D. Villa 8J. Salinas 8Raúl 8 (1958–1990) (1994—)10566221720770220UEFAV. Beschastnykh 9A. Arshavin 8O. Protasov 810767172321994218UEFAH. Larsson 15Z. Ibrahimović 11M. Dahlin 1010362301119965216AFCHa Seok-Ju 10117593028206124207UEFAPauleta 19Eusébio 12L. Figo 9122593033203151207CONCACAFL. Donovan 12B. McBride 1010560261928683206AFCA. Thompson 18D. Zdrilic 15J. Aloisi 15J. Kosmina 14B. Emerton 11T. Cahill 11A. Vidmar 109262191122660205UEFAM. Owen 10F. Lampard 9W. Rooney 9876119718151202UEFAG. Riva 14R. Bettega 11F. Inzaghi 7S. Mazzola 7113602231216131202UEFAM. Wilmots 14E. Mpenza 8W. Sonck 810259241918196201CONMEBOLH. Crespo 19