Fânațele Bârca alcătuiesc o arie protejată situată în nord-estul României, pe teritoriul administrativ al județului IașiEunis.eea.europa.eu - Fânațele Bârca (geolocalizare); accesat la 11 octombrie 2013, desemnată sit de importanță comunitară (SCI) în scopul protejării biodiversității și menținerii într-o stare de conservare favorabilă a florei spontane și faunei sălbatice, precum și a habitatelor naturale de interes comunitar aflate în arealul zonei protejate.
Localizare Aria naturală se află în partea central-sudică a județului IașiLista siturilor de importanță comunitară (suprafețe și unități administrativ-teritoriale în care este localizat situl) ; accesat la 11 octombrie 2013, pe teritoriul estic al satului Vocotești și cel nordic al localității Mânjești, în apropierea drumului județean DJ248, care leagă satul Ciurea de CurăturiProtectedplanet.net - Fânațele Bârca Sit de importanță comunitară; accesat la 11 octombrie 2013.
Înființare Zona a fost declarată sit de importanță comunitară prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr. 1964 din 13 decembrie 2007 (privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanță comunitară, ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România)Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile Nr.1964 din 13 decembrie 2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 și 98 bis din 7 februarie 2008 , accesat la 11 octombrie 2013 și se întinde pe o suprafață de 148 de hectareAgenția pentru Protecția Mediului Iași - Fânațele Bârca - Sit de Importanță Comunitară ; accesat la 11 octombrie 2013.
Situl reprezintă o zonă (încadrată în bioregiunea continentală) de fâneață (stepe, lacuri, pajiști, tufărișuri) ce adăpostește floră și faună diversă și conservă habitate naturale de tip: Lacuri eutrofe naturale cu vegetație tip Magnopotamion sau Hydrocharition, Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor până la cel montan și alpin, Stepe ponto-sarmatice și Tufărișuri de foioase ponto-sarmaticeAgenția Națională pentru Protecția Mediului - Biodiveristatea în România - Situri de importanță comunitară ; accesat la 11 octombrie 2013.
Printre speciile faunistice și floristice aflate la baza desemnării sitului se află mamifere (popândău, un rozător din specia Spermophilus citellus, specie considerată vulnerabilă și aflată pe lista roșie a IUCNIucnredlist.org - The IUCN Red List of Threatened Species - Spermophilus citellus; accesat la 11 octombrie 2013), insecte (fluture din specia Arytrura musculus) și plante din flora spontană: sisinei (Pulsatilla grandis)Specia floristică Pulsatilla grandis este cunoscută și sub denumirea populară de dediței și stânjenei (Iris aphylla ssp. hungarica)Sit Natura 2000 - Fânațele Bârca (flora și fauna); accesat la 11 octombrie 2013.
Monumente și atracții turistice În vecinătatea sitului se află numeroase obiective de interes istoric, cultural și turistic; astfel:
Mănăstirea Hlincea, este o mănăstire de călugări din secolul XVI, monument istoric clasificat prin codul IS-II-a-A-04180, amplasată într-un cadru pitoresc aflat la poalele dealului Cetățuia de la ieșirea din municipiul Iași. Biserica "Sf. Gheorghe" din Hlincea, construcție 1587, monument istoric. Biserica "Sf. Nicolae" din satul Picioru Lupului, construcție 1845, monument istoric. Moara „Hanul Șanta” din satul Curături, construcție secolul al XI-lea, monument istoric. Fabrica de cărămizi din Ciurea, construcție 1891, monument istoric. Situl arheologic "La Căprărie" de la Dumbrava (sec. I-II p. Chr., Latène, Eneolitic final, cultura Horodiștea-Erbiceni). Situl arheologic "Botul Cihanului" de la Ciurea (sec. XVII - XVIII, Epoca medievală, sec. X - XI, Epoca medieval timpurie, sec. VI - VIII, Epoca migrațiilor, sec. III-I a. Chr.). Situl arheologic "Zâne" de la Lunca Cetățuii (sec. XVII - XVIII, Epoca medievală, sec. VIII - IX, Epoca medieval timpurie, sec. IV p.Chr, Epoca daco-romană, Latène, cultura geto- dacică, Hallstatt timpuriu, Eneolitic, cultura Cucuteni, faza B, Eneolitic, cultura Cucuteni, faza A, Neolitic târziu, cultura ceramicii liniare). Situl arheologic "Dealul Bățului" de la Mogoșești (sec. XVII - XVIII, Epoca medievală, sec. XIII, Epoca medieval timpurie, sec. X - XI, Epoca medieval timpurie, sec. V - VII p. Chr., Epoca migrațiilor, sec. IV p.Chr, Epoca daco-romană, Hallstatt mijlociu și final, Latène, cultura geto- dacică, Eneolitic final, cultura Horodiștea-Erbiceni).
Vezi și Natura 2000 Lista siturilor Natura 2000 din România
Legături externe Reportaj Un avocat ieșean, acuzat ca a distrus o rezervație naturală , bzi.ro (Bună Ziua Iași - Autor: Raluca Zamisnicu)
Note
Categorie:Arii protejate din România