Comuna Gura Teghii, Buzău

Gura Teghii este o comună în județul Buzău, Muntenia, România, formată din satele Furtunești, Gura Teghii (reședința), Nemertea, Păltiniș, Secuiu, Vadu Oii și Varlaam. Se află în extremitatea nord-vestică a județului, la limitele cu județele și , în Munții Penteleu și Munții Vrancei. Comuna grupează mai multe sate de munte de pe malurile Bâscăi Roziliei, și ale afluenților ei, Bâsca Mare și Bâsca Mică.

Atestate documentar începând cu secolul al XVI-lea, aceste așezări din zona de graniță între Moldova, Transilvania și Țara Românească au fost înființate pe de o parte de moșnenii din Sibiciu, care au deținut pământurile până când au ajuns să fie preluate de mari boieri și pe de altă parte de mocani transilvăneni stabiliți în Țara Românească. Localnicii au păstrat multă vreme portul tradițional muntenesc cu influențe transilvănene. Ei se îndeletniceau la început cu creșterea vitelor, dar după aceea cu dogăria și cu exploatarea lemnului, astfel că nu au fost știutori de carte, primele școli în comună apărând abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Tot sfârșitul secolului al XIX-lea a adus un impuls industriei lemnului, mulți localnici angajându-se la exploatarea de la Nehoiu, iar în Gura Teghii proprietarii de pământuri au încercat să practice turismul, dar această ramură a intrat în declin odată cu venirea perioadei comuniste, iar astăzi doar câteva pensiuni încearcă să valorifice potențialul turistic.

Geografie Comuna este cea mai nordică din județul Buzău și ocupă mare parte din bazinul Bâscei Roziliei, cu afluenții săi Bâsca Mică și Bâsca Mare. Cu o suprafață de , ea este cea mai întinsă comună din județ și a treia ca suprafață din România. Zonele locuite permanent sunt cele din vale, din sudul comunei, în timp ce teritoriul se extinde mult spre munți, cuprinzând Masivul Penteleu, cu altitudinea maximă de . Spre nord-vest, limita comunei urcă pe valea Bâscăi Mari până aproape de satul secuiesc Comandău.

Limitele

Principalul punct de reper al hotarului comunei se află pe valea Bâscăi Mari, în punctul numit pichetul Cocianu, fost punct de pază pe timp de vară a frontierei între România și Austro-Ungaria. De acolo, urmează cursul râului spre muntele Pitulatu și mai departe spre vest până la muntele Podu Calului și apoi la Seciul Bâsceanului, unde ajunge pe valea pârâului Păltiniș până în punctul denumit Pietrele Albe, de unde trece muntele până la Izvorul Rupturii, al cărui curs îl urmează până la vărsarea în râul Bâsca Roziliei. În direcția cealaltă, de la pichetul Cocianu, limita comunei pornește pe Izvorul Hânsarului, apoi leagă Vârful Ciubotarului, Dealul lui Vodă, înălțimile Fulgerișului, Muntele La Brad, apoi ajunge la Izvorul Varlaamului.

La nord-vest, Gura Teghii se învecinează cu comuna Zagon și, în dreptul văii Bâscăi Mari, cu mica comună Comandău, ambele din județul Covasna. În extremitatea nordică, se învecinează cu teritoriul administrativ al orașului Covasna. Înspre nord-est, dincolo de limitele comunei se află comuna Nereju din județul Vrancea. Înspre est, se învecinează cu alte două comune vrâncene, Vintileasca și Jitia și cu comuna buzoiană Lopătari. Spre sud și sud-est, vecinii Gurii Teghii sunt Brăești, Bozioru și Colți. Înspre sud, se învecinează cu orașul Nehoiu și înspre vest, peste Munții Podu Calului, cu comuna Siriu.

Apele Principalul curs de apă al comunei este râul Bâsca Roziliei, în jurul căruia se concentrează localitățile comunei. El se formează din confluența râurilor Bâsca Mică (dinspre est) și Bâsca Mare (dinspre vest); confluența lor fiind în punctul denumit Piatra lui Vișan, în apropiere de satul Varlaam. Alți afluenți importanți ai Bâscăi Roziliei sunt Tega, de la care vine numele comunei și localității de reședință și râul Tainița, pe văile cărora se află principalele zone populate.

Așezări și populație Comuna cuprinde localitățile de pe valea Bâscăi Roziliei, cu excepția satelor Cașoca și Vinețișu (ce aparțin orașului Nehoiu). Aceste localități sunt, în ordine, din aval în amonte: Păltiniș, Furtunești, Nemertea, Gura Teghii, Varlaam, ultimul aflându-se în apropierea confluenței Bâscelor. Pe valea Bâscăi Mici, comuna mai are două sate foarte mici, izolate și aflate la altitudini mari: Vadu Oii și Secuiu.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Gura Teghii se ridică la 3.003 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 3.439 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (92,97%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (91,31%), iar pentru 7,89% nu se cunoaște apartenența confesională.

Politică și administrație Comuna Gura Teghii este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:

Transporturi Infrastructura de transport în comuna Gura Teghii este bazată pe drumul județean 203K, ce leagă satele Nemertea, Furtunești și Păltiniș cu DN10, cu care se intersectează în satul Lunca Priporului din orașul Nehoiu. De la Nemertea, drumul județean continuă spre Brăești, nefiind însă foarte practicabil. De la Nemertea, pe valea Bâscăi Roziliei, un drum comunal de 5,7 km duce la satele Gura Teghii și Varlaam. De la Varlaam, în satele Vadu Oii și Secuiu, și spre cabana de vânătoare de la pichetul Cocianu se poate ajunge doar pe drumuri forestiere. Cea mai apropiată stație de cale ferată este gara Nehoiașu, de pe calea ferată Buzău-Nehoiașu.

Comuna este legată prin curse regulate care parcurg valea Bâscăi Roziliei și leagă satul Varlaam de orașele Buzău (pe valea Buzăului), Brașov (prin pasul Buzău) și București (prin Cislău, Vălenii de Munte și Ploiești).

Istoric Așezările din zona văii Bâscăi Roziliei au fost înființate începând cu secolul al XVI-lea, o parte din ele fiind la început târle pentru vite ale moșnenilor de pe valea Buzăului (în special din zona Sibiciu), devenite apoi așezări permanente; este cazul unor sate ca Păltiniș și Furtunești sau al unor sate astăzi dispărute (Lunca Pârciului, Roscoi, Argăsălești) devenite astăzi parte a altor sate. Alte așezări au fost întemeiate de oieri și țărani din sudul Ținutului Secuiesc (actualul județ Covasna), fie că au fost etnici români (ca în satul Vadu Oii) sau maghiari (ca în satul Nemertea). Proprietatea în devălmășie a moșnenilor a intrat în conflict cu cea a boierilor proprietari în zonă, din familiile Persescu, Borănescu și ulterior Maican, care au încercat în secolul al XIX-lea să dezvolte turismul. În perioada comunistă, turismul a intrat în declin, fiind supus toanelor dictatorului Ceaușescu și ale organizațiilor de stat. Inițiativa privată a revenit după 1989.

Moșnenii sibiceni Cea mai veche atestare documentară a unei localități din comună aparține satului Păltiniș, menționat într-un document din 11 decembrie 1534, emis de cancelaria domnitorului Vlad al VII-lea Vintilă, alături de pârâul Tega. Se menționează în acel document un transport de mărfuri din satele văii Buzăului spre Brașov.

Satele din zonă erau inițial sate de moșneni, care se ocupau cu vânatul și prelucrarea lemnului. Moșia a fost atribuită în 1672 de domnitorul Radu Leon moșnenilor sibiceni (din Sibiciu de Sus și Sibiciu de Jos) care au stăpânit-o în devălmășie, folosind-o pentru pășunat, întrucât zona Sibiciului nu avea terenuri suficiente. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu s-a stabilit dreptul de proprietate asupra munților Buzăului, acesta revenind unui număr de cinci persoane, proprietatea întinzându-se până la granița cu Imperiul Austriac, printre care un anume Costache Sibiceanu, fost moșnean devenit boier; un urmaș sau membru al familiei sale, Ioan Sibiceanu apare la 1829 ca fiind clucer domnesc și administrând cășeriile din Munții Buzăului. În perioada fanariotă, un grec pe nume Enache Persescu a achiziționat și el pământuri de la moșnenii din zonă. În timp aceștia au devenit clăcași pe moșia Bâsca-Gura Teghii, din care motiv ei nu au mai putut crește vite și au început să practice dogăria, vânzând butoaie, putini și hârdaie de brad în târgurile de la Buzău și Mizil; meșteșugul s-a păstrat până în anii 1943, pierzându-se din cauza industrializării—mulți localnici s-au angajat la Societatea Forestieră „Göetz”, care se ocupa cu exploatarea lemnului la Nehoiu. Proprietățile au fost în litigiu permanent între moșnenii care nu puteau ușor dovedi cu acte moștenirea pământurilor lor pe de o parte, și boierii Persescu, apoi Borănescu și Maican până în 1946, pe baza diferitelor decrete domnești și a hotărniciilor lui Manolache Taud (1797), Mihai Greceanu–Constantin Predescu (1802) și Carol Gold (1854), documente oficiale care atestă proprietatea moșnenilor.

În secolul al XIX-lea, comuna era organizată ca punct de graniță, tineri din sate, împreună cu grăniceri recruți păzind granița cu Moldova (în 1855) la Furul Mare, Furul Mic, Mușa și Mușica, și cea cu Austro-Ungaria (în 1870) la Vadu Oii, Poiana din Cale, Balabanu, Valea Bălescului, Cocianu și Băltița. Tot la Cocianu a fost deschis și un punct de trecere a frontierei cu Austro-Ungaria, deschis traficului muncitorilor de la întreprinderea Göetz de la Nehoiu, muncitori cărora primăria le elibera permise de trecere cu acordul consulatului austro-ungar de la Ploiești. Aceeași întreprindere este cea pentru care s-a dat în folosință și o cale ferată îngustă forestieră de la Varlaam la Nehoiașu.

Comuna este menționată atunci în dicționarul lui Basil Iorgulescu, cu o populație de 1650 de locuitori și 355 de case în douăsprezece sate (Argăsălești, Gura Păltinișului, Gura Teghii, Furtunești, Ivăneț, Lunca Pârciului, Lunca Vâscului, Pietriceni, Piatra Corbului, Păltinișu de Sus, Păltinișu de Jos, Roșcoi și Tega). Satul Varlaam avea 100 de locuitori și făcea pe atunci parte din comuna Goidești, comună ce cuprindea masivul Penteleu; în perioada interbelică, acea comună a fost desființată.

Tentative de dezvoltare a turismului În acea perioadă, au avut loc primele tentative de dezvoltare a turismului în zonă. În 1854 un anume Persescu (probabil urmaș al boierului fanariot stabilit cu un secol în urmă aici) a construit un han a cărui carte de oaspeți a stat la baza volumului O preumblare prin munți de Constantin D. Aricescu, de unde se arată că acest han i-a găzduit pe acesta, ca și pe Gheorghe Tattarescu și pe folcloristul I.C. Fundescu. Ulterior, în 1870 Ștefan Borănescu, moștenitor prin căsătorie al moșiei lui Sibiceanu, a construit un hotel lângă izvoarele minerale. Sătenii localnici s-au plâns la acea vreme că au fost obligați să presteze muncă forțată în folosul construirii hotelului. Stabilimentul avea 28 de camere (câte 14 pe fiecare parte, una cu fața spre grădină, alta cu fața spre râu) și o sală de mese cu o capacitate de 80 de locuri. Proprietarul Borănescu organiza frecvent serate dansante în salon și focuri de tabără, așa cum arată un document de la 1874.

Izvoarele minerale din jurul stațiunii au fost testate chimic de dr. Pascanu de la Școala Superioară de Farmacie din București. Cele trei izvoare erau: izvorul de la Tainița (la 700 m de stațiune) avea apă de izvor obișnuită, ușor mineralizată; izvorul de la Fulgeriș (la 3 km) conținea acid carbonic liber și carbonat de fier, fiind folosită pentru tratarea chloranemiei, dispepsiei și deficienței de fier; izvorul de la Tega (la 3 km) avea apă cu acid sulfhidric, sulfuri alcaline și feroase, cloruri alcaline și feroase, fiind una dintre cele cele mai sulfuroase ape din România antebelică — ea era folosită în băi sulfuroase sau administrată ca băutură simplă sau combinată cu lapte de capră sau zer.