Râpa este un sat în comuna Tinca din județul Bihor, Crișana, România.
Istoric Localitatea Râpa este atestată documentar pentru prima dată în anul 1692, sub denumirea Répa Hodos. Ulterior, apare frecvent sub forma „Rippa”, cu sensul de „râpă”. Toponimul provine din latinescul „ripa”, care desemnează un țărm înalt sau o coastă abruptă.
În anul 1913, în contextul politicii de maghiarizare din Imperiul Austro-Ungar, denumirea localității a fost schimbată în Körösmart.
Deși atestarea documentară este relativ târzie, cercetările arheologice indică o locuire mult mai veche. În anul 1970, istoricul și arheologul Sever Dumitrașcu a efectuat săpături în punctul „Dealul Morii”, unde a fost descoperită o așezare neolitică, cu material ceramic bogat. În zona „Sub Pădure” sau „Câmpul de Sus”, situată în dreapta șoselei Râpa–Tinca, a fost cercetată o așezare aparținând culturii Criș, fiind identificat un bordei cu ceramică specifică, unelte și o figurină feminină din lut ars. În același areal a fost descoperită și o locuință prefeudală datată în secolele VII–VIII.
Pe dealul „Burzău” a fost identificat un mormânt de incinerație din epoca Hallstatt. În hotarul localității au fost descoperiți și doi denari romani republicani. Cercetările arheologice desfășurate pe terasa Crișului Negru, în punctul „Dealul Morii”, au evidențiat mai multe niveluri de locuire, din epoca pietrei până în epoca medievală, inclusiv vestigii din epoca bronzului, perioada hallstattiană, epoca romană și post-romană, precum și din perioada prefeudală și feudală timpurie.
Fragmente ceramice datate în secolele XIV–XV indică existența unei așezări medievale. Poziția în apropierea Crișului și a drumului de-a lungul acestuia a determinat distrugerea repetată a vetrei satului, ceea ce explică discontinuitățile de locuire.
Pe dealul „Burzău” se află un cimitir datat în secolele XVI–XVII, în apropierea unei biserici dispărute. Un mormânt cercetat în anul 1970 a fost datat printr-o monedă emisă în 1551.
Localitatea este menționată din nou în anul 1785, când Rippa era obligată să furnizeze 360 de pâini pentru trupele austriece staționate la Salonta, în contextul răscoalei lui Horea.
În anul 1898, episcopul ortodox Vasile Mangra a vizitat localitatea, fiind implicat în acțiuni de susținere a drepturilor românilor din Imperiul Austro-Ungar.
După Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, preotul Gavril Hăsășiu din Râpa a participat la organizarea rezistenței locale împotriva trupelor secuiești. Acesta a organizat grupuri de apărare și a oficiat slujbe religioase în zonă, inclusiv la Tinca, în aprilie 1919, înainte de intrarea trupelor române.
Demografie Primele date privind populația localității datează din anul 1842, când o statistică a Episcopiei Romano-Catolice din Oradea consemnează 348 de ortodocși și 2 greco-catolici, precum și existența unei biserici ortodoxe.
Evoluția populației indică 936 locuitori în 1869, 794 în 1880, 896 în 1890, 891 în 1900 și 908 în 1910. În anul 1900, populația era formată din 466 bărbați și 425 femei. Suprafața localității era de 2.645 iugăre cadastrale, iar numărul caselor era de 195 în 1900 și 207 în 1910.
Structura etnică în 1900 era majoritar românească, cu 869 români, 21 unguri și 1 german. Din punct de vedere confesional, erau înregistrați 871 ortodocși, 4 romano-catolici, 9 reformați și 7 evrei.
Conform recensământului din 1930, populația localității era de 1.033 locuitori, dintre care 1.024 români, 8 maghiari și 1 rus. Din punct de vedere confesional, erau înregistrați 822 ortodocși, 11 romano-catolici, 3 reformați, 171 baptiști și 21 aparținând altor confesiuni.
Note
Râpa, Tinca