Tatiana Niculescu este o scriitoare română, fost editor și redactor-șef al secției în limba română a postului britanic de radio BBC World Service, atât în Londra cât și în România, autoare de cărți neficționale, romancieră, dramaturg și traducătoare.

Biografie

Tatiana Niculescu a studiat Litere la Universitatea București, absolvind ulterior și Institutul european de jurnalism Robert Schuman din Bruxelles (în original, Robert Schuman European Institute of Journalism).

Între 1994 și 2004, a lucrat ca editor la secția română a BBC World Service din Londra. Între 2004 și 2008 a condus biroul BBC World Service din București.

În 2006 a publicat prima sa carte de non-ficțiune, Spovedanie la Tanacu (considerată un In Cold Blood românesc) urmată, în 2007, de Cartea judecătorilor.

Opere publicate

2006 -- Spovedanie la Tanacu, Editura Humanitas,Spovedanie la Tanacu;2006, 2008, 2021, Polirom, 2012 2007 -- Cartea judecătorilor, Editura Humanitas,Cartea judecătorilor - Humanitas; 2013 -- Cartea judecătorilor, Editura Polirom, ediția a doua,Cartea judecătorilor - Polirom; 2011 -- Nopțiile Patriarhului, roman, Editura Polirom,, 2009, Humanitas, 2019 2012 -- În țara lui Dumnezeu, roman, Editura Polirom În țara lui Dumnezeu; 2013 -- Povestea domniței Marina si a basarabeanului necunoscut, roman, Editura Polirom,<ref>[http://www.goodreads.com/book/show/18960827-povestea-domnitei-marina-si-a-basarabeanului-necunoscut Povestea domniței Marina ...]</ref>, Cartier 2023 2015 -- Regina Maria: Ultima dorința, Editura Humanitas, 2015, 2016, 2018, 2020 2016 -- Mihai I, ultimul rege al românilor, Editura Humanitas, 2016, 2020, 2022 2017 -- Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu, Editura Humanitas, 2017, 2021 2018 -- Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca, Editura Humanitas, 2018 2018 -- Tăierea fecioarelor, Editura Humanitas, 2018, ediția a II-a 2019 -- Regele și Duduia: Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee, Editura Humanitas, 2019 2020 -- Seducătorul domn Nae. Viața lui Nae Ionescu, Editura Humanitas, 2020 2021 -- Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale, Editura Humanitas, 2021, ISBN 978-973-50-8752-4 2022 -- Singur. Viața lui MIhail Sebastian, Editura Humanitas, 2022, ISBN 978-973-50-7940-6 2023 -- Maria, regina României, Gânduri pentru vremuri grele, Cu 32 de cărți poștale din colecția Virgil Ierunca, Selecția textelor și introducere de Tatiana Niculescu, Traducere de Anca Bărbulescu, Ediția a II-a, Editura Humanitas, București, ISBN 978-973-50-7938-3 2023 -- Englezul din Gara de Nord: după o poveste adevărată, Editura Humanitas, 2023, ISBN 978-973-50-7860-7 2024 -- Delicioasa poveste a cozonacului românesc, Editura Humanitas, 2024, ISBN 978-973-50-8437-0 2025 -- Sfântul nr. 6: povestire, București, Editura Humanitas, 2025, ISBN 978-973-50-8701-2 2025 -- 101 cărți în 101 minicronici, Editura Humanitas, ISBN 978-973-50-8772-2 2026 -- Brâncuși contra SUA, piesă de teatru, O abordare inedită a celebrului proces din 1926: actul judecătoresc de naștere al artei moderne, Postfață de Lia Bugnar, Ilustrații de Mihail Coșulețu, Humanitas, 2026, ISBN 978-973-50-9133-0 2026 -- Viețile și morțile lui Constantin Noica, Humanitas, 2026, ISBN 978-973-50-9177-4

Volume coordonate de autoare

Cartea întâmplărilor: mistere, ciudățenii, uimiri, Autori: Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Corina Șuteu, Gabriel Liiceanu, Cristina Cioabă, Gabriela Tabacu, Ioan-Florin Florescu, Monica Pillat, Florin Bican, Ioana Nicolaie, Augustin Cupșa, Marie-France Fauvet, Steinar Lone, Andreea Răsuceanu, Bogdan Răileanu, Mihaela Miroiu, Adriana Bittel, Marius Chivu, Alina Pavelescu, Jean A. Harris, Humanitas, 2019, ISBN 978-973-50-6571-3 Ce pozne-a mai făcut cățelul meu, Povești care se bucură și dau din coadă, Autori: Mihaela Bărbuș, Ioana Both, Marius Chivu, Radu Corozel, Wilhelm Dancă, Mihai Frățilă, Dorian Galbinski, Georgeta-Anca Ionescu, Selma Iusuf, Riri Sylvia Manor, Ciprian Măceșaru, Mihaela Miroiu, Liviu Papadima, Cătălin Pavel, Oana Pellea, Cristian Tudor Popescu, Cristian Preda, Dumitra Râșnoveanu, Gabriela Tabacu, Sara Turetta, Editura Humanitas, 2024, ISBN 978-973-50-8584-1

Adaptări dramatice

Spovedanie la Tanacu, adaptare pentru scenă. Cartea judecătorilor, adaptare pentru scenă.

Piese independente

Brâncuși versus SUA, o interpretare aparte a celebrului caz judecat în Statele Unite, în 1926, opunând Statele Unite și Constantin Brâncuși. Textul a fost publicat pentru prima oară în 2010, iar ca ebook Humanitas în 2021.

Ecranizare După dealuri este un film de Cristian Mungiu al cărui scenariu se bazează pe romanele neficționale ale scriitoarei Tatiana Niculescu. După dealuri a avut premiera la 19 mai 2012 la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 2012 unde a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu. Actrițele Cosmina Stratan și Cristina Flutur, care interpretează rolurile principale în acest film, au împărțit premiul pentru cea mai bună actriță în cadrul aceluiași festival.

Traduceri

Fundamentele lumii fizice, de Frank Wilczek

De ce , Doamne? O radiografie a suferinței, de C.S. Lewis

Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus și Isus Mirele: Cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor, de Brant Pitre Cartea junglei, de Rudyard Kipling, ilustrații de Valentin Tănase, Editura Humanitas, Colecția Humanitas Junior, ediția I, 2025, ISBN 978-973-50-8903-0

Prezentări pe scenele lumii

Adaptarea pentru scenă a romanului Spovedanie la Tanacu,'' a fost prezentată în viziunea regizorală a lui Andrei Șerban, la Teatrul LaMama din New York, ca premieră mondială absolută în 2007. Piesa s-a jucat apoi pe scena Teatrului Odeon din București, la palatul Béhague de la Paris, în prezența lui Peter Brook, și pe scena Festivalului de Teatru de la Lodz, în Polonia, unde a primit premiul publicului.

Note

Legături externe https://humanitas.ro/autori/tatiana-niculescu

Categorie:Autori români Categorie:Dramaturgi români Categorie:Jurnaliști ai BBC Categorie:Jurnaliști români în viață Categorie:Scriitori români în viață Categorie:Jurnaliste române Categorie:Scriitoare române Categorie:Romanciere române Categorie:Absolvenți ai Facultății de Litere din București