miniatura|După ce evoluția a devenit o teorie larg acceptată în anii 1870, au apărut caricaturi cu Charles Darwin cu trup de maimuță care simbolizau evoluția.Browne, Janet (2003). Charles Darwin: The Power of Place. London: Pimlico. pp. 376–379. ISBN 0-7126-6837-3. miniatura|Caricatură din 1872, în care este prezentat taurul ca intermediar pentru originea omului pornind de la porcminiatura|„Critica” – gravură de Julio Ruelas din 1907 Opiniile critice asupra teoriei evoluției vieții au apărut la scurt timp după ce aceasta a devenit o teorie larg acceptată în anii 1870. apud Moran (2007). O parte dintre aceste opinii s-au încadrat curentului de gândire asociat disputei politico-culturale reprezentate de controversa creație-evoluție.

Istoric Inițial, pe baza datelor experimentale, oamenii de știință au fost cei care au criticat teoria selecției naturale. După apariția teoriei sintetice a evoluției însă, majoritatea criticilor au fost formulate în general de liderii religioși și nu de către cercetători și academicieni.

Stadiul actual

Comunitatea științifică nu recunoaște validitatea acestor opinii contrare, invocând faptul că cei care critică evoluția au interpretat greșit conceptul de teorie științifică. O controversă despre evoluție există doar la nivelul publicului larg, în comunitatea științifică nu există nicio controversă despre evoluție, ea fiind considerată de Academia Națională de Științe a SUA drept unul dintre cele mai sigure fapte stabilite de biologi. Mai exact, în comunitatea științifică se face distincția între teoria evoluției (care este într-adevăr doar o explicație posibilă a evoluției) și evoluția în sine (care este un fapt, demonstrat în mod incontestabil); astfel, teoria evoluției poate suferi de-a lungul timpului modificări minore pentru a explica din ce în ce mai bine mecanismele care duc la efectele constatate de către biologi (este o teorie care încearcă să explice faptul obiectiv al evoluției), evoluția în sine fiind efectul (faptul constatat experimental) pe care teoria trebuie să-l explice. Există prin urmare două tipuri posibile de critici: critici îndreptate împotriva teoriei evoluției (ca explicație adecvată a evoluției vieții), respectiv critici îndreptate împotriva evoluției înseși (mai exact, o negare a existenței acestui fenomen). Comunitatea științifică este perfect deschisă la critici ale teoriei, însă criticii care neagă evoluția ca fenomen natural sunt ignorați de comunitatea științifică, tocmai deoarece existența acestui fenomen a fost constatată și confirmată în nenumărate rânduri; practic biologii au încetat cu totul să mai pună la îndoială existența fenomenului și încearcă doar să perfecționeze teoria care îl explică.Enciclopedia Britannica, Evolution (scientific theory), britannica.com, accesat 2013.12.25

Poziția comunității științifice și a filosofilor științei este că teoriile creaționiste nu reprezintă teorii științifice.

Critici Designul inteligent

Michael Behe este autorul ipotezei designului inteligent. Behe afirmă că unele mecanisme sunt ireductibil de complexe și este imposibil să fi apărut prin evoluție nedirijată de o inteligență superioară. Behe dă ca exemplu cursa de prins șoareci: orice element am scoate din ea, ea ar deveni nefuncțională, deci o combinație de elemente care nu are nicio funcție. El argumentează că o cursă de șoareci poate apărea doar completă și nu poate fi un produs al unei evoluții prin care elementele se adaugă unul câte unul până când ajung să constituie cursa de șoareci. Ea este diferită de un automobil, care continuă să funcționeze chiar dacă i s-a ars un far.

Departamentul de biologie la care predă Behe a publicat un avertisment prin care se dezice unanim (minus Behe) de ipoteza lui Behe, afirmând că ea nu constituie știință.

Din verdictul Kitzmiller v. Dover Area School District: „Profesorul universitar Behe a aplicat conceptul de complexitate ireductibilă la doar câteva sisteme special alese: (1) flagelul bacteriilor; (2) 'cascada' biochimică a coagulării sanguine; și (3) sistemul imunitar. Contrar afirmațiilor profesorului Behe cu privire la aceste câteva sisteme biochimice dintre mii și mii de sisteme care există în natură, Dr. Miller a adus dovezi, bazate pe studii cu peer-review, că ele în realitate nu sunt ireductibil de complexe.”:en:s:Kitzmiller v. Dover Area School District/4:Whether ID Is Science#Page 76 of 139

Biologul și teologul catolic Francisco J. Ayala a poreclit designul inteligent drept „design incompetent” afirmând că este o blasfemie să punem în seama lui Dumnezeu designul defectuos al multor organisme (printre care și omul).

Michael John Denton este un biochimist britanico-australian care se descrie ca un evoluționist și care a respins creaționismul biblic. În cartea sa Evoluția: O teorie în criză a prezentat o ​​critică sistematică a neo-darwinismului, de la paleontologie, fosile, omologie, biologie moleculară, genetică și biochimie și a susținut că există în natură dovezi privind designul inteligent. De la apariția cărții în 1985, Denton și-a schimbat multe dintre opiniile sale cu privire la evoluție, însă el încă mai crede că existența vieții este o chestiune de design. Biologul și filosoful Michael Ghiselin a descris cartea drept „cartea unui autor care în mod patent este incompetent, necinstit sau ambele, fiind greu să lămurim care dintre ele e varianta corectă” și că „argumentele sale sunt adesea exemple ale sofismului ignoratio elenchi.”

Teoria conspirației

Există o teorie a conspirației că biologii ar fi apărătorii fanatici ai unei dogme. H. Allen Orr afirma despre asta „Deci când Dreapta Creștină încearcă să susțină că în mod instinctiv evoluționiștii sar în defensivă oricând cineva îndrăznește să pună la îndoială status quo darwinist, întrebați-vă de ce Wright și Kimura au reușit să-l schimbe, dar nu și Behe. Răspunsul e, cred eu, simplu: Wright și Kimura știau despre ce vorbesc.”

Susținerile din A Scientific Dissent from Darwinism au fost respinse de comunitatea științifică. Matthew J. Brauer și Daniel R. Brumbaugh au afirmat că susținătorii designului inteligent „produc dizidență în mod artificial” pentru a putea explica lipsa dezbaterii științifice a tezelor lor: „Tezele «științifice» ale unor neo-creaționiști cum ar fi Johnson, Denton și Behe se sprijină, în parte, pe noțiunea că aceste chestiuni [privind evoluția] sunt obiectul suprimării dezbaterii științifice între biologi.” ... „conform neo-creaționiștilor, absența manifestă a acestei dezbateri și respingerea aproape universală a tezelor neo-creaționiste ar fi din cauza unei conspirații a biologilor de profesie, în loc de a fi într-adevăr lipsite de orice merit științific.” Afirmațiile din document sunt descrise drept formulate artistic pentru a reprezenta opinii diverse, puse într-un context care le dă un înțeles greșit, menit să producă publicului larg confuzie. Afilierile și specializările descrise în document au făcut de asemenea obiectul criticilor.; available without login

Caracter de știință

O des-întâlnită obiecție neo-creaționistă este că evoluția nu urmează standardele care definesc știința, ea nefiind prin urmare științifică. Se argumentează că biologia evoluționară nu urmează metoda științifică și, prin urmare, nu ar trebui predată drept știință sau cel puțin ar trebui predată împreună cu alte puncte de vedere (recte creaționismul). Aceste obiecții se referă la natura însăși a teoriei evoluției și a metodei științifice.

Natură religioasă

Creaționiștii susțin deseori că „evoluția este o religie; ea nu este știință.” Scopul acestei critici este de a submina poziția superioară a biologilor față de creaționiști și de a redefini dezbaterea dintre știință (evoluție) și religie (creaționism) ca fiind o dezbatere între două opinii religioase — sau chiar de a argumenta că evoluția este religie în timp ce designul inteligent nu ar fi religie. Cei care se opun evoluției se referă adesea la susținătorii ei drept „evoluționiști” sau „darwiniști”.

Argumentele că evoluția ar fi o religie sunt argumente bazate pe analogie: se susține că evoluția și religia au unul sau mai multe aspecte în comun și că, prin urmare, evoluția este o religie. Exemple de astfel de teze sunt argumente că evoluția ar fi bazată pe credință religioasă, că susținătorii evoluției i s-ar închina lui Darwin ca unui profet și că susținătorii evoluției resping în mod dogmatic alternativele fără a le analiza. Aceste teze au devenit mai populare în ultimii ani, în care mișcarea neo-creaționistă a căutat să se distanțeze față de religie, deci dându-și motive de a folosi o analogie aparent anti-religioasă.

Susținătorii evoluției au răspuns că nicio teză a vreunui om de știință nu este considerată drept sacrosanctă, dovedit fiind prin aspecte ale teoriei lui Darwin care au fost respinse sau revizuite de oamenii de știință de-a lungul timpului pentru a ajunge întâi la neodarwinism și apoi la sinteza evoluționară modernă. Teza că evoluția s-ar baza pe credință religioasă, adesea bazată pe impresia creaționiștilor că evoluția nu ar fi fost observată niciodată, este de asemenea respinsă deoarece evoluția are parte de dovezi solide în sprijinul ei și prin urmare nu necesită vreun salt al credinței.

În general, argumentul că evoluția ar fi religioasă a fost respins pe temeiul că religia nu se definește prin cât de dogmatici sau zeloși sunt aderenții ei, ci prin credințe spirituale sau supranaturale. Susținătorii evoluției arată că evoluția nu este nici dogmatică, nici bazată pe un salt al credinței și acuză creaționiștii de echivocare între definiția strictă a religiei și folosirea colocvială a cuvântului pentru a ne referi la orice este abordat dogmatic sau cu entuziasm. Tribunalele americane au respins de asemenea această obiecție:

Chiar plecând de la presupunerea că evoluția ar fi o religie sau credință religioasă, remediul ar fi oprirea predării evoluției și nu a susține vreo altă religie contrară ei. Dar este în mod clar stabilit prin puterea precedentelor și probabil e și o chestie de bun simț că evoluția nu este o religie și că a preda evoluția nu violează clauza de neîntemeiere a unei religii de stat.

O teză similară este că evoluția ar fi atee; creaționiștii contopesc uneori cele două teze, susținând că evoluția ar fi o „religie atee” (vezi umanism). Acest argument contra evoluției este adesea generalizat drept argument contra științei în general, argumentând că „știința este o religie atee” deoarece naturalismul metodologic nu este ceva dovedit, deci la fel de „bazat pe credință” ca și credințele teiste sau supranaturale ale creaționismului.

Fundația creștină BioLogos declară că în mod clar teoria evoluției nu este o teorie intrată în criză epistemică.

Lipsa de falsificabilitate O teză este considerată falsificabilă dacă ar putea exista o observație sau un test care ar putea fi făcute pentru a demonstra că teza ar fi falsă. Tezele care nu sunt falsificabile nu pot fi examinate științific, deoarece ele nu admit teste prin care să le fie evaluată corectitudinea. Creaționiști cum ar fi Henry M. Morris au afirmat că orice fel de observație ar putea fi integrată în cadrul evoluției, deci ar fi imposibil de demonstrat că evoluția ar fi greșită și prin urmare evoluția nu ar fi științifică.