Cristina Chiriac (n. 5 octombrie 1973, Câmpulung, județul Argeș) este o femeie de afaceri română, de profesie economist, specializată în finanțe, bănci, burse de valori și asigurări și doctor în economie, evaluator, expert contabil, practician în insolvență, mediator și arbitru internațional în mediere. De asemenea, este antreprenoare, lider de opinie și susținătoare a egalității de gen în antreprenoriat, fiind implicată în inițiative care promovează inovația în mediul de afaceri.
Din anul 2009 până în anul 2012, a deținut funcția de vicepreședinte al Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), coordonând activități legate de monitorizarea postprivatizare și insolvență. Din 2013, deține funcția de președinte al Asociației Naționale a Antreprenorilor din România. În 2018, a devenit președinte fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF, singura confederație patronală din România al cărui obiectiv principal îl reprezintă susținerea și promovarea antreprenoriatului feminin. Sub conducerea sa, CONAF a lansat diverse inițiative și proiecte dedicate sprijinirii femeilor antreprenor, contribuind la dezvoltarea unor soluții pentru provocările economice actuale.
Printre proiectele sale se numără Maratonul pentru Educație AntreprenorialăMaratonul pentru Educație Antreprenorială, 27 mai 2024, Revista Biz, revistabiz.ro, o inițiativă axată pe educarea tinerilor în domeniul antreprenoriatului și al inovației. Cristina ChiriacEuropa Forum, Europa Forum, europaforum.at a inițiat și gala anuală Women in Economy Gala CONAF Women in Economy marchează o nouă victorie pentru antreprenoare, 08 martie 2024, Financial Intelligence, financialintelligence.ro, un eveniment dedicat recunoașterii contribuțiilor femeilor din diverse industrii. Sub coordonarea sa, gala promovează realizările notabile și creează un context pentru susținerea și dezvoltarea leadershipului feminin în mediul de afaceri. În urma acestor inițiative, CONAF a devenit prima organizație patronală din România recunoscută ca model de bune practici în EuropaCONAF devine prima organizație patronală din România recunoscută ca model de bune practici în Europa, 06 martie 2025, Wall Street , wall-street.ro. Cu prilejul ediției din 2025 a galei a fost lansată revista Women in Economy, o publicație trimestrială, multilingvă, disponibilă în format tipărit și digital. Revista reunește contribuții din partea antreprenorilor, economiștilor, reprezentanților instituțiilor europene și altor actori din mediul public și privat, axându-se pe teme precum leadershipul economic, politici publice, sustenabilitate, educație și transformare digitală. Primul număr a inclus un interviu cu Roberta Metsola"Prin dezvoltarea femeilor, însăși societatea se dezvoltă" – interviu cu Președintele PE, Roberta Metsola, 16 martie 2025, Women in Economy , womenineconomy.ro, președinta Parlamentului European.
Pe lângă activitatea sa în domeniul leadershipului, Cristina Chiriac a contribuit la promovarea dialogului între sectorul public și cel privat, concentrându-se pe identificarea soluțiilor pentru probleme economice complexeCristina Chiriac (CONAF): "România nu-și poate asigura o creștere economică viguroasă cu majorări de impozite și taxe pentru a susține cheltuieli bugetare uriașe", 08 septembrie 2023, Forbes, forbes.ro. A fost implicată în organizarea de conferințe, forumuri și workshop-uri, care au facilitat colaborarea între diferite părți interesate și au dus la formarea unor parteneriate menite să sprijine dezvoltarea economică și să promoveze practici sustenabile. Aceste inițiative au avut ca scop principal crearea unui mediu favorabil inovației și creșterii economice pe termen lung.
Familia
Cristina Chiriac este căsătorită, fiind mamă a doi bǎieți.
Educație și activitate profesională
În 1998, a absolvit Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori a Academiei de Studii Economice, București, în anul 2013, Facultatea de Științe Juridice și Administrative a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”, a absolvit cursurile de specializare ale Colegiului Național de Apărare, studii postuniversitare de masterat în Managementul financiar al mediului, respectiv Dreptul afacerilor, iar în anul 2015 obține titlul de doctor în economie al Academiei Române.
În activitatea depusă, Cristina Chiriac a obținut și recunoaștere profesională de la organizații de profil (gradul de excelență ANEVAR și CECCAR, Asociația Brokerilor).
În perioada 2004-2012, Cristina Chiriac a ocupat diferite funcții în aparatul central al administrației publice din România, inițial Consilier la Cancelaria Primului Ministru al României (în perioada 2004-2005), Șef serviciu în cadrul Departamentului pentru Dialog Social al Guvernului (2005-2006), iar ulterior, pe rând, expert, director și vicepreședinte în cadrul Autorității de Valorificare a Activelor Statului – Guvernul RomânieiCristina Chiriac, vicepresedinte AVAS: "AVAS poate să absoarbă arieratele din economie", 3 februarie 2012, Bursa, bursa.ro.
Începând cu anul 2013, este director general al World Trade Center BucureștiCristina Chiriac, noul director general al WTCB , 3 Iul 2013, wall-street.ro, înlocuindu-l în această funcție pe Mircea Ursache, unde coordonează întreaga activitate a companiei, asumându-și ca obiectiv creșterea rentabilității (creșterea profitului operațional)Cristina Chiriac: "Ținta mea este să cresc rentabilitatea World Trade Center", 4 Iul 2013, bursa.roWorld Trade Center Bucuresti, plus 3,6% la profit in 2013, 20 ianuarie 2014, manager.ro.
În 2015 lansează proiectul "Flori de Ie"Cristina Chiriac, femeia care a urcat ia românească pe cele mai mari podiumuri ale lumii, 12 decembrie 2020, antena3.ro, un brand autentic românesc, o inițiativă de promovare și susținere a iilor tradiționale românești, un efort important de conservare a valorilor și tradițiilor culturale ale României, prezentând colecțiile sale, în toată lumea.
Fondat pe istoria unui neam, țesut cu firul tradiției și colorat de visurile unor generații de femei frumoase, harnice și talentate, brandul Flori de Ie călătorește de ani buni, în toate colțurile lumii. De la Paris la New York, cămeșa cu altiță pune înaintea ochilor lumii, poveștile bunicilor noastre, bătăile inimii unui popor ce știe și îi place să iubească.
Flori de ie a fost prezentă în țară în Bucegi, la Sfinx, în Hobița lui Brâncuși (Casa memorială Constantin Brâncuși), Cluj, București, Brașov, Iași, Sibiu, Buzău, Galați și a defilat pe podiumurile din Chișinău, Londra, New York, Abu Dhabi, Broadway, Viena, Bratislava, Shanghai, Bari, Dubai, Tokyo, Bergamo, Ankara, Barcelona, Copenhaga, Las Vegas, Paris, Atena, Havana, Bruxelles, Munchen, Ottawa, Varșovia și nu numai.
În data de 19 noiembrie 2016, a avut loc lansarea cărții "Marea Privatizare"Marea Privatizare: Peste 75% din capacitatea industrială a fost complet distrusă, 18 noiembrie 2016, Bursa, bursa.ro, scrisă cu atenție, interes și obiectivitate de către Cristina Chiriac, președinte al Asociației Naționale a Antreprenorilor din România. Cartea reprezintă o lucrare științifică riguroasă ce abordează în profunzime procesul de privatizare în România, din ultimii 25 de ani25 de ani de capitalism: Doar 22,3% din privatizări s-au dovedit de succes, 1 decembrie 2015, cursdeguvernare.ro. Cartea face o analiză a privatizărilor, situația actuală a portofoliului deținut încă de stat și încearcă o evaluare a efectelor privatizării.
La 19 noiembrie 2019, a lansat, alături de Adriana Ungureanu și Daniela Silvia Pohrib, volumul "Educație antreprenorială. Școala de Business"Orele de educație antreprenorială vor fi introduse în școli, 21 noiembrie 2019, newsweek.ro, al cărui obiectiv principal îl reprezintă crearea unei culturi antreprenoriale ancorate în prezentCONAF și Ministerul Educației și Cercetării au agreat pactul pentru educația antreprenorială, 20 noiembrie 2019, capital.ro. Cartea integrează informații menite să faciliteze experiența unui nou antreprenor printre meandrele legislative și financiar-contabile, să îi introducă conceptele economico-financiare de care are nevoie în fiecare zi, și îi împărtășește o serie de experiențe reale și sfaturi practice cu privire la realizarea unui plan de afaceri.
La 7 octombrie 2022, a lansat cartea "Șlefuitori de visuri: cum să schimbi lumea și pe tine odată cu ea" Lansarea volumului Șlefuitori de visuri. Cum să schimbi lumea și pe tine odată cu ea, 10 octombrie 2022, cristinachiriac.ro, o lucrare dedicată vocației și responsabilității care îi definesc pe cei ce aleg calea captivantă a antreprenoriatuluiCălătorii geopolitice, cu Cristina Chiriac , 14 noiembrie 2022, rfi.ro. Pornind de la propria experiență de succes, în "Șlefuitori de visuri", Cristina Chiriac creionează sacrificiile și provocările pe care antreprenoriiCristina Chiriac, antreprenoarea care le încurajează pe femei să intre în lumea afacerilor, 28 februarie 2023, protvplus.ro trebuie să le depășească pentru a reuși în afaceri, dar și în viața de dincolo de cifre. În anul 2025, Cristina Chiriac a lansat podcastul Șlefuitori de visuri, conceput ca o extensie a volumului publicat anterior. Podcastul este moderat de autoare și include interviuri cu persoane care activează în diverse domenii și care dețin roluri de conducere sau au înregistrat rezultate notabile în activitatea lor. Episoadele abordează subiecte precum parcursul profesional, alegerile individuale, educația, eșecul, reconversia profesională și contribuția socială. Podcastul este difuzat săptămânal pe platformele Spotify, Apple Podcasts și YouTube.
AntreprenoriatPentru o economie puternică, singura soluție a României o reprezintă antreprenoriatul , 9 noiembrie 2016, agerpres.roCristina Chiriac (Asociația Antreprenorilor): Pentru o economie puternică, singura soluție a României o reprezintă antreprenoriatul , 9 noiembrie 2016, agerpres.ro
Fiind unul dintre deschizătorii de drumuri în antreprenoriat și un susținător permanent al cauzei ca urmare a voluntariatului în domeniu, în anul 2010 a primit titlul onorific de Ambasador al Antreprenoriatului FemininCristina Chiriac, președinta CONAF: România, în top 10 în la nivel mondial în ceea ce privește ponderea femeilor în antreprenoriat 25 martie 2023, www.romania-actualitati.ro, făcând parte din "Rețeaua Europeană a Femeilor Ambasadoare a Antreprenoriatului" și "Rețeaua Europeană de Mentori pentru Femeile Antreprenor"Interview with CRISTINA CHIRIAC, European Commission ambassador of Woman Entrepreneurship, 28 noiembrie 2011, Bursa, bursa.ro.
În anul 2013, a luat ființă Asociația Națională a AntreprenorilorAsociatia Nationala a Antreprenorilor, anaa.ro, proiect inițiat și susținut de Cristina Chiriac, asociație a cărei funcție de președinte o deține.
În activitatea de antreprenoriat se implică cu dăruire, fiind promotor al numeroase proiecte, dintre care nominalizăm: "Antreprenoriat - o soluție actuală"Antreprenoriatul - o solutie actuala, 20 martie 2012, economie.hotnews.ro, conferințe precum ANTREPRENORIATUL FEMININ "Femeia la putere - o lume mai bună"Conferința ANTREPRENORIATUL FEMININ Femeia la putere - o lume mai bună, bursa.ro și “Privatizarea în România”, dar și inițiatoare a unor proiecte de caritate, cum ar fi "Ajută-i să respire!"Ajută-i să respire!, 15 decembrie 2011, cotidianul.ro - campanie de ajutorare a copiilor bolnavi de tuberculoză.
Pentru activitatea din antreprenoriat la sfârșitul anului 2015 Cristina Chiriac a primit premiul de Femeia Anului la categoria Antreprenoriat la femininGala premiilor Femeia Anului 2015, 23 martie 2016, avantaje.ro.