Durnești (în trecut, Bârsănești) este o comună în județul Botoșani, Moldova, România, formată din satele Băbiceni, Bârsănești, Broșteni, Cucuteni, Durnești (reședința) și Guranda.
Etimologie Numele de Durnești se traduce ca prost, cel mai probabil acest nume provenind din limba rusă sau de la boierul ce a întemeiat satul Petru Durnea.
Așezare Comuna se află în sud-estul județului, în Câmpia Jijei Superioare, la o altitudine de , fiind dominată de către Dealul Guranda, cu o altitudine de , pe văiile râurilor Corogea, Ponoara (afluent al râului Corogea) și Guranda (afluent al Jijiei), principala cale de acces fiind DN29D. Activitățile specifice zonei sunt cultivarea plantelor dar și creșterea animalelor.
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Durnești se ridică la 3.349 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 3.741 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (87,34%), iar pentru 12,6% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (84,23%), cu o minoritate de penticostali (2,06%), iar pentru 12,63% nu se cunoaște apartenența confesională.
Istoric Primele date ale localității aparțin Cancelariei Domnești din Suceava, de prin 1480. Cel ce a întemeiat satul a fost boierul Petru Durnea documentele bisericii din sat consemnând atestarea Durneștiului undeva prin 1867. Pe teritoriul vechiului cimitir a existat o mănăstire de călugări cotropită de tătari și arsă ulterior.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Ștefănești a județului Botoșani și era formată din satele Cucuteni-Răzăși, Cucuteni-Tufescu, Dorneni-Brănișteanu și Durnești, cu 960 de locuitori. În comună funcționau două biserici, o școală mixtă frecventată de 58 de elevi și trei mori cu apă. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei funcționa în aceiași plasă și comuna Băbiceni care era compusă din satele Băbiceni, Bârsănești, Broșteni și Guranda, având 972 de locuitori. În comună funcționau două biserici și o școală mixtă frecventată de 57 de elevi (dintre care 15 erau fete).
În 1925, teritoriile comunelor Băbiceni și Durnești s-au unit într-o singură comună, denumită Bârsănești căruia îi s-a arondat și o parte din teritoriul comunei Dobârceni dar și satul Bivolari (de la comuna Dângeni). Astfel, comuna Bârsănești este menționată în aceiași plasă (cu satele Băbiceni, Bârsănești, Bivolari, Broșteni, Cucuteni-Răzeși, Cucuteni-Tufescu, Dobârceni și Durnești), având 2818 de locuitori. Din 1931, comuna Bârsănești poartă denumirea de Durnești (după noua reședință).
Ulterior, satele Bivolari și Dobârceni se desprind pentru a se forma comuna Dobârceni, iar satele Cucuteni-Răzeși și Cucuteni-Tufescu se contopesc formând satul Cucuteni. În 1950, comuna Durnești este transferată raionului Trușești din regiunea Botoșani. În 1952, comuna a fost arondată raionului Botoșani din regiunea Iași și apoi (după 1956) din regiunea Suceava. În 1968, a trecut la județul Botoșani.
Monumente istorice În comuna Durnești există un sit arheologic din sec. IV - V, Epoca migrațiilor dar și Conacul Alexandrescu din satul Guranda, care figurează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acestea sunt incluse pe lista monumentelor istorice din județul Botoșani.
Politică și administrație Comuna Durnești este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Personalități născute aici Gheorghe Chipail (1905 - 1997), medic chirurg și profesor la Facultatea de Medicină din Iași.
Note
Durnești