Marketingul multicanal este marketingul care utilizează o multitudine de diferite canale de marketing pentru a ajunge la consumator.

Metode publicitatea digitală e-mail DM SMS-uri rețele de socializare IPTV

Prezentare generală Marketingul multicanal reprezintă o posibilitate de alegere. Scopul companiilor de marketing este să facă ca procesul de cumpărare să fie cât mai ușor pentru consumator, prin oferirea celui mai potrivit mod pentru acesta. Consumatorii moderni trec prin mai multe puncte de contact înainte de a lua o decizie. Strategia multicanală maximizează conversia, adaptând interacțiunea pentru fiecare etapă a călătoriei clientului.

Pentru eficiență, marketingul multicanal trebuie susținut de sisteme eficiente de gestionare a lanțurilor de aprovizionare, pentru a asigura uniformitatea informațiilor despre produsele oferite și prețurile lor pe toate canalele. De asemenea, poate fi utilă o analiză detaliată a rentabilității investiției pentru fiecare canal, măsurată în funcție de răspunsul clienților și conversia vânzărilor. Contribuția fiecărui canal la vânzări poate fi evaluată folosind modelarea mixului de marketing sau modelarea atribuirii. Unele companii direcționează canalele distincte către diferite segmente demografice de piață sau către diferite grupuri socio-economice de consumatori.

Marketingul multicanal permite comerciantului cu amănuntul să ajungă la clienți potențiali sau actuali prin intermediul canalului preferat de aceștia.

Comparativ cu formele tradiționale de marketing În timp ce marketingul multicanal se concentrează în primul rând pe noile platforme media în marketing, abordările tradiționale utilizează media veche, precum sursele tipărite, telemarketingul, trimiterea directă prin poștă și posturile de difuzare precum radio și televiziune. Marketingul multicanal nu folosește doar formele Web 2.0, ci și integrează modele de convergență media, concentrându-se pe interacțiunea cu clienții prin diverse platforme, cum ar fi mesajele text, site-ul web, email-ul, campaniile video online, GPS-ul pentru urmărirea locației clientului și proximitatea acestuia față de produs sau serviciu. Posibilitatea de a contacta direct clienții este o strategie de marketing importantă, deoarece aceasta este convenabilă și îmbunătățește interacțiunea directă cu aceștia.

Referințe și note

Bibliografie suplimentară Yan Claeyssen, Anthony Deydier, Yves Riquet, Marketingul direct multicanal. Prospectarea, fidelizarea și recâștigarea clientului, 2009, Editura Polirom, Kock, Stefan (2010): "Chancen und Risiken von Brick&Click: Multi-Channel-Marketing im Bekleidungseinzelhandel", Germany, Igel Verlag, ISBN 3-86815-280-6 - book website

Categorie:Tipuri de marketing