Lexicul limbii franceze se caracterizează în principal prin preponderența cuvintelor de origine latină, fie moștenite, fie împrumutate după constituirea limbii. Există și un substrat galic, din care au rămas relativ puține cuvinte. În număr ceva mai mare au rămas cuvinte dintr-un suprastrat germanic, din care provin cele mai vechi împrumuturi. În tot cursul istoriei sale, limba franceză s-a îmbogățit cu numeroase cuvinte din limbi foarte diferite, care au intrat în limbă fie direct, fie indirect. Cele mai multe împrumuturi au provenit mai demult din limba italiană, iar în secolul al XXI-lea predomină cele din limba engleză.
Dintre mijloacele interne de îmbogățire a lexicului, o sursă foarte importantă a fost și rămâne derivarea. Și prin compunere s-au creat și se creează cuvinte noi, dar mai puține decât în limbi precum germana.
thumb|Dicționarul Academiei Franceze, ediția a IV-a, 1762.
thumb|Dicționarul Littré, ediția din 1889.
Compoziția lexicului
Nu se poate spune exact câte cuvinte are limba franceză. Trésor de la langue française (Tezaurul limbii franceze)Varianta sa informatizată este TLFi. a fost constituit pe baza unui număr de 1000 de texte literare a 350 de autori, cu 70 de milioane de ocurențe ale cuvintelor, și pe baza multor texte tehnice reprezentând 20 de milioane de ocurențe, lucrări apărute în anii 1789-1965, din care au rezultat 71.640 de cuvinte. După frecvență și procentajul din numărul de ocurențe, acestea se repartizează astfelPicoche 1999, pp. 362–363.:
+ Frecvență Număr de cuvinte Ocurențe peste 7.000 907 90 % între 500 și 7.000 5.793 8 % sub 500 64.940 Dintre acestea 21.000 apar o singură dată. 2 %
Marea majoritate a celor 907 cuvinte cele mai frecvente aparține fondului popular galo-romanPicoche 1999, p. 361..
Cuvinte moștenite
Cuvintele moștenite ale limbii franceze aparțin substratului galic și fondului latinesc popular.
Substratul galic
Începând cu secolul al VIII-lea î.Hr. se poate vorbi de substratul format de limba celtică a galilor, la care se adaugă și câteva vestigii preceltice. Acestea din urmă sunt foarte puține la număr și originea lor este discutată. Asemenea cuvinte sunt, de exemplu, tamis „sită” (care s-ar putea să fie de origine galică), pot „oală” (intrat în latina populară, de unde a fost moștenit de franceză), patte „labă” (ipotetic de origine preceltică), clapier „coteț de iepuri” (preluat de franceză din limba occitană veche)Walter 1997..
Cuvinte de origine galică (în afară de toponime) sunt numai circa 100 în lexicul francez din secolul al XXI-lea. Unele au trecut mai întâi din galică în latină înainte de cucerirea Galiei de către romani, și din aceasta au fost moștenite de franceză, de exemplu BRACA, cuvânt care a dat în franceză braies „ițari”. Altele au fost preluate de romani după cucerire, de exemplu vassal „vasal”. Majoritatea cuvintelor galice rămase în limbă sunt cele folosite de galii a căror limbă a fost asimilată de latină, dar care, deveniți galo-romani, au continuat să le folosească. ExempleEtimologia indicată pentru exemple în acest articol este confirmată de articolele respective din TLFi, în afară de cele pentru care se dă altă sursă.:
toponime (cele mai multe): Amboise și Amiens, care conțin rădăcina celtică cu sensul „apă curgătoare”; Nantes, Nantua, Dinan, pe baza unei rădăcini care înseamnă „vale”; Autun, Melun, Verdun, Issoudun, Lyon, Laon, bazate pe cuvântul DUNUM „fortăreață pe o înălțime”Walter 2008b.; nume de plante: bruyère „iarbă-neagră”, chêne „stejar”, bouleau „mesteacăn”, sapin „brad”; nume de animale: alouette „ciocârlie”, mouton „oaie”; termeni din domeniul meșteșugurilor: jante (la origine „partea circulară a roții de lemn”, în limba modernă „jantă”), benne (la origine „cărucior de răchită”, în limba modernă „benă”), tonneau „butoi”, char „car”, carriole „căruță”, carrosse „caleașcă”; termeni agricoli: charrue „plug”, sillon „brazdă”, soc „brăzdar”, glaner „a culege spice după seceriș”.
Fondul latinesc moștenit
O parte importantă a lexicului francez este dată de cuvintele moștenite din latina populară, fond care a început să se constituie odată cu cucerirea romană, în secolul I î.Hr. Lexicul de bază al francezei este compus în cea mai mare parte din cuvinte moștenite din latină sau formate în franceză pe baza unor asemenea cuvinte. Ca dovadă, din cele 212 cuvinte franceze care corespund celor din lista de 207 cuvinte ale listei Swadesh a limbii engleze, 191 de cuvinte, adică 90,09 % sunt latinești, iar din cele 101 cuvinte corespunzătoare listei Swadesh restrânse, de 100 de cuvinte, 98 sunt de origine latină moșteniteConform etimologiilor date de TLFi.. Câteva exemple: CANIS > chien „câine” CANTARE > chanter „a cânta”, TESTA > tête „cap”, VIRIDIS > vert „verde”.
Mijloace externe de îmbogățire a lexicului
Împrumuturi lexicale
Împrumuturile sunt o sursă importantă de îmbogățire a lexicului francez, începând cu perioada în care limba locuitorilor Galiei este asimilată de latină. Un studiu din 1991 arată că printre 35.000 de cuvinte din dicționarele Petit Dictionnaire Larousse și Micro-Robert plus, ce cuprind cuvintele din franceza curentă, s-au găsit 4.192 de împrumuturi, adică ceva mai puțin de 13 %. Acestea se repartizează în felul următorWalter 1997, p. 17.:
+ Limbi Număr de cuvinte Procentaj engleză (inclusiv din S.U.A.) 1053 25,0 % italiană 698 16,6 % germanică veche 544 13,0 % limbi galoromanice de pe teritoriul Franței actuale și limitrofe 481 11,5 % arabă 214 5,1 % limbi celtice 158 3,8 % spaniolă 157 3,7 % neerlandeză 151 3,6 % germană 147 3,5 % persană și sanscrită 109 2,6 % limbi amerindiene 99 2,4 % limbi din Asia (în afară de persană, sanscrită și cele semitice) 86 2,0 % limbi semitice altele decât araba 56 1,3 % limbi slave și baltice 53 1,2 % alte limbi 186 4,5 %
Observații: Nu sunt incluse aici împrumuturile din limba latină și cele din limba greacă veche (vezi mai jos). Nu sunt diferențiate cuvintele intrate direct de cele împrumutate prin intermediul altei limbi.
Din punctul de vedere al părților de vorbire există o mare diferență cantitativă între substantive și celelalte cuvinte. Primele reprezintă 90 % din împrumuturi, pe când verbele 6 %, adjectivele 3 %, adverbele ceva mai puțin de 1 %, iar interjecții sunt numai șaseWalter 2008a, p. 16..
Suprastratul germanic
Cele mai vechi împrumuturi sunt date de suprastratul germanic. Unele cuvinte germanice intraseră deja în latină înainte ca aceasta să pătrundă în Galia și să asimileze limba galilor. Asemenea cuvinte sunt SAPO, care a dat în franceză savon „săpun”, sau SPELTA, devenit în franceză épeautre „(varietate de) grâu”Goosse 1994, p. 2.. Dar suprastratul germanic propriu-zis se constituie între secolele al V-lea și al VII-lea d.Hr., când în limba galilor romanizați intră cuvinte din limba francilor, care cuceresc o mare parte din Franța de azi. Influența lor n-a fost destul de mare pentru ca limba lor s-o asimileze pe cea a galo-romanilor, dar destul de mare ca să dea numele Franței și a poporului francez. Cuvinte germanice vechi există în toate domeniile:
multe antroponime: Bernard, Renaud; toponime: Roubaix, Mulhouse; nume/adjective de culori: bleu „albastru”, blanc „alb”, gris „cenușiu”, brun „brun”, blond „blond”; nume de plante și fructe: aulne „arin”, hêtre „fag”, haie „gard viu”, blé „grâu”, gazon, framboise „zmeură”, groseille „coacăză”; nume de animale: martre „jder”, renard „vulpe”, chouette „bufniță”, mésange „pițigoi”, écrevisse „rac”, hareng „hering”; termeni militari: guerre „război”, flèche „săgeată”, fourreau „teacă”; sufixul -ard, în montagnard „muntean”, vantard „lăudăros” etc.; adverbe: trop „prea (mult)”, guère „nu prea”.
Majoritatea cuvintelor cu h aspirat inițial, dovadă că acesta se pronunța când cuvintele respective au intrat în limbă, sunt de origine germanică veche. Exemple: hache „topor”, haine „ură”, haïr „a urî”, halle „hală”, hameau „cătun”, hangar „șopron, hangar”, hâte „grabă”.
Împrumuturi din limbile regionale
Limba regatului francez era una dintre limbile oïl din grupul limbilor galoromanice, cea vorbită la Paris și în împrejurimi. Aceasta a devenit nucleul limbii franceze, răspândit treptat pe tot teritoriul actual al Franței odată cu autoritatea regilor. În acest proces, limba franceză a adoptat multe cuvinte din limbile vorbite în alte regiuni din Franța actualăAcestea sunt numite oficial limbi regionale, fiind idiomurile altele decât franceza vorbite tradițional pe teritoriul Franței (vezi pagina Langues régionales de pe site-ul Ministerului Culturii ) (accesat la 27 august 2018)., dintre care unele se vorbesc și în țări limitrofe. La aceasta au contribuit și contactele comerciale devenite intense începând cu târgurile din provincia Champagne, organizate în secolul al XII-lea, la care se întâlneau negustori din multe regiuni. Majoritatea limbilor vorbite pe teritoriul Franței sunt galoromanice (limbi oïl, limba occitană, limba francoprovensală), dar sunt și alte limbi romanice (limba catalană, limba corsicană), precum și limbi neromanice: limba alsaciană, limba neerlandeză, limba bască, limba bretonă. Din aceste limbi au pătruns în limba franceză cuvinte precum canevas „canava” (din limba picardă, una din limbile oïl), brioche „cozonac” (din limba normandă, altă limbă oïl), oie „gâscă” (din limba oïl vorbită în Champagne), gamin „puști” (din limba oïl vorbită în Franche-Comté), vidange (la origine „golirea și curățarea unui recipient”, sens recent „schimb de ulei” de motor, din neerlandeză), échantillon „eșantion” (din francoprovensală), barrique „butoi” (dintr-un dialect al limbii occitane vorbit în Gasconia), béret „beretă” (din dialectul occitan vorbit în Béarn), airelle „merișor” (din dialectul occitan vorbit în Cévennes), cadenas „lacăt” (din dialectul occitan vorbit în Provence), bizarre „bizar” (din limba bască), bijou „bijuterie” (din limba bretonă).
Împrumuturi din latină, greacă și din limbi romanice altele decât galoromanice
Împrumuturi latinești
Încă din secolele al VIII-lea și al IX-lea, numită perioada „renașterii carolingiene”, deci de la începuturile limbii franceze, aceasta începe să se îmbogățească cu cuvinte din limba latină medievală, prin intermediul limbii scrise a clericilor cărturari. Astfel, în cursul Evului Mediu intră în limbă și unele cuvinte latinești a doua oară, pe lângă forma moștenită, formându-se perechi de dublete, cu diferențe de sens mai mici sau mai mari între membrii lor. Exemple:
DIRECTUS > droit (cuvânt moștenit) „drept” și direct; FABRICA > forge „atelier de fierărie, forjă” și fabrique „munca fierarului” (sensul la prima atestare), „fabrică”; FRAGILIS > frêle „firav, plăpând” și fragile „fragil”; GEMERE > geindre „a geme, a se tângui” și gémir „a geme”; NAVIGARE > nager „a înota” și naviguer „a naviga”; POTIO > poison „otravă” și potion „poțiune”; SPATHULA > épaule „umăr” și spatule „spatulă”.
Împrumuturile din latină (de astă dată cea clasică) s-au înmulțit considerabil în epoca Renașterii (secolul al XVI-lea în Franța), când a devenit din ce în ce mai mare nevoia de termeni de specialitate în diferite domenii, mai ales științifice. Și unele cuvinte dintre acestea formează perechi de dublete cu cuvinte moștenite din latină. Exemple:
CLAVICULA > cheville 1. „cep” (pentru asamblarea unor piese de lemn); 2. „gleznă” și clavicule „claviculă”; FRICTIO > frisson „fior” și friction „frecție”; INTEGER > entier „întreg” și intègre „integru”; LIBERARE > livrer „a livra” și libérer „a elibera”; OPERARI > œuvrer „a lucra” și opérer „a opera”; PORTICUS > porche „pridvor” și portique „portic”.