Miralem Pjanić (; )

În timpul petrecut la AS Roma a fost poreclit „Il Piccolo Principe“ („Micul Prinț“, referindu-se, la momentul respectiv, la vârsta fragedă și la colaborarea cu „Re di Roma“ („Regele Romei“), Francesco Totti; ) , poreclă care este folosită și de fanii și presa din Bosnia și Herțegovina, în timp ce la Torino este numit afectuos „Il Pianista” („pianistul”, ; făcând referire la numele său de familie și rolul său de creator pe teren).

Pjanić si-a început cariera de fotbalist profesionist la Metz, jucând acolo pentru un sezon. El a semnat cu Lyon în 2008, înainte de a ajunge la AS Roma în 2011, după trei sezoane la Lyon. În timpul petrecut la Roma, a devenit unul dintre cei mai buni mijlocași din Serie A, făcând-o pe Juventus să îl transfere în 2016. Pjanić a fost considerat un jucător cheie pentru Juventus, câștigând de două ori Serie A și Coppa Italia și fiind numit de două ori în echipa anului în Serie A: 2015-2016 și 2016-2017. El a fost, de asemenea, numit în echipa Ligii Campionilor a sezonului 2016-2017, pentru rolul său în drumul parcurs de Juventus până în finala competiției.

Un fost tânăr internațional luxemburghez, Pjanić și-a făcut debutul internațional la seniori pentru Bosnia și Herțegovina în 2008, strângând peste 80 de selecții și marcând 13 goluri de atunci. El și-a reprezentat țara la primul ei turneul final, Campionatul Mondial din 2014.

În 2015, el a fost clasat pe locul 55 în lista The Guardian a celor mai buni 100 de fotbaliști din lume.

Tinerețe Pjanić s-a născut la 2 aprilie 1990 la Tuzla, FR Iugoslavia, actuala Bosnia și Herțegovina, avându-i ca părinți pe Fahrudin și Fatima. Pasiunea pentru fotbal i-a fost insuflată de tatăl său, un fost fotbalist din a treilea divizie a Iugoslaviei, și și-a început cariera de fotbalist în Luxemburg după sosirea familiei sale în țară cu puțin timp înainte de izbucnirea Războiului Bosniac. La Luxemburg, Pjanić a participat frecvent la antrenamente și la meciuri cu tatăl său. La vârsta de șapte ani, tatăl său a descoperit că fiul său are talent și îi place fotbalul așa că i-a dat voie să se alăture clubului local FC Schifflange 95 din Schifflange. În timp ce juca pentru Schifflange, Pjanić a atras interes din partea a mai multor cluburi belgiene, olandeze și germane, dar a ales până la urmă să joace pentru Metz în Franța în 2004. Pjanić a fost recomandat lui Metz de fostul său jucător și internațional luxemburghez, Guy Hellers.

Cariera pe echipe

Metz Pjanić s-a alăturat echipei Metz la vârsta de 14 ani și a petrecut aproximativ trei ani la academia clubului. În sezonul 2005-2006, a jucat în echipa sub 16 ani care a câștigat Championnat National des 16 ans și, după sezon, a semnat un contract pe cinci ani cu clubul. După ce a petrecut sezonul 2006-2007 la echipa sub 18 ani a clubului, Pjanić a fost promovat la echipa de amatori a clubului din Championnat de France de amatori pentru sezonul 2007-2008. A jucat în primele două meciuri ale campaniei înainte de a fi chemat la echipa mare de către antrenorul Francis De Taddeo. Pjanić și-a făcut debutul în fotbalul profesionist, la vârsta de 17 ani, la 18 august 2007, într-un meci de campionat împotriva lui Paris Saint-Germain. A apărut intrat din postura de rezervă într-o remiză scor 0-0. În săptămâna următoare a fost titular pentru prima dată într-o înfrângere cu 2-0 cu Rennes.

După o serie de meciuri bune, Pjanić a semnat primul său contract la profesioniști la 30 noiembrie 2007, semnând un contract pe trei ani cu Metz până în 2010. După ce a devenit profesionist, i s-a atribuit tricoul cu numărul 15. Pjanić a marcat primul gol pentru Metz pe 15 decembrie 2007 într-o înfrângere cu 2-1 împotriva lui Sochaux, transformând un penalty în minutul 88, devenind astfel unul dintre cei mai tineri jucători care a înscris un gol în istoria Ligue 1. Printre alte performanțe pozitive se numără un alt gol marcat din penalty într-o înfrângere cu 1-2 la Nisa și golul marcat în ultima zi a sezonului împotriva lui Le Mans într-o victorie palpitantă cu 4-3.

Jocul lui Pjanić în Coupe de France a fost unul bun, începând ca titular în toate cele patru meciuri ale clubului. A dat mai multe pase de gol în partida câștigată cu 6-1 la Vesoul Haute-Saône. În runda următoare, Pjanić a marcat golful final al lui Metz din victoria 3-0 de la Strasbourg și a jucat 90 de minute în fața lui Lorient în optimi, ajutându-și clubul care în acea perioadă se chinuia în campionatul intern, să ajungă în sferturile de finală ale Cupei Franței. Metz a fost eliminată în cele din urmă de viitoarea campioană Lyon. În total, Pjanić a jucat 38 de meciuri și a marcat 5 goluri cu Metz. Pentru eforturile sale, el a fost nominalizat la premiul Cel mai bun jucător tânăr în Ligue 1, câștigat de Hatem Ben Arfa.

Deși Pjanić s-a aflat într-o formă excelentă pe tot parcursul sezonului, Metz a retrogradat în Ligue 2, ducând la speculații că tânărul este urmărit de o serie de cluburi engleze Arsenal și Chelsea, cluburile spaniole Barcelona și Real Madrid, cluburile italiene Milano și Inter, și clubul francez Lyon care a reușit să-l transfere.

Lyon În ciuda faptului că Metz a primit numeroase oferte pentru serviciile jucătorului, pe 6 iunie 2008, Pjanić și Metz au ajuns la un acord cu Olympique Lyonnais pentru transferul jucătorului. Pjanić a fost de acord cu un contract pe cinci ani, în timp ce suma de transfer a fost estimată la 7,5 milioane de euro plus bonusuri.

Adus pentru a-l înlocui pe Juninho, Pjanić a primit inițial numărul 12 pe tricou, dar a trecut la numărul 18 în pre-sezon și a debutat pentru echipă la Trofeul Campionilor învingând-o pe Bordeaux. El și-a făcut debutul în campionat în prima etapă a sezonului împotriva lui Toulouse, jucând întregul meci într-o victorie de 3-0. Sezonul de debut al lui Pjanić la Lyon, a fost întrerupt la jumătate după ce și-a fracturat fibula într-un meci împotriva lui Sochaux în octombrie 2008, ca urmare a unui fault dur făcut de Stéphane Dalmat. În ciuda faptului că s-a crezut că va lipsi o lună, a lipsit două și a revenit pe 3 ianuarie 2009 în victoria cu 6-0, în fața clubului de amatori US Concarneau în Coupe de France, jucând 66 de minute.

Pentru sezonul 2009-2010, Pjanić a primit tricoul cu numărul 8, purtat anterior de predecesorul pe postul său, Juninho. A început sezonul puternic, marcând primul gol din carieră pentru Lyon, cu o lovitură liberă în meciul de playoff cu clubul belgian Anderlecht din Liga Campionilor UEFA. Lyon a câștigat meciul cu 5-1. Câteva zile mai târziu, a marcat primul gol pentru Lyon în campionat, în care echipa lui a câștigat cu 3-0 la Auxerre. Pjanić și-a continuat forma bună în Liga Campionilor, înscriind singurul gol în meciul de deschidere al grupei împotriva clubului italian Fiorentina. În al doilea meci de grupe cu clubul maghiar Debreceni, a marcat din nou, prin lovitură liberă și a dat două pase de gol în victoria clubului cu 4-0. Pe 10 martie 2010, Pjanić a înscris golul egalizator în remiza cu Real Madrid în returul optimilor din Liga Campionilor. Lyon a ajuns până în sferturile de finală mulțumită victoriei cu 1-0 în prima etapă de pe Stade Gerland.

Pjanić a început sezonul 2010-2011 ca titular și a jucat în primele trei meciuri ale echipei. Cu toate acestea, după sosirea lui Yoann Gourcuff, a început să apară fie din nou rezervă, intrând pe teren în campionat din această postură în următoarele șapte meciuri ale echipei. Pe 29 septembrie 2010, Pjanić a marcat primul gol al sezonului în victoria echipei cu 3-1 asupra clubului israelian Hapoel Tel Aviv în Liga Campionilor UEFA. Ca urmare a formei sale bune, Claude Puel a început sa experimenteze jucând atât cu Gourcuff cât și Pjanić în mijlocul terenului, dar după ce i-a jucat pe cei doi într-o victorie cu 2-0 asupra clubului portughez Benfica în Liga Campionilor si o remiză cu Rennes din campionat, scor 1-1, această tactică a fost abandonată.

Roma stanga|miniatura| Pjanić jucând pentru AS Roma în 2012 La 31 august 2011, Pjanić a semnat un contract pe patru ani cu clubul italian AS Roma, iar suma de transfer a fost de 11 milioane de euro. A marcat primul gol pentru Roma împotriva lui Lecce.

Pjanić a început sezonul 2012-2013 pe bancă. A primit o șansă în Derby della Capitale și a marcat un gol. Din acel meci, a început să joace în mod regulat și a marcat încă un gol în victoria cu 2-0 asupra lui Torino și unul în Coppa Italia împotriva Atalantei. În sezonul 2013-2014, sub noul antrenor de la Roma, Rudi Garcia, a fost un titular la mijlocul terenului în sistemul 4-3-3, jucând un rol cheie în echipa care avea să obțină zece victorii în primele zece meciuri de Serie A.

Pjanić a marcat 6 goluri și a dat multe pase de gol în sezonul 2013-2014. La 25 aprilie 2014, a marcat primul gol în victoria cu 2-0 a lui AS Roma cu AC Milan; golul a venit dintr-o acțiune individuală a lui Pjanić, după ce i-a driblat pe Sulley Muntari, Riccardo Montolivo și Adil Rami înainte de a marca în dreapta portarului.

La 11 mai 2014, Pjanić a semnat un nou contract care până pe 30 iunie 2018. Într-un turneu amical din Denver, în iulie, a marcat din propria jumătate, dar Roma a pierdut cu 3-2 în fața lui Manchester United. În sezonul 2014-2015, a început să fie considerat o stea în plină creștere în fotbalul italian, înscriind de 5 ori și dând 10 pase de gol.

În sezonul 2015-2016, Pjanić a marcat un gol din lovitură liberă cu Juventus pe 30 august și înscriind mai multe goluri, inclusiv în Liga Campionilor împotriva lui Bayer Leverkusen. Până la pauza din ianuarie, a marcat 7 goluri și a dat încă 5 pase de gol, fiind dorit de Barcelona și Real Madrid în fereastra de transfer de iarnă. Spre sfârșitul sezonului, zvonurile posibilei plecării lui Pjanić de la AS Roma s-au răspândit în presa, deoarece el a fost dorit de Juventus. A terminat sezonul cu 10 goluri în campionat și 12 în toate competițiile, având și cele mai multe pase de gol date în Serie A pentru al doilea sezon consecutiv, la egalitate cu Paul Pogba de la Juventus, cu 12 pase.

Juventus La 13 iunie 2016, Pjanić s-a alăturat echipei Juventus pe un contract de cinci ani pentru o sumă de transfer de 32 de milioane de euro, încheind o perioadă de cinci ani la Roma. A ales tricoul cu numărul 5 pentru începutul noului sezon. Pe 10 septembrie, Pjanić a marcat în debutul său într-o victorie cu scorul de 3-1 cu Sassuolo. După ce a câștigat Cupa Italiei și Serie A în primul său sezon, a ratat tripla, după ce a pierdut în finala Ligii Campionilor cu Real Madrid.

Cel de-al doilea sezon al lui Pjanić la Juventus a început cu o înfrângere, scor 2-3 cu Lazio în Supercoppa Italiana din 2017. A marcat primul gol al sezonului în derby-ul orașului împotriva lui Torino, la 23 septembrie 2017. Juventus a câștigat meciul cu 4-0. La 28 februarie, Pjanić a marcat o dintr-un penalty crucial împotriva lui Atalanta care a trimis-o pe Juventus în finala Coppei Italiei din 2018. Juventus a câștigat această finală, iar Pjanić a dat o pasă de gol în meciul cu Milan pe 9 mai 2018. Patru zile mai târziu, Pjanic a devenit din nou campion în Serie A într-un meci împotriva vechiul său club AS Roma, reușind a doua dublă cupă-campionat, în două sezoane. La 19 mai, în ultimul meci al sezonului, a marcat al șaselea gol al sezonului, marcând dintr-o lovitură liberă într-o victorie cu 2-1 de pe teren propriu a lui Juventus cu Hellas Verona.

La începutul celui de-al treilea sezon la echipă, Pjanić a semnat un nou contract pe cinci ani. El a înscris primul gol al sezonului într-o victorie acasă cu 2-0 cu Lazio la 25 august 2018. La 19 septembrie, în primul său sezon în Liga Campionilor UEFA, Pjanić și-a ajutat echipa să câștige împotriva Valenciei într-o victorie cu 2-0. La 6 octombrie, într-un meci împotriva lui Udinese, el a jucat în cel de-al 100-lea meci pentru Juventus.

Cariera internațională

Luxemburg