Acesta este un glosar de termeni utilizați în lingvistică.
A a - prima literă a a alfabetului latin, în limba română fiind o vocală deschisă centrală nerotunjită. abatere - îndepărtare de la regulile lingvisticii în scriere sau pronunție. ablativ - caz al declinării în unele limbi indo-europene care exprimă despărțirea de un anumit loc, punctul de plecare, corespunzând în linii mari acuzativului cu prepoziție din română. ablativ absolut - construcție sintactică specifică limbilor latină și greacă, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) și dintr-un participiu în cazul ablativ, avînd rol de propoziție circumstanțială care exprimă multiple relații. ablaut - termen utilizat în special în germanistică pentru a desemna alternanța vocalică, ce constă în schimbarea vocalei radicale a unui cuvânt conform unor legi constante; sinonime: alternanță vocalică, apofonie; vezi și umlaut. abreviere: - prescurtare în scris sau în vorbire a unuia sau mai multor cuvinte; - procedeu de formare a cuvintelor noi prin prescurtarea unui cuvânt prin litera inițială sau printr-un grup de litere; exemple: SUA, TAROM, ONU. abstract - parte de vorbire cu conținut lexical nereprezentabil în planul senzorial, provenită de la o altă parte de vorbire prin derivare cu sufixe sau prin conversiune. abstract verbal - substantiv provenit de la un verb prin derivare cu sufixe și prin schimbarea valorii gramaticale, de la infinitiv sau de la supin. abstractizare - slăbirea sau pierderea sensurilor lexicale concrete ale cuvintelor. acazual - care nu arată cazul gramatical. accent - pronunțare mai intensă sau pe un ton mai înalt a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic; - semn grafic pus deasupra unei litere pentru a marca locul și felul accentului sau altă particularitate de pronunțare; - mod de pronunțare specific unui anumit grai; - inflexiune particulară a vocii, care exprimă o stare afectivă; intonație afectivă. accent ascuțit - ridicarea vocii pe silaba accentuată sau pe partea finală a acesteia; - semnul grafic ´ al acestui mod de pronunțare. accent circumflex - ridicarea vocii în prima parte a unei silabe lungi accentuate, însoțită de o coborâre a vocii în partea ei finală; - semnul grafic ^ al acestui tip de accent. accent de intensitate - (sau dinamic, expirator) pronunțare cu o forță mai mare a unei silabe dintr-un cuvânt. accent grav - menținere a aceluiași ton pe o silabă care, în mod obișnuit, are accent ascuțit; - semnul grafic ` al acestui tip de accent. acent melodic - vezi acent muzical. accent muzical - pronunțare realizată prin ridicarea sau coborirea tonului; sinonim: accent melodic. accent sintactic - accent care scoate în evidență un cuvânt dintr-o propoziție sau o propoziție dintr-o frază. accent tonic - accentul muzical al vocalelor și al silabelor; (prin extensie) accentul expirator sau de intensitate. acceptabilitate - însușire a unui enunț de a fi ușor de înțeles pentru subiecții vorbitori. accepție - semnificație, valoare a unui cuvânt, a unui afix etc. accident fonetic - modificare fonetică fără caracter de lege, ca asimilația, epenteza, metateza etc. acomodare - asimilație parțială între două sunete în contact direct. acord - concordanță (în număr, gen, caz, persoană) a formei cuvintelor între care există anumite raporturi sintactice (de exemplu acordul dintre predicat și subiect, între atributul adjectival și substantivul determinat etc.). acord după înțeles - acord în care modificarea formei unui cuvânt este determinată de sensul și nu de forma gramaticală a celuilalt cuvânt din relația sintactică. acord prin atracție - acord greșit, al unui cuvânt cu altul care se află mai aproape sau care se impune mai mult atenției vorbitorului decât cuvântul determinat. acordat - cuvânt care este pus în același număr, gen, caz, persoană ca și cuvântul de care este legat printr-un raport sintactic. acronim - (cuvânt) format din literele (inițiale) sau din segmentele unor cuvinte. acronimie - procedeu de formare a cuvintelor cu ajutorul abrevierilor. actant - termen care, într-o frază, desemnează elementele participante la proces (persoane sau lucruri) și care poate juca unul din rolurile: agent, pacient, temă, experimentator, sursă, locativ etc. activ - (despre diateza verbală) care exprimă faptul că subiectul îndeplinește acțiunea; - (despre vocabular) care este utilizat în mod frecvent în vorbire. act lingvistic - funcție pragmatică legată de limbaj (cerere, sfat, ordin, afirmație). actualizare - aducere a uneia dintre însușirile unui obiect în centrul atenției prin intermediul unui context în care se poate afla un cuvânt, făcând să coincidă extensia semnificatului cuvântului cu reprezentarea pe care și-o face vorbitorul despre o anumită realitate. actualizator - cuvânt care restrânge sau precizează semnificația altui cuvânt. aculalie - limbaj în care predomină utilizarea unor cuvinte inexistente și nonsensurile, acuzativ - caz având ca funcțiune specifică exprimarea complementului direct. acuzativ cu infinitiv - construcție sintactică specifică anumitor limbi (greaca veche, latina, engleza) echivalentă cu o propoziție completivă directă, după verbe cu sensul "a spune", "a vedea", "a simți" etc., în care subiectul stă la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. adaptare - proces prin care cuvintele de origine străină suferă transformări (mai ales fonetice) conforme cu sistemul limbii care le primește; exemplu: adaptarea fonetică a neologismelor. adhortativ - formă a imperativului la persoana I plural, care exprimă un îndemn, o îmbărbătare. adjectiv - parte de vorbire flexibilă, care arată o însușire a unui obiect și determină numele acestuia, acordându-se cu acesta în gen, număr și caz. adjectiv calificativ - adjectiv propriu-zis, care exprimă aprecieri legate de dimensiune, greutate, formă, culoare, vechime, vârstă, valoare, însușiri fizice, însușiri psihice etc. adjectiv pronominal - determinant căruia îi corespunde un pronume. adjectivare - trecere a unui substantiv, participiu, gerunziu sau adverb la adjectiv. adjoncțiune - alipire a articolului hotărât enclitic cu substantivul determinat. adnominal - (despre adjective) care stă pe lângă, care determină un nume; vezi și dativ adnominal. adnotare - (în lingvistica computațională) atașare, la unitățile dintr-un text în format electronic, de informații suplimentare (morfologice, sintactice, semantice) care să poată fi prelucrate de către computer. adstrat - totalitatea elementelor datorate influenței care s-a exercitat asupra unui idiom imediat după constituirea lui. adverb - parte de vorbire neflexibilă, care exprimă caracteristici ale verbului, interjecției, adjectivului sau ale unui alt adverb, arătând locul, timpul, modul, cauza, scopul sau care poate îndeplini funcția sintactică specifică de circumstanțial. adverbializare - transformare a unui substantiv, adjectiv sau participiu, prin conversiune, în adverb. afereză - fenomen fonetic care constă în dispariția unui sunet (sau a unui grup de sunete) de la începutul unui cuvânt. afinitate lingvistică - relație între două limbi care prezintă analogii de structură ce nu se datorează înrudirii dintre ele. afirmativ - (despre enunțuri) care afirmă, susține ceva sau prin care se afirmă ceva. afirmație - formulare cu caracter afirmativ; enunț prin care se afirmă ceva; (la plural) cuvinte care exprimă o idee, o judecată etc. afix - element morfematic (sufix, prefix sau infix) care, adăugat la o rădăcină sau o temă, formează împreună cu aceasta un cuvânt sau o formă flexionară, modificând sensul, funcția, valoarea gramaticală. afixat - (despre cuvinte) format cu ajutorul unui afix. afixoid - element de compunere tematică; sinonim: pseudoafix. afon - (despre o consoană) care este surdă. afonizare - fenomen fonetic care constă în pierderea vibrațiilor glotale la sunetele sonore; sinonim: asurzire. africanism - particularitate a limbii franceze vorbite în Africa. africată - consoană cu caracter complex a cărei articulație începe cu o ocluziune și se termină printr-o constricție; sinonim: semiocluzivă. afrikaans - varietate a limbii olandeze, caracterizată prin simplificare morfologică (reducerea flexiunii), diferențe în fonetică și influențe lexicale engleze, portugheze și malaieziene, vorbită în Africa de Sud și în unele state vecine. afro-asiatice, limbi ~ - familie de limbi vorbite în zonele de contact între Africa și Asia (cea mai răspândită fiind araba) și care cuprinde ramurile: berberă, chadică, cushidică, egipteană, omotică și semitică. agent: - factor care determină un proces, autor real al unei comunicări; - termen atribuit acelui actant (caz sau rol) care desemnează pe inițiatorul voluntar al acțiunii exprimate prin verb; - vezi termenii: complement de agent, nume de agent, propoziție completivă de agent. aglutinantă, limbă ~ - limbă în care raporturile gramaticale se exprimă prin alipirea unor afixe la rădăcina cuvântului; exemple: maghiara, turca, basca. aglutinare - alipire a unei particule sau cuvânt la alt cuvânt; vezi și deglutinare. agnomen - aupranume purtat de romani în urma unor fapte deosebite. agramatism - necunoaștere a vorbirii și a scrierii corecte; caracteristică a unei persoane inculte. albaneză - limbă indo-europeană, provenită din tracă sau iliră, vorbită în Albania. alfabet - totalitatea literelor dispuse într-o anumită ordine, care redau sunetele de bază ale unei limbi. alfabet chirilic - vechi alfabet slav, creat de Chiril în secolul al IX-lea, după modelul literelor majuscule din alfabetul grec, folosit de popoarele slave ortodoxe, precum și în textele slavo-române și în majoritatea textelor românești (daco-românești) vechi și premoderne pînă la 1860; altă denumire: alfabet slavon. alfabet fonetic - sistem convențional de simboluri caracterizat de o corespondență precisă între grafie și sunet. alfabet slavon - vezi alfabet chirilic. alofon - variantă combinatorie (pozițională) sau liberă (individuală) a unui fonem. aloglot: - (persoană) care vorbește o altă limbă; - care aparține unei limbi diferite de cea oficială a unui stat, care se referă la o limbă diferită de cea oficială a unui stat. alomorf - variantă (sau realizare) a unui morfem. alomorfism - termen care se referă la deosebirile structurale între diverse limbi. altaice, limbi ~ - ramură de limbi dintr-o presupusă familie de limbi uralo-altaice, vorbite de populațiile care trăiesc în regiunea munților Altai și anume limbile: turcice, mongole, turco-mongole, tunguse, tunguso-manciuriene, precum și coreeana, japoneza. alterare - modificare a pronunțării unui sunet sub influența altui sunet. alternanță fonetică - schimbare regulată a unui sunet din temă prin altul, în formele flexionare sau în familia unui cuvânt; vezi și ablaut. alternanță consonantică - alternanță care se produce între consoanele din tema unui cuvânt. alternanță vocalică - vezi ablaut. alveolar - sunet a cărui articulație se produce prin atingerea vârfului limbii de regiunea alveolelor dinților superiori (de exemplu r românesc). alveolopalatal - (despre consoane) care este articulat la limita alveolelor și a palatului dur. americanism - cuvânt sau expresie proprie englezei americane; vezi și anglicism. ambigen - genul neutru al substantivului în anumite limbi (de exemplu română). ambiguitate - lipsă de precizie, de claritate; prezența simultană a mai multor sensuri care generează interpretări multiple ale unui cuvânt, ale unei expresii; sinonim: amfibolie. amfibolie - vezi ambiguitate. amfibologie - construcție retorică defectuoasă stilistică, sintactică etc. care poate da naștere la echivoc. amuțire - fenomen fonetic ce constă în pronunțarea din ce în ce mai puțin perceptibilă, până la dispariția totală, a unui sunet. anacolut - întrerupere în structura sintactică a unei fraze. anagramă - schimbarea ordinii literelor unui cuvânt pentru a se obține un alt cuvânt. analecte - vezi crestomație. analitic