Răzvan Burleanu (n. 1 iulie 1984, Focșani) este un manager sportiv și administrator. Din martie 2014 ocupă funcția de președinte al Federației Române de Fotbal.

Cariera A practicat fotbalul la Centrul de copii și juniori al echipei FCM Bacău și a făcut Școala de Arbitri, arbitrând până la vârsta de 19 ani.Între reușite și controverse. Cine este Răzvan Burleanu, noul președintele al FRF, digisport.ro A urmat cursurile Colegiului Național „Gheorghe Vrânceanu” din Bacău. A renunțat la sportul de performanță pentru a se dedica studiului științelor politice la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București,Burleanu Marian Razvan , doctorat.snspa.ro completându-și studiile prin cursuri de specializare în domeniul politicilor și strategiilor de securitate susținute la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”. BIOGRAFIE: Răzvan Burleanu, fost angajat în Parlament și la Președinție, candidează la șefia FRF, Mediafax

A lucrat în cadrul Primăriei Municipiului Bacău, în Comisia Juridică a Parlamentului României și a fost consilier prezidențial la Departamentul pentru minorități. Pe data de 17 decembrie 2009 a fost decorat de președintele Traian Băsescu cu Ordinul Național Serviciul Credincios, în Grad de Cavaler.Burleanu, decorat de Băsescu în 2009, Jurnalul Național Este președintele Federației Române de Minifotbal, la care sunt afiliate peste 2000 de echipe din 37 de județe,Cine este Razvan Burleanu, noul presedinte al FRF, hotnews.ro și, din 2012, președintele Federației Europene de Minifotbal. În 2013 devine vicepreședinte al Federației Internaționale de Minifotbal. Răzvan Burleanu și-a depus candidatura pentru președinția FRF Avându-l în postura de conducător al acestei federații, România a câștigat de patru ori la rând Campionatului European de Minifotbal. Firma patronată de el, Lider Sport, deține în concesiune două terenuri primite de la primăriile din Onești și Ploiești.Răzvan Burleanu, candidat la șefia FRF, afaceri personale în numele Federației de Minifotbal, risepoject.ro

Președinte FRF Pe data de 5 martie 2014 reușește să câștige alegerile FRF din al doilea tur,Răzvan Burleanu este noul președinte al FRF, Mediafax avându-i drept contracandidați pe Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian, Sorin RăducanuALEGERI FRF. Răzvan Burleanu este noul președinte al FRF, realitatea.net și Marcel Pușcaș, cel care a ales să îl susțină.Fotbal: Marcel Pușcaș s-a retras din cursa pentru președinția FRF , agerpres.ro Ca urmare a votului Adunării Generale al aceluiași for,Domnul Răzvan Burleanu a fost ales noul președinte al FRF , FRF.ro Răzvan Burleanu l-a înlocuit în funcție pe Mircea Sandu, cel care a condus acest for timp de 24 de ani.Răzvan Burleanu, noul președinte FRF. Cine este omul care îl înlocuiește pe Mircea Sandu după 24 de ani, adevarul.ro În vârstă de 29 de ani, Burleanu devine cel mai tânăr președinte al FRF.

În 2018, Burleanu obține al doilea mandat de președinte după ce îl învinge încă din primul tur pe Ionuț Lupescu, scor 168 de voturi față de numai 78. Al treilea mandat de președinte a fost obținut în aprilie 2022 când Burleanu nu a avut niciun contracandidat și a fost desemnat președinte în urma votului deschis în care toți cei 272 de membri prezenți l-au reconfirmat în funcție.

Viața personală Este fiul fostului fotbalist al echipelor FCM Bacău și Ceahlăul Piatra-Neamț, Gheorghe Burleanu.

Note

Legături externe Site oficial

Categorie:Nașteri în 1984 Categorie:Nașteri pe 1 iulie Categorie:Decorați cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler Categorie:Români în viață Categorie:Președinți ai Federației Române de Fotbal Categorie:Focșăneni Categorie:Directori și administratori ai sportului din România