thumb|250px|Maţá, azima fără drojdie utilizată la comemorarea nopții Pastelui evreiesc la cina pascală numită Sederul de Pesaḥ și in toate zilele de Pesah
Ḥag haMațot este sărbătoarea de șapte zile care este adesea menționată paralelă cu Pesaḥ, deși din punct de vedere tehnic Pesaḥ este menționat strict cu referire la Sederul de Paști din noaptea de ajun [erev].
Cele șapte zile în care nu se mănâncă pâine dospită"Să ții sărbătoarea azimilor: timp de șapte zile, la vremea hotărîtă, în luna spicelor, să mănînci azimi, cum ți-am poruncit, căci în luna spicelor ai ieșit din Egipt."(). nici produse cu făină de cereale fermentată sunt tehnic cunoscute ca Ḥag haMațot (unde: Hag = sărbătoare, Matzot = azime)
Originea sărbătorii Termenul matzot apare în Torah (Pentateuh)
Domnul a zis lui Moise și lui Aaron în țara Egiptului: "Șapte zile, paști [mațot] veți mânca; doar în ziua dintâi veți scoate aluatul din casele voastre: căci oricine va mânca dospit [ḥameț], va fi tăiat din Israel, din ziua întâi până în ziua a șaptea."."„Timp de șapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va mînca pîne dospită, va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie străin, fie băștinaș.Să nu mîncați pîne dospită; ci, în toate locuințele voastre, să mîncați azimi.” ().
Compararea festivalului cu calendarul gregorian Ḥag HeMațot cade conform datei observării lunii noi, în ajunul zilei XV-a a lunii Nisan și durează o săptămână, până în ziua a XXI-a a lunii. Conform calendarului gregorian este în Martie sau în Aprilie.
În zilele noastre festivalul Mațot (Paști sau Azime) cade la: 2017 Luni, 10 Aprilie la asfințit (ajun 15 Nisan, 5777) - 17 Aprilie 2018 Vineri, 30 Martie la asfințit (ajun 15 Nisan, 5778) - 6 Aprilie 2019 Vineri, 19 Aprilie la asfințit (ajun 15 Nisan, 5779) - 26 Aprilie 2020 Miercuri, 8 Aprilie la asfințit (ajun 15 Nisan, 5780) - 15 Aprilie 2021 Duminică, 27 Martie la asfințit (ajun 15 Nisan, 5781) - 3 Aprilie 2022 Vineri, 15 Aprilie la asfințit (ajun 15 Nisan, 5782) - 22 Aprilie 2023 Miercuri, 5 Aprilie la asfințit (ajun 15 Nisan, 5783) - 12 Aprilie 2024 Luni, 22 Aprilie la asfințit (ajun 15 Nisan, 5784) - 29 Aprilie 2025 Duminică, 12 Aprilie la asfințit (ajun 15 Nisan, 5785) - 19 Aprilie 2026 Miercuri, 1 Aprilie la asfințit (ajun 15 Nisan, 5786) - 8 Aprilie
Întrucât conform calendarului biblic ziua începe încă în ajun la asfințitul soarelui (în această lună cam la ora 17:30-18:30 în Europa de Est), data de începere indică ajunul primei zile a sărbătorii în care nu se lucrează. Dacă prima zi cade pe 1 Octombrie, ziua pregătirii este 30 Septembrie când se oprește munca pentru prima zi a sărbătorii la fel ca pentru ziua a opta a sărbătorii când se oprește munca (servilă) din ziua a șaptea seara ținând seama și de ziua de sabat săptămânal.
Observăm în anii 2018 și 2019 - care cad la jumătatea perioadei dintre doi ani șemitah și prima și ultima zi a praznicului cade sâmbăta de sabat lunar adică ajunul dimineții de lună plină - datorată cadenței corecte a anului bisect și totodată la jumătatea anului șemitah în 2022 și în anul 2029 căci praznicul se prelungește o zi din cauza poruncii să nu aducem ferment în case care expiră abia vineri după asfințit când porunca sabatului interzice să facem cumpărături și unul din Israel nu poate procura ferment sau drojdie să facă colacul tradițional de sabat numit chalah și să spună o binecuvântare de dezlegare peste pâine ci spune tot peste o pască rotundă care înlocuiește două sâmbete în loc de una acest colac.
Citirea Bibliei Citirea Bibliei de Hag HaMațot (Actualizat pt 2018 și 2019) Ziua: Tora: Haftara: Brit Hadașa: Erev Hag HaMatzot (Ajun):Există obiceiul să se caute fărâmiturile de pâine. Noaptea de Hag Hamatzot începe cu luminarea candelelor chiar înainte de asfințit, urmată de binecuvântările spuse la început de sezon care se recită peste fiecare aliment simbolic din seder (rânduiala din farfurie și la masă) și după gustarea primelor alimente se citește Hagada evreiască (nararea istoriei ieșirii din Egipt). Apoi se citesc Psalmii de Laudă numiți Hallel și se mănâncă miel combinat cu alte mâncăruri. După masă se fac observații dupa învățătură și se pun întrebări. | bgcolor="#EBCDE4" align="right" | | bgcolor="#EBCDE4" align="right" | Isa. 53;| bgcolor="#EBCDE2" align="right" | 1 Cor. 11:23-31; Mat. 26:17-32 Gal. 1:4;1 Pet. 2:34 |- | bgcolor="#ABCDE1" align="center" | Hag HaMatzot 1:| bgcolor="#ABCDE1" align="right" | Exod. 12:21-12:51;Num. 28:16-28:25| bgcolor="#ABCDE1" align="right" | Iosua (Iehoșua) 5:2-6:1;| bgcolor="#ABCDE1" align="right" | Ioan 1:29-31;1 Cor. 5:7-8; 15:3-4; 15:20-23;|- | bgcolor="#ABCDE2" align="center" | Hag HaMatzot 2: (sabat :: sâmbăta) Lev. 22:26-23:44;Num. 28:16-28:25 2 Regi 23:1-9; 21-25; Ioan 20:1-29; Luca 24:1-50; Mat. 28; 1 Cor. 15:20-23; Rom. 4:25; Fapte. 26:22-23Apoc. 15:1-4; Hag HaMatzot 3 Num. 28:19-25Exod 13:1-13:16; Primul Omer al secerișului [Omer Rișon Qațir] numărătoare în iudaism, la mesianici și catolici 2018 && 2019 && 2022 && 2029 (Ridicare din Casă Morții) Ioan 20:1-29;Luca 24:1-50; Mat. 28; 1 Cor. 15:20-23; Romani 4:25; Faptele Apostolilor 26:22-23 Hag HaMatzot 4: Exod. 22:24-23:19;Num. 28:19-25 Hag Hamatzot 5: Exod. 34:1-34:26;Num. 28:19-28:25 Ezec. 37:1-37:14;Cântarea Cântărilor (cartea). Hag Hamatzot 6: Num. 9:1-14;Num. 28:19-25 Hag Hamatzot 7 (Hag HaMatzot-Iom Tov): Exod. 13:17-15:26;Num. 28:19-25 2 Samuel 22:1-51 Apocalipsa 15:1-4; Hag Hamatzot 8 (Matzot-Sâmbăta): Deut. 14:22-16:17;Num. 28:19-28:25 Isaia 10:32-12:6
Note
Legături externe Chag HaMatzot - Festivalul Pâinilor Nedospite Pesach / פסח - Passover The Fusion of Passover with Chag HaMatzot (Fuziunea dintre Pasare și Praznicul Paști după Dărâmarea Templului al II-lea)
Categorie:Creștinism și iudaism