Romulus Sevastos (n. 21 septembrie 1867, satul Costinești, județul Botoșani – d. 11 noiembrie 1926, Iași) a fost un geolog român. A urmat studiile liceale la Botoșani și cele universitare, între anii 1887-1893, la Universitatea din Iași, la Facultatea de științe, secția științe naturale.„Sevastos Romulus (1967-1926) Geolog” în Ionel Maftei, Personalități ieșene: Omagiu, vol. 2, Comitetul de cultură și educație socialistă al județului Iași, 1975, p. 243-244. L-a avut profesor pe Grigore Cobălcescu, la catedra căruia a fost preparator timp de 4 ani și asistent între anii 1895-1904.P. Jeanrenaud, „Geologul Romulus Sevastos (1867-1926)”, Analele științifice, Serie nouă. Secțiunea II, Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași, vol. 14, partea 2, 1968, p. 223-226.

În 1904 s-a transferat ca profesor de științe naturale la Școala Fiilor de Militari din Iași. A continuat însă activitatea de cercetare devenind colaborator al Institutului Geologic al României, între anii 1901 - 1924 publicând 41 de lucrări științifice.

Familia Sora lui Romulus Sevastos a fost Elena Didia Odorica Sevastos (16 mai 1864, Cucorăni, județul Botoșani - 18 martie 1929, Chișinău), prozatoare și folcloristă.

Romulus Sevastos a fost căsătorit cu Cornelia Emilian, pictoriță, fiica lui Ștefan Emilian, profesor la Universitatea din Iași, și a Corneliei Ederlly de Medve, jurnalistă și militantă pentru emanciparea și pentru drepturile femeilor, cu care a avut o fiică, sculptorița Céline Emilian-Sevastos.

In memoriam Pe data de 11 noiembrie 2011, cu ocazia împlinirii a 85 de ani de la moartea lui Romulus Sevastos, Federația Filatelică Română a emis o ștampilă de zi omagială.Pagina Arhiva evenimente Filatelice 2011 pe situl Poștei Române. Pagină accesată pe 31 mai 2014.

Note

Categorie:Nașteri în 1867 Categorie:Nașteri pe 21 septembrie Categorie:Decese în 1926 Categorie:Geologi români Categorie:Pedagogi români Categorie:Oameni din județul Botoșani