thumb|right|260px|Imigranții europeni care sosesc în Argentina thumb|260px|Imigranți ilegali sosind în Lampedusa, Italia, una din imaginile Crizei refugiaților în EuropaImigrația este mișcarea internațională a persoanelor către o țară de destinație în care acestea nu sunt rezidenți obișnuiți sau a cărei naționalitate nu o dețin, cu scopul de a se stabili ca rezidenți permanenți. Navetiștii, turiștii și alte șederi pe termen scurt într-o țară de destinație nu intră sub definiția imigrației sau migrației; imigrația pentru muncă sezonieră este însă uneori inclusă.
Din punct de vedere economic, cercetările sugerează că migrația poate fi benefică atât pentru țările de destinație, cât și pentru cele de origine.
Literatura academică oferă concluzii mixte privind relația dintre imigrație și criminalitate la nivel global. Cercetările arată că țara de origine contează pentru viteza și profunzimea asimilării imigranților, dar că există o asimilare semnificativă în ansamblu, atât pentru imigranții de primă generație, cât și pentru cei de a doua generație.
Discriminarea pe criteriul naționalității este legală în majoritatea țărilor. Dovezi ample ale discriminării împotriva persoanelor născute în străinătate au fost identificate în justiția penală, mediul de afaceri, economie, locuire, sănătate, mass-media și politică.
Istorie
Migrația umană reprezintă deplasarea oamenilor dintr-un loc în altul, în special între diferite țări, cu intenția de a se stabili temporar sau permanent în noua locație. Aceasta implică de obicei deplasări pe distanțe lungi și dintr-o țară sau regiune în alta. Numărul persoanelor implicate în fiecare val de imigrație diferă în funcție de circumstanțele specifice.
Din punct de vedere istoric, migrația timpurie a oamenilor include popularea lumii, adică migrația către regiuni ale globului în care anterior nu exista locuire umană, în timpul Paleoliticului târziu. Colonialismul a implicat extinderea populațiilor sedentare în teritorii anterior slab populate sau lipsite de așezări permanente. În epoca modernă, migrația umană a luat în principal forma migrației în interiorul și între state suverane existente, fie controlată (imigrație legală), fie necontrolată și în încălcarea legilor imigrației (imigrație ilegală).
Migrația poate fi voluntară sau involuntară. Migrația involuntară include strămutare forțată (sub diverse forme, precum deportarea, comerțul cu sclavi, refugiatul (refugiați de război și purificare etnică), toate acestea putând duce la formarea unor diaspore.
Statistici
dreapta|miniatura|Populația globală de imigranți a crescut din 1990, dar a rămas relativ constantă, la aproximativ 3% din populația mondială. dreapta|miniatura|Ponderea imigranților în toate țările (2020) Din 2015, numărul migranților internaționali a ajuns la 244 de milioane la nivel mondial, ceea ce reflectă o creștere de 41% față de anul 2000. Cel mai mare număr de migranți internaționali trăiesc în Statele Unite ale Americii, care găzduiesc 19% din totalul mondial. O treime dintre migranții internaționali ai lumii locuiesc în doar 20 de țări. Germania și Rusia găzduiesc fiecare câte 12 milioane de migranți, ocupând locurile al doilea și al treilea la nivel mondial. Arabia Saudită găzduiește 10 milioane de migranți, urmată de Regatul Unit (9 milioane) și Emiratele Arabe Unite (8 milioane).
În majoritatea regiunilor lumii, migrația are loc între țări situate în aceeași zonă majoră. Între 2000 și 2015, Asia a avut mai mulți migranți internaționali decât orice altă regiune majoră a lumii, câștigând 26 de milioane. Europa a avut al doilea cel mai mare număr, cu aproximativ 20 de milioane.
În 2015, numărul migranților internaționali cu vârsta sub 20 de ani a ajuns la 37 de milioane, în timp ce 177 de milioane aveau vârste cuprinse între 20 și 64 de ani. Migranții internaționali care trăiau în Africa erau cei mai tineri, cu o vârstă mediană de 29 de ani, urmați de cei din Asia (35 de ani) și America Latină/Caraibe (36 de ani), în timp ce migranții erau mai în vârstă în America de Nord (42 de ani), Europa (43 de ani) și Oceania (44 de ani). dreapta|miniatura|Numărul de migranți și muncitori migranți pe țări în 2015 Aproape jumătate (43%) dintre toți migranții internaționali provin din Asia, iar Europa a fost locul de naștere al celui de-al doilea cel mai mare număr de migranți (25%), urmată de America Latină (15%). India are cea mai mare diasporă din lume (16 milioane de persoane), urmată de Mexic (12 milioane) și Rusia (11 milioane).
Sondaj din 2012 Un sondaj realizat în 2012 de a constatat că, dacă ar avea oportunitatea, 640 de milioane de adulți ar migra într-o altă țară, dintre care 23% dintre acești potențiali imigranți ar alege Statele Unite ale Americii ca viitoare reședință dorită, în timp ce 7% dintre respondenți, reprezentând 45 de milioane de persoane, ar alege Regatul Unit. Canada, Franța, Arabia Saudită, Australia, Germania, Spania, Italia și Emiratele Arabe Unite completează restul primelor zece țări de destinație dorite.
Situația actuală miniatura|În ultimele decenii, imigrația către aproape fiecare țară occidentală a crescut accentuat. Pantele din vârful coloanelor colorate diferit indică rata de creștere procentuală a populației născute în străinătate care locuiește în țările respective. În Statele Unite ale Americii au existat în 2023 un număr de 1.197.254 de cereri inițiale de imigrație, 523.477 de cazuri de imigrație soluționate și 2.464.021 de cazuri de imigrație în așteptare, potrivit Departamentului de Justiție al SUA.Pending Cases, New Cases and Total Completions, Executive Office for Immigration Review, Adjudication Statistics, U.S. Department of Justice
Conform datelor Eurostat, în 2024, populația născută în străinătate reprezenta aproximativ 3,1% din totalul populației rezidente a României (aproximativ 588.000–600.000 de persoane).
Factorii de respingere și atracție ai imigrației miniatura|Cea mai mare piață vietnameză din Praga, cunoscută și sub numele de „Micul Hanoi”. În 2009, în Cehia trăiau aproximativ 70.000 de vietnamezi. dreapta|miniatura|Londra a devenit multietnică ca rezultat al imigrației."White ethnic Britons in minority in London". Financial Times. 11 December 2012. În Londra, în 2008, copiii și îi depășeau numeric pe copiii britanici albi cu un raport de aproximativ 3 la 2 în școlile administrate de stat. O teorie a imigrației distinge între factorii de respingere și atracție, referindu-se la influențele economice, politice și sociale prin care oamenii migrează din sau către anumite țări. Imigranții sunt motivați să părăsească țările lor de cetățenie sau de reședință obișnuită dintr-o varietate de motive, inclusiv: lipsa accesului local la resurse, dorința de prosperitate economică, găsirea sau desfășurarea unei munci plătite, îmbunătățirea standardului de viață, reîntregirea familiei, pensionarea, migrația determinată de schimbările climatice sau factori de mediu, exilul, fuga de prejudecată, conflict sau dezastru natural ori pur și simplu dorința de a schimba calitatea vieții. Navetiștii, turiștii și alte șederi pe termen scurt într-o țară de destinație nu intră sub definiția imigrației sau migrației; imigrația pentru muncă sezonieră este însă uneori inclusă.
Factorii de respingere (sau factorii determinanți) se referă în principal la motivele pentru părăsirea țării de origine (fie voluntar, fie involuntar), în timp ce factorii de atracție se referă la motivațiile sau stimulentele care determină imigrarea într-o anumită țară.
În cazul migrației economice (de regulă migrația pentru muncă), diferențele dintre nivelurile salariale sunt frecvente. Dacă valoarea salariilor din noua țară depășește valoarea salariilor din țara de origine, o persoană poate alege să migreze, atâta timp cât costurile nu sunt prea ridicate. În special în secolul al XIX-lea, expansiunea economică a Statelor Unite ale Americii a crescut fluxul de imigranți, iar aproape 15% din populație era născută în străinătate, imigranții reprezentând astfel o parte semnificativă a forței de muncă.
Pe măsură ce tehnologia transporturilor s-a îmbunătățit, timpul și costurile de călătorie au scăzut dramatic între secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XX-lea. Traversarea Atlanticului dura până la cinci săptămâni în secolul al XVIII-lea, dar în jurul anului 1900 dura doar opt zile. Atunci când costul de oportunitate este mai scăzut, ratele imigrației tind să fie mai ridicate. Evadarea din sărăcie (personală sau pentru rudele rămase în urmă) este un factor clasic de respingere, iar disponibilitatea locurilor de muncă este factorul de atracție corelat. Dezastrele naturale pot amplifica fluxurile de migrație determinate de sărăcie. Cercetările arată că, pentru țările cu venituri medii, temperaturile mai ridicate cresc ratele de emigrare către zonele urbane și către alte țări. Pentru țările cu venituri scăzute, temperaturile mai ridicate reduc emigrarea.
Un studiu care a analizat factorii de respingere și atracție ai emigrării din Guatemala a constatat că factorii de mediu au jucat un rol chiar mai important decât cei economici. Atunci când respondenții au fost rugați să compare direct, au fost obținute următoarele rezultate: RăspunsPonderePreferă un salariu mai mic cu un risc climatic mai redus68%Preferă un salariu mai mare cu un risc climatic mai ridicat32% Factorii de respingere non-economici includ persecuția (religioasă sau de altă natură), abuzurile frecvente, hărțuirea, opresiunea, purificările etnice, genocidul, riscurile pentru civili în timpul războiului și marginalizarea socială. Motivele politice stimulează în mod tradițional fluxurile de refugiați; de exemplu, oamenii pot emigra pentru a scăpa de o dictatură.
O parte din migrație are loc din motive personale, bazate pe o relație interpersonală (de exemplu, pentru a fi alături de familie sau de un partener), precum în cazul reîntregirii familiei sau al căsătoriilor transnaționale (în special în situații de dezechilibru de gen). Alții migrează pentru oportunități mai sigure de exprimare a identității de gen și pentru acces la îngrijiri medicale de afirmare a genului. Cercetări recente au identificat diferențe de gen, vârstă și culturale în asumarea ideii de a imigra.
În unele cazuri, o persoană poate dori să imigreze într-o altă țară ca formă de patriotism transferat. Evitarea justiției penale (de exemplu, evitarea arestului) este o motivație personală. Acest tip de emigrare și imigrare nu este, în mod normal, legal, dacă infracțiunea este recunoscută la nivel internațional, deși infractorii își pot deghiza identitatea sau pot găsi alte lacune pentru a evita detectarea. De exemplu, au existat relatări despre criminali de război care s-au deghizat în victime ale războiului sau conflictelor și apoi au solicitat azil într-o altă țară.
Barierele imigrației nu sunt doar de natură legală sau politică; barierele naturale și sociale pot fi, de asemenea, foarte puternice. Imigranții, atunci când părăsesc țara de origine, lasă în urmă tot ceea ce le este familiar: familie, prieteni, rețele de sprijin și cultură. De asemenea, trebuie să-și lichideze bunurile și suportă costurile mutării. La sosirea într-o țară nouă, se confruntă adesea cu numeroase incertitudini, inclusiv găsirea unui loc de muncă, găsirea unei locuințe, legi noi, norme culturale diferite, probleme de limbă sau accent, posibil rasism și alte comportamente de excludere față de ei și familiile lor.