Boala virală Ebola sau febra hemoragică Ebola este o boală infecțioasă virală severă, adesea fatală, provocată de virusul Ebola (Ebolavirus), care se manifestă prin hemoragii severe la oameni, primate și antilopele duiker, cu focare epidemice în Africa Centrală și Africa de Vest și, cu o rată de letalitate la om de până la 90% (cea mai mare mortalitate la o boală infecțioasă, cu excepția rabiei). Se presupune că liliecii frugivori din familia Pteropodidae sunt gazdele naturale ale virusului Ebola. Infecția se produce la oameni după un contact cu sângele, secrețiile, organele sau fluidele biologice ale animalelor infectate: cimpanzei, gorile, lilieci frugivori, antilope de pădure duiker și porci spinoși și prin transmitere interumană, ca urmare a contactului direct (piele lezată sau mucoase) cu sângele, organele, secrețiile sau lichidele biologice (urina, saliva etc.) ale persoanelor infectate sau prin contact indirect prin intermediul mediilor contaminate cu aceste lichide. Ritualurile funerare în care rudele și prietenii celor decedați se află în contact direct cu corpul decedatului pot juca, de asemenea, un rol în transmiterea virusului. Sperma poate continua transmiterea virusului până la șapte săptămâni după însănătoșirea clinică.Ebola virus disease. World Health Organization (WHO)

Virusul Ebola a fost identificat pentru prima dată în 1976, în două focare simultane: în Nzara (Sudan) și Yambuku (Republica Democrată Congo), situat în apropiere de râul Ebola, de unde vine numele bolii.

Perioada de incubație este în medie de 8 zile, cu extreme de 2-21 de zile. Debutul bolii este brusc, cu febră înaltă, frison, cefalee, mialgii, anorexie, asociată cu erupții cutanate (exanteme). În următoarele 2-3 zile se adaugă greață, vome, diaree, faringită și fenomene hemoragice: hematemeză, melenă, echimoze și peteșii. Sunt afectate funcțiile renale și hepatice. Apar și tulburări nervoase, prostrație, anxietate, confuzie, pierderi de memorie, instabilitate. Moartea poate surveni la 6-9 zile de la debut, prin șoc hipovolemic și hemoragii extinse generalizate.Elvira Sînziana Ciufescu. Virusologie medicală. Editura Medicală Națională. 2003Aurel Ivan - Tratat de epidemiologie a bolilor transmisibile. Polirom 2002 Rata de letalitate este estimată a fi între 50-90%, cu mici diferențe în funcție de speciile de virus Ebola.

În epidemia de febră hemoragică Ebola din Africa din 2014, până la data de 1 februarie 2015 s-au înregistrat 22.495 cazuri de îmbolnăviri, din care 8.981 au fost decese.

Pe 30 septembrie 2014 a fost diagnosticat primul caz de infectare cu virusul Ebola în Statele Unite, pacientul fiind spitalizat în Texas. Bolnavul era un bărbat, care a călătorit în Liberia.CDC and Texas Health Department Confirm First Ebola Case Diagnosed in the U.S. CDC Fără intervenții suplimentare sau modificări ale comportamentului comunităților băștinașe, Center for Disease Control and Prevention - USA estimează că până la 20 ianuarie 2015, va exista un total de aproximativ 550.000 de cazuri de febră hemoragică Ebola în Liberia și Sierra Leone sau 1,4 milioane de cazuri dacă se fac corecții pentru subraportarea cazurilor.Questions and Answers: Estimating the Future Number of Cases in the Ebola Epidemic—Liberia and Sierra Leone, 2014–2015. Center for Disease Control and Prevention USAMartin I. Meltzer, Charisma Y. Atkins, Scott Santibanez, Barbara Knust, Brett W. Petersen, Elizabeth D. Ervin, Stuart T. Nichol, Inger K. Damon, Michael L. Washington. Estimating the Future Number of Cases in the Ebola Epidemic — Liberia and Sierra Leone, 2014–2015. MMWR, 23 septembrie 2014, Early Release, Vol. 63

Rehidratarea suportivă pe cale orală sau intravenoasă și tratamentul simptomatic specific cresc ratele de supraviețuire. Nu există încă (2026) nici un tratament specific disponibil împotriva febrei hemoragice Ebola. Cu toate acestea, o serie de tratamente potențiale, inclusiv produse din sânge (seroterapia cu IgG anti-EBOV), terapii imunitare (ZMapp, Zmab) și tratamente medicamentoasă (oligonucleotide morfolino-fosforodiamidate, ARN interferenți mici, analogi nucleotidici/nucleozidici etc.) sunt în curs de evaluare. Până în prezent, nu există încă un vaccin omologat disponibil, dar se evaluează inocuitatea a două vaccinuri potențiale (ChAd3-ZEBOV și rVSV-ZEBOV) la om.

Există un tratament care e în faza de testare și ar putea fi folosit. Acesta conține două antivirale specializate

Ebrovil

Istoric

Virusul Ebola a fost identificat pentru prima dată în 1976, în două epidemii concomitente, una în Zair (Republica Democrată Congo), cauzată de specia Zair a virusului Ebola, și alta în Sudan, cauzată de specia Sudan. Epidemia din Sudan a atins în principal orașele Nzara și Maridi, în apropiere de granița cu Republica Democrată Congo, și a provocat 284 de cazuri de îmbolnăviri cu o rată a mortalității de 53%. Epicentrul epidemiei din Zair (Republica Democrată Congo) a fost în orașul Yambuku, situat în apropiere de râul Ebola, care a dat numele noului virus. Această epidemie, cu un grad de mortalitate mai mare decât cea din Sudan, a provocat decesul a 284 de persoane dintr-un total de 318 de bolnavi identificați. Rata de mortalitate de 89%, asociată cu specia Zair, denotă o patogenicitate mai mare față de cea a speciei Sudan.

După un caz izolat survenit în 1977 în satul Tandala din Zair, o nouă epidemie cu specia Sudan a fost localizată în orașul Nzara, în 1979, cu 34 de cazuri de îmbolnăviri și 22 decese.

După o perioadă silențioasă de cincisprezece ani, în care nu a fost notificat niciun caz, virusul Ebola a reapărut aproape simultan în trei țări, mai întâi în iunie 1994, când un etolog elvețian s-a contaminat făcând autopsia unui cimpanzeu infectat, găsit mort în pădurea Taï din Coasta de Fildeș. Determinarea genomică a virusului la pacient și la animal a permis identificarea unei noi specii de virus, specia pădurii Taï (specia Coastei de Fildeș). Acest pacient este singurul caz cunoscut de infecție cu specia pădurii Taï.. O mare epidemie cu specia Zair s-a propagat în orașul Kikwit și regiunea înconjurătoare în 1995, din sud-vestul Republicii Democratice Congo. Această epidemie, care a provocat decesul a 256 de oameni dintr-un total de 315 de bolnavi (mortalitate 81%), a afectat în principal personalul spitalicesc (transmisie nozocomială).. Alte trei epidemii cu specia Zair au afectat în mod succesiv nord-estul Gabonului, între 1994 și 1997. Cea din 1994 a avut loc într-o tabără de mineri din minele de aur din Mekouka, a doua, în 1996 în satul Mayibout, în care cele mai multe victime au fost copii, care au tăiat și transportat un cimpanzeu găsit mort, iar a treia între 1996 și 1997, mai la sud, în regiunea Booué. Această ultimă epidemie, care a provocat 60 de cazuri de îmbolnăviri cu 45 de decese, a produs un focar secundar cu 15 cazuri de îmbolnăviri, din care 11 decese în capitala Libreville și, un caz în Africa de Sud, la o asistentă contaminată de un pacient gabonez provenit din Libreville.

Perioada 2000-2008 a fost marcată de epidemii care au avut loc în mai multe țări din Africa Centrală. Mai întâi, cinci epidemii cu specia Zair au afectat regiunea de frontieră dintre nord-estul Gabonului și nord-vestul Republicii Congo. Prima, responsabilă de 143 de cazuri de îmbolnăviri, din care 128 decese, s-a extins din Gabon la Republica Congo, de-a lungul drumului care leagă Mekambo și Mbomo. Această epidemie a fost de fapt subdivizată în mai multe lanțuri epidemice independente, fiecare având originea în surse de diferite animale, care erau cadavrele infectate de gorile, cimpanzei și antilope.

Apoi, Republica Congo a fost atinsă de trei ori de epidemia cu specia Zair între 2003 și 2005: regiunea Mbomo și Kelle la începutul anului 2003 (143 de îmbolnăviri din care 128 de decese), din nou regiunea Mbomo la sfârșitul anului 2003 (35 de cazuri de îmbolnăviri, din care 29 de decese), apoi Etoumbi (11 cazuri de îmbolnăviri, cu 9 decese).

Simultan, specia Sudan a fost responsabilă de două epidemii, una mai mare în Uganda, în 2000, când au fost înregistrate 425 de cazuri de îmbolnăviri, din care 173 mortale, și o alta înregistrată în Yambio din Sudan în 2004, aproape de Nzara, cu 17 cazuri de îmbolnăviri din care 7 decese.

În anul 2007, o nouă specie de virus Ebola, specia Bundibugyo, a fost identificată în Uganda în timpul unei epidemii care a cauzat moartea a 30 de persoane din 116 cazuri de îmbolnăviri, cu o rată de mortalitate de 26%.

Cea mai mare epidemie de febră hemoragică Ebola determinată de virusul Zair (tulpina Makon ), care este în curs de desfășurare, a izbucnit la începutul lunii februarie 2014 în Guineea și nordul Liberiei și s-a extins în Sierra Leone și Nigeria, fiind înregistrate 22495 cazuri de îmbolnăviri până la 1 februarie 2015, din care 8981 decese.

În luna mai 2026, OMS a declarat o Urgență de Sănătate Publică de Importanță Internațională din cauza unui focar agresiv de Ebola izbucnit în Republica Democrată Congo și extins în Uganda. Analizele de laborator au confirmat că epidemia este cauzată de virusul Bundibugyo, o specie rară de Ebola.

Ebola din mai 2026:

Republica Democrată Congo - a raportat deja peste 500 de suspecți, peste 130 de decese, localizate în principal în provincia Ituri (zonele Mongbwalu, Rwampara și Bunia) și un caz confirmat în orașul Goma. Numărul real ar putea depăși 1.000 de cazuri din cauza raportării deficitare. Uganda: s-au confirmat cazuri importate din RDC în capitala Kampala, soldate deja cu un deces. Un medic american a fost confirmat pozitiv în RDC și a fost evacuat medical de urgență spre o unitate specială de izolare din Germania, alături de alți șase cetățeni expuși.

Pe lângă aceste patru specii care circulă în Africa și care, la diferite nivele, sunt toate patogene pentru om, o altă specie de virus Ebola, specia Reston care, deși nepatogenă pentru oameni, a fost identificată într-o ciudată dependență de câteva laboratoare, în 1989 la maimuțele macac (Macaca fascicularis) provenite din Filipine. Aceste maimuțe au dezvoltat o boală mortală de tip hemoragic pe când se aflau în carantină într-un laborator din orașul Reston (Virginia, Statele Unite ale Americii). Același virus a fost găsit în 1996 și la alte maimuțe macac bolnave în laboratoarele situate în Austin (Texas, Statele Unite ale Americii), Siena (Italia) și Filipine. Cu toate că niciun caz clinic la om nu a fost înregistrat, mai mulți îngrijitori de animale au dezvoltat anticorpi IgG specifici pentru specia Reston. Specia Reston a fost din nou identificată în 2009 în Filipine în timpul unei epidemii de sindrom respirator care a afectat porcii domestici din mai multe ferme.

Cronologia epidemiei de febră hemoragică Ebola