__FARACUPRINS__ 1915 (MCMXV) a fost un an obișnuit al calendarului gregorian, care a început într-o zi de vineri.
Evenimente
Ianuarie 1 ianuarie: Societatea Studenților în Medicină din București aniversează 40 de ani de la înființare, sub conducerea lui Victor Papilian. 13 ianuarie: Are loc un cutremur de 6,8 grade Richter la Avezzano, în Italia. 32.610 decese. 18-22 ianuarie: Primul Război Mondial. Bătălia de la Cârlibaba (Bucovina). 24 ianuarie: A 56-a aniversare a Unirii este sărbătorită sub lozinca „Unirea de ieri, Unirea de mâine”. 27 ianuarie: Marina Statelor Unite ocupă Haiti. 27 ianuarie: Președintele chinez, Yuan Shikai, se declară împărat.
Martie 19 martie: Planeta Pluto este fotografiată pentru prima dată, dar nu este recunoscută ca planetă.
Aprilie 22 aprilie: Primul Război Mondial: Primul atac cu gaze asfixiante din Primul Război Mondial, efectuat de germani pe frontul din Flandra.
Mai 7 mai: Primul Război Mondial: Pachebotul, RMS Lusitania, este scufundat de submarinul german, U-20, pe timp de ceață, la șase zile după ce plecase din New York cu destinația Liverpool. Au fost înregistrate 1.198 decese. 30 mai: Primul genocid al secolului XX, comis prin aplicarea Ordinului general de deportare a armenilor din Imperiul Otoman spre deșerturile din Siria și Irak. Sute de mii de oameni aveau să moară în urma epidemiilor.
Iunie 5 iunie: Danemarca modifică constituția pentru a le permite și femeilor să voteze.
Octombrie 5 octombrie: Primul Război Mondial: Bulgaria intră în război împotriva Serbiei. 23 octombrie: 25.000 de femei participă la marșuri de protest la New York, solicitând dreptul de a vota.
Nedatate 1915-1916: Primul Război Mondial. Campania de la Gallipoli. Operațiune eșuată, condusă de britanici împotriva Imperiului Otoman. Populația României este de 7,9 milioane de locuitori. Primul Război Mondial: Italia intră în război de partea Antantei. Producția de petrol a României este de 1.673.145 tone (mai mică decât în 1913 și 1914) fiind pe locul 3 în lume după SUA și Rusia.
Arte, științe, literatură și filozofie 15 martie: Are loc la București prima audiție a Simfoniei a II-a în La major op. 17 de George Enescu dirijată de compozitor. 25 noiembrie: Albert Einstein formulează teoria relativității generale. 20 decembrie: Prima audiție, la Ateneul Român din București, sub bagheta lui Dimitrie Dinicu, a primului poem simfonic românesc, Acteon de Alfred Alessandrescu. decembrie: După 40 de ani de activitate scenică, Constantin Nottara își ia adio de la scenă interpretând Oedip rege. Apare Revista istorică sub directoratul lui Nicolae Iorga. Franz Kafka publică Metamorfoza. Mihail Sadoveanu publică Neamul Șoimăreștilor.
Nașteri
Februarie 2 februarie: Abba Eban, diplomat și om politic israelian (d. 2002) 8 februarie: Robert, Arhiduce de Austria-Este, al doilea fiu al împăratului Carol I al Austriei (d. 1996) 12 februarie: Vasili Nikolaevici Ajaev, scriitor rus (d. 1968)
Martie 1 martie: Zulfia, scriitoare sovietică și uzbecă (d. 1996) 28 martie: Emil Gavriș, interpret român de muzică populară (d. 1989)
Aprilie 1 aprilie: Hans Liebherr, constructor german de utilaje, fondatorul Grupului Liebherr (d. 1993) 2 aprilie: Gică Petrescu (n. Gheorghe Petrescu), interpret român de muzică ușoară și lăutărescă (d. 2006) 4 aprilie: François Chamoux, arheolog, istoric elenist și filolog francez (d. 2007) 7 aprilie: Billie Holiday (n. Eleanora Fagan), cântăreață americană de jazz (d. 1959) 21 aprilie: Anthony Quinn, actor american de film, de etnie mexicană (d. 2001)
Mai 1 mai: Hanns-Martin Schleyer, șeful patronatelor vest-germane (d. 1977) 6 mai: George Orson Welles, regizor, actor și producător american de film (d. 1985)
Iunie 3 iunie: Constantin Năstase, general român (d.2023) 10 iunie: Saul Bellow, scriitor de etnie canadiană, laureat al Premiului Nobel (d. 2005) 13 iunie: John Donald Budge, jucător american de tenis (d. 2000) 16 iunie: John Wilder Tuckey, statistician american (d. 2000)
Iulie 4 iulie: Susanne Wenger, artistă austriaco-nigeriană (d. 2009)
August 1 august: Gellu Naum, scriitor român (d. 2001) 29 august: Ingrid Bergman, actriță suedeză de film și teatru (d. 1982)
Septembrie 28 septembrie: Ethel Rosenberg (n. Ethel Greenglass), spioană americană în favoarea URSS (d. 1953)
Octombrie 17 octombrie: Arthur Asher Miller, dramaturg american (d. 2005)
Noiembrie 25 noiembrie: Augusto Pinochet (n. Augusto José Ramón Pinochet Ugarte), al 30-lea președinte al statului Chile (1974-1990), (d. 2006)
Decembrie 9 decembrie: Elisabeth Schwarzkopf, solistă de operă germană de etnie poloneză (d. 2006) 12 decembrie: Frank Sinatra (n. Francis Albert Sinatra), cântăreț și actor american de film (d. 1998) 19 decembrie: Edith Piaf (n. Édith Giovanna Gassion), cântăreață franceză (d. 1963)
Decese 4 ianuarie: Anton Alexander von Werner, 72 ani, pictor german (n. 1843) 13 martie: Serghei Witte, 65 ani, om politic rus (n. 1849) 23 aprilie: Rupert Brooke, 27 ani, poet britanic (n. 1887) 20 august: Paul Ehrlich, 61 ani, om de știință german de etnie evreiască, laureat al Premiului Nobel (1908), (n. 1854) 25 noiembrie: Michel Bréal, lingvist francez (n. 1832) 28 noiembrie: Neculai Culianu, 83 ani, matematician și astronom român (n. 1832) 19 decembrie: Alois Alzheimer, 51 ani, psihiatru și neuropatolog german (n. 1864)
Premii Nobel right|100px
Fizică: William Bragg (Anglia), Lawrence Bragg (Australia) Chimie: Richard Martin Willstätter (Germania) Medicină: Premiul în bani a fost alocat Fondului Special aferent acestei categorii Literatură: Romain Rolland (Franța) Pace: Premiul în bani a fost alocat Fondului Special aferent acestei categorii.
Vezi și Listă de conducători de stat din 1915
Legături externe
Categorie:1915