Sintaxa limbii franceze

Acest articol prezintă succint sintaxa limbii franceze, punând accentul pe specificitățile structurii propoziției și frazei franceze în raport cu cea din limba română.

Într-o unitate lingvistică mai mică decât propoziția, dar mai mare decât un cuvânt, adică într-o sintagmă sau grup de cuvinte între care există o relație sintactică, dacă acesta este un grup substantival, caracteristic pentru limba franceză este faptul că în acesta poate fi folosit un singur determinant abstract dintre articole (nehotărât, hotărât, partitiv) sau dintre adjectivele posesiv, demonstrativ și interogativ. Numai determinantul numeral și anumite adjective nehotărâte pot fi folosite împreună cu un articol. Este de asemenea o chestiune complexă cea a cazurilor când substantivul se folosește fără articol.

În grupul substantival cu atribut(e) este de asemenea o chestiune complexă cea a locului atributului adjectival față de substantiv și a atributelor subordonate unui același substantiv față de acesta, și al acestor atribute unul față de celălalt/celelalte.

În ceea ce privește propoziția, nu sunt diferențe esențiale între franceză și română în analiza sintactică, deși sunt diferențe de interpretare a părților de propoziție între gramaticile celor două limbi. În schimb sunt diferențe esențiale în procedeele (topică, prozodie, construcții) prin care se exprimă rolul de temă și de remă al diferitelor părți ale propoziției și prin care se scoate în evidență una sau alta dintre ele.

Privitor la propoziția interogativă, specific pentru franceză este că o anume întrebare totală sau parțială poate avea de cele mai multe ori nu o singură construcție, ci două, trei sau patru.

Pentru propoziția negativă este caracteristic faptul că în limba standard se bazează aproape totdeauna pe cuvântul negativ ne și pe cel puțin încă un cuvânt negativ.

Fraza franceză cuprinzând numai propoziții coordonate și corespondenta ei românească nu prezintă diferențe esențiale, însă cea cu propoziție/propoziții subordonată/subordonate diferă în mai multe privințe. Una este folosirea modului în care stă predicatul subordonatei, dar și a timpului acesteia, deoarece în franceză concordanța timpurilor este mai puțin suplă decât în română.

Altă deosebire între cele două limbi este că procesulTermen care include ceea ce poate exprima un verb. subordonat se exprimă cu verbul la infinitiv mult mai frecvent decât în română, uneori putând fi exprimat numai prin propoziție subordonată, alteori numai prin infinitiv, în câteva cazuri cele două construcții fiind la alegere.

Sintagme

Grupul substantival

Grupul substantival cu determinant

Grupul substantival constă cel puțin dintr-un substantiv care este elementul principal, nucleul grupului, și un determinant abstract care stă totdeauna înaintea substantivului și se acordă cu acesta în gen și număr, iar în unele cazuri se adaptează și fonetic substantivuluiSecțiune după Delatour 2004, p. 16.. Uneori substantivul poate avea doi determinanți. Din punctul de vedere al acestora, grupul substantival poate fi: cu articol nehotărât: un garçon „(un) băiat”, une fille „(o) fată”, des garçons (pronunțat [deɡar'sɔ̃]) „(niște) băieți”, des filles „(niște)” fete, des enfants [dezɑ̃'fɑ̃] „(niște) copii”. În franceză, față de română, articolul nehotărât este totdeauna obligatoriu înaintea substantivelor comune numărabile și atunci când în română nu se folosește: Il y a des enfants dans la cour „Sunt (niște) copii în curte”, Ton enfant est un garçon ou une fille ? „Copilul tău este băiat sau fată?” cu articol hotărât: le garçon „băiatul”, la fille „fata”, l’homme „bărbatul”, l’épouse „soția”, les garçons „băieții”, les filles „fetele”, les hommes „bărbații”, les épouses „soțiile”. Și acest articol se adaptează fonetic substantivului. cu articol partitiv: du courage „curaj”, de la farine „(niște) făină”, de l’or „aur”, de l’eau „apă”. Echivalentul unui astfel de grup este în română un substantiv nenumărabil la singular nearticulat sau articulat cu niște. cu adjectiv posesiv: mon cœur „inima mea”, tes parents „părinții tăi”, sa sœur „sora sa”. Spre deosebire de română, acest determinant nu se poate folosi împreună cu articolul hotărât. cu adjectiv demonstrativ: ce bâtiment „această clădire / clădirea aceasta”, cet appartement „acest apartament”, cette fleur „această floare”, ces bâtiments „aceste clădiri”, ces appartements „aceste apartamente”, ces fleurs „aceste flori”. Nici acest determinant nu se poate folosi împreună cu articolul hotărât. cu adjectiv interogativ: quel garçon ? „ce/care băiat?”, quelle fille ? „ce/care fată?”. Acest determinant poate fi și exclamativ: Quelle fille ! „Ce fată!” cu numeral: trois livres „trei cărți”, les quatre étages „cele patru etaje”, le premier élément „primul element”, une deuxième question „o a doua întrebare”. Grupul substantival cu numeral cardinal poate fi format din numeral + substantiv sau și cu un articol hotărât, un adjectiv posesiv sau unul demonstrativ, iar cel cu numeral ordinal se folosește numai împreună cu un articol hotărât, un articol nehotărât, un adjectiv posesiv sau un adjectiv demonstrativ. cu adjectiv nehotărât – Unii dintre acești determinanți nu se folosesc cu niciun alt determinant (chaque individu „fiecare individ”), alții admit un articol hotărât [(les) quelques personnes „(cele) câteva persoane”], cu alții este obligatoriu un articol nehotărât singular [une certaine inquiétude „(o) oarecare neliniște], iar cu alții este obligatoriu un articol hotărât, un adjectiv posesiv sau un adjectiv demonstrativ: toutes les conditions „toate condițiile”, toutes nos conditions „toate condițiile noastre”, toutes ces conditions „toate aceste condiții”.

Grupul substantival cu atribut(e)

Grupului substantival îi pot aparține în afara determinantului/determinanților și unul sau mai multe atribute. Acestea pot fi adjectivale, substantivale sau pronominale, ultimele două totdeauna cu prepoziție.

Atributul adjectival

Atributul adjectival se acordă în gen și număr cu substantivul. În franceză este complexă chestiunea locului atributului adjectival față de substantivSecțiune după Kalmbach 2017, pp. 33–34, în afara informației din sursa indicată separat..

De cele mai multe ori, locul atibutului adjectival este după substantiv, unele putând sta numai după acesta. Astfel sunt, de pildă, cele derivate din substantive, ex. un problème économique „o problemă economică”. Sunt multe adjective al căror loc este în general după substantiv, dar nu totdeauna: une question importante „o chestiune importantă”.

Există și un număr relativ mic de adjective al căror loc este în general înaintea substantivului. Pentru acestea nu există o regulă semantică. Cel mult se poate afirma despre ele că sunt relativ frecvente și scurte (cel mult din două silabe): un beau garçon „un băiat frumos”, un mauvais souvenir „o amintire rea”, une grande maison „o casă mare”, un petit enfant „un copil mic”, une jeune institutrice „o învățătoare tânără”, un joli dessin „un desen drăguț”, une grosse valise „o valiză mare”, un haut bâtiment „o clădire înaltă”, un long discours „un discurs lung”, un vieux monsieur „un domn bătrân”, de nombreuses observations „numeroase observații”. De notat însă că și aceste adjective ajung după substantiv dacă au la rândul lor un atribut: un bâtiment haut de 100 mètres „o clădire înaltă de 100 de metri”. Dacă un asemenea adjectiv are complement exprimat prin adverb, atunci, în cazul unor adverbe, adjectivul se plasează tot după substantiv (une maison suffisamment grande „o casă suficient de mare”), dar cu alte adverbe acest lucru nu este obligatoriu: une maison assez grande sau une assez grande maison „o casă destul de mare”.

Unele adjective, al căror loc este în general după substantiv, pot ajunge și înaintea sa, dacă pe lângă sensul lor de bază au și o valoare expresivă adăugată de vorbitor, ex. un paysage splendide „un paisaj splendid” vs. un splendide paysage „un splendid peisaj”Delatour 2004, p. 31..

Unele adjective pot sta și înaintea substantivului, și după acesta, cu sensuri diferite în funcție de poziție:

Înaintea substantivului După substantiv un homme brave „un om curajos” un brave homme „un om cumsecade” un homme pauvre „un om sărac” un pauvre homme „un biet om” sa maison propre „casa sa curată” sa propre maison „propria sa casă” un homme grand „un om înalt” un grand homme „un om mare” (însemnat) une affirmation vraie „o afirmație adevărată” un vrai miracle „un adevărat miracol”

Un substantiv poate avea și două sau mai multe atribute adjectivale. Topica în grupul substantival poate fi în aceste cazuri: adjectiv de plasat în general înaintea substantivului + substantiv + adjectiv de plasat în general sau obligatoriu după substantiv: un petit chat noir „o pisică mică neagră”; adjectiv de plasat în general după substantiv, dar în acest caz adjectiv descriptiv + substantiv + adjectiv de plasat în general sau obligatoriu după substantiv: d’admirables yeux verts immenses „ochi verzi admirabili și imenși”; substantiv + două adjective de plasat obligatoriu sau în general după substantiv: la guerre civile espagnole „războiul civil spaniol”; două adjective de plasat în general înaintea substantivului + substantiv: un grand bel homme „un bărbat înalt și frumos”; adjectiv de plasat în general după substantiv + adjectiv de plasat în general înaintea substantivului + substantiv: une aimable vieille dame „o doamnă bătrână amabilă”; substantiv + adjectiv de plasat în general după substantiv, dar descriptiv + conjuncție + adjectiv de plasat în general după substantiv, dar descriptiv: la brusque et violente sortie du fils „ieșirea bruscă și violentă a fiului”; adjectiv de plasat în general înaintea substantivului + conjuncție + adjectiv de plasat în general după substantiv, dar descriptiv: un vieux et honnête fermier „un fermier bătrân și cinstit”; substantiv + adjectiv de plasat în general după substantiv, dar descriptiv + conjuncție + adjectiv de plasat în general înaintea substantivului: des dents blanches et petites „dinți albi și mici”.

Ordinea adjectivelor care se succed se caracterizează prin faptul că lângă substantiv se plasează în general un adjectiv clasificator, precis, obiectiv, și nu unul vag sau subiectiv: une maison blanche pittoresque „o casă albă pitorească”, un seul autre grand problème „o singură altă problemă mare”.

Atributul cu prepoziție

Atributele exprimate prin substantiv, pronume, verb la infinitiv sau adverb cu prepoziție stau totdeauna după substantivul determinatDelatour 2004, p. 16.: mon cours de français „cursul meu de franceză”; une boîte en carton „o cutie de carton”; un appartement à louer „un apartament de închiriat”; la maison d’en face „casa de vizavi”.

Grupul substantival fără articol

Se întâmplă adesea ca substantivul să nu fie folosit cu articolSecțiune după Kalmbach 2017, pp. 80–87.. Lipsa articolului are motive semantice complexe sau caracterizează construcții arhaice. În același timp, fiecare caz are excepții.

1. Cu nume proprii

Mai multe categorii de nume proprii se folosesc fără articol dacă n-au atribut.

Prenumele se folosesc fără articol în limba standard dacă n-au atribut (Thomas était très surpris „Thomas era foarte surprins”), dar cu atribut au articol hotărât: Si tu avais vu la tête du pauvre Thomas...! „De-ai fi văzut figura bietului Thomas...!”

Numele de familie nu au în general articol, decât la plural, dacă desemnează o întreagă familie, ca în română (de exemplu „Ioneștii”): Dupont travaille chez nous „Dupont lucrează la noi”, dar Les Dupont habitent au premier étage „Familia Dupont locuiește la etajul întâi”. De notat că în franceză, numele nu se pune la plural.

Cele mai multe nume de orașe se folosesc tot fără articol: Paris, Bucarest etc. Excepții: Le Havre, La Rochelle etc.

Dintre numele de țări, doar câteva nu primesc articol, de exemplu Israël „Israel”.

Mai multe nume de insule nu au nici ele articol: Cuba, Madagascar etc.