Dobrești este un sat în comuna Moroeni din județul Dâmbovița, Muntenia, România.
Satul Dobrești cuprinde zona montană înaltă a comunei Moroeni. În acest sens, Vârful Omu, Babele, Sfinxul, Peștera Ialomiței, Lacul Bolboci, Lacul Scropoasa se află în satul Dobrești.
Un reper important este hidrocentrala Dobrești. Pusă în funcțiune la 18 iunie 1930, aceasta a fost prima mare hidrocentrală a României. Hidrocentrala de la Dobrești este un monument tehnic de o valoare istorică deosebită, localizat la poalele Munților Bucegi, în comuna Moroeni din județul Dâmbovița. Cu o putere instalată de 16 MW, a deținut titlul de cea mai mare centrală hidroelectrică din țară timp de trei decenii, până la inaugurarea hidrocentralei Stejaru în anul 1960.
Note Dobrești, Moroeni