Oprea (Picu) „Procopie” Pătruț (n. 1818, Săliștea Sibiului — d. septembrie 1872, Săliștea), pe numele său de mirean Oprea Pătruț (Picu – diminutiv de la Oprea, Procopie – nume de monah), supranumit și călugărul-țăran, artistul-țăran sau „Anton Pann” al Ardealului, a fost un călugăr, imnograf, imnolog, caligraf, copist bisericesc, miniaturist, poet și misionar român transilvănean din secolul al XIX-lea.

Biografie Picu (diminutiv de la numele de botez) Procopie (numele de monah)Cristescu, The Dramatic Adaptations of Picu Pătruț and European Models, 2015, p. 108. s-a născut în Săliștea din Mărginimea Sibiului în anul 1818Mariș, Picu Pătruț, poet și miniaturist, 2003, p. 79. din părinți oieri,Bălan, Patericul românesc, 2011, p. 434. fiind botezat Oprea.Ciocan, Picu Pătruț și transpunerea textului sacru în formă miniaturală și poetică, 2011, p. 309. Primele clase de școală le-a făcut în satul natal. Din cauza sănătății firave, nu a fost trimis cu oile când a crescut, așa cum era pe atunci obiceiul. Dat fiind că de mic a manifestat o profundă aplecare spre viața religioasă, părinții săi l-au lăsat să intre în slujba bisericii încă de la 11 ani. Din fragedă tinerețe, Picu a trăit o severă viață de călugăr, îndeplinind pravila vieții monahale cu strictețe și schimbându-și numele în acela de Procopie.Picu Pătruț în viziunea lui Onisifor Ghibu, muzeultaranuluiroman.ro.

Prima sa operă cunoscută provine din 1837 (de la vârsta de 19 ani). Între 1829 – 1872 a servit mai întâi ca ajutor de eclesiarh, apoi ca eclesiarh (crâsnic sau paracliser) al „Bisericii celei Mari” din satul natal. Între 1848-1852 a funcționat inclusiv ca dascăl la școala primară din localitate, înlocuindu-l pe unul dintre cei doi învățători luați în armată.

A locuit cea mai mare parte a vieții în satul său, de care s-a despărțit numai când a trecut în Țara Românească pentru a vizita câteva mănăstiri din Vâlcea sau pentru a primi la schitul din Cheia, Vâlcea tunderea oficială întru monahism în anul 1862 (1849 după altă sursă). Odată călugărit la mănăstire, călugărul Procopie s-a reîntors în sat pentru a-și trăi acolo noua viață de monah și pentru a o continua pe cea de misionar.

Țărăn la origine, a fost în contact cu pătura socială inferioară și cu cele două instituții educative tipice ale acesteia, anume biserica (respectiv mănăstirea) și școala națională. A fost obișnuit cu un trai auster, iar viața lui a constat din rugăciune, cântare, post și binefacere. Munca sa a urmărit răspândirea învățăturii moral-religioase și a dragostei creștine.Ciocan, Picu Pătruț și transpunerea textului sacru în formă miniaturală și poetică, 2011, p. 314. Serile și le-a petrecut de obicei în tovărășia sătenilor, care au venit la el pentru a-i asculta povețele și cântările religioase sau pentru a discuta în comun problemele vieții în lumina învățăturii și a spiritului creștin.

A fost un autodidactCiocan, Picu Pătruț și transpunerea textului sacru în formă miniaturală și poetică, 2011, p. 310 cu o rară vocație de misionar. Bibliofil fiind, a obținut cărțile tipărite în celelalte provincii românești cu ajutorul oierilor care practicau transhumanța. Biblioteca sa a numărat peste 200 de volume (un număr rar întâlnit mai ales în mediul rural în acea epocă) și a inclus toate Bibliile tipărite în spațiul românesc până la acea vreme, precum și Biblia de la Petersburg (1819). Bibliile sale le-a însemnate și ilustrat cu o mulțime de miniaturi. A fost un copist cu vocație. Primul său manuscris este datat din 1837. Apropiind arta de copist de cea a tiparului, a ajuns să gândească manuscrisul ca o carte ce beneficiază în zilele noastre de o iscusită artă a tipăririi. A ajuns chiar să confecționeze tipare de mână pentru fiecare inițială.Mariș, Picu Pătruț, poet și miniaturist, 2003, p. 80.Ciocan, Picu Pătruț și transpunerea textului sacru în formă miniaturală și poetică, 2011, p. 311. După 1851 arta sa de caligraf a intrat în faza deplinei maturități.

A avut un frate mai mic numit Nicolae, care a fost și el copist și miniaturist.Mărculeț, Ștefan; Manuscris inedit al fraților Pătruț, publicat la Sibiu; 26 august 2014; ziarul Lumina, accesat la 20 noiembrie 2015.

A murit de o boală de piept, cauzată de o mare criză de conștiință în septembrie 1872 și a fost înmormântat lângă Biserica Mare din Săliște, acolo unde odihnește și fratele lui mai mic.

Opera

Descoperit de către Onisifor GhibuBădescu, Ilie; Cucu-Oancea, Ioana; Dicționar de Sociologie rurală; Ed. Mica Valahie; București; 2011; ISBN 978-973-7858-86-3; p. 205 în anul 1905,Vedinas, Traian; Onisifor Ghibu, educator și memorialist; Ed. Dacia; Cluj-Napoca; 1983; p. 17. a fost numit de către Nicolae Cartojan „Anton Pann” al Ardealului. Înzestrat cu un bogat și autentic dar poetic românesc, precum și cu un talent rar de pictor religios, Pătruț a fost și un cultivator devotat al teologiei populare tradiționale românești. A contribuit la răspândire prin cuvânt și imagine a unei importante literaturi de factură tradițional moral-religioasă, dar și laică. Prin lucrarea minții și a mâinilor sale, a întreținut – așa cum a spus Alexandru Beldiman - „învăpăiata dragoste către procopsirea nemului românesc”.

Poetul Picu Pătruț a fost autorul unei vaste creații poetice (din cauza pierderii unor manuscrise, numărul volumelor redactate nu este cunoscut), numite viersuri sau verșuri.Ciocan, Picu Pătruț și transpunerea textului sacru în formă miniaturală și poetică, 2011, p. 313.

A fost influențat la început de scriitori populari ai timpului precum Ion Tincovici, Ion Barac, Vasile Aaron și Anton Pann (o parte din poeziile lor le-a și reprodus). A creat ulterior sute de poezii și poeme de factură populară (ca inspirație, limbă și atmosferă) – aproape toate religioase, precum și imnuri religioase.Cristescu, The Dramatic Adaptations of Picu Pătruț and European Models, 2015, p. 109. A pus cele mai multe dintre poemele sale pe muzică. Ritmurile poetice, cu o muzicalitate rafinată, sunt scrise în stil și metru popular, cu versuri în majoritatea lor scurte. Motivele folosite trădează însă și influențe ale poeziei culte.

De le el au rămas 30 (40 după altă sursă) de volume de poezii și de proză. Cu o tematică predominant biblică (transpuneri ale evenimentelor din Vechiul și Noul Testament, precum și din scrierile hagiografice sau sărbătorile creștine cele mai importante), viersurile sale au fost închinate principalelor praznice ale bisericii.

Cea mai cunoscută lucrare a sa și care însumează 1400 de pagini este reprezentată de „Stihos adică viers”. Este cea mai amplă operă care îi aparține și cuprinde 3 părți (volume): Stihos adecă Viers, la toate praznicele Domnului nostru Is. Hs. Și ale pururea Fecioarei Mariei și ale sfinților celor mai însămnați de maica Beserică (28 decembrie 1842, 1000 de pagini) Stihos adecă Viers, la toate Duminecile Treodului și în zilele cele cu prăznuire care cuprinde Treodul (11 august 1844, 198 de pagini) Stihos adecă Viers, la toate Duminecile Penticostarului și în zilele cele cu praznice care cuprinde Penticostarul (29 noiembrie 1844, 202 pagini)

Aceasta conține 474 cântări și imnuri, 577 miniaturi și 112 de vignette pictate, 367 versete originale și 107 copiate având ca sursă lucrări ale lui Anton Pann, Vasile Aaron, Ion Tincovici. De asemeni conține texte originale suplimentare, precum și compilații sau copii ale unor texte cum ar fi Divanul lui Dimitrie Cantemir sau ale unor autori ca Gherasim Gorjan (Manual creștin), Salomon Gessner (Moartea lui Abel), Eugène Sue (Crucea de Argint).

Picu Pătruț este și autorul a două texte dramatice religioase populare. Unul, cu numele de Mironosițele, a fost publicat în Cartea Satului de către Victor Ion Popa (pentru a avea o largă distribuție) și a fost prezentat de către copiii din satele din părțile Sibiului, decenii de-a rândul. Celălalt, numit Versul NașteriiNaum, Elisabeta; „Un manuscris cu irozi al lui Picu Pătruț”; Anuarul Arhivei de Folclor, VI, 1942., a fost realizat în 5 variante între 1838Cristescu, The Dramatic Adaptations of Picu Pătruț and European Models, 2015, p. 110. și 1841.Cristescu, The Dramatic Adaptations of Picu Pătruț and European Models, 2015, p. 115. Textele dramatizează două episoade ale istoriei biblice, anume nașterea (Versul Nașterii) și învierea lui Hristos (MironosițeleVelea, Marin; Creațiile folclorice laice și religioase, coordonate ale identității noastre naționale; Argeșul Ortodox, Anul 6, Nr. 324, 2-8 august 2007; p. 2; accesat la 22 noiembrie 2015.). În ceea ce privește textele respective, este de remarcat aportul său de adaptare în stil autohton a unor modele teatrale liturgice catolice, de care a dispus într-un mediu geografic aflat în proximitatea unor comunități de maghiari sau de sași.Cristescu, The Dramatic Adaptations of Picu Pătruț and European Models, 2015, p. 116.

Pictorul Textele sale cuprind aproximativ 2000 (3000 după altă sursă) de scene și portrete religioase sub forma unor miniaturi lucrate în acuarelă. Culorile folosite au provenit din diverse plante pe care el însuși le-a adunat și apoi le-a transformat în nuanțele care i-au fost necesare.Ciocan, Picu Pătruț și transpunerea textului sacru în formă miniaturală și poetică, 2011, p. 312. Premergătoare realizării miniaturilor a fost ornamentarea literelor, cu predilecție a inițialelor din cărțile pe care le-a transcris. Aceasta a asigurat textului atât un anumit nivel estetic, cât și o mai bună posibilitate de înțelegere de către cel care ar fi urmat să-l citească.

Miniaturile sale – influențate atât de pictura murală bisericească, cât și de iconografia creștină,Mariș, Picu Pătruț, poet și miniaturist, 2003, p. 81. la început au fost într-o oarecare măsură influențate de xilografiile aflate în diferite cărți bisericești vechi. Aceste influențe s-au îmbinat și au fost asimilate într-o viziune personală, cu puternice note de tradiție locală. Picturile monahului Procopie au depășit, din punct de vederea cantitativ și calitativ, tot ce se cunoaștea până în acel moment în spațiul românesc în materie de pictură religioasă primitivă. Lucrările lui se caracterizează printr-un stil românesc popular, echilibrat, simplu și natural și impresionează datorită fineții artistice și tehnicii speciale, ambele susținute buna cunoaștere a compoziției picturii religioase și a iconografiei ortodoxe.

În peisajele sale se găsesc cu predilecție motive aflate în natura în cadrul căreia a trăit (dealuri, coline, câmpii, arbori, etc.). Aceste peisaje ale sale sunt animate de un întreg regn animalier. Canoanele picturii bizantine se umanizează în cromatica și liniile miniaturilor sale policrome, unde se impun o gamă a semitonurilor în care albastrul abia perceptibil se asociază armonios cu verdele pal, olivul și roșul stins. În unele miniaturi se regăsesc efecte plastice de mare impact realizate prin tonuri cromatice (mai ales cele de fond plin). Nuanțele alese sunt pure și nu frapează pentru a deranja privirea: roșul pal, verdele deschis, albastrul abia perceptibil, tonuri de crem și portocaliu, galben stins, ocru-brun. Alăturarea tonurilor clare și luminoase face ca strălucirea culorilor să devină evidentă. Fondul negru sugerează ideea nopții și o gamă de culori deschise și foarte calde redau luminozitatea. Liniile curbe ondulate păstrează vagi reminiscențe ale artei bizantine. În scenele biblice care se petrec în orașe se regăsesc însă influențe baroce.

Chipurile lui Picu ies în evidență atât prin tehnica lor, cât și printr-o imaginație extrem de bogată, printr-un mare dar de compoziție, printr-o armonie deosebită a culorilor, printr-o expresivitate surprinzătoare a fețelor, precum și printr-un aer de familie al persoanelor înfățișate care îți lasă impresia unor vechi și scumpi cunoscuți. Călugărul Procopie a ales deseori în scenele sale ca personajele reprezentate să fie asemănătoare cu păstori din zona în care a trăit, îmbrăcate în straie populare sau având pe cap căciuli specifice Mărginimii Sibiului.

Teologul