Pisica cu picioare negre (Felis nigripes) este cea mai mică pisică sălbatică din Africa, având o lungime a capului plus cea a trunchiului de 35–52 cm. În ciuda numelui său, numai tălpile labelor îi sunt negre sau brune-închis. Cu punctele și dungile sale mici și pronunțate de pe blana sa lignicoloră, este bine camuflată, mai ales în nopțile luminate de lună. Prezintă linii negre ce pornesc din colțurile ochilor și străbat obrajii, iar coada sa prezintă benzi și are vârful negru.
Prima pisică cu picioare negre cunoscută științei a fost descoperită în nordul regiunii din Africa de Sud și descrisă în 1824. Este endemică în stepele și savanele cu pajiști din Africa Sudică. A fost înregistrată în sudul Botswanei, dar există numai puține înregistrări autentice în Namibia, în sudul Angolei și sudul Zimbabwelui. Din cauza răspândirii sale restrânse, este listată drept pe Lista roșie a IUCN din 2002 încoace. Se suspectează că populația este în scădere din cauza braconării speciilor prăzi pentru consum uman drept vânat, uciderii sistematice, accidentelor pe șosele și vânării sale de către câini ciobănești.
Pisica cu picioare negre a fost studiată cu ajutorul telemetriei radio începând din 1993. Această cercetare a permis observarea directă a comportamentului său în habitatul său natural. Se odihnește de obicei ziua, vânând noaptea. Parcurge în medie 5 până la 16 km în căutare de păsări și rozătoare mici. Se hrănește cu 40 de specii diferite de vertebrate și ucide până la 14 animale mici în fiecare noapte. Poate prinde păsări în zbor, sărind până la 1,4 m în înălțime, și de asemenea atacă mamifere și păsări mult mai grele decât ea. O femelă dă în general naștere la doi pui în timpul verii din emisfera sudică în perioada octombrie-martie. Sunt la vârsta de două luni și devin independenți cel târziu când au patru luni.
Taxonomie și filogenie Denumirea științifică Felis nigripes a fost folosită de exploratorul britanic în 1824 când a descris specia pe baza pieilor unor pisici mici, pestrițe, pe care le-a găsit în apropierea locului (acum cunoscut ca Dithakong), în Africa de Sud. Felis (Microfelis) nigripes thomasi a fost propusă ca subspecie de către mamalogul sud-african în 1931, care a descris piei de pisici cu picioare negre colectate în care erau mai închise la culoare decât cele ale subspeciei nominate. Atunci când zoologul britanic a revizuit pieile de pisici din colecția Muzeului de Istorie Naturală din Londra, a coroborat că pisica cu picioare negre este o specie din genul Felis.
unei subspecii a fost pusă la îndoială, căci nu există nicio barieră geografică care să se potrivească cu diferențele observate între populații. În 2017, Cat Specialist Group („Grupul Specialist în Felide”) de la IUCN a revizuit taxonomia felidelor și a remarcat că pisica cu picioare negre este cel mai probabil o specie monotipică.
Filogenie și evoluție Analizarea filogenetică a de la toate speciile din familia Felidae a dezvăluit faptul că a început în Asia în Miocen în urmă cu aproximativ 14,45 până la 8,38 milioane de ani. Analizarea ADN-ului mitocondrial de la toate speciile din familia Felidae indică că acestea au radiat în urmă cu aproximativ 16,76 până la 6,46 milioane de ani.
Pisica cu picioare negre face parte dintr-o evolutivă despre care se estimează că s-a de al speciilor din genul Felis acum vreo 4,44 până la 2,16 milioane de ani, pe baza analizării ADN-ului său nuclear. Analizarea ADN-ului său mitocondrial indică o despărțire genetică a speciilor din genul Felis de acum vreo 6,52 până la 1,03 milioane de ani. Ambele modele se pun de acord asupra faptului că pisica de stuf (Felis chaus) a fost prima specie din genul Felis care s-a despărțit, urmată de pisica cu picioare negre.
Nu au fost găsite rămășițe fosile de pisici cu picioare negre. Este posibil să fi migrat în Africa în timpul Pleistocenului. Această migrație a fost posibil facilitată de perioade extinse de niveluri scăzute ale mării între Asia și Africa.
Următoarea cladogramă prezintă relațiile filogenetice ale pisicii cu picioare negre după cum rezultă din analiza ADN-ului nuclear:
Caracteristici
Pisica cu picioare negre are blană lignicoloră ce este acoperită complet de puncte negre. Capul îi este mai închis la culoare decât restul corpului, dar mai palid deasupra ochilor. Mustățile îi sunt albe, iar urechile au fire de păr brune închis cu nuanțe grizonate. Pe gât și spate, unele puncte se alungesc devenind dungi. Punctele formează dungi transversale pe umeri. Picioarele din față și cele din spate prezintă dungi neregulate. Coada este vag-punctată. Părțile inferioare ale labelor sunt negre sau brune închis. Inelele de pe partea din față a gâtului formează semicercuri negre a căror culoare variază de la brun prăfos până la rufescent pal și au conturul marginilor rufescent. Unii indivizi au burta de culoare albă-pură cu o tentă lignicoloră acolo unde se contopește cu culoarea lignicoloră a părților laterale. Urechile, ochii și gura sunt înconjurate de un alb impur. Două linii negre pornesc din colțurile ochilor și parcurg obrajii. Culoarea de fundal a indivizilor variază de la ocru nisipiu și pal până la ocru închis. În partea nordică a arealului său este mai deschisă la culoare decât în cea sudică, unde petele și dungile sale sunt definite mai clar. Cele trei inele de pe partea din față a gâtului variază de la brun roșcat până la negru, iar cel de-al treilea este întrerupt la unii indivizi. Benzile negre sunt late pe membrele superioare și devin mai înguste înspre labe. Firele părului de contur, ce au lungimea de 25–30 mm, sunt cenușii la bază și au vârfurile fie albe, fie de culoare închisă. Părul lânos este des, cu fire scurte și ondulate. Blana devine mai groasă și lungă pe durata iernii. Pupila ochiului se contractă până devine o fantă verticală, la fel ca la toate speciile genului Felis. Culoarea ochilor variază de la verde deschis până la galben închis.
Pisica cu picioare negre este cea mai mică specie de pisică din Africa. La femele, lungimea capului plus cea a trunchiului este de 33,7–36,8 cm, iar cea a cozii este de 15,7–17 cm. La masculi, lungimea capului plus cea a trunchiului este de 42,5–50 cm, iar cea a cozii este de 15–20 cm. Coada, care se îngustează dinspre bază, are lungimea de aproximativ jumătate din cea a capului plus cea a trunchiului. Craniul său este scurt și rotund cu o lungime bazală de 77–87 mm și o lățime de 38–40 mm. Canalul auditiv și deschizăturile urechilor sunt mai largi decât la majoritatea speciilor din genul Felis. Lungimea măselelor este de 22–23 mm, iar cea a superiori de 10 mm. Urechile îi sunt mici și ascuțite, iar lungimea lor variază de la 45 până la 50 mm la femele și de la 46 până la 57 mm la masculi. Talpa la femele măsoară maxim 95 mm, iar la masculi maxim 105 mm. Înălțimea până la greabăn este mai mică de 25 cm. Femelele cântăresc 1,1–1,65 kg, iar masculii 1,6–2,45 kg.
Pisica sălbatică africană (Felis lybica) este de aproape trei ori mai mare decât pisica cu picioare negre, are picioarele și coada mai lungi și blana în principal de culoare cenușie, simplă, cu semne mai puțin clare. Servalul (Leptailurus serval) se aseamănă pisicii cu picioare negre în modelul semnelor de pe blană și coloritul blănii, dar are urechi proporțional mai mari, picioare mai lungi și o coadă mai lungă.
Răspândire și habitat Pisica cu picioare negre este endemică în Africa Sudică; răspândirea sa fiind mult mai restrânsă decât cea a altor pisici mici din această regiune. Arealul său se extinde din Africa de Sud înspre nord în sudul Botswanei, unde a fost înregistrată pe la sfârșitul anilor 1960. A fost înregistrată și în Namibia, extremul sudic al Angolei și sudul Zimbabwelui. Este improbabil să se găsească în Lesotho și Eswatini. Populează savane aride și deschise și semiaride din și sud-vestul Deșertului Kalahari cu graminee scurte, covor vegetal alcătuit din tufișuri scunde, și pâlcuri răsfirate de tufișuri scunde și graminee mai înalte. Precipitațiile anuale medii din această regiune variază de la 100 până la 500 m. În zona Drakensberg a fost înregistrată la o altitudine de 2.000 m.
Comportament și ecologie
Pisica cu picioare negre este nocturnă și de obicei solitară, exceptând femelele care au grijă de pui dependenți. Își petrece ziua odihnindu-se în movile goale de termite și în covor vegetal des în vizuini neocupate de , (Orycteropus afer) și din specia . Pentru a avea adăpost, sapă cu vigurozitate pentru a extinde sau modifica aceste vizuini. După apusul soarelui iese afară pentru a vâna. La cea mai mică perturbare caută un loc unde să se adăpostească și adesea folosește movile de termite drept acoperământ sau pentru a își aduce puii. Atunci când este încolțită se apără cu ferocitate. Datorită acestui obicei și a curajului său, este numită în unele părți sud-africane ale regiunii Karoo, denumirea însemnând „tigru de mușuroi de furnici”. O legendă a poporului San spune că o pisică cu picioare negre poate ucide o girafă prin străpungerea jugularei sale. Această exagerare intenționează să îi sublinieze vitejia și tenacitatea.
Spre deosebire de majoritatea pisicilor, este un cățărător slab, căci corpul său îndesat și coada scurtă sunt presupuse a fi nepropice pentru cățăratul în copaci. Cu toate acestea, a fost observată și fotografiată o pisică cu picioare negre odihnindu-se pe ramurile joase ale unui .
Într-un an, o femelă se deplasează într-un domeniu vital cu o suprafață medie de 6,23–15,53 km², iar un mascul stabilit într-o suprafață de 19,44–23,61 km². Domeniul unui mascul adult se suprapune cu domeniile a una până la patru femele. Se folosește de marcaje de miros de-a lungul domeniului său. Au fost observate femele receptive împroșcând cu urină de maxim 41 de ori pe o întindere de 685 m. Au împroșcat mai puțin frecvent pe durata gestației. Printre alte forme de marcare cu miros se numără de obiecte, scrijeliturile făcute cu ghearele și plasarea fecalelor în locuri vizibile. Emite vocalizări mai puternice decât alte pisici de mărimea sa, probabil pentru a permite vocalizărilor să fie auzite de la distanțe relativ mari. Totuși, atunci când sunt mai apropiate una de cealaltă, pisicile cu picioare negre recurg la torsuri și gâlgâituri mai silențioase; când sunt amenințate sâsâie și mârâie. În căutare de pradă, un adult străbate în medie 8,42 ± 2,09 km în fiecare noapte. Natura sa foarte discretă o face dificil de studiat; și în plus, tinde să se deplaseze repede fără a se folosi de șosele sau poteci precum alte pisici. În Africa de Sud a fost estimată o densitate de 0,17/km² în Benfontein în apropiere de Kimberley începând din 1998 până în 1999, care a scăzut la 0,08/km² în perioada anilor 2005–2014. Mai departe în sud, în zona Nuwejaarsfontein, numărul estimat de indivizi din 2009 până în 2014 a fost de 0,06/km². Acestea erau probabil densități excepțional de mari, căci ambele zone prezintă vreme și condiții de administrare bune, pe când numărul indivizilor din habitate mai puțin favorabile poate fi mai apropiat de 0,03/km².
Vânarea prăzii și dietă