Concursul Kangourou este un joc-concurs de matematică organizat în 33 de țări din lume de către Asociația Kangourou Sans Frontières. Acest joc, destinat elevilor, a fost creat în 1991 după modelul Concursului Național Australian de către André Deledicq, profesor de matematică la Université de Paris 7, și Jean-Pierre Boudine, profesor de matematică la Marsilia. Are ca scop popularizarea matematicii într-un mod accesibil și atractiv pentru elevi, prin probleme care dezvoltă gândirea logică și creativitatea.

Jocul-concurs Kangourou are loc în fiecare an, în a treia vineri din luna martie.Inițial, se ținea în a treia joi din luna martie. În 2005, acest concurs a reunit peste de copii și tineri, cu vârste cuprinse între 8 și 18 ani, ceea ce îl face cel mai mare concurs-joc din lume.

Elevii din România participă încă de la primele ediții la Concursul Kangourou des Mathématiques. În ultimii ani, în România, denumirea concursului a primit o înfățișare românească: „Concursul Cangurul”.

Reguli

Proba durează 50 de minute. Este o probă de logică formată din trei grupe de întrebări, dintr-un total de 24, care valorează fiecare un număr crescând de puncte. Există și două întrebări subsidiare folosite la departajarea eventualilor ex-aequo. Participanții pot folosi ciorne și instrumente de geometrie, însă calculatoarele de orice tip sunt interzise. Răspunsurile trebuie completate cu cerneală albastră.

Clasamentul se stabilește în două moduri:

prin numărul total de puncte obținute; sau prin cea mai lungă serie de răspunsuri corecte consecutive, începând cu prima întrebare.

Premii Cei mai bine clasați primesc călătorii, abonamente la reviste, cărți de jocuri matematice, material pentru studierea matematicilor etc.

Note

Legături externe Les éditions du Kangourou Concursurile Cangurul AL 20-LEA CONCURS INTERNAȚIONAL DE MATEMATICĂ „KANGOUROU” ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Categorie:Matematică recreativă Categorie:Concursuri de matematici Categorie:Concursuri școlare