„Domnișoara Christina” este o nuvelă fantastică scrisă de Mircea Eliade și publicată pentru prima oară în anul 1936 de către Editura „Cultura Națională” din București. Nuvela este inspirată din folclorul românescEugen Simion, „Mircea Eliade (1907–1986)”, în Scriitori români de azi, vol. I, Editura Litera Internațional, București–Chișinău, 2002, p. 238. și marchează o orientare a literaturii lui Mircea Eliade în direcția fantasticului.Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, Editura Minerva, București, 1972, p. 492.

Subiectul acestei nuvele îl constituie izgonirea unui strigoi ce bântuia un conac din Câmpia Dunării. O tânără femeie ce fusese ucisă în timpul Răscoalei de la 1907 și se preschimbase în strigoi își exercită apucăturile vampirice asupra locuitorilor din zona învecinată. Ea încearcă o reîntoarcere în lumea oamenilor prin intermediul dragostei, transformându-se din nou în femeie, dar vraja malefică este ruptă de un tânăr.Sorin Alexandrescu, „Dialectica fantasticului”, studiu introductiv publicat ca prefață la vol. Mircea Eliade, La țigănci și alte povestiri, Editura pentru literatură, București, 1969, p. XI.

Nuvela „Domnișoara Christina” a stat la baza a două filme omonime românești adaptate după această operă literară: Domnișoara Christina (1992) și Domnișoara Christina (2013).

Specia literară a scrierii este disputată de critici. Astfel, „Domnișoara Christina” este considerată de unii critici (Ov.S. Crohmălniceanu, Sorin Alexandrescu, Angelo Mitchievici) ca roman (așa cum fusese subintitulată în prima ediție publicată), în timp ce alții o consideră nuvelă.Angelo Mitchievici, „Siropuri, pomezi și alifii – despre frizeria cinematografiei”, în România literară, anul XLV, nr. 42, 18–24 octombrie 2013, p. 19. ()

Rezumat

Pictorul bucureștean Egor Pașchievici sosește în septembrie 1935, invitat de domnișoara Sanda (fiica cea mare a doamnei Moscu), la conacul familiei sale din Câmpia Dunării. Atmosfera de aici este sinistră: proprietatea pare lăsată în paragină, servitorii o părăsesc alungați de prezențe nevăzute, animalele pier în mod straniu. Cei care locuiesc în conac par lipsiți de vlagă și au gesturi bizare. Doamna Moscu are un comportament somnambulic și îi ignoră deseori pe oamenii din preajma ei, în timp ce fetița Simina dovedește o perversitate precoce.Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, Editura Minerva, București, 1972, p. 494.

Cei doi musafiri, pictorul Egor și profesorul arheolog Nazarie, află curând că conacul este bântuit de domnișoara Christina, sora mai mare a doamnei Moscu, ce fusese omorâtă în evenimentele tulburi din timpul Răscoalei de la 1907. Tânăra femeie avea porniri sadice și nimfomane, fiind amanta vechilului pe care-l împingea să săvârșească fapte de o cruzime bolnăvicioasă. În timpul Răscoalei, ea i-a chemat pe țărani la conac sub pretextul de a le împărți averea, îndemnându-i să o siluiască, iar vechilul a împușcat-o din gelozie. Trupul femeii nu a mai fost găsit, iar oamenii susțineau că ea s-ar fi transformat în strigoi. Portretul în mărime naturală al domnișoarei Christina, pictat de Mirea, îi fascinează pe musafiri, iar Egor își exprimă dorința de a repicta tabloul în stilul său propriu.

Într-una din nopți, domnișoara Christina pătrunde în visul lui Egor și își mărturisește dragostea sa pentru el, spunându-i că-l va iubi „cum niciodată n-a fost iubit vreun muritor”.Mircea Eliade, „Domnișoara Christina”, în vol. La țigănci și alte povestiri, Editura pentru literatură, București, 1969, p. 47. Ea îl anunță că va veni la el în fiecare noapte mai întâi în vis și apoi ca o prezență reală. Începând de a doua zi, Sanda începe să se simtă tot mai rău, iar starea ei se înrăutățește după cea de-a doua apariție în noaptea următoare. Egor se logodește cu Sanda într-o încercare de a o apăra de influența malefică a strigoaicei și a persoanelor aflate sub influența ei (doamna Moscu și Simina).

Cea de-a treia apariție a domnișoarei Christina este reală, dar delirul dragostei se întrerupe brusc atunci când Egor simte rana sângerândă și se trezește ca dintr-un vis. El o respinge cu brutalitate pe Christina (care-l blestemă să se mistuie de dorul ei pentru tot restul vieții) și răstoarnă lampa de petrol, provocând un incendiu ce se extinde cu repeziciune. În același timp, profesorul Nazarie și doctorul Panaitescu o urmăresc pe Simina, fiind martorii plecării Christinei cu o trăsură fantomă. Țăranii din sat se adună la locul incendiului, iar Egor îi îndeamnă să-l însoțească în conac, unde distruge portretul domnișoarei Christina, apoi îndeplinește ritualul tradițional al uciderii strigoiului, străpungându-i inima cu un drug de fier.Ioan Petru Culianu, Studii românești. Vol. I: Fantasmele nihilismului. Secretul doctorului Eliade, 2006, pp. 223, 256, 274. Uciderea definitivă a Christinei cauzează moartea Sandei și a Siminei, în timp ce doamna Moscu se prăbușește definitiv în nebunie. Egor privește conacul ce arde și începe să fie chinuit de blestemul nostalgiei și singurătății.

Structură Nuvela este împărțită în 18 capitole numerotate cu cifre romane și fără titluri.

Personaje Egor Pașchievici — pictor bucureștean invitat de Sanda să petreacă o lună de zile la moșia familiei sale din Câmpia Dunării. Este un om cinic și rațional, nu tocmai credincios, care se raportează la realitate de pe pozițiile raționalității. El refuză să creadă în existența lumii spectrale, ajungând în final să o combată tocmai prin acele remedii tradiționale cărora le contestase anterior eficiența.Ion Manolescu, „Corpuri spectrale”, în România literară, anul XXXII, nr. 13–14, 7–13 aprilie 1999, p. 18. () doamna Moscu — proprietara moșiei și conacului din Z. (localitate rurală aflată la nord de orașul Giurgiu și la circa 30 km de Dunăre), sora mai mică (cu șapte ani) a domnișoarei Christina. Este văduvă de câțiva ani. Are un comportament letargic și neatent, părând să-și piardă puterile odată cu venirea nopții. Dispune însă de un apetit vorace cu reminiscențe vampirice. Sanda — fiica cea mare a doamnei Moscu, în vârstă de 19 ani. Îl iubește pe Egor, iar starea sa de sănătate începe să se înrăutățească odată cu aparițiile Christinei. Simina — fiica cea mică a doamnei Moscu, o fetiță de 9 ani. Are comportamentul unei femei adulte, dovedind experiență în tainele conversației și seducției amoroase, părând să fie un mediator al Christinei care i-a transmis o parte din puterile sale supranaturale. Astfel, reușește să-i intimideze pe Egor și pe Nazarie și o domină pe Sanda. Nazarie — un arheolog și asistent universitar în vârstă de aproape 40 de ani, ucenicul profesorului Vasile Pârvan. Supraveghează săpăturile arheologice de la Bălănoaia. Este un om superstițios ce recurge frecvent la rugăciuni și la invocarea Maicii Domnului. Panaitescu — un medic tânăr și pleșuv, pasionat de vânătoare doica — o femeie îmbătrânită, aproape nebună domnișoara Christina — o fată de moșier ce a fost ucisă pe când avea doar 20 de ani în timpul Răscoalei de la 1907, sora mai mare a doamnei Moscu vizitiul Christinei — o rudă de-a familiei, apariție spectrală Radu Prajan — un prieten al lui Egor, mort de multă vreme „într-un accident stupid de stradă”, care-l avertizează de primejdie într-un vis

Scrierea și publicarea nuvelei Scrierea nuvelei Cercetarea corespondenței lui Mircea Eliade din anii 1932–1939 evidențiază că scriitorul se plângea permanent prietenilor și apropiaților că avea o situație financiară îngrijorătoare.Nicolae Florescu, „Mircea Eliade – între literatură și știință”, în Tribuna, anul XXVI, nr. 8, 25 februarie 1982, p. 8. Dificultățile financiare l-au constrâns, potrivit mărturisirilor sale, să încheie înțelegeri cu unii editori pentru a preda cărți la anumite termene în schimbul unor sume de bani cu care să-și acopere cheltuielile de existență. Astfel, el îi scria în 14 ianuarie 1936 lui Nicolae Argintescu-Amza că salariul obținut nu-i permitea să ducă un trai decent, că o ducea foarte greu și că doar romanele pe care le scria îl ajutau să iasă din nevoi: „Aici lucrurile merg din ce în ce mai greu. Se câștigă anevoie chiar un minimum de trai decent. Dacă n-aș avea din când în când câte un roman, aș trăi la mahala, fără cărți și chiar fără tutun”. Situația s-a agravat către mijlocul anului 1936, făcându-l pe Eliade să-i scrie, la 18 mai, aceluiași corespondent că intenționa să încheie un acord cu un editor pentru predarea unui roman în termen de șase săptămâni în schimbul sumei de 20.000 de lei: „Îmi trebuie bani. Bani — deci roman. Editorul îmi poate da 20.000 lei direct contra manuscris. Și acest manuscris îl voi pregăti în cele 6 săptămâni care îmi rămân.”.

Mircea Eliade a început să scrie în vara anului 1936 un roman intitulat Ștefania, care urma să fie ultima parte a trilogiei formate din Întoarcerea din rai (1934) și Huliganii (1935).Mircea Eliade, Memorii (1907–1960), ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1997, p. 319. Potrivit unui contract încheiat anterior cu Editura Naționala S. Ciornei, el trebuia să-i predea un roman care să fie publicat în aceeași toamnă. Scriitorul a lipsit o perioadă din țară: el a participat la congresul mișcării Oxford Group de la Londra (unde fusese trimis la propunerea regelui Carol al II-lea) și a realizat apoi o documentare intensă la Biblioteca municipală (Stadtbibliothek) din Berlin pentru studiul „Cosmologie și alchimie babiloniană”. Reîntors în țară, a recitit manuscrisul romanului Ștefania care i s-a părut insipid și și-a dat seama că nu dispune de un timp suficient pentru a-l rescrie și finaliza. Teama că nu se va putea încadra în termen și grija pentru siguranța zilei de mâine au revenit, după cum îi mărturisea la 27 septembrie 1936 lui Argintescu-Amza: „Am avut câteva necazuri care m-au paralizat două săptămâni. Paralizia, pentru mine, înseamnă sărăcie, văd cu groază că se apropie termenul de chirie și eu n-am «manuscris». Aici am ajuns, după 12 volume publicate, și după atâtea «succese».”. În aceste condiții, el a hotărât să scrie „un roman scurt, fără legătură cu „atmosfera” ciclului Întoarcerea din rai, iar, pe de altă parte, fără incidențe autobiografice”.

Nuvela „Domnișoara Christina” a fost scrisă de Mircea Eliade în toamna anului 1936Mihai Dascal, „Nota editorului”, în Mircea Eliade, Domnișoara Christina, ediție îngrijită de Mihai Dascal, tabel cronologic de Mircea Handoca, prefață de Sorin Alexandrescu, Editura Minerva, București, 1996, p. XXIX.Cristina Scarlat, „The Literary Text: A Radial Semiotic Construct. Miss Christina by Mircea Eliade”, în vol. Cristina Scarlat (coord.), Mircea Eliade: once again, Editura Lumen, Iași, 2011, p. 13. în doar două săptămâni, „sub presiunea chiriei”, potrivit propriei mărturisiri a autorului. Scriitorul mărturisea în memoriile sale că era obsedat de multă vreme de drama persoanelor ce au murit tinere, fără a-și putea împlini aspirațiile spirituale și sentimentale, și dorea să materializeze literar această obsesie: „După atâția ani de «literatură realistă», mă simțeam din nou atras către fantastic. Mă obseda o poveste al cărei personaj principal era o tânără moartă cu treizeci de ani în urmă. Aparent, ar fi fost vorba de un «strigoi» — dar nu voiam să reiau nici tema folclorică, atât de populară la noi și la vecinii noștri, nici motivul romantic al strigoiului (gen Lenore). În fond, nu mă simțeam atras de acest aspect al problemei. Dar mă fascina drama tristă și fără ieșire a mortului tânăr care nu se poate desprinde de pământ, care se încăpățânează să creadă în posibilitatea comunicațiilor concrete cu cei vii, sperând chiar că poate iubi și fi iubit așa cum iubesc oamenii în modalitatea lor încarnată”.