Observatorul din Paris (în ) este un observator astronomic implantat pe trei situri: Paris (avenue de l'Observatoire), Meudon și Nançay.
Observatorul din Paris s-a născut din proiectul, din 1667, de a crea un observator astronomic echipat cu instrumente bune care să permită stabilirea hărților de navigație. Venind ca și complement al Academiei de Științe fondată în 1666, el a jucat un rol foarte important în astronomia occidentală. Acolo au luat avânt în Franța științe ca geodezia, cartografia meteorologia. Este cel mai vechi observator din lume încă în funcțiune.Geneviève Feuillebois, Le tricentenaire de l'Observatoire de Paris, Astronomie, 1968, vol. 82, p.1
În 1927, Observatorul din Meudon a fost legat administrativ de Observatorul din Paris.
În prezent, Observatorul din Paris este o mare instituție sub egida Ministerului Învățământului Superior și Cercetării. Este membru fondator al fundației Paris Sciences et Lettres - Quartier latin,Cinq grandes écoles parisiennes créent une fondation dans Le Monde du 16 avril 2010. în română: „Paris Științe și Litere – Cartierul Latin”. Este cel mai mare pol francez de cercetări în astronomie. Observatorul dăruiește și un învățământ superior de înalt nivel.
Istoric
Sub presiunea numeroșilor savanți și în special a lui Adrien Auzout care, în 1665, a adresat o scrisoare regelui Ludovic XIV pentru a-l ruga sa înființeze, fără întârziere, o companie a științelor și artelor, în 1666 Ludovic XIV și Jean-Baptiste Colbert fondează Academia regală a științelorRené Taton, „Înființarea și perioada de început a Observatorului din Paris”, (« Les origines et les débuts de l’observatoire de Paris », Vistas in Atronomy), vol. 20, 1976, p. 65-71.În urma primei sale ședine de lucru, din data de 22 decembrie 1666, aceasta a hotărâtcrearea observatorului regal, cu alte cuvinte actualul Observator din Paris care trebuia săservească drept loc de întâlnire și laborator de experimente pentru toți academicienii. Dar din cauza distanței la care era situat față de Paris în vremea respectivă, el a fost utilizat practic doar de astronomiJames Lequeux, Laurence Bobis, „Observatorul din Paris: 350 de ani de știința” (L'Observatoire de Paris : 350 ans de science), Gallimard, 2012, 176 p..
Pe data de 21 iunie 1667 (ziua solstițiului de vară), matematicienii Academiei trasează pe terenul care constituie locația actuală a clădirii meridianul și celelalte direcții necesare amplasării exacte a edificiului proiectat de către arhitectul și medicul Claude Perrault (fratele povestitorului Charles Perrault, care îndeplinea și el funcția de secretar al lui Colbert). Planul median al clădirii va marca material din acel moment meridianul Parisului, ceasurile fiind de atunci fixate după ora locală adevărată. În 1669, Colbert îl invită pe Giovanni Domenico Cassini să preia conducerea instituției, iar acesta își începe activitatea, aducând anumite modificări clădirii. Ludovic XIV va vizita pentru prima oară Observatorul din Paris în luna mai a anului 1682, la 10 ani după sfârșitul lucrărilor de construcție. Proiectată pentru a deveni o citadelă a științelor, clădirea este sobră,având o aripă pătrată proeminentă (situată exact pe direcția nord) pe axul aleii principale care coincide cu meridianul Parisului și două aripi laterale de formă octogonală care încadrează corpul principal spre sud.
Locația din Meudon a fost stabilită în 1876 pe amplasamentul vechiului castel din Meudon.
Dinastia Cassini Observatorul din Paris a fost condus în cursul primilor 125 de ani ai existenței sale de 4 reprezentanți ai aceleiași familii de italieni, Cassini: Giovanni Domenico Cassini (Cassini I), din 1669 până în 1712, asigură Observatorului o dezvoltare rapidă. În cursul acestei perioade, mari astronomi precum Hyugens, Rømer și alții frecventează Observatorul. Jean Picard (1620–1682) reușește să determine măsura gradului arcului de meridian terestru. Jacques Cassini (Cassini II), fiul, preia conducerea din 1712 până în 1756. La vremea respectivă, Observatorul era condus de către Academia de Științe, dar de fapt directorul observatorului dispunea de o independență foarte mare. César-François Cassini (Cassini III, cunoscut și sub numele de Cassini de Thury), nepotul, deține conducerea din 1756 până în 1784. În această perioadă capătă un avânt deosebit studiile îndomeniul geodeziei și cartografiei. Jean-Dominique, comte de Cassini (Cassini IV), strănepotul, conduce Observatorul începând cu 1784. La numai un an după preluarea funcției, el își recrutează trei elevi:Suzanne Débarbat, S. Grillot si J. Lévy (Observatorul de Paris), „Înțelegere – Istorie – observatorul din Paris IX: direcția Biroului Longitudinilor” (fr. Comprendre - Histoire - observatoire de Paris IX : direction du Bureau des Longitudes) (1795-1854), Paris, institutul de mecanica cereasca si de calcul al caldendarelor (IMCCE/UFE), c. 2007. Nicolas-Antoine Nouet, Jean Pemy de Villeneuve și Alexandre Ruelle (cărora, prin decretul din 31 august 1793 al Convenției, li se va atribui statutul de astronomi și în același timp de profesori). Fiind monarhist, el demisionează pe 5 septembrie 1793, în luna următoare părăsește Observatorul și este înlocuit de către Alexis Bouvard, un autodidact.
Toți cei patru directori, reprezentanți ai familiei Cassini, erau foarte prezenți în cadrul Observatorului pentru că locuiau chiar în incinta Observatorului.
După Revoluție După demisia contelui de Cassini, determinată de legăturile sale foarte strânse cu monarhia, Observatorul a avut de suferit ca urmare a prefacerilor politice antrenate de Revoluția franceză. O inspecție suficient de dură a avut loc pe 16 iulie 1789. Erau căutate arme și produse alimentare, dar nimic de acest gen n-a fost descoperit în incinta Observatorului. Banii lipseau de asemenea.
În 1795, prin decretul din ziua de 7 messidor a anului III (25 iunie 1795), se înființează Biroul longitudinilor (Bureau des longitudes), a cărui misiune este de a dezvolta astronomia, iar Observatorul trece în subordinea acestuia. Printre cei zece membri numiți, astronomii Jérôme Lalande, Jean-Dominique Cassini, Pierre François André Méchain și Jean-Baptiste Joseph Delambre sunt statutari și primesc un salariu, iar doi astronomi asistenți, Michel Lalande (nepotul lui Jérôme) și Alexis Bouvard, sunt repartizați să asigure activitățile de serviciu ale Observatorului. Cassini demisionează din nou la începutul anului 1796 și va fi înlocuit de Charles Messier.
Pe parcursul anilor următori, postul de director va fi atribuit în mod succesiv lui: Lalande, din 1795 până în 1800. Sub conducerea sa, Observatorul contribuie la standardizarea măsurilor: metrul și kilogramul pe 10 decembrie 1799. Cele două etaloane de măsură sunt conservate în cadrul Observatorului până în 1889, dată la care este instituit Biroul internațional de Măsuri și Greutăți de la Sèvres. Pierre-François-André Méchain, din 1800 până în 1804. Jean-Baptiste Joseph Delambre, din 1804 până în 1822. thumb|Marea cupolă din Meudon thumb|Observatorul văzut din vârful turnului Montparnasse. thumb|Cupola Arago
În tot acest timp, conducerea Observatorului este asociată și cu Președinția (reînnoită anual) a Biroului longitudinilor, dar acest lucru se referă doar la conducerea administrativă și nu la activitatea științifică, deoarece astronomii sunt autonomi în ceea ce privește direcția pe care o vor alege pentru activitatea lor. Alexis Bouvard, în calitate de trezorier al Biroului longitudinilor, din 1808 până la moartea sa, în 1843, era astfel și responsabil de administrarea Observatorului. În aprilie 1834, ca urmare a adoptării unui nou regulament al Biroului longitudinilor cu privire la activitatea Observatorului din Paris, François Arago a fost numit director cu observarea astronomică, fiind însărcinat să supravegheze activitățile curente ale instituției, încredințate unor studenți astronomiJames Lequeux, astronom remarcabil la Observatorul din Paris, „350 de ani de stiinta la Observatorul din Paris” (« 350 ans de science à l'Observatoire de Paris » ), Ciel & Espace radio, 11 ianuarie 2013.
François Arago a dezvoltat în cadrul Observatorului tehnicile polimetriei și fotometriei și a realizat prima dagherotipie a Soarelui. El a instalat în turn o mare lunetă ecuatorială. Pentru aceasta, între 1846-1847, arhitectul Alphonse de Gisors a extins și a reamenajat turnul,construindu-i o nouă cupolă. Dar, din motive tehnice, luneta nu a putut fi utilizată cu adevărat decât 25 de ani mai târziuPhilippe Véron, „Ecuatorialul turnului de est al Observatorului din Paris” (« L'équatorial de la tour de l'est de l'Observatoire de Paris »), „Revista istoriei științelor” (Revue d'histoire des sciences), vol. 56, nr. 56-1, 2003, p. 191-220. Între timp, Foucault a introdua oglinda reflectoare cu depunere de argint.
Urbain Le Verrier a ocupat postul de director din 1854 până în 1870. În timpul mandatului său, el a înființat serviciul meteorologic, biroul de meteorologie fiind apoi mutat în Parcul Montsouris. Fiind foarte apropiat de noua putere politică și având în plus și calitatea de membru al Senatului, Urbain le Verrier reușește să asigure creșterea autorității pentru funcția de director alObservatorului. El a reușit de asemenea să crească salariul astronomilor. Dar din cauza caracterului său autoritar, apar tensiuni serioase între el și personalul Observatorului. La scurt timp după demisia colectivă a 14 astronomi, Urbain le Verrier a fost eliberat din postul de director.
Jules Janssen a prezentat un proiect de restaurare a castelului din Meudon, a obținut fondurile necesare (mai mult de un milion de franci la vremea respectivă) și în 1876 a înființat în incinta castelului Observatorul de Astronomie Fizică. A fost construită o cupolă suficient de mare, care chiar și în momentul de față mai este dotată cu instrumente de observație. Observatorul din Meudon rămâne unul dintre laboratoarele de referința pentru studiul Soarelui.
Amiralul Mouchez, între 1878 și 1892, adică până la moartea sa, conduce la rândul său Observatorul. El decide, în 1887, crearea Hărții Cerului, proiect la care participa 180 de observatoare din toată lumea. El renovează aparatura, permite accesul publicului în Observator și unifică ora oficială de pe tot teritoriul Franței cu ora meridianului capitalei, Paris.
François-Félix Tisserand preia conducerea Observatorului din 1892 până în 1896, adică odată în plus până la moartea sa. Lucrând în același timp la elaborarea Tratatului de mecanică cerească (Traité de mécanique céleste), el urmărește cu foarte multă atenție evoluția diverselor activități aflate în curs și asigură funcționarea optimă a echipamentului.
Maurice Lœwy este cel care urmează apoi la conducerea Observatorului, a cărui bună funcționare o asigură între 1897 și 1907, anul morții sale. El participă activ la elaborarea Hărții Cerului.
Benjamin Baillaud preia postul de director între 1908 și 1926. El e cel care a inițiat demersurile pentru crearea Biroului Internațional al Orei (Bureau International de l’Heure). El participă activ la înnoirea echipamentelor necesare Observatorului Astronomic Francez.
Din 1927 până în 1929, Henri Deslandres este cel care asigură conducerea Observatorului.Deslandres fusese directorul Observatorului din Meudon. Trecerea acestuia în subordinea Observatorului din Paris îi permite lui Deslandres să obțină postul de director. El dorea sătransfere tot echipamentul astronomic din Paris către Meudon și să mențină în capitală doar partea administrativă. Dar acest proiect nu va fi niciodată realizat.