Gorica Aćimović (n. 28 februarie 1985, Banja Luka) este o handbalistă austriacă ce evoluează pentru clubul Hypo Niederösterreich. Născută în Bosnia și Herzegovina, ea a primit cetățenia austriacă în noiembrie 2007.

Carieră Gorica Aćimović a jucat handbal la Borac Banja Luka, în orașul natal, înainte de a evolua pentru un an, în sezonul 2003/04, la clubul francez Merignac HB, cu care a participat în Cupa Challenge. În ianuarie 2004, ea a semnat cu Hypo Niederösterreich, alături de care a câștigat în mod repetat campionatul și Cupa Austriei.

Din vara anului 2009 și până la finele sezonului 2010/11, Aćimović a jucat pentru clubul danez de top Viborg HK. În 2010, Aćimović a câștigat campionatul danez și Liga Campionilor EHF alături de Viborg.

În 2011, Gorica Aćimović s-a alăturat echipei slovene RK Krim Ljubljana Cu Krim, ea a câștigat în 2012 campionatul și Cupa Sloveniei. În vara anului 2012, Aćimović s-a întors la Hypo Niederösterreich. Cu Hypo, ea și-a adjudecat în 2013 Cupa Cupelor EHF. De asemenea, a câștigat campionatul și Cupa Austriei în 2013 și 2014.

După naturalizare, Gorica Aćimović a devenit componentă a echipei naționale a Austriei. Totuși, ea nu a luat parte la Campionatul Mondial din 2009.

Partenerul de viață al Goricei Aćimović, Vytautas Žiūra, este și el un cunoscut handbalist austriac.

Palmares Liga Austriacă de Handbal: Câștigătoare: 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2013, 2014

Cupa ÖHB: 15px Câștigătoare: 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2013, 2014

Liga Slovenă de Handbal: Câștigătoare: 2012

Cupa Sloveniei: 15px Câștigătoare: 2012

Damehåndboldligaen: Câștigătoare: 2010

Landspokalturnering: 15px Câștigătoare: 2010, 2011

Liga Campionilor EHF: 15px Câștigătoare: 2010 Finalistă: 2008

Cupa Cupelor EHF: 15px Câștigătoare: 2013

Distincții individuale În 2010, Aćimović a primit diploma de Ambasador al Sporturilor al Republicii Srpska.

Note

Categorie:Jucătoare de handbal din Bosnia și Herțegovina Categorie:Jucătoare de handbal din Austria Categorie:Nașteri în 1985 Categorie:Handbaliste câștigătoare ale Ligii Campionilor EHF Feminin Categorie:Handbaliști expatriați Categorie:Bosniaci expatriați în Austria Categorie:Bosniaci expatriați în Franța Categorie:Bosniaci expatriați în Danemarca Categorie:Bosniaci expatriați în Slovenia Categorie:Sportivi bosniaci în viață Categorie:Sportivi austrieci în viață Categorie:Oameni din Banja Luka