Ionel Iacob-Bencei (n. Ionel Iacob, 18 decembrie 1940, satul Bencecu de Jos, comuna Pișchia, județul Timiș - d. 26 ianuarie 2020, Timișoara) a fost un epigramist, poet, prozator, pamfletar, publicist, poet dialectal bănățean, realizator de emisiuni radio în grai bănățean, președintele Cenaclului de Satiră și Umor ”Ridendo” Timișoara, membru fondator și Membru de Onoare al Uniunii Epigramiștilor din România, membru în Uniunea Scriitorilor din România (2009), membru în Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova (2008) și Cetățean de Onoare al comunei Pișchia (2008).

Educație A urmat școala primară în Bencecu de Jos și gimnaziul în comuna Pișchia, apoi a fost elev la Liceul „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, avându-l coleg de clasă pe poetul Damian Ureche. Se lansează pe scena Clubului ”1 Mai” ca prezentator, recitator, actor amator, alături de orchestra condusă de Ioan Odrobot. Pasionat de teatru, în tinerețe frecventează Studioul actorului amator (1961, prof. actor Victor Odillo Cimbru) și Școala populară de artă Timișoara (1963, prof. actrița Geta Angheluță și regizor Dan Radu Ionescu. În paralel a activat în mai multe formații artistice, pregătindu-se pentru I.A.T.C.

Activitate profesională

Primele creații sunt dialectale, pentru ca apoi să se remarce în genul satiric, cu preferință pentru epigramă. La scurt timp după debut adaugă numelui de familie pe cel de ”Bencei” (halta de cale ferată care face accesul către satul natal), semnătură care îl va consacra.

Frecventează cenaclurile „Ion Popovici Bănățeanu”, „Victor Eftimiu”, „Constantin Brâncuși”, Cercul de proză de pe lângă Biblioteca Județeană Timiș, Cenaclul de satiră și umor „Ridendo”. Devine membru al cenaclului în 1977, apoi vicepreședinte (1982-1995), iar din ianuarie 1996 este președintele în exercițiu.

Membru al Clubului „Cincinat Pavelescu” București (1981-1989) Membru fondator al Societății literar-artistice „Sorin Titel” (1989) Inițiator și membru fondator al Asociației Umoriștilor din Banat (1990) Membru fondator al Cenaclului radiofonic „Gura Satului” (1991) Membru al Societății culturale „Banatul” (1995) Membru fondator al Uniunii Epigramiștilor din România (1990) Membru de Onoare al Uniunii Epigramiștilor din România (2000) Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2008) Membru al Uniunii Scriitorilor din România (2009) Cetățean de Onoare al Comunei Pișchia, jud. Timiș (2008)

În timp devine o prezență constantă în cadrul concursurilor și festivalurilor epigramatice, fiind invitat ca membru/președinte în juriile multor manifestări de gen sau ca organizator al secțiunilor. După peste cinci decenii de activitate literar-artistică, are 15 volume de autor și apare în peste 80 de culegeri/antologii de umor.

Un nume proeminent pentru graiul bănățean, Ionel Iacob-Bencei continuă drumul deschis de Victor Vlad Delamarina, Tata Oancea sau Marius Munteanu. Activitatea sa de scriitor dialectal este consolidată de aparițiile radio în Cenaclul Radiofonic ”Gura Satului”, demarat în 1991. Este invitat la festivaluri și concursuri în grai bănățean din Banatul sârbesc, cu care are o colaborare permanentă.

Pe versurile lui Ionel Iacob-Bencei, Mircea Aurel Ciugudean a compus „Valsul Timișoarei”.

În 19 decembrie 2025, la Pișchia, a avut loc prima ediție a Festivalului de Cultură Bănățeană „Ionel Iacob-Bencei”.

Volume de autor

DIN serTARELE cenzURII (pamflete, cronici rimate, fabulă, parodii, epigrame), Editura POPA’S ART’, Timișoara, 1993 Epigrame și epitafuri, Editura Mirton, Timișoara, 1994 De la rondel la duel… epigramatic (rondeluri lirice și satirice, cronici rimate,poezie, proză scurtă, parodii, epigrame), Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 1995 Dă dor, dă jăle, dă drag (poezie și proză dialectală, poeme, parodii, pamflete, rondeluri), Editura Mirton, Timișoara, 1996 Risipite prin sertare (interviuri, memorialistică, poezie dialectală, epigrame, cronici rimate), Editura POPA’S ART’, Timișoara, 2004 Epigrama iacobină de la începuturi până în …2006, Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2007 Robii pământului (evocări, interviuri, poezie dialectală, comentarii), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2007 Satirice (cronici rimate rondeluri satirice, cuplete, pamflete), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2008 La învierea de apoi a... cailor (rondeluri, poeme), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2009 Traista cu amintiri (proză scurtă), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2009 Parodii, Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2010 Florilegiu - 70 – epigrame, Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2010 Epigrama iacobină 2, Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2012 Din Bencec pîn’la Uzdin, poezie dialectală și pictură naivă din Banat, Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2014 Ce-mi șoptește mie muza, catrene epigramatice, Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2014 Ascultaț cum bace vântu, poezie dialectală, Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2014, volum de laureat la concursul ”Marius Munteanu” Haidaț să cărăm tuleii (poezii umoristice în dialect bănățean), Editura Eurostampa, Timișoara, 2015 75 de primăveri (epigrame), Editura Mirton, Timișoara, 2015 Rondeluri (versuri lirico-umoristice), Editura Singur, Târgoviște, 2016

Volume colective

Gura satului la Radio Timișoara (7 autori, vol. I, 210 pg., Editura Mirton, Timișoara, 1993) Gura satului la Radio Timișoara (7 autori, vol. II, 126 pg., Editura Mirton, Timișoara, 1994) Gura satului la Radio Timișoara (7 autori, vol. III, 116 pg., Editura Mirton, Timișoara, 1996) Ca-n sat la noi (poezie dialectală, în colaborare cu Ștefan Pătruț și Petru Chira), 120 pag., Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 1999 Poezie în grai bănățean - Vol. I, ediție îngrijită de Aurel Turcuș, Editura Orizonturi universitare, Timișoara, 2009 Gura satului la 20 de ani – Contemporanii, literatură dialectală, ediție îngrijită de Ioan Viorel Boldureanu, Editura Marineasa, 2010 Antologia literaturii dialectale bănățene (poezie, proză, teatru) 1891-2011, Ediție îngrijită de Ioan Viorel Boldureanu, Simion Dănilă, Cornel Ungureanu, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2011 Concursul de literatură dialectală bănățeană ”Marius Munteanu”, Ediția I 2012-2013 – nominalizat, volum îngrijit de Ioan Viorel Boldureanu, Editura Eurostampa, Timișoara, 2012 Interferențe epigramatice. Culegere de epigrame traduse, ediție îngrijită de Petre Cioclu (Israel), Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2016

Culegeri, antologii, scrieri îngrijite de autor

Cățelușul Fulger-Viu, de Dimitrie Jega, apărută postum, Editura POPA’S ART’, Timișoara, 1993 Epigramiști din Banat (în colaborare cu Ion I. Mioc), Editura Excelsior, Timișoara, 2000 Studenți(me)a văzută de epigramiști (în colaborare cu Prof. univ. dr. Ștefan Buzărnescu), Editura 1 Aprilie Timișoara, 2003 Ridendo–35 (volum aniversar, istoricul Cenaclul de Satiră și Umor „Ridendo), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2004 In memoriam Dimitrie Jega (volum omagial), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2006 Timișoara, mon amour (culegere de umor cu ocazia aniversării a 38 ani de la înființarea cenaclului RIDENDO), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2007 Zâmbete la Ridendo (culegere de umor cu ocazia aniversării a 39 ani de la înființarea cenaclului RIDENDO), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2008 Ridendo la 40 de ani (volum aniversar / antologic), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2009 Un senior al epigramei – Dimitrie Jega (plachetă memorială: epigrame, epitafuri, dueluri epigramatice, evocări), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2012 Cățelușul Fulger-Viu de Dimitrie Jega, (ediția a II-a), Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2012 Studenți(me)a văzută de epigramiști, ediția a II-a, Editura de Vest, Timișoara, 2010 Studenți(me)a văzută de epigramiști, ediția a III-a (în colaborare cu Prof. univ. dr. Ștefan Buzărnescu), Editura de Vest, Timișoara, 2013 Psihologia, piesă logico-umoristică (culegere de epigrame în colaborare cu prof. univ. dr. Ștefan Buzărnescu), Editura Nagard, Lugoj, 2014 Ridendiștii de azi, volum aniversar la 45 de ani ai Cenaclului RIDENDO, Editura EUROSTAMPA, Timișoara, 2014

În timp colaborează cu diferite publicații, printre care Orizont, Urzica, Perpetuum comic, Renașterea bănățeană, Tăt Banatu-i fruncea, ”Merci, Pardon, Scuzați”, Redeșteptarea, Epigrama, AG pe rime, Viața Buzăului etc. De-a lungul carierei i-au fost conferite peste 100 de distincții și premii, printre care:

Premii

Premiul pentru creație literară satirică. Etapa republicană, 1987 Premiul I pentru literatură umoristică Băilești, 1988 Diploma de excelență, Festivalul „Constantin Tănase”, Vaslui, 2004 Premiul pentru poezie dialectală, Caransebeș, 1994 Premiul I (Vișeu de Sus), Premiul II (Bistrița), Premiul III (Buzău), toate în 2007, pentru volumul „Epigrama iacobină de la începuturi până în… 2006” Premiul I pentru interpretare la Festivalul de Umor „Gura Satului” (Macea/Arad), 2007 Premiul pentru cel mai bun management al unui cenaclu umoristic, acordat de Uniunea Epigramiștilor din România în 2009 Diplomă de Gratitudine, acordată de Uniunea Epigramiștilor din România, pentru creație proprie, promovarea epigramei românești contemporane, organizarea de festivaluri naționale și activitate managerială de cenaclu, 2014 Marele Premiu al Culturii Românilor „Podul lui Traian”, Societatea Literar-Artistică „TIBISCUS”, Uzdin/Serbia, 2015

Referințe critice

Marius Munteanu, Mircea Șerbănescu, Eugen Dorcescu, George Corbu, Vasile Bogdan, Gheorghe Azap, Ion Căliman, Efim Tarlapan, Simion Dănilă, Ștefan Buzărnescu, Gabriela Vlasie, Cornel Udrea, Ion Cristofor, Aurel Turcuș, Ioan Miclău și Ben Todică (Australia), Gheorghe Secheșan, Ioan Viorel Boldureanu

Legături externe Ionel Iacob-Bencei http://www.uniuneascriitorilortm.ro/content/bencei-ionel-iacob-ionel-iacob Ionel Iacob-Bencei sau excelența în grai bănățean http://www.renasterea.ro/stiri-banat/cultura/ionel-iacob-bencei-sau-excelenta-in-grai-banatean.html Ionel Iacob-Bencei și epigrama bănățeană http://ionmiclau.wordpress.com/2012/09/16/ionel-iacob-bencei-si-epigrama-banateana-i-i-bencei-la-varsta-70-de-ani/ Un epigramist intrat in folclor: Ionel Iacob-Bencei http://www.agenda.ro/un-epigramist-intrat-in-folclor-ionel-iacob-bencei/101943 Caransebes, gazda epigramistilor romani http://www.caon.ro/caransebes-gazda-epigramistilor-romani/1461379 https://www.google.ro/webhp?sourceid=chrome-instant&ion=1&espv=2&ie=UTF-8*q=Ionel+iacob+bencei&start=70 http://revistaiosifvulcan.wordpress.com/rubrici/carti-si-scriitori-din-romania/ben-todica-despre-cartea-%E2%80%9Erobii-pamntului%E2%80%9C-autor-ionel-iacob-bencei/

Categorie:Epigramiști români Categorie:Scriitori români Categorie:Poeți români contemporani Categorie:Membri ai Uniunii Scriitorilor din România Categorie:Timișoreni Categorie:Nașteri în 1940 Categorie:Nașteri pe 18 decembrie Categorie:Decese în 2020