Days of Confusion (DoC) este o formație românească de alternative metal/post-grunge, înființată în 2010 de Cezar Popescu (chitară), Cosmin Lupu (voce, chitară), Dan Ionescu (chitară) și Andrei Ilie (baterie). Trupa a fost completată în septembrie 2013 de Andrei Zamfir.

Până la apariția albumului "SEEDS", în noiembrie 2012, grupul a cântat sub numele de "Aria". În acești ani au deschis concertele celor de la ARCH ENEMY (Suedia) și ACCEPT (Germania), ocazie cu care membrii trupei au simțit primele reacții ale publicului la muzica creată de ei.

În toamna lui 2012 apare materialul de debut al trupei, un EP de șase piese, intitulat ”SEEDS”, care a primit recenzii pozitive de la fani și critici, atât din România cât și de peste hotare. Aprecierile unanime ale publicului și oamenilor de muzică au plasat trupa în vârful genului. Experiența solidă, ideile noi de compoziție, conceperea spectacolelor și atitudinea scenică sunt atuuri de necontestat ale DoC, ei având, cu siguranță, competitivitate la nivel internațional.

Organizatorii de spectacole aveau să-i crediteze și ei, prin includerea trupei în programul de deschidere a concertelor, pentru legendarii QUEENSRYCHE (S.U.A.), pe 20 octombrie 2013 iar, mai apoi, pe 20 iunie 2014, pentru cei de la KARNIVOOL (Australia).

Un nou single, “BLOODSTREAM”, a fost realizat oficial pe 23 ianuarie 2014, fiind susținut de un videoclip și un concert de 75 de minute. Spectacolul a fost conceput ca o experiență completă de muzică, lumini, proiecții, sunete și culoare.

Albumul care se anunță pentru anul 2015 a fost prefațat de "DHARKATA", video/single cu o abordare nouă, care vorbește de la sine despre maturitatea la care a ajuns trupa.

Istoric

Formare

Membrii trupei s-au întâlnit pentru prima oară la G-estival, primul festival de chitară, organizat la Slobozia, pe 20 decembrie 2007 Accesat la data de 17 ianuarie 2015. Festivalul a dorit să promoveze tinerele talente ale muzicii rock românești, susținute prin prezența unor nume deja consacrate (Cezar Popescu, Adrian Ciuplea, Horea Crișovan și Florin Ochescu). O parte din trupa de acompaniament, intitulată ad-hoc G-Band, era formată din cei care aveau să fie membri DoC: Andrei Ilie (baterie), Cosmin Lupu (chitară), Robert Ursache (bas). Sergiu Mitrofan (clape) definitiva componența și era deja membrul trupei Byron. Printre instrumentiștii soliști se numărau Dan Ionescu (Raza) și Claudiu Ursache (ulterior la Inna). Pe 6 decembrie 2006, Constantin Teodorescu și Filarmonica Lyra, organizează, la Brăila, primul proiect de rock-simfonic din țară, Mozart Rocks. El avea să-i cuprindă în componența sa, de-a lungul existenței, pe toți membrii DoC. Deja în 15 august 2007, tot la Brăila, la Casa Tineretului, în spectacolul Beethoven Rocks, alături de Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet, "Oleg Danovschi" din Constanța și ceilalți chitariști solo (George Pătrănoiu, Remus Carteleanu și Horea Crișovan) apare și Cezar Popescu. În anul 2008, pe 11 octombrie, la Sala Radio din București, alături de Orchestra Națională Radio, condusă de Tiberiu Soare, îi regăsim pe Cezar Popescu, Dan Ionescu și Andrei Ilie, iar la Timișoara, pe 21 decembrie 2008, Cosmin Lupu se alătură formulei de bază a spectacolului de mare succes Mozart Rocks. Robert Ursache, primul bas-ist cu care cei patru membri DoC colaborează, avea să intre și el în Mozart Rocks cu ocazia spectacolului de la Galați, pe 17 septembrie 2011.

Deși premisele existau, trupa nu avea să se formeze foarte repede, Andrei Ilie abia în 2009 urmând să ajungă în București, cu ocazia admiterii la facultate.

Așadar, primele discuții și repetiții au avut loc în 2010. Numele inițial, asupra căruia membrii fondatori au căzut de acord, a fost ARIA. Totuși, pentru a elimina confuziile create în jurul numelui, ARIA devine DAYS OF CONFUSION ! Începând cu 29 noiembrie 2012, odată cu lansarea primul material discografic, trupa va folosi numai noul nume. Existența unei trupe vechi, active și puternice de heavy metal, cu același nume, care activează în Rusia, i-a determinat pe membrii fondatori să facă acest demers.

Debut scenic Pentru completarea trupei, la bas, în primă fază, a fost cooptat prietenul lor Robert Ursache, care în scurt timp avea să devină membru Proconsul. Totuși trupa susține în această formulă primele două concerte, la Jukebox Venue/Chaos Venue, în București, pe 15 ianuarie 2012, o repetiție cu public, pentru prezentarea trupei care urma să cânte în deschiderea trupei suedeze Arch Enemy și, pe 18 ianuarie 2012, deschiderea propriu-zisă, la Arenele Romane din București. Robert a înregistrat linia de bas pentru 3 dintre piesele primului EP.

Primul EP Cu energia și încrederea câștigată la primele concerte, DoC planifică pentru luna noiembrie 2012 filmarea unui videoclip și lansarea materialul discografic de debut, un EP de 6 piese, intitulat sugestiv SEEDS. Mixajul și masterizare s-au realizat în S.U.A. la studioul lui Jeffro Lacksheide , care a mixat și produs pentru nume importante din lumea muzicii și care, atunci când a auzit piesele demo, s-a oferit, cu mult entuziasm, să lucreze la EP. SEEDS a fost lansat, pe 29 noiembrie 2012, în Club Fabrica din București. El a fost susținut, în avanpremieră, pe 18 noiembrie 2012, de MTV România în cadrul emisiunii Alternative Nation și de lansarea primului videoclip al trupei, Meta, pe 16 noiembrie 2012, pe toate rețelele de socializare. Concertul de lansare a fost susținut la bas de către Adrian Ciuplea, colegul lui Cezar Popescu de la Vița de Vie, care a adus spectacolului o energie suplimentară fantastică și Alex Pascu (Goodbye To Gravity), nu mai puțin implicat, cu care totul s-a transformat într-un spectacol foarte reușit și apreciat. Graficianul Costin Chioreanu, cu care trupa a colaborat la realizarea videoclipului și EP-ului spunea într-un interviu acordat lui Nelu Brîndușan și revistei MaximumRock.ro următoarele: "Meta" este un clip extrem de dinamic, ce îmbină filmările cu trupa cu o poveste plină de metaforă și substanță, care subliniază una dintre cele mai grave probleme ale societății. Este vorba de nevoia permanentă a omului de a se confunda cu proiecția sa în societate și de a uita de adevărata sa identitate. Am rămas plăcut surprins să regăsesc această problemă analizată în versurile piesei...de acolo a început totul. Nu am mai lucrat până acum folosind expunerea prin antiteză, cred că sunt la fel de nerăbdător ca și trupa să lansăm acest videoclip!" Muzica DoC se poate asculta în sfârșit pe Amazon și iTunes iar EP-ul poate însoți de-acum toate concertele lor. DoC surprinde încă de la prima apariție cu o energia nouă, puternică, inteligent dozată și disipată. Calitatea compozițiilor și profesionalismul trupei sunt mereu invocate în cronicile presei de gen românești și străine . Mesajele private de susținere pe toate canalele de socializare au contribuit și ele la un succes oarecum așteptat, dar atât de necesar pentru continuarea muncii de creație.

SEEDS: "Grace" - 6:24 "Meta" - 4:04 "Seeds" - 4:01 "Journey" - 4:53 "Faceless" - 3:43 "Walking In The Dark" - 6:13

Piesele au fost înregistrate de : Cezar Popescu – chitară, voce, chitară bas (piesele: 1, 4, 5) Cosmin Lupu – voce Dan Ionescu – chitară Robert Ursache – chitară bas (piesele: 2, 3, 6) Andrei Ilie – baterie

Activitatea concertistică DoC a încercat după lansarea primului EP realizarea unei formule stabile de trupă, lipsa unui bas-ist dedicat trupei punând mereu probleme. Varianta cu Adrian Ciuplea era extrem de benefică dar, în ciuda faptului că acesta se identifica perfect cu compozițiile și componența trupei, era foarte ocupat, el trebuind să susțină în paralel Vița De Vie, Platonic Band și turneele cu Steve Vai. Până la găsirea unui membru stabil s-a apelat la Alex Pascu (Goodbye To Gravity). În septembrie 2013, Andrei Zamfir, un foarte tânăr și talentat bas-ist, reușește să-i surprindă pe membrii trupei prin determinarea și cunoștințele acumulate. El va completa componența trupei și, pentru prima dată de la înființare, DoC are o formulă stabilă de concert.

DoC a avut apariții mai restrânse, fiind prezentă mai mult la deschiderea concertelor unor trupe din străinătate sau la marile festivaluri din țară. Timpul nu permitea mai mult. Cezar, Dan și Andrei erau foarte presați de un program neîngăduitor la trupele lor de origine, Vița de Vie și Asha, singurele derogări fiind cele legate de concertele de caritate.

Totuși, anul 2015 aduce schimbările necesare și trupa deschide seria concertelor de promovare în țară, la începutul lunii februarie.

Lansare material discografic și premiere

"DHARKATA", single și videoclip – 2 aprilie 2015

“BLOODSTREAM”, single și videoclip – 23 ianuarie 2014

METALHEAD AWARDS 2012 – 31 ianuarie 2013

"SEEDS”, EP – 29 noiembrie 2012

Festivalurile rock din România

POSADA ROCK FESTIVAL – 5 septembrie 2014

BERGENBIER “Zilele Prieteniei” Tour 2014 – Craiova (22 iunie), Galați (10 august), Constanța (16 august)

ROCKSTADT EXTREME FEST – 29 august 2013

B’ESTFEST SUMMER CAMP – 7 iulie 2013

Deschidere pentru trupele din străinătate Deschidere pentru ABOVE US THE WAVES (Grecia) – 19 octombrie 2014

Deschidere pentru KARNIVOOL (Australia) – 20 iunie 2014

Deschidere pentru QUEENSRYCHE (S.U.A.) – 20 octombrie 2013

Deschidere pentru ACCEPT (Germania) – 21 octombrie 2012

Deschidere pentru ARCH ENEMY (Suedia) – 18 ianuarie 2012

Concerte de caritate Acoustic All Stars - Colectare de fonduri pentru Hospice Casa Speranței - 10 decembrie 2014 - la inițiativa lui Cosmin Lupu, toate încasările fiind donate organizației Hospice.

One Love For Chi - 04 aprilie 2013 - Toate încasările au fost virate în contul basistului de la Deftones, Chi Cheng, "One Love For Chi" Fundraiser (oneloveforchi.com)

Premii și nominalizări

AnPremiuAcordat deTrupei / PieseiRezultat2014CEL MAI BUN HARD ROCK / HEAVY METALOnAir Music AwardsBloodstreamNominalizare2014BEST ROCK ARTISTSuneteDays of ConfusionNominalizare2012BEST ROMANIAN METAL NEWCOMERMetalheadDays of Confusion Câștigător

Discografie

EP "SEEDS" - 29 noiembrie 2012

SINGLE

"Dharkata" (6:06)

Lansarea oficială: 2 aprilie 2015

"Bloodstream" (versiuni: radio - 4:44, studio - 5:47)

Lansarea oficială: 10 februarie 2014 Casa de discuri: Meta4 Productions

Videoclipuri " Dharkata" - 2 aprilie 2015 " Bloodstream" - 23 ianuarie 2014 " Meta" - 16 noiembrie 2012

Interviuri

Days of Confusion: “un concert trebuie să reprezinte o experiență audio vizuală cât mai completă” (interviu) - 24 iunie 2015

Interviu Days Of Confusion: Oamenii din România, oricât de urât ar suna, sunt needucați din perspectiva muzicală - 2 iunie 2015

Despre filosofia japoneză în rock-ul alternativ românesc - interviu cu Days of Confusion - 15 mai 2015

Days of Confusion – experiența unor sonorități alternative (Interviu) - 6 decembrie 2014

Days of Confusion - interviu Moshpit.ro - 26 martie 2014

Linia de noapte – Radio România București FM, realizator: Răzvan Ursuleanu - 26 februarie 2014

Interviu: Days Of Confusion, despre planurile pentru 2014 si prieteniile din rockul romanesc - 2 octombrie 2013

Radio România Internațional, emisiunea "Cum ne place", realizator: Răzvan Dumitrescu - 8 iunie 2013

Dilema veche, nr. 467, Trei întrebări pentru Days of Confusion - 24 ianuarie 2013

Days of Confusion Exclusive Interview - 25 noiembrie 2012

Referințe

Legături externe Pagina oficială a formației Pagina oficială pe Facebook Canalul oficial pe YouTube

Categorie:Formații rock românești Categorie:Formații românești Categorie:Formații muzicale