Alianța Politică pentru Moldova Europeană(DOC) ACORDUL de constituire a Alianței Politice pentru Moldova Europeană a fost PUBLICAT: În Guvern PLDM va deține 10 fotolii, iar PDM – 8 a fost o alianță politică din Republica Moldova, formată la 23 ianuarie 2015, ca urmare a blocajului politic și nealegerii (timp de 2 luni) unei majorități parlamentare după alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.

Spre deosebire de celelalte două alianțe/coaliții politice precedente din R. Moldova, respectiva nu dispune de majoritate parlamentară (50%+1 vot), fiind una minoritară, dat fiind lipsa celui de-al treilea partid pro-european (Partidul Liberal) în componența sa. Coaliția este constituită doar de două partide, Partidul Liberal Democrat (cu 23 de mandate în parlament inițial și 21 ulterior) și Partidul Democrat (19 mandate), având un total de 42 de mandate (din 51 necesare) la început,La două luni de la alegeri, Moldova are, în sfârșit, o coaliție de guvernare. Există o VESTE BUNĂ și una PROASTĂ Gândul iar apoi doar 40, după ce Iurie Leancă și Eugen Carpov au părăsit fracțiunea PLDM.

Totodată, în ziua semnării acordului de creare a coaliției, 23 ianuarie), cu voturile Partidului Democrat + Partidului Liberal Democrat + Partidului Comuniștilor, președinte al Parlamentului a fost ales Andrian Candu, înaintat de PD, iar vicepreședinți ai Parlamentului au fost aleși Liliana Palihovici (PLDM) și Vladimir Vitiuc (PCRM). Gestul a fost criticat de unii oficiali europeni, în special de Graham Watson, președintele Alianței Liberalilor și Democraților pentru Partidul European.Oficial european, despre coaliția PD-PLDM: „O veste foarte proastă”

Partajarea funcțiilor

Funcții de conducere în parlament și guvern Parlamentul Republicii Moldova Președintele Parlamentului – PDM Vicepreședintele Parlamentului - PLDM Președintele Comisiei Juridice, numiri și imunități – PDM Președintele Comisiei pentru Politică Externă – PDM Președintele Comisiei Economie, Buget, Finanțe – PLDM Președintele Comisiei Cultură, Educație, Tineret, Sport și Mass Media – PLDM

Conducerea Guvernului Republicii Moldova Prim-ministru – PLDM Viceprim-ministru (economie) – PDM Viceprim-ministru (integrare europeană) - PLDM Viceprim-ministru (reintegrare) – PDM

Ministere Partajarea funcțiilor în Guvern: # Minister Partid 1 Prim-ministru PLDM 2 Viceprim-ministru, Ministrul Economiei PDM 3 Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe și al Integrării Europene PLDM 4 Viceprim-ministru pentru Reintegrare PDM 5 Ministerul Finanțelor PLDM 6 Ministerul Justiției PLDM 7 Ministerul Afacerilor Interne PLDM 8 Ministerul Apărării PLDM 9 Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor PDM 10 Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare PLDM 11 Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor PDM 12 Ministerul Mediului PLDM 13 Ministerul Educației PLDM 14 Ministerul Culturii PDM 15 Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei PDM 16 Ministerul Sănătății PLDM 17 Ministerul Tehnologiilor Informaționale și Comunicațiilor PDM 18 Ministerul Tineretului și Sportului PDM

Autorități administrative centrale Biroul Național de Statistică – PLDM Agenția relații funciare și cadastru – PLDM Biroul relații interetnice – PDM Agenția Moldsilva – PLDM Agenția Rezerve Materiale – PDM Agenția Turismului – PLDM Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor – PDM

Declarații Președintele PLDM, Vlad Filat a declarat:Alianța pentru o Moldovă Europeană, noua coaliție politică de la Chișinău Ziua Veche

Vezi și Alianța pentru Integrare Europeană (2009-13) Coaliția Pro-Europeană (2013-14) Alianța pentru Integrare Europeană III (2015-)

Referințe

Legături externe Liberalii, înlăturați de la guvernare; PLDM și PD au anunțat coaliția A fost creată Alianța pentru o Moldovă Europeană Chișinău: PD și PLDM au semnat acordul de guvernare. Adrian Candu, ales președinte al Parlamentului PLDM + PDM = Alianța pentru Moldova Europeană

Categorie:2015 în Republica Moldova Categorie:Coaliții politice în Republica Moldova Categorie:Coaliții guvernamentale Categorie:Politica Republicii Moldova Categorie:Republica Moldova și Uniunea Europeană Categorie:Istoria Republicii Moldova