thumb|250px| 250px|thumb| Centrala nucleară de la Cernobîl (în ucraineană Чорнобильська атомна електростанція, în rusă Чернобыльская АЭС) este o centrală nucleară dezafectată din Ucraina, amplasată în apropierea orașului părăsit Prîpeat, la 14,5 km de Cernobîl, la 16 km de granița cu Belarus și la 110 km de capitala Ucrainei, Kiev. Aceasta ocupă o mare parte din zona de excludere Cernobîl.
Istoric Centrala nucleară „Vladimir Ilici Lenin” a exploatat patru reactoare nucleare de tip RBMK–1000 (reactoare cu uraniu îmbogățit răcite cu apă ușoară și moderate cu grafit), iar construcția centralei a fost începută la 15 septembrie 1972. Reactorul 1 a fost inaugurat la 20 septembrie 1977, urmând astfel reactoarele 2 (1978), 3 (1981) și 4 (1983). Alte 2 reactoare erau în construcție în momentul exploziei din 1986. Construcția acestora a fost sistată și ulterior abandonată la scurt timp după dezastru.
Dezastrul din 1986 și închiderea centralei Explozia din 26 aprilie 1986 a distrus reactorul 4 și a cauzat evacuarea orașelor Prîpeat și Cernobîl și a câtorva sate din apropiere, aflate într-o regiune puternic contaminată radioactiv. Activitatea centralei a fost oprită temporar, însă cele 3 reactoare rămase și-au reluat activitatea mai târziu.
Reactorul 2 a fost închis în 1991, din cauza unui incendiu, urmând închiderea reactorului 1 în 1996, iar în final, a reactorului 3, în 2000.
Demolarea reactorului 1 Demolarea reactorului 1 a fost amânată din cauza Invaziei Rusiei în Ucraina (2022), zona de excludere fiind o perioadă sub ocupație rusă.
Vezi și Sarcofagul de la Centrala Nucleară de la Cernobîl
Legături externe
Chernobyl Nuclear Power Plant – website oficial Chernobyl Nuclear Power Plant at Google Maps Steel Sarcophagus Announcement. «Zone – virtual walk with comments» by Nataliya Monastirnaya
Categorie:Centrale nuclearo-electrice Categorie:Accidentul nuclear de la Cernobîl Categorie:Accidente nucleare Categorie:Fisiune nucleară Categorie:Tehnologie nucleară