Cetatea Kaunas

Cetatea Kaunas (în , în ) este constituită astăzi din rămășițele unui complex de fortărețe din Kaunas, Lituania. Ea a fost construită și renovată între 1882 și 1915 pentru a proteja frontierele vestice ale Imperiului Rus și a fost desemnată fortăreață de „clasa întâi” în 1887. În Primul Război Mondial, complexul a fost cea mai mare structură defensivă din tot imperiul, ocupând .

Cetatea a fost încercată în bătălie în 1915, când Germania a atacat Imperiul Rus și a rezistat unui asalt de unsprezece zile înainte de a fi capturată. După Primul Război Mondial, importanța militară a cetății a intrat în declin, întrucât progresul tehnologic în domeniul armamentului a făcut-o să fie depășită moral. A fost apoi utilizată de diverse instituții civile și ca garnizoană.

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, părți ale complexului au fost utilizate de Germania Nazistă pentru detenție, interogatorii și execuții. Circa 50.000 de oameni au fost executați acolo, printre care peste 30.000 de victime ale Holocaustului. Unele secțiuni au fost restaurate; găzduiește un muzeu memorial dedicat victimelor execuțiilor în masă din timpul războiului. Complexul este cel mai bine conservat exemplu păstrat de cetate din Rusia Țaristă.

Context

Orașul Kaunas se află la confluența râurilor Neman și Neris, care leagă interiorul Lituaniei de capitala Vilnius și de Marea Baltică. Popoarele baltice își creaseră în secolul I e.n. domenii mari și au intrat în conflict cu scandinavii și cu slavii; Ordinul Teutonic a început să țintească teritorii lituaniene la începutul secolului al XIII-lea. Întrucât Lituania era o țară foarte împădurită, teritoriile sale erau adesea de netrecut, iar interiorul era mai abordabil de-a lungul râurilor când erau înghețate și în scurtul sezon uscat de recoltă de la sfârșitul verii. Ca răspuns la această slăbiciune, au fost construite de-a lungul secolului al XIV-lea diferite structuri defensive de-a lungul râului Nemunas, inclusiv un castel de cărămidă la Kaunas. Prima atestare documentară a orașului datează din 1361; el a primit drepturi Magdeburg, care îi reglementau autonomia și stabileau protocoale comerciale, din partea lui în 1408. Avanpostul Ligii Hanseatice a fost înființat aici în 1441. Până la sfârșitul secolului al XVI-lea, Kaunas devenise un mare centru comercial regional, dar epidemiile, incendiile și războaiele au afectat grav țara și orașul în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. După divizările Uniunii Polono-Lituaniene de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Lituania a fost încorporată de Imperiul Rus. Două mari proiecte din secolul al XIX-lea au contribuit la revitalizarea orașului. , terminat în 1832, lega Nemanul de Marea Neagră, și prin Kaunas a fost terminată în 1862; ea făcea parte dintr-o restrânsă rețea de căi ferate din vestul Rusiei.

Frontierele vestice ale Rusiei aveau nevoie de apărare și existau sau erau construite diverse cetăți în Letonia, Ucraina și în Belarus. Conceptul de construcție a unei cetăți în Lituania a fost discutat fără rezultate în 1796, dar a devenit o problemă critică după , condusă de Napoleon. a reușit să treacă Nemunasul fără mari dificultăți lângă Kaunas în drumul său către Moscova. O Germanie din ce în ce mai unită îngrijora Imperiul în a doua jumătate a secolului. O cetate la Kaunas ar fi prezentat un obstacol pentru atacurile dinspre vest, împiedicând alte invazii către Riga și Vilnius. Pentru a controla regiunea, atacatorii ar fi trebuit mai întâi să neutralizeze Kaunasul. Puși în fața acestei posibilități și evaluând avantajele naturale ale orașului, oficialii ruși au hotărât să construiască o cetate acolo. După mai multe amânări, în 7 iulie 1879, țarul Alexandru al II-lea a emis un edict prin care ordona construcția ei.

Construcția Construcția cetății Kaunas Baterii Redute I II III IV V VI VII VIII IX I II III IV V VI VII VIII IX Începutul construcției 1882 1883 1883 1884 1884 1883 1884 1883 1883 1883 1883 1883 1883 1883 1883 1884 1890 1903 Sfârșitul construcției 1889 1888 1888 1888 1888 1888 1888 1888 1888 1889 1888 1889 1888 1889 1889 1889 ~1907 1911<ref name=Orlov52></ref>

Primul design a fost supervizat de generalii Nikolai Obrucev, Konstantin Zverev și Ivan Volberg. După cum fusese planificat inițial, cetatea cuprindea o arie uriașă, constând din șapte redute și nouă baterii defensive aranjate în bucle concentrice. Planul cuprindea clădiri și infrastructură de suport, cum ar fi cazărmi, drumuri noi și un depozit de muniție. Lucrările de construcție au început în 1882; pentru proiect au fost adunați 4.000 de muncitori. Principalele structuri au fost concentrate în , , și în zona nouă a orașului. Proiectul a afectat semnificativ viața cotidiană a locuitorilor Kaunasului și existau intenții de a detașa cetatea într-o unitate administrativă independentă guvernată de o comisie militară; comandantul său scria că „nu mai există orașul Kaunas, ci doar cetatea Kaunas.”

Primele redute au fost construite folosind cărămizi întărite, având întărituri de pământ, incorporate în relieful înconjurător, ceea ce le făcea mai greu de penetrat. Ele erau simetrice, de regulă cu cinci fețe, cu poziții pentru infanterie și artilerie. Aceste redute au fost construite conform designului standard rusesc pentru redutele de cărămidă în vigoare în acea vreme. Astfel, primele șapte redute erau foarte similare; ele difereau doar prin distribuția interiorului, integrarea în relieful înconjurător și unele detalii de construcție. Ele aveau să fie și renovate în moduri ușor diferite. Bateriile erau construite între redute adiacente și conțineau diferite tipuri de artilerie, amplasate de-a lungul liniilor exterioare ale cetății și de regulă ridicate pe dealuri. Prima fază a lucrărilor de construcție s-a încheiat în 1887. Cetatea a primit titulatura de „clasa întâi” în acel an, pentru a-i consemna importanța și capacitățile defensive, iar Otto Klem a fost numit primul său comandant. În același timp, s-au stabilit reguli administrative pentru gestionarea impactului cetății asupra orașului și asupra zonelor din jur; înălțimea clădirilor civile ale cetății a fost restricționată.

În 1890 a început lucrul la a opta redută, denumită Linkuva; s-au introdus noi tehnici de construcție, în special betonul armat. Reduta Linkuva a devenit cea mai modernă întăritură, echipată cu electricitate, canalizare și cazemate pentru o garnizoană de 1.000 de persoane. În același timp, s-au pus bazele altor structuri defensive care au dus la înconjurarea întregului centru al orașului între râurile Nemunas și Neris. Până în 1890, fuseseră terminate șapte redute, fuseseră construite drumuri de suport, și un pod feroviar peste Nemunas a fost adaptat pentru transportul militar. Până acum, cheltuielile cu cetatea se ridicaseră la peste nouă milioane de ruble. Primele cărămizi ale au fost puse în 1891; ea a fost terminată în 1893. În anul următor a început construcția unei căi ferate cu ecartament îngust dedicate.

Fortul Nouă, redută a cărei construcție a început în 1903, a fost prima de felul său din Imperiu. Structura era un trapez, cuprinzând o metereză pentru infanterie, și a fost echipată cu două turnuri blindate de pază, electricitate și sistem de ventilație. Zidurile cazematelor de pe tunuri au fost acoperite cu plută pentru a reduce zgomotul focurilor. Costurile acestei singure redute s-au ridicat la 850.000 de ruble.

Complexul de redute și structuri defensive a fost împărțit în patru sectoare. Primul a urmat malul stâng al Nemunasului până la confluența cu râul Jiesia și a cuprins primele trei redute, cele mai vechi. Al doilea sector se întindea de la Jiesia la și cuprindea două redute. Al treilea se extindea din dreapta până la malul stâng al Nemunasului; acest sector cuprindea și el două redute. Al patrulea sector, și ultimul, se întinde de pe malul drept al Nerisului până la malul stâng al Nemunasului, cuprinzând două redute, inclusiv cea mai nouă – Fortul Nouă.

Pe măsură ce s-au dezvoltat noi tehnologii de construcție și de armament, cetatea a fost renovată repetat pentru a-și păstra eficiența militară. În 1912, s-au lansat o extindere și o inițiativă de reconstrucție. Acest proiect cerea douăsprezece noi redute cu baterii, clădiri de suport și structuri de suport. Terminarea sa era estimată pentru anul 1917. Redutele mai vechi urmau să fie complet încercuite de noua construcție, despre care se dorea să utilizeze cele mai noi tehnologii militare. În primele faze ale punerii în aplicare a acestui plan, s-au construit noi întărituri defensive și vechile redute au fost întărite cu beton. Când au început însă luptele de pe Frontul de Est din Primul Război Mondial, lucrările au fost oprite. În 1915, o singură redută, Fortul Nouă, se conforma noilor criterii tehnologice, Fortul Zece fiind doar parțial construit. Complexul acoperea atunci circa și conținea o rețea feroviară internă de , o centrală electrică, sistem de aprovizionare cu apă, moară, brutărie, distilerie, depozit de alimente și telegraf. În ciuda faptului că renovările și noile construcții de la cetate nu fuseseră terminate, ea prezenta deja o problemă pentru orice atacator.

Primul Război Mondial

În 1915, Germania și Puterile Centrale au început o ofensivă împotriva Rusiei și au înaintat către Lituania și Kaunas. Armata germană a ajuns la cetatea Kaunas în iulie 1915. În acea dată, fortăreața era ocupată de circa 90.000 de soldați, sub comanda lui . Pentru a ataca cetatea, germanii au adus patru divizii, pe care le-au pus sub comanda lui .

Pentru a susține acest atac, germanii au construit o cale ferată pentru a transporta obuzierul lor de . Proiectilele acestui obuzier cântăreau aproximativ o tonă, iar raza de acțiune era de . La câteva zile după începutul asediului, au fost desfășurate mai multe tunuri de diferite calibre.

Armata germană și-a concentrat atacul pe primele trei redute, cele mai vechi structuri ale cetății. Armata nu a înconjurat întreaga cetate, apărătorii ei putând să se regrupeze și să se reaprovizioneze. În 8 august, germanii și-au intensificat bombardamentul, dar garnizoana cetății a rezistat la câteva tentative de a rupe perimetrul defensiv. După câteva zile, bombardamentul cetății a ajuns la apogeu; apărătorii au suferit pierderi grele, între 50% și 75%. În 14 august, peste 1.000 de soldați din trupele de apărare au fost uciși, dar germanii nu au reușit să cucerească cetatea. A doua zi însă, proiectilele de Gamma-Gerät au distrus Fortul I și germanii și-au transferat atenția asupra Fortului II. Luptele se duceau acum în interiorul inelului larg de apărare a complexului.

Cu prețul unor pierderi grele, apărătorii Fortului III au întârziat înaintarea germanilor, dar au fost forțați să evacueze și să se retragă în aceeași zi. A doua zi, Fortul IV a fost abandonat și Fortul V a fost cucerit la scurt timp. Într-o reacție în lanț, celelalte redute au început să capituleze. Comandantul Grigoriev și-a abandonat postul și a fugit la . Când germanii au trecut râul Nemunas, ei au capturat Forturile VI și VII. Celelalte două forturi nu au mai rezistat mult. Cetatea a fost cucerită după unsprezece zile de luptă.

Forțele defensive au pierdut 20.000 de victime, și circa 1.300 de piese de armament greu au fost capturate de germani. Grigoriev a fost arestat de autoritățile ruse, judecat și condamnat la cincisprezece ani de închisoare pentru neîndeplinirea sarcinilor. I s-au retras și toate diplomele, decorațiile și gradele militare. Germanii au utilizat materiale din cetate și în alte zone ale luptei împotriva Rusiei.