Cetatea Timișoara (în ) este o cetate istorică pe locul și în jurul căreia a fost construit actualul oraș Timișoara.
Se presupune că a existat o cetate de pământ avară, dar primele mențiuni datează din secolul al XIII-lea. Carol Robert de Anjou a construit la începutului secolului al XIV-lea prima cetate de piatră (cetatea angevină). Ioan de Hunedoara a refăcut cetatea distrusă în urma unui cutremur din 1443. În 1552 cetatea a fost cucerită de turci, care au stăpânit-o până în 1716, când a fost cucerită de habsburgi.
Fiind complet distrusă în urma asediului, habsburgii au reclădit-o, mult mai mare, cu fortificații în stil Pagan, un sistem precursor sistemului Vauban. Cetatea habsburgică a fost așa de puternică încât a fost asediată o singură dată, în 1849, în timpul Revoluției Maghiare din 1848, asediu la care a rezistat.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea progresele în domeniul artileriei au făcut ca zidurile să nu mai poată asigura apărarea orașelor. Zidurile și spațiul liber din jurul lor (Zona Non Aedificandi) împiedicau dezvoltarea orașului, astfel că Timișoara a fost defortificată, zidurile fiind demolate și șanțurile umplute.
La începutul secolului al XXI-lea, din fortificațiile cetății habsburgice mai există Castelul Huniade, un singur bastion — Bastionul Theresia — important punct turistic, o cazemată din ravelinul porții Vienei, un rest din bastionul Eugeniu și o mică bucată din curtina dintre bastioanele Eugeniu și Elisabetha. Aceste vestigii formează monumentul istoric Cetatea Timișoara.
Castrul roman În zona municipiumului Tibiscum a existat un castru roman.Doina Benea, Petru Bona, Tibiscum, București, Ed. Museion, 1994, ISBN 973-95902-6-8, pp. 23,76 Însă municipiumul Tibiscum a fost localizat la Jupa, fiind clasificat în Lista Monumentelor Istorice cu codul LMI CS-I-s-A-10805.cIMeC, Castrul roman de la Tibiscum, cimec.ro, accesat 2017-12-04Călin Timoc, Fortificații romane din Banat (II). Teregova (date și controverse) , Analele Banatului, S.N., Arheologie-Istorie, XII-XIII, 2004-2005, pp. 187–197Mai mult de un secol de cercetări pe șantierul de la Tibiscum, infocs.ro, citând România Liberă, 27 septembrie 2013, accesat 2017-12-04Sorin Forțiu, Falsele denumiri ale orașului Timișoara, banat.ro, accesat 2017-04-02Liana Păun, De la Tibiscum la Jupa: vestigii romane pe malul râului Timiș. Vezi ce descoperiri fascinante au fost făcute, pressalert.ro, 29 iulie 2017, accesat 2017-07-30 În anul 1976 s-a afirmat că ar fi existat două localități „Tibiscum”, una la Jupa și cealaltă la Timișoara.Ioan Dimitrie Suciu, Contribuții la problema continuității: castrul Timiș, în Revista de istorie, tom, 29, iulie 1978, pp. 1051–1058 Afirmația a fost infirmată încă din anul 1977.Petru Bona, Richard Petrovszky, Tibiscum și drumurile romane din Banat. Însemnări pe marginea unui articol, în Studii și Comunicări de Etnografie și Istorie, nr. II, Caransebeș: 1977, pp. 377–388 Deși este cunoscut faptul că Timișoara este străbătută pe direcția nord-est – sud-vest de un și că topograful austriac Heinrich Kematmüller a făcut o afirmație controversată privind existența unui castru,Hațegan, Prin Timișoara…, p. 15Hațegan, Timișoara…, p. 18 deocamdată nu există altă dovadă documentară, arheologică sau epigrafică credibilă că în zona cetății Timișoara ar fi existat așa ceva.
Cetatea avară O mențiune despre existența unei cetăți avare a făcut-o arhitectul italian Paolo Santini de Duccio, care în secolul al XV-lea a afirmat că a construit fortificații la Timișoara peste vechile fortificații avare.Hațegan, Prin Timișoara…, pp. 16–19 Existența acestei fortificații avare a fost reluată de Nicolae Ilieșiu, care a identificat-o cu Zambara.Ilieșiu, Timișoara…, p. 25 Însă s-a demonstrat că localitatea Zambara n-a existat, iar denumirea ar fi o deformare a denumirii Zanbara, care la rândul ei este o deformare a denumirii Zurobara.George Postelnicu, Originea orașului Timișoara, în Analele Banatului, an IV, nr. 2–4, fasc. 5 (aprilie–decembrie 1931), pp. 189–194 Zurobara este mult mai veche decât perioada avară, ea fiind menționată în secolul al II-lea de Ptolemeu, localizarea ei nefiind în zona Timișoarei — cercetările recente o localizează lângă Unip.Sorin Forțiu, Zambara (Zanbara), clarificari inca necesare?!, banat.ro, accesat 2017-04-03Otilia Halunga, Noi descoperiri arheologice în adâncurile Zurobarei, singura cetate dacică de câmpie, Agerpres, 30 iulie 2015, accesat 2017-04-03Descoperire arheologică importantă. Cetatea dacică Zurobara nu mai este doar o legendă antică , tvr.ro, 31 iulie 2015, accesat 2017-04-03
Cetatea angevină Denumirea de Castrum de Tymes (Thymes, Temes, Castrum Temesiensis, Castrum Temesvariensis) apare în documente începând cu secolul al XIII-lea.Hațegan, Timișoara…, p. 11Hațegan, Istoria…, vol. I, p. 14Opriș, Monografia…, pp. 25–27 După prima vizită la Timișoara din toamna anului 1307, Carol Robert de Anjou a construit prima cetate din piatră între anii 1308–1315, pe locul cetății de pământ folosind meșteri italieni.Hațegan, Timișoara…, p. 34Hațegan, Cronologia…, vol. II/1, pp. 56, 58Szentkláray, A kővár építése, A vár helyeHațegan, Istoria…, vol. I, pp. 17–18Ilieșiu, Timișoara…, pp. 26–27 Motivul alegerii acestui loc a fost că Mureșul, Tisa, Dunărea și trecătorile Carpaților împiedicau un atac prin surprindere al adversarilor.Szentkláray, Károly Róbert korában
thumb|left|Gravură din 1685, declarând că reprezintă cetatea otomană. De fapt reprezentarea este o presupunere (incorectă) că sub turci cetatea angevină a rămas la fel, iar dealurile sunt ficțiune. thumb|Locul cetății angevine (1716).1 – cetatea, 2 – castelul
Paul Niedermaier și Mihai Opriș au presupus că cetatea era formată din două zone dreptunghiulare, de circa 170 x 110 m, adică cu o suprafață de circa 2 ha.Hațegan, Timișoara…, pp. 38–40Opriș, Mică monografie…, pp. 10–11Opriș, Monografia…, p. 10
Cetatea propriu zisă era în zona de la nord, care era în perimetrul actualelor străzi Alba Iulia – Dimitrie Cantemir – Carol Telbisz – Piața Huniade. Paul Niedermaier a presupus că în cetate trama stradală era dreptunghiulară, existând două străzi principale, una nord – sud și cealaltă est – vest. Cea nord – sud era un drum comercial care unea două porți și era situată între străzile actuale Alba Iulia și Lucian Blaga, iar cea est – vest era în zona actualei străzi János Bolyai. În partea de sud, într-un perimetru asemănător, s-a construit un castel pe locul actualului Castel Huniade. Castelul a fost reședința lui Carol Robert de Anjou și a curții sale între 1315–1323, perioadă în care Timișoara a fost capitala Regatului Ungariei. Între cele două zone fortificate exista un pod, pentru apărarea căruia ulterior s-a construit un turn, Turnul Apei, care a devenit unul dintre simbolurile de pe stema Timișoarei. La nord de cetate exista o zonă rurală locuită, nefortificată, cu parcele neregulate.Szentkláray, Az udvar elköltözése TemesvárrólHațegan, Cronologia…, vol. II/1, pp. 58, 67
În data de 19 iunie 1404 a devenit comite de Timiș Filippo Scolari.Hațegan, Cronologia…, vol. II/1, p. 167Hațegan, Filippo Scolari, p. 16 Scolari a găsit cetatea angevină într-o stare foarte proastă, ea necesitând renovări masive. În timpul său au fost înălțate și întărite cu palisade zonele mai expuse atacurilor. Castelul a fost refăcut și i-a servit ca reședință până la decesul său din anul 1426. Simultan au fost ridicate sau refăcute diferite edificii publice din oraș, ceea ce a dus la înviorarea vieții economice.Hațegan, Timișoara…, pp. 41–43Hațegan, Cronologia…, vol. II/1, p. 200Hațegan, Filippo Scolari, p. 72
Cetatea angevină a rezistat până la cutremurul din 1443.Szentkláray, Elemi csapások P. Engel, Temesvár. Város és vidéke a középkorban, în História, 14, nr. 1, 1992. p. 6).Hațegan, Prin Timișoara…, p. 29
Cetatea Huniazilor În anul 1441 comite de Timiș a devenit Ioan de Hunedoara.Szentkláray, Hunyadi JánosHațegan, Cronologia…, vol. II/1, p. 226 La 5 iunie 1443 a avut loc un cutremur puternic,<ref>Eugen Oros, Seismicitatea, seismotectonica și hazardul seismic din zona Timișoara, Buletinul AGIR nr. 3/2012, pp. 16–19</ref> care a dărâmat zidurile cetății, castelul și alte clădiri din oraș.Hațegan, Cronologia…, vol. II/1, p. 229 Ioan a luat măsuri pentru refacerea cetății: a dispus recuperarea materialelor din ziduri și completarea lor cu piatră adusă din carierele de la Vârșeț. În perioada anilor 1443–1448 zidurile au fost refăcute în pozițiile dinainte, dar mai înalte și mai rezistente, cu excepția laturii de vest, care a rămas cum a făcut-o Scolari, deoarece având în față mlaștini întinse de circa 2–3 km,Szentkláray, Hunyadi a várat helyreállítjaHațegan, Istoria…, vol. II, p. 12, citând pe Castaldo: „o milă și jumătate, unde Castaldo folosea mila italiană, de circa 1800 m era mai puțin expusă atacului. Spre nord, fortificațiile au fost extinse cu un val de pământ întărit cu palisade până în zona actualei străzi Eugeniu de Savoia. În față, valul avea un șanț cu apă.Hațegan, Prin Timișoara…, pp. 30–32Hațegan, Istoria…, vol. I, p. 26Ilieșiu, Timișoara…, pp. 32–33 Toate acestea apărau zona locuită de la nord de cetatea angevină, zonă care a devenit cu timpul zonă urbană (orașulOttendorf, De la Viena…, pp. 11–14). La nord de oraș s-a dezvoltat o mare zonă rurală, Palanca Mare (palancă = palisadă,Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Dicționar explicativ al limbii române, ediția a II-a, București: Ed. Univers Enciclopedic, 2009 în sensul „în dreptul palisadei lungi”).Ottendorf, De la Viena…, p. 7
De asemenea, a refăcut castelul păstrând la vest zidul în poziția originală, dar a extins castelul spre est cu circa 10 m.Ilieșiu, Timișoara…, p. 406 Castelul dispunea de o fântână proprie și rezerve de apă. În Turnul Apei era instalată o baterie de artilerie. La sud de castel se găsea o insulă locuită, dar slab fortificată (Insula, Palanca Mică). Insula și mlaștinile de la est și vest țineau castelul în afara bătăii tunurilor epocii, iar dinspre nord castelul era apărat de cetate. Astfel castelul, deși nu era în interiorul cetății, juca rolul de donjon.Hațegan, Prin Timișoara…, pp. 44–48Hațegan, Istoria…, vol. II, pp. 12–13
În timpul Huniazilor cetatea avea patru porți: Poarta Aradului, Poarta Lipovei (Praiko), Poarta Ardeleană și Poarta Turnului Apei.
Ladislau Postumul a împrumutat de la Ioan de Hunedoara suma de 20 000 de florini (1 florin conținea circa 3,4 g de aur fin), necesară pentru operațiile sale militare. În anul 1453, cu ocazia majoratului lui Ladislau, Ioan s-a retras din activitate, iar Ladislau i-a dat în contul datoriei cetatea Timișoara. Actul de donație, datat în 20 august 1455, a fost confirmat de capitulul din Cenad la data de 3 septembrie 1455 și l-a reconfirmat ca rege în ziua de 7 aprilie 1456.Hațegan, Cronologia…, vol. II/1, pp. 245, 247 Inițial lucrările de refacere a cetății s-au făcut pe banii visteriei regale, însă după ce aceasta a trecut în proprietatea Huniazilor, aceștia au întreținut-o din fondurile lor proprii. Castelul a fost mărit. La parter erau gărzile, sala cavalerilor, închisoarea și grajdurile, la etaj încăperile regale, camerele de oaspeți și o capelă. S-a adăugat al doilea etaj prevăzut cu birouri și alte camere de oaspeți. Vechiul donjon a fost înălțat la aproape 40 m.Hațegan, Istoria…, vol. I, p. 27
Castelul Huniazilor i-a servit ca sediu și lui Pavel Chinezu, comite de Timiș în perioada 1478–1494, care a intrat în posesia deplină a lui în anul 1489.Hațegan, Cronologia…, vol. II/1, pp. 271, 289, 291 Asemenea predecesorilor săi, și el a întărit zidurile și bastioanele.Hațegan, Prin Timișoara…, pp. 34–35Hațegan, Istoria…, vol. I, pp. 30–34