Adlertag („Ziua Vulturului”)Hough and Richards 2007, p. 154.Murray 1983, p. 50.Bungay 2000, p. 203.Fiest 1993, p. 28.Mason 1969, p. 236. a fost prima zi a „Operațiunii Atacul Vulturului” (Unternehmen Adlerangriff), care a fost numele de cod al operațiunii aeriene a Germaniei Naziste executată de Luftwaffe. Operațiunea urmărea distrugerea Forțele Aeriene Regale britanice. În iunie 1940, aliații occidentali fuseseră înfrânți în Europa Occidentală și Scandinavia. Liderii britanici au hotărât să respingă orice propunere de negociere a păcii cu germanii și au continuat lupta.

Hitler a emis pe 16 iulie Directiva nr. 16, prin care cerea Wehrmachtului și Luftwaffe organizarea unui asalt amfibiu de proporții pentru „pacificarea” Regatului Unit.Trevor-Roper 2004, pp. 74–79. Invazia militară germană a primit numele de cod Operațiunea Leul de Mare (Unternehmen Seelöwe). Mai înainte ca să înceapă invazia terestră, germanii trebuiau să obțină superioritatea sau supremația aeriană. Luftwaffe trebuia să distrugă RAF pentru ca să împiedice atacarea flotei de invazie sau asigurarea de protecție Flotei Metropolitane a Royal Navy. Hitler le-a ordonat comandantului Luftwaffe, Reichsmarschallul Hermann Göring și Înaltului Comandament al Luftwaffe să pregătească atacul.

Principala țintă a fost RAF Fighter Command. Distrugerea Comandamentului Aviației de Vânătoare i-ar fi împiedicat pe britanici să păstreze superioritatea aeriană în propriul spațiu aerian. De-a lungul lunilor iulie și august, germanii s-au pregătit intens pentru Adlertag. Data atacului a fost amânată de mai multe ori datorită condițiilor meteo nefavorabile. În cele din urmă, a fost aleasă ziua de 13 august 1940. Atacurile aeriene ale germanilor au provocat importante pierderi umane și materiale la sol dar, datorită calității scăzute a informațiilor și comunicațiilor, nu au produs pierderi semnificative Comandamentului Aviației de Vânătoare, care și-a păstrat capacitatea de apărare eficientă a spațiului aerian britanic.Bungay 2000, p. 210.

Göring îi promisese lui Hitler că Adlertag și Adlerangriff își vor atinge obiectivele în decursul a câteva zile, cel mult într-o săptămână.Mackay 2003, p. 71. Această operațiune trebuia să fie începutul sfârșitului RAF Fighter Command, dar Adlertag și operațiunile care au urmat au eșuat în încercarea de distrugere a RAF.Bungay 2000, p. 210. Luptele care au avut loc în timpul Adlertag aveau să fie cunoscute ca Bătălia Angliei. În timpul acestei campanii, Luftwaffe a fost împiedicată de RAF să obțină superioritatea aeriană. Ca urmare, Operațiunea Leul de Mare a fost anulată.

Cadru istoric

Considerente strategice

După declarația de război a Regatului Unit și Franței împotriva Germaniei Naziste după invadarea Poloniei, au urmat nouă luni de inactivitate pe frontul de vest (așa-numitul „Război ciudat”). După încheierea victorioasă a campaniei din Polonia, Oberkommando der Luftwaffe și Oberkommando der Wehrmacht și-au concentrat atenția asupra atacarea Europei Occidentale.Healy 2007, pp. 3–5.

Ofensiva germană, cunoscută ca Unternehmen Gelb – Planul Galben, sau ca Planul Manstein, a fost declanșată în vestul Europei pe 10 mai 1940. Campania centrală reprezentată de luptele din Franța s-a încheiat cu înfrângerea forțelor aliate și distrugerea principalelor forțe terestre franceze. Corpul Expediționar Britanic a putut să fie evacuat în timpul luptelor de la Dunkerque, dar Wehrmachtul a reușit să ocupe Parisul pe 14 iunie și, mai apoi aproape ⅔ din teritoriul național francez. Franța a capitulat pe 25 iunie 1940.Hooton 2007, pp. 47–48, p. 77, p. 86.

După ce puterile Europei Occidentale continentale au fost neutralizate, OKL și OKW ș-au îndrepta atenția spre Regatul Unit, care devenise baza operațiunilor aliate în Europa. Hitler a sperat ca Londra să negocieze un armistițiu, pentru semnarea căruia dictatorul german era dispus să ofere condiții generoase. Ofertele făcute de Hitler au fost respinse de guvernul de coaliție condus Winston Churchill.Parker 2000, pp. 98–99. Ca urmare, Hitler a ordonat Luftwaffe și Kriegsmarine să se pregătească pentru debarcarea forțelor terestre germane în Anglia – Unternehmen Seelöwe. Luftwaffe trebuia să distrugă RAF, iar Kriegsmarine a primit ordinul să facă toate pregătirile necesare pentru transportarea forțelor armatei terestre (Heer) peste Canalul Mânecii. Luftwaffe trebuia să își finalizeze prima obiectivele. Odată ce RAF avea să fie distrusă, Hitler și Göring spera că Regatul Unit să cedeze, iar operațiunea amfibie să nu mai fie necesară.Murray 1983, p. 45. Dacă, în ciuda distrugerii forțelor lor aeriene, britanicii ar fi continuat să refuze să capituleze, Luftwaffe trebuia să sprijine debarcarea forțelor terestre și să prevină intervenția Royal Navy pentru perturbarea traficului naval german peste Canal.Hooton 1997, p. 17–18.Parker 2000, p. 93. Göring a numit ofensiva germană împotriva RAF Adlerangriff (Operațiunea Atacul Vulturului).Hooton 2010, p. 75.

Cadrul general: luptele inițiale Pierderile din primăvara anului 1940 slăbiseră capacitatea de luptă Luftwaffe mai înainte de declanșarea Bătăliei Angliei. Planificatorii germani au fost obligați să aștepte până când forțele aeriene au reușit să ajungă la niveluri acceptabile de dotare și pregătire mai înainte de declanșarea atacului împotriva RAF.Murray 1983, p. 44.

De aceea, prima fază a ofensivei aeriene germane a avut loc deasupra Canalului Mânecii. În această fază, germanii au atac foarte rar bazele aeriene ale RAF din interiorul teritoriului englez, dar au încercat să atragă escadrilele britanice în luptă prin atacarea convoaielor navale care străbăteau Canalul. Această fază avea să dureze de la 10 iulie până pe 8 august 1940.James 2000, p. 17. Atacurile împotriva convoaielor navale nu au avut succesul scontat. În această perioadă, aviația germană a reușit să scufunde vase de doar 25.000 t. Minarea apelor din avioane s-a dovedit mai profitabilă. Minele marine au scufundat vase britanice de 39.000 t.James 2000, p. 43. Impactul asupra Comandamentului Aviației de Vânătoare a fost neînsemnat. RAF a pierdut în iulie 74 de piloți morți sau dispăruți în luptă și 48 de răniți. Efectivele britanicilor au crescut la 1.429 piloți în august. La această dată, RAF mai avea nevoie de instruirea și încadrarea în unitățile active a doar 124 de piloți.James 2000, p. 45.

În a doua fază a atacurilor au fost atacate în perioada 8 – 18 august transporturile navale, aeroporturile din zona litorală, stațiile radar la sud de Londra. Luftwaffe a crescut neîncetat frecvența atacurilor. Bombardierele germane au efectuat raiduri nocturne împotriva unor obiective aflate în nord, la Liverpool.James 2000, pp. 49–62.

Primul raid important în adâncimea teritoriului britanic și împotriva aeroporturilor RAF a fost executat pe 12 august. Aeroporturile RAF Hawkinge, Lympne, Manston și stațiile radar de la Pevensey, Rye și Dover au fost ținta atacurilor germane. Au fost bombardate de asemenea docurile portului Portsmouth.James 2000, pp. 63–64, 70. Rezultatele raidurilor au variat de la caz la caz. Stația radar de la Ventnor a fost puternic avariată. Alte ținte au fost de asemenea avariate, dar nu distruse. Toate acestea din urmă au fost puse în funcțiune a doua zi după atac. Atacurile împotriva portului și a bazelor aeriene RAF nu și-au atins scopul. Toate erau funcționale la sfârșitul zilei și activitatea se desfășura normal a doua zi dimineața. Serviciile de informații germane s-au înșelat în privința aeroportului Lympne, care nu fusese dat încă în funcțiune. Astfel de greșeli ale serviciilor de informații au contribuit în final la eșecul Adlertag.James 2000, p. 70.

Germanii nu au reușit să obțină un succes proporțional cu amploarea eforturilor depuse. Cu toate aceste, crezând că vor reuși distrugerea Fighter Command, germanii s-au pregătit să lanseze a doua zi atacul global împotriva RAF.James 2000, p. 71. Până pe 12 august, forțele aeriene germane atinseseră o capacitate de luptă caracterizată ca acceptabilă. Luftwaffe a început Adlertag cu 71% dintre bombardiere, 85% dintre avioanele de vânătoare Bf 109 și 83% dintre avioanele grele de vânătoare Bf 110 în stare de funcționare.Murray 1983, p. 51.

Pregătirile Luftwaffe

Serviciile de informații

Informațiile eronate au fost factorul determinant în eșecul Adlertag. În această perioadă, serviciile de informații britanice începuseră să obțină informații de bună calitate. Spargerea codurilor mașinii de criptat „Enigma” și slaba disciplină a operatorilor radio Luftwaffe le-a permis englezilor să obțină informații valoroase cu privire la operațiunile inamicului. Impactul proiectului Ultra asupra Bătăliei Angliei este încă un subiect de dispute, istoricii oficiali ai războiului negând impactul direct asupra luptelor. Indiferent dacă este adevărat sau nu, Ultra și, în particular, Stațiile Y le-a oferit britanicilor o imagine tot mai precisă asupra amplasării forțelor germane.Murray 1983, p. 47.

Joseph „Beppo” Schmid a fost ofițerul responsabil cu obținerea informațiilor în cadrul Luftwaffe. În toată această perioadă, Schmid a făcut o serie de erori. În iulie 1940, Schmid a supraestimat în mod grotesc capacitatea de luptă a Luftwaffe, subestimând-o în același timp pe cea a RAF. Cele mai grave greșeli au fost cele legate de identificarea stațiilor radar, a aeroporturilor și a fabricilor din industria aviatică. Schmid a susținut că numărul aeroporturilor operaționale din sudul Angliei era extrem de limitat. El a estimat că britanicii pot fabrica 180-330 avioane de vânătoare pe lună, (cifra reală era de peste 490 de aparate lunar) și că acest nivel de producție avea să scadă, ceea ce însemna că RAF nu era capabilă să susțină o luptă lungă de uzură. Tot el a afirmat că sistemul de comandă britanic este rigid și inflexibil, avioanele de vânătoare fiind legate de bazele lor. Schmid nu a menționat capacitatea ridicată a serviciilor de reparații și întreținere a RAF, care erau capabile să repună în funcțiune avioanele avariate în lupte. O eroare foarte gravă a lui Schmid a fost nemenționarea în vreun fel a stațiilor radar. Ca un corolar al tuturor greșelilor și omisiunilor sale, Schmid a anticipat o bătălie aeriană de scurtă durată.Bungay 2000, pp. 187–188.Hooton 1994, pp. 19–20.Ray 2009, pp. 46–47.

Lipsa unor atacuri susținute și concentrate asupra radarelor le-a permis acestora din urmă să sprijine fără probleme desfășurarea unităților RAF la timp și la momentul potrivit. Avertismentele primite din partea stațiilor radar cu privire la forțele germane care se apropiau de Anglia au fost un atu crucial în folosul Fighter Command. Luftwaffe nu fusese capabilă să identifice corect tipurile aerodromurilor RAF. Analiștii germani au făcut erori repetate, considerând în mod greșit că unele aeroporturi sunt ale Fighter Command, când de fapte ele erau ale Pazei de Coastă sau ale Comandamentului Bombardierelor. În timpul Adlertag, cele mai multe obiective distruse de Luftwaffe nu au dus la nicio scădere a capacității de luptă a Fighter Command.Mason 1969, pp. 236–237.

Obiectivele și desfășurarea de forțe Următoarele obiective au fost alese pentru atacul de pe 13 august 1940.