Șarpele rău, șarpele de stepă sau șarpele cu burta galbenă (Dolichophis caspius, cu o denumire mai veche Coluber jugularis caspius) este un șarpe neveninos din familia colubridelor (Colubridae), de până la 2 m lungime, care trăiește în locurile uscate și călduroase din silvostepa din sud-estul Europei (inclusiv în România și Republica Moldova), Asia Mică și vestul Asiei. În România este mai des întâlnit în sudul Olteniei și Munteniei, sudul Banatului, sud-estul Moldovei și în mai multe localități din Dobrogea. Preferă liziera pădurilor, tufărișurile, coastele sau viroagele cu loess sau stâncile unde există vegetație arbustivă sau arborescentă. Are spatele cafeniu, brun-gălbui sau brun-cenușiu cu o dungă mediană longitudinală deschisă pe fiecare solz. Abdomenul este galben. Se hrănește cu șopârle de ziduri, gușteri, hârciogi, popândăi, șoareci și șobolani. Prinde prada cu o viteză mare, apucând-o cu gura și imobilizând aceasta prin presarea pe sol sub propria greutate (nu prin constricție). Este cel mai rapid șarpe din România, deplasându-se cu viteza de până la 5-6 m/sec. Se cațără cu mare iuțeală pe arbuști, copaci și pe stânci. Este un șarpe rapid și devine rapid defensiv în cazul in care este încolțit sau capturat – mai ales masculii. Mușcătura nu este veninoasă, dar este dureroasă, sângerează și se poate infecta. Împerecherea are loc în luna mai. La sfârșitul lunii iunie începutul lunii iulie, femela depune în locuri ascunse 5-20 ouă. Puii eclozează în prima jumătate a lunii septembrie. În condiții naturale, trăiește până la șapte ani.
Sunt cunoscute două subspecii ale speciei Dolichophis caspius: Dolichophis caspius caspius Dolichophis caspius eiselti
Descriere Șarpele de stepă are o talie mare atingând o lungime totală maximă a corpului de 2 metri și este considerat cel mai mare șarpe din fauna Europei. De obicei sunt întâlnite exemplare de 1,5-1.8 m. În România are o lungime maximă de 2 m, fiind unul dintre cei mai mari șerpi din fauna locală.
În condiții naturale trăiește până la șapte-opt ani.
Capul este oval și alungit, ușor separat de gât. Vârful botului este obtuz și rotunjit. Trunchiul foarte lung, relativ gros. Coada este lungă și subțire. Raportul lungimea totală / lungimea cozii este de 2,6-3,5 în funcție de sex, masculii având coada mai lungă în raport cu lungimea corpilui. Ochii sunt relativ mari, în contact nemijlocit cu scuturile supralabialele 4 și 5 și au pupile rotunde. În dreptul ochilor se află un cantus distinct, concav. Dinții maxilari au o lungime inegală, fiind mai lungi în partea posterioară a maxilarului, ultimii doi dinți sunt adesea despărțiți de ceilalți printr-un interval îngust.
Date biometrice la exemplarele din România. Lungimea totală (cap + trunchi + coadă) 1160-1840 mm (în medie 1496,6 mm) la masculi, 800-1272 mm (în medie 1065,8 mm) la femele. Lungimea cap + trunchi (de la vârful botului la marginea anterioară a fantei cloacale) este de 695-1345 mm (în medie 1044 mm) la masculi; 655- 977 mm (în medie 817,6 mm) la femele. Lungimea cozii: 351-460 mm (în medie 409,8 mm) la masculi, 268-295 mm (în medie 281,4 mm) la femele. Lungimea capului (de la vârful botului până la colțul gurii): 30 mm la masculi, 20 mm la femele. Lățimea capului (măsurată între colțurile gurii) 22-24 mm la masculi, 12 mm la femele.
Folidoză (forma și dispoziția solzilor și scuturilor tegumentare). Șarpele rău se caracterizează prin solzi dorsali netezi (fără carene), fiecare solz cu două găurele (pori) apicale la vârf și sunt dispuși în jurul mijlocului trunchiului în 19 (rar 17 sau 21) șiruri transversale. Marginile scuturilor ventrale formează pe laturile corpului carene longitudinale slab exprimate.
Scutul rostral distinct din perspectivă dorsală, puțin mai lat decât înalt și este ușor îndoit pe suprafața superioară a botului și ușor intercalat printr-un unghi obtuz între scuturile internazale. Scutul frontal egal sau puțin mai scurt decât scuturile parietalele, scobit pe ambele laturi și aproape egal de lat ca scutul supraocular. Scutul frenal mic, de obicei mai lung decât înalt. Nara este situată între două plăci. Au un singur scut preocular mare și înalt, fără a atinge însă scutul frontal; foarte rar scutul preocular este divizat sau semidivizat în 2 scuturi. Sub scutul preocular se află un scut subocular mic situat între al treilea și al patrulea scut supralabial. În spatele ochiului se află două scuturi postoculare (rareori trei).
Scuturile temporale sunt 2 + 2 (sau 2 + 3), adică dispuse în 2 rânduri cu câte 2 scuturi în fiecare (mai rar în al doilea rând se află 3 scuturi). Au 8 (rar 7 sau 9) scuturi supralabiale (♂, ♀ 8/8, variații 9/7, 9/8), al 4-lea și a 5-lea scut supralabial se află în contact cu ochiul. Scuturile sublabiale în număr de 8 (♂, ♀ 8/8, variații 9/9, 10/10) se află în contact cu scuturile inframaxilarele anterioare. Pe linia median-ventrală a capului se află 2 perechi de scuturi inframaxilare, cele anterioare de obicei mai scurte decât cele posterioare. La exemplarele tinere scuturile inframaxilare posterioare se ating reciproc, iar la adulți sunt de obicei separate de un rând de solzi mici.
Pe partea ventrală au 160-221 (la masculi 189-198, în medie 193,3, la femele 202-211 în medie 204,5) de plăci ventrale angulate lateral. Scutul anal este divizat. În urma orificiului cloacal se află 87-131 (la masculi de obicei 80-107, în medie 100,6, la femele 91-99, în medie 95,6) perechi de plăci subcaudale.
Dimorfism sexual Dimorfismul sexual este evident: masculii adulți sunt mai mari decât femelele, au capul mult mai mare. De asemenea, ei au mai puține scuturi ventrale (sub 196) și mai multe scuturi subcaudale.Ion E. Fuhn. Broaște, șerpi, șopîrle. Editura Științifică, București 1969.
Răspândire Șarpele rău este răspândit în sud-estul Europei și vestul Asiei: din Ungaria, sudul României, Bulgaria, Republica Moldova, sudul Ucrainei și Crimeea spre est până la poalele nordice ale Caucazul Mare, Povolgia (în regiunile Rostov, Volgograd și Astrahan) și estul Kazahstanului, la nord până la 50° latitudine nordică și la sud până în Bosnia, Albania, Grecia (cu excepția insulelor din Marea Egee), nordul Turciei și Iordania. Pe coasta de vest a Mării Caspice se întâlnește până la granița Daghestanului cu Azerbaidjan (Hacimaz).
A fost găsit în următoarele țări: Ungaria, sudul României, Republica Moldova, estul Bosniei-Herțegovina, Croația, Macedonia, sudul Muntenegrului, Serbia, Albania, Bulgaria, Macedonia, Grecia, vestul și nordul Turciei, Iordania, sudul Ucrainei, sud-vestul Rusiei (Daghestan și regiunile Rostov, Volgograd și Astrahan), estul Kazahstanului, Georgia, Azerbaidjan, Iran.
Răspândire în România
În România, șarpele rău trăiește în sudul Banatului și Olteniei, în partea de sud a Munteniei și în toată Dobrogea. Izolat, se întâlnește la vest de Galați.
A fost semnalat în următoarele județe: județul Caraș-Severin (Baziaș, Plavișevița, Băile Herculane etc) județul Mehedinți (Orșova etc) județul Arad (Arad) județul Ialomița (Gura Văii) județul Giurgiu (Comana etc) județul Călărași (Sărulești, Dorobanțu etc) județul Dâmbovița (Ghimpați) județul Galați (Hanu Conachi, Movileni) județul Constanța (Bugeac, Oltina, Băneasa - Canaraua Fetei, Albești – Hagieni, Pădurea Comorova, Adamclisi, Tuzla – Techirghiol, Agigea, Murfatlar, Valul lui Traian, Cernavodă, Năvodari, Histria - Caranasuf etc.) județul Tulcea (Babadag, Slava Rusă, Tulcea, Măcin etc.)
Habitat Șarpele rău este o specie euritopă, xerofilă și termofilă, fiind iubitor de căldură și de locuri uscate.
Trăiește în stepă deschisă, în silvostepă, prin pădurile de stepă și de munte nu prea umbrite, la marginile pădurilor de stepă, în tufărișurile din apropierea drumurilor, în semideșert, în nisipurile și pantele pietroase și argiloase tari de munte acoperite cu vegetație (arbori și arbuști), în grohotișurile pietroase și printre stânci, pe pantele vâlcelelor și ravenelor, pe malurile râpelor, pe coastele abrupte de-a lungul malurilor râurilor, în trestiișuri uscate. În Caucazul de Nord pătrunde în regiunile de deșert cu barcane de nisip. În perioadele secetoase ale anului este adesea întâlnit în luncile râurilor și terasele riverane și chiar în locuri mlăștinoase. Adesea este găsit, în căutare hranei și locurilor pentru depunerea ouălor, prin diferite ruine, inclusiv în ruinele caselor, în anexele gospodăriilor sau în clădirile caselor, sub stogurile și căpițele de fân, prin livezi, vii și alte locuri similare. În munți se urcă până la o altitudine de 2000 metri deasupra nivelului mării. În Caucaz se întâlnește la înălțimi de până la 1500-1600 m.
În România șarpele rău trăiește în silvostepă în locuri uscate și călduroase. Preferă liziera pădurilor, preajma tufișurilor, pantele sau viroagele cu loess sau stâncăriile, unde există o vegetație arbustivă sau arborescentă.
Ca adăposturi servesc galeriile rozătoarele (popândăilor și gerbililor), fisurile solului, golurile din grămezile de pietre, grohotișurile pietroase din vâlcelele de stepă, tufișurile, golurile de lângă rădăcini și scorburile joase.
De obicei, acești șerpi sunt foarte fideli locurile lor de trai permanente și se întorc înapoi la ele, chiar dacă s-au îndepărtat pe o distanță considerabilă.
În sudul Crimeei se întâlnesc în medie 1 exemplar pe 2 km lineari; în nordul Daghestanului - 3-4 șerpi pe 1 km linear, iar în sudul Armeniei - în medie 1 exemplar pe 3 km lineari.
Comportament Șarpele rău în sezonul rece hibernează în galeriile rozătoarelor și alte adăposturi din pământ. Hibernarea durează aproximativ jumate de an (de la jumătatea lui septembrie - începutul lui octombrie până în martie-aprilie). Pentru hibernare uneori se adună în același loc până la zece sau mai mulți indivizi. Din adăposturile de iarnă iese la sfârșitul lunii aprilie - începutul lunii mai și este activ din februarie-martie până în septembrie-octombrie. În Crimeea și Caucazul de Nord apare la suprafață după hibernare pe la sfârșitul lunii martie - începutul lunii aprilie, în sudul Ucrainei - la mijlocul lunii aprilie, iar în Transcaucazia pe la sfârșitul lunii februarie.
Șarpele rău este un șarpe diurn și stă mult la soare, umbrit în parte de vreun tufiș, și pândește șopârlele din jur. Primăvara și toamna este activ în timpul zilei, iar vara (în sezonul mai cald al anului) curba activității devine bimodală cu 2 vârfuri caracteristice (dimineața și seara).
Șarpele rău este cel mai rapid din șerpii faunei României. Viteza mișcărilor sale îi permite să surprindă chiar și pe gușterii cei mai vioi.
În regiunile împădurite se cațără foarte bine pe arbori și arbuști în căutarea hranei (ca șarpele lui Esculap), urcându-se cu iuțeală până ce dispare în frunziș la o mare înălțime (de până la 5-7 m). Aceeași ușurință o manifestă și în înaintarea printre stânci, unde se refugiază.
O trăsătură distinctivă a comportamentului șarpelui rău este agresivitatea lui neobișnuită. Dintre șerpii faunei noastre, șarpele rău (mai ales masculii) este cel mai agresiv și răutăcios. Printre șerpii răi pe care i-a capturat Ion E. Fuhn, existau și exemplare cu comportament neagresiv (mai ales femelele), care puteau fi luate în mână fără teamă.