Balaurul sau balaurul dobrogean, șarpele cu patru dungi răsăritean, balaurul mare (Elaphe sauromates, cu o denumire mai veche Elaphe quatuorlineata sauromates) este un șarpe neveninos din familia colubride (Colubridae), care trăiește în stepă, deseori în apropierea locuințelor omenești, chiar în podurile caselor unde vânează porumbei.
Este răspândit în sud-estul Europei (Albania, sudul-estul României, Republica Moldova, sud-estul Bulgariei, nord-estul Greciei, sudul Ucrainei, Turcia europeană), Asia Mică, sud-vestul Rusiei, Caucaz, sud-vestul Kazahstanului, nord-vestul Turkmenistanului și vestul Iranului. În România este o specie protejată și a fost găsit în județele Galați, Tulcea, Constanța, Buzău. Are o talie mare, de până la 2,60 m, fiind unul dintre cei mai mari șerpi din România.
Evită soarele puternic. Se cațără bine în arbori și se mișcă relativ lent. Când este prins mușcă. Se hrănește cu mamifere rozătoare, unele șopârle, păsări, inclusiv ouă. Prada este mai întâi omorâtă prin constricție și apoi înghițită. Vânează de dimineață până la apusul soarelui.
Masculii adulți sunt mai mari decât femelele. Se împerechează în lunile iunie-iulie. După acuplare, femela depune în iulie 6-16 ouă în sol. Puii eclozează în septembrie-octombrie și au circa 15 cm.Constantin Pârvu. Dicționar enciclopedic de mediu (DEM), Volumul 2. Regia Autonomă Monitorul oficial, 2005
Descrierea Morfologia
thumb|300px|Balaur dobrogean, fotografiat de Doru Panaitescu în județul Constanța
Balaurul dobrogean este un șarpe de talie mare atingând o lungime totală a corpului de până la 2 m, fiind unul dintre cei mai mari șerpi din România. Kirițescu (1930) citează însă un exemplar de 2,60 m capturat de Dombrovsky în 1901 la Cernavodă, pe care l-a studiat personal. Această relatare împrumută oarecare realitate numeroaselor legende locale despre șerpi uriași întâlniți de localnici.Ion E. Fuhn. Broaște, șerpi, șopîrle. Editura Științifică, București 1969.
Date biometrice Este un șarpe mare. Masculii au de obicei o lungime totală (cap + trunchi + coadă) de 1275–1425 (în medie 1346) mm, femelele 1208 mm, juvenilii 400 mm. Lungimea cap + trunchi (de la vârful botului la marginea anterioară a fantei cloacale) este 1035–1125 mm (în medie 1070,4 mm) la masculi, 1010 mm la femele și 327 mm la juvenili. Lungimea cozii (de la marginea anterioară a fantei cloacale la vârful cozii) este de 240–300 mm (în medie 275,6 mm) la masculi, 198 mm la femele și 73 mm la juvenili. Lungimea capului (de la vârful botului până la colțul gurii) 30–35,3 mm (în medie 32,7 mm); lățimea capului (măsurată între colțurile gurii) 27-40,3 mm (în medie 30,6 mm). Raportul între lungimea cap + trunchi și lungimea cozii este de 3,9 la masculi și de 5,1 la femele. Grosimea corpului este de 5–6 cm.Ion E. Fuhn, Șt. Vancea. Fauna Republicii Populare Române. Vol. XIV. Fascicula 2: Reptilia (Țestoase, Șopîrle, Șerpi). București: Editura Academiei Republicii Populare România, 1961, 352 p.А. Г. Банников, И. С. Даревский, А. К. Рустамов. Земноводные и пресмыкающиеся СССР (Справочники-определители географа и путешественника). Издательство "Мысль" Москва 1971
Aspectul general este mai puțin zvelt decât la șarpele rău (Dolichophis caspius) și șarpele lui Esculap (Zamenis longissimus), capul alungit, mai mare decât la speciile citate, botul obtuz, trunchiul lung, coada moderat alungită. Capul este slab separat de gât. Ochiul este de mărime mijlocie, cu pupila rotundă. Dinții maxilari au o lungime egală. Osul palatin cu proces median mai mare decât procesul lateral. Carena hemală a vertebrelor trunchiului se termină anterior față de condil.
Folidoza Solzii capului și ai corpului au o mare importanță pentru determinarea speciilor de șerpi. Solzii mici se numesc grăuncioare, iar cei mari scuturi sau plăci. Scuturile sunt bine dezvoltate pe cap. Partea superioară a capului acoperită de scuturi se numește pileu (pileus).
La balaurul dobrogean scutul rostral (situat la vârful botului) este mai lat decât înalt, de-abia vizibil din perspectivă dorsală. În partea superioară scutul rostral formează un unghi obtuz care de obicei se intercalează între scuturile internazale. Scutul frontal mai scurt decât scuturile parietalele. Nara este așezată între scutul nazal și postnazal. Scutul frenal (loreal) puțin mai lung decât înalt care este mai mic decât scutul nazal, lungimea lui este egală cu lățimea. Sub scutul frenal (între scutul frenal și scuturile supralabiale) se află de obicei 1-3 solzi mici. Au o singur scut preocular destul de mare, sub el (între al treilea și al patrulea scut supralabial) este situat un scut subocular mic. De obicei au două, rareori trei scuturi postoculare. Sunt 2-3 scuturi temporale anterioare în primul rând și 4 (rar 3) scuturi temporale posterioare în al doilea rând. Opt (excepțional 9) scuturi supralabiale, ochiul se mărginește cu al 4-le și al 5-le scut supralabial. Scuturi sublabiale în număr de 11-12; 4 sau 5 (excepțional 3) din scuturile sublabiale se află în contact cu scuturile inframaxilare anterioare, care sunt mai lungi decât cele posterioare. Scuturile parietale prin unghiul lor anteroinferior alungit se află de obicei în contact cu scutul postocular inferior.
Solzii dorsali sunt în număr de 25 (excepțional 23 sau 27), în fiecare șir transversal de solzi din jurul mijlocului trunchiului (fără scuturile ventrale). Solzii dorsali cu doi pori apicali rotunjiți sunt slab carenați longitudinal. Solzi laterali sunt netezi. Pe abdomen au 187-224 (în medie 203-208) scuturi ventrale la masculi și 205-234 (în medie 218) la femele. Scuturile ventrale de pe laturile abdomenului nu formează carene vădite. Au 56-90 scuturi subcaudale. Scutul anal divizat, mai rar întreg.
Coloritul Fiecare solz are o pată cafenie-închisă pe un fond alb-gălbui sau alb-roz. Pigmentul cafeniu închis predomină.
La balaurul dobrogean coloritul spatelui este foarte variabil - de la cenușii, cenușiu-măsliniu spre brun-gălbui sau bruniu; adulții au de obicei un colorit dorsal cafeniu sau brun-roșcat, iar juvenilii cenușiu sau brun-gălbui. Pe spate pe un fond alb-gălbui se află pete mari, neregulate (rombice sau ovale), neconfluente, ușor alungite în direcția transversală, de culoare închisă - cafenii, cafeniu-brune, brun-roșcate, negru-brune sau aproape negre, pe alocuri contopite uneori într-o dungă în zigzag; aceste pete sunt dispuse în 4 șiruri (4-5 șiruri la juvenili) longitudinale. În partea inferioară (ventrală) a flancurilor se află câte un rând de pete mai mici întunecate de aceeași culoare cu a spatelui care tind să formeze o dungă închisă continuă. Unii solzi de pe laturile corpului au o culoare roșiatică sau portocalie. Acest tip de desen dorsal este bine pronunțat la exemplarele tinere și aproape se pierde pe un fond general pestriț la șerpii adulți, deoarece în mijlocul fiecărui solz al trunchiului de culoare deschisă se află o mică pată întunecată.Жизнь животных. Том 4. Часть 2. Земноводные, пресмыкающиеся. Под редакцией профессора А. Г. Банникова. Москва: Просвещение, 1969А. Г. Банников, И. С. Даревский, В. Г. Ищенко, А. К. Рустамов, Н. Н. Щербак. Определитель земноводных и пресмыкающихся фауны СССР. Учеб. пособие для студентов биол. специальностей пед. ин-тов. М., Просвещение, 1977В. Е. Куриленко, Ю.Г. Вервес. Земноводные и пресмыкающиеся фауны Украины. Справочник-определитель. Киев: Генеза, 1998
Șarpele cu patru dungi (Elaphe quatuorlineata), care trăiește în sud-vestul Europei, dar nu se întâlnește pe teritoriul României și țărilor învecinate, are pe partea superioară a corpului patru dungi longitudinale brun-inchise, de unde și numele lui (în limba latină și română).
Partea superioară a capului și ceafa la adulți este de culoare uniform cafeniu-închisă sau brun-cenușiu, cu o pată deschisă post-occipitală. La șerpii tineri pe suprafața superioară a capului se află un desen caracteristic, format dintr-o dungă arcuită, tăiată anterior, de culoare brun-cafenie situată între marginile anterioare ale ochilor, 2 pete mici de aceeași culoare situate simetric pe marginile posterioare ale scuturilor supraoculare și 2 dungi mari și late în regiunea parietală, de culoare brun-închisă, bombate una față de cealaltă, care se unesc pe gât cu prima pată a trunchiului. Dungile întunecate de pe părțile laterale ale capului, care încep la adulți de la marginea posterioară a ochiului, la juvenili sunt clar pronunțate și pe laturile botului. Cu vârsta, desenul de pe suprafața superioară a capului se pierde treptat în coloritul de fond general brun-cenușiu sau aproape negru și se poate transforma într-o suprafață neagră neîntreruptă la adulți.
Pe părțile laterale ale capului, de la ochi la colțul gurii se întinde o dungă brună-închisă bine vizibilă care se îngustează pe parcurs, caracteristică majorității speciilor genului Elaphe. Scuturile supralabiale la adulți au o culoare galben-deschisă caracteristică. Irisul ochiului este negru.
Abdomenul are o culoare monocromă uniformă galben-pai sau uneori este pătat cu pete brune mici neclare.
Dimorfismul sexual Masculii adulți sunt mai mari decât femelele și au mai puține scuturi ventrale. Coada masculilor este mai lungă, cu mai multe scuturi subcaudale. 800px|center|Balaurul dobrogean, fotografiat de Doru Panaitescu în județul Constanța
Răspândirea și habitatul Răspândirea
Este răspândit în sud-estul Europei (Albania, sudul-estul României, Republica Moldova, sud-estul Bulgariei, nord-estul Greciei, sudul Ucrainei, Turcia europeană), Asia Mică (Siria, Liban, Israel), sud-vestul Rusiei (Daghestan), Caucaz (Georgia, Armenia, Azerbaidjan), sud-vestul Kazahstanului, nord-vestul Turkmenistanului și vestul Iranului.
În România este o specie protejată și a fost găsit în județele Galați (Movileni, Furceni), Tulcea (Măcin, Greci, Vârful Țuțuiatul din munții Măcin, Atmagea, Tulcea), Constanța (Gura Dobrogei, Cernavodă, Medgidia, Constanța, Valul lui Traian, Agigea, Tuzla), Buzău (Rezervația Naturală Vulcanii Noroioși Pâclele Mari).Cogălniceanu D., Rozylowicz L., Székely P., Samoilă C., Stănescu F., Tudor M., Székely D., Iosif R., (2013): Diversity and distribution of reptiles in Romania, ZooKeys 341: 49-76.Paul Lucian Țibu & Alexandru Strugariu. A new record for the Blotched Snake Elaphe sauromates (Reptilia: Colubridae) in Romania. North-Western Journal of Zoology, 3, 2007
În Republica Moldova se întâlnește în regiunea cursului inferior al Nistrului și cel al Prutului, până la sectoarele Leova și Ștefan-Vodă. Cartea Roșie a Republicii Moldova. Col. de red. : I. Dediu, A. Capcelea, A. Ciubotaru, I. Toderaș, și al. Ediția a 2-а. Chișinău: Știința, 2001.
Habitatul Balaurul dobrogean trăiește în regiunile de stepă și silvostepă, în semideșerturi pietroase și în pajiștile premontane și montane fiind găsit prin locuri pietroase și nisipoase acoperite cu plante, tufișuri, lunci, pe pante stâncoase acoperite cu arbuști, la marginea pădurii și în pădurile rare riverane și de stepă. În munți, este găsit la altitudini de până la 2500 m deasupra nivelului mării (în Caucaz). Este deseori găsit în apropierea locuințelor omenești, prin vii și livezi, și chiar în podurile caselor unde vânează porumbei.
Exemplarele capturate de Ion E. Fuhn au fost colectate de pe dealurile stâncoase de lângă Greci (vârful Țuțuiatul, liziera pădurii) sau din lucernierele de la Valul lui Traian, vecine cu o pădurice.
Se adăpostește în galeriile popândăilor, gerbililor și rozătoarelor mici, în golurile de sub pietre, fisurile și rigole solului și în scorburile arborilor.
În stepa virgină înțelenită se întâlnesc până la trei exemplare la 3–5 km lineari sau 0,4–12 exemplare/hectar. Populațiile acestor șerpi sunt într-un declin dramatic datorită desțelenirii pe scară largă.
Comportamentul Iarna hibernează. Apare după hibernare prin aprilie, fiind activ până în septembrie sau octombrie în diferite părți ale arealului.