Mont Blanc (în , în traducere Muntele Alb), din masivul Mont-Blanc, este cel mai înalt vârf din Alpi. Având o înălțime de , reprezintă punctul de maximă altitudine din Franța, Europa occidentală și Uniunea Europeană, fiind și cel mai înalt munte din Europa excluzând munții Caucaz, dintre care Elbrus () este cel mai înalt. Mont Blanc este situat la granița dintre Franța și Italia, între departamentul Haute-Savoie și regiunea autonomă Valle d'Aosta, traseul liniei de frontieră constituind un litigiu istoric între cele două țări.

Din punctul de vedere al istoriografiei alpinismului, nașterea în sine a acestui sport coincide cu data primei ascensiuni reușite pe vârful Mont Blanc: .

Localitățile cele mai apropiate de Mont Blanc sunt Courmayeur în Valle d'Aosta, Italia, Saint-Gervais-les-Bains și Chamonix în Haute-Savoie, Franța, cea din urmă fiind locul de desfășurare a primei ediții a Jocurilor Olimpice de iarnă din 1924.

Pentru determinarea precisă a înălțimii muntelui și pentru analizarea evoluției sale, legată de variațiile grosimii stratului de zăpadă de pe vârf, experți în topografie îl escaladează periodic. Cea mai recentă valoare măsurată, în 2023, a fost de .

Toponimie Conform istoriografiei italiene, un document în limba latină datând din anul 1091 menționează Rupes („stânci”) care în Chamonix erau denumite Alba, Rupes Alba („stâncile albe”) fiind considerat un toponim al Mont Blanc („muntele alb”), muntele având mai multe denumiri de-a lungul secolelor. Astfel, apare sub forma Says sau Scez Blans în 1319, Mont Saint Bernard în 1532, Glaciales Montes în 1581, Mont Malay, Mont Malet sau Montagne Maudite între 1606 și 1743, dar și La Glacière, Les Glacières sau Les Glassières între 1741 și 1743. Clar vizibil din Geneva, muntele era cunoscut în acest oraș atât sub numele de Montagne Maudite cât și sub numele de Mont Maudit, acest nume („muntele blestemat”) fiind indicat pe o hartă geografică a teritoriilor din jurul lacului Geneva publicată la Amsterdam în 1606 de cartograful genevan Jacques Goulart. La acea vreme, întregul masiv era situat în mijlocul posesiunilor continentale ale Regatului Sardiniei iar suveranii din Casa de Savoia, viitorii regi ai Italiei, fuseseră proprietarii ei legitimi timp de secole până la cedarea regiunii Savoia către Franța în 1861.

Istoricii francezi consideră că prima mențiune despre „mont Blanc” datează din 1685, odată cu prima măsurătoare geodezică realizată de către inspectorul și astronomul din Geneva Nicolas Fatio de Duillier și fratele său Jean-Christophe, care au calculat înălțimea muntelui de , adică . Cu această ocazie, el folosește oronimul „Munte blestemat”. După cum menționează istoricul Thérèse Leguay, „mult timp munții înalți [au fost] o sursă de teroare”, de unde ar proveni expresia care desemna acest vârf înalt acoperit de zăpadă.

Vârful nu este numit clar în diferitele scrieri sau hărți din secolele al XVI-lea și al XVII-lea. În lucrarea sa Les glaciers du Mont-Blanc („Ghețarii de pe Mont-Blanc”), glaciologul Robert Vivian stabilește o cronologie a diferitelor reprezentări cartografice sau citări ale muntelui, de exemplu în Descrittione del Ducato di Savoia novamente posto in Luce in Venetia, l'anno MDLXII (1562). O mențiune mai precisă apare într-o lucrare în limba latină din 1581 a consilierului ducelui de Savoia, Emmanuel-Philibert de Pingon, intitulată Inclytorum Saxoniae, Sabaudiaeque principum arbor gentilitia, care prezintă diferitele părți ale provinciilor Ducatului de Savoia. În partea dedicată provinciei Faucigny, muntele este denumit Glaciales Montes.

Câțiva ani mai târziu, Jean de Beins a realizat o „hartă a provinciei Faucigny” (), în care inginerul militar francez menționează un „munte Maudite” sau „Mont-Mallet”. În edițiile ulterioare, la munte se face referire prin abrevierea „Mont. Maudite”, apoi „Mont Maudite” (fără punct). Lucrarea cartografică a inginerului militar și cartograf piemontez Giovanni Tomaso Borgonio pentru Theatrum Statuum Sabaudiæ, din 1682, și reprezentări la scara 1/, menționează: „În Faucigny se spune doar că sunt munți de o înălțime remarcabilă […] acolo este cel […] pe care locuitorii îl numesc muntele Maudite pentru că este mereu acoperit de zăpadă și de gheață”. Uneori se regăsește și mențiunea „les Glacières” care desemnează întregul munte.

Oronimul muntelui devine „Mont Blanc” pe schițele întocmite în 1742 de naturalistul din Geneva Pierre Martel. Dicționarul istoric și geografic portabil al Italiei, publicat în 1775 la Paris, menționează Mont Blanc, sub diferite denumiri precum „Monte Maledetto, Mont Maudit sau Mont Blanc, numit și les Glacières”. Unul dintre vârfurile masivului, Mont Maudit, păstrează acest nume și în prezent. Prima hartă care include numele Mont Blanc este cea a Elveției, întocmită de britanicul William Faden în 1778..

Geografie

Mont Blanc este situat între sud-estul Franței, în departamentul Haute-Savoie din regiunea Auvergne-Rhône-Alpes și în nord-vestul Italiei, în regiunea cu statut special Valle d'Aosta. Traseul exact al graniței dintre Franța și Italia este încă controversat. Muntele se întinde pe teritoriile comunelor Chamonix-Mont-Blanc și Courmayeur, iar vârful său se află la aproximativ zece kilometri sud de primul oraș și la aceeași distanță nord-vest de cel de-al doilea, partea revendicată de Franța, la sud de linia de separare a bazinelor hidrografice care traversează vârful, ar constitui o exclavă a comunei Saint-Gervais-les-Bains. Aosta este la spre est-sud-est, Geneva la spre nord-vest, Torino la mai mult de spre sud-est, Grenoble la și Lyon la mai mult de spre vest.

Vârful se ridică la în inima masivului Mont Blanc și constituie cel mai înalt punct din Alpi. Este, de asemenea, cel mai înalt vârf din Europa de Vest , fiind supranumit „acoperișul Europei”. Cu toate acestea, conform limitelor definite istoric de țarul Petru cel Mare care a extins continentul european până la Caucaz , cinci vârfuri principale de peste în proeminență îl depășesc, la nord sau pe linia de separare a bazinelor hidrografice principale dintre teritoriile Rusiei și Georgiei: Elbrus (), Dîhtau (), Șhara (), Koștan-Tau () și Kazbek (). Luând în considerare proeminența sa de față de canalul Volga-Baltica () din Rusia, Mont Blanc se clasează imediat în urma muntelui Elbrus (↓ ) în Europa și pe poziția a 11-a la nivel global.

Mont Blanc domină în special Mont Maudit () și Aiguille du Midi () spre nord-nord-est, Grandes Jorasses () spre est-nord-est, Mont Blanc de Courmayeur () spre sud-est și Dôme du Goûter () spre nord-vest. Se înalță deasupra văii râului Arve dinspre nord și văii Vény dinspre sud.

Panorama vizibilă teoretic de pe vârf, în funcție de relief și de curbura Pământului dar nu și de fenomenele de refracție, se întinde, pe lângă Alpi, pe alte șase masive: Masivul Central (munții Aulas și Aigoual în sudul lanțului montan Cévennes la 326, respectiv , vârful Cassini din masivul Mont Lozère la , mont Mézenc la , mont Mouchet din masivul Margeride la , Crêt de la Perdrix din masivul Pilat la , Puy du Rocher și Puy de Peyre-Arse din masivul Monts du Cantal la 332, respectiv , masivul Monts du Lyonnais la , Pierre-sur-Haute și Puy de Montoncel din masivul Monts du Forez la 239, respectiv , Puy de Dôme din Chaîne des Puys la , Mont Saint-Cyr din regiunea Mâconnais la ), masivul Morvan (Haut-Folin la și Tureau des Grands-Bois la ), masivul Jura (inclusiv partea elvețiană), masivul Vosges (Grand Ballon la ), masivul Pădurea Neagră (Belchen la și Feldberg la ) în Germania, lanțul montan Apenini (Monte Penice la , Monte Ragola la , Monte Ebro la ) în Italia. Cu toate acestea, masivele cele mai îndepărtate nu sunt întotdeauna vizibile, chiar și într-o zi senină și însorită. Poluarea atmosferică, combinată cu absența curenților de aer, poate reduce vizibilitatea sub .

Topografie Vârful Mont Blanc este acoperit de o cupolă de zăpadă alungită de la vest spre est, în timp ce versanții săi formează o piramidă ale cărei fețe sunt orientate spre nord, sud-vest și sud-est. Versantul nordic are o diferență de nivel de față de valea Chamonix și alimentează în principal ghețarul Bossons și ghețarul Taconnaz dintre Aiguille du Goûter și Dôme du Goûter, pe creasta de nord-vest a Mont Blanc. Versanții sud-vestic și sud-estic, mai stâncoși, au o diferență maximă de nivel de față de valea Vény, puțin în amonte de satul Entrèves din Courmayeur. Aceștia alimentează, de la vest la est, ghețarul Dôme și ghețarul Mont-Blanc care converg către ghețarul Miage, ghețarul Brouillard și ghețarul Frêney situați chiar sub vârf și, în final, ghețarul Brenva.

Înălțimea Mont Blanc este definită de înălțimea acumulării de zăpadă deasupra vârfului stâncos. Acesta din urmă este situat la o altitudine de și ar fi acoperit de o calotă de zăpadă și gheață cu o grosime de aproximativ . Grosimea acestei calote depinde de cantitatea de precipitații și de vântul care modelează creasta de vârf ca pe o dună. Înălțimea crestei fluctuează deci în funcție de anotimpuri. Cu cât vânturile sunt mai slabe și cantitatea de precipitații este mai mare, cu atât calota se îngroașă și vârful devine mai înalt. Astfel, înălțimea este mai mare vara decât iarna pentru că vântul bate mai puțin. Aceste condiții meteorologice influențează mai general morfologia crestei vârfului prin modificarea distribuției stratului de zăpadă care are și ca efect modificarea poziției vârfului în raport cu vârful stâncos de-a lungul unei axe orientate dinspre vest-sud-vest spre est-nord-est. În general, vârful stâncos este decalat spre vest în raport cu vârful înzăpezit. În 2004, a fost localizat, conform instrumentelor radar utilizate și forajelor executate, la spre vest de acesta din urmă, iar înregistrările din 2001 arată că vârful de zăpadă se îndepărtează spre est. În 2009, vârful era situat cu mai spre est decât în ​​2003.

De la sondajul topografic din 1863 al căpitanului Jean-Joseph Mieulet, înălțimea oficială a celui mai înalt vârf din Alpi a rămas mult timp stabilită la valoarea de (altitudine elipsoidală geopotențială). Din 2001, au fost efectuate măsurători la fiecare doi ani pentru a monitoriza variațiile de altitudine. În 2013, valoarea măsurată a înălțimii muntelui a fost de , în 2015 de , iar în 2023 de .

Geologie

Mont Blanc este reprezentativ în privința geologiei masivului omonim. Aparține masivelor cristaline externe din Alpi, care formează baza pre-triasică a plăcii tectonice europene, afiliate domeniului Delfino-Elvețian și ridicate în timpul orogenezei alpine. Aceste baze orogenice sunt alcătuite dintr-un set de roci polimetamorfice al căror protolit provine din neoproterozoic până la ordovician și a format un granit intruziv, granitul de Mont Blanc în carbonifer (). Este delimitat pe versantul său sud-estic de acoperiri sedimentare autohtone din domeniul Delphino-Elvețian și pe versantul său nord-vestic de zona de forfecare Mont-Blanc și o bandă îngustă de acoperire sedimentară organizată într-un pliu sinclinal (sinclinal median) care îl separă de masivul Aiguilles Rouges. Contactul dintre zona de forfecare și unitățile Mont Blanc se comportă ca o falie inversă cu o ușoară alunecare spre dreapta. Rădăcinile sale adânci par să indice că ar fi responsabilă pentru suprapunerea plăcilor sub masivul Mont Blanc și, prin extensie, de ridicarea acestuia.