Arad, sau 'Arad (), este un oraș situat în partea de sud-est a Israelului, în nordul Deșertului Neghev, la 25 km vest de Marea Moartă și 45 km est de orașul Beer Șeva. În apropierea lui se află muntele cu cetatea Masada (Metzada)Massada, ultima fortăreață a războaielor evreilor, iar la 8 km distanță, ruinele localității biblice Tel Arad, de unde provine și numele orașului Arad.
Fondat în anul 1962 de către un grup de evrei din Israel, majoritatea foști kibuțnici și moșavnici, populația orașului a numărat 23.500 de locuitori în 2004, iar în 2020 26.756. La ceremonia de întemeiere a localității a luat parte și David Ben-Gurion, primul-ministru al Israelului la data respectivă și care vedea în acest eveniment un nou pas în calea dezvoltării regiunii Neghevului. Aradul a obținut statutul de oraș în anul 1995.
Poziția geografică și suprafața Arad are suprafață municipală de 12.000 hectare, de mai multe ori mai mare decât aria propriu zisă a orașului El este localizat în cea mai mare parte pe versanții de vest și sud-vest ai lanțului de munți Kidod și în Câmpia Arad. incluzând - în partea de vest - ruinele Tel Aradului și Parcul Arad, care marchează capătul de sud-vest al Deșertului Iudeei. În partea de sud există o zonă industrială. Orașul se află la 23 km vest de capătul de sud al Mării Moarte, iar pe autostrăzi, la 45 km est de Beer Sheva, 111 km sud de Ierusalim, 138 km sud-est de Tel Aviv, de asemenea, la 219 km nord de Eilat. Orașul are spre sud și o pistă de aterizare comercială. Arad se învecinează cu ariile consiliilor regionale Tamar și Abu Basma. iar cel mai apropiat oraș vecin este localitatea beduină Kuseife.
Istorie Antichitate și evul mediu Orasul își trage numele de la localitatea Arad din Canaanul biblic, amintită în Cartea Numeri 21,1 . La 8 kilometri vest de orașul actual au fost descoperite ruine antice, Tel Arad, provenind de la o așezare canaaneană de acum 5,000 ani și una din epoca israelită de acum circa 3,000 ani. Arad este menționat și în Cartea Judecătorilor 1,16, ca fiind o fortăreață canaaneană al cărei rege îi împiedica pe israeliți să înainteze dinspre Neghev către Munții Iudeei. Tel Aradul găsit de arheologi, s-a dovedit ca fiind distrus cam cu 1.200 ani înaintea venirii israeliților. Totuși, cronicile din vremea faraonului Shoshenq I par să menționeze existența unei localități în zonă. În epoca bronzului localitatea antică se întindea pe o arie de circa 10 hectare și era împrejmuită de un zid fortificat lung de 1.200 metri. Arad este unul din cele mai vechi orașe de pe teritoriul Țării Israelului care a avut străzi planificate, edificii publice și de guvernământ și înconjurat de ziduri. După o abandonare de câteva secole, localitatea a fost reașezată cu israeliți începând cu secolul al XI-lea î.e.n.. Inițial a fost locuit pe o bucată de pământ neînconjurată de ziduri, în timp ce pe o colină s-a construit un sanctuar. Ulterior, așezarea a devenit un oraș-garnizoană cunoscut ca Citadela. Se crede că citadela și sanctuarul au fost zidite în perioada regilor David și Solomon. În sanctuar au fost descoperite relicve din vremea Regatului Iuda, până la cucerirea babiloniană, care reflectă aducerea de ofrande în ulei, vin, grâu etc. Sub regii iudei citadela a fost periodic reîntărită, remodelată și reconstruită, până ce a fost distrusă în timpul asediului Ierusalimului de către regele Babilonului, Nabucodonosor al II-lea între 597-577 î.e.n.
Totuși, în timpul dominației persane, a Regatului iudeu al Hasmoneilor, apoi, în epoca romană și în epocile musulmane timpurii, localnici au continuat să aducă ofrande pe sanctuarul de pe colină. Până în ziua de astăzi s-au păstrat semne ale acestor ritualuri israelite antice, întregul sit arheologic fiind acoperit de ostraka sparte.
În epoca bizantină locul a fost identificat de către Eusebiu din Cezareea, iar numele Arad a fost prezervat ulterior de către beduinii arabi.
Arad a devenit o episcopie creștină. Unul din episcopii săi, Ștefan, a semnat în anul 518 o scrisoare sinodală a patriarhului Ioan al III-lea al Ierusalimului împotriva lui Sever din Antiohia și a participat la sinodul din 536 al provinciilor romane „Palaestina Prima”, „Palaestina Secunda” și „Palaestina Salutaris” (de care ținea Aradul) organizat împotriva patriarhului Constantinopolului, Antim I. Arad nu mai este de mult episcopie rezidențială, și figurează doar ca episcopie titulară (cu numele) pe lista Bisericii romano-catolice.
Perioada mandatului britanic La 23 februarie 1921 a avut loc prima încercare de așezare la Arad a unui grup de evrei, numit Ahava (Frăția) , o parte din ei fiind veterani ai Legiunii evreiești din armata britanică. Era vorba de 9 bărbați și două femei care însă au fost nevoiți să părăsească locul din cauza lipsei de apă.Shmuel Shay - Arad în Zeev Aner 2001, p.195
În Statul Israel 180px|miniatura|dreapta|Avraham "Baiga" Shohat, cel dintâi primar ales al Aradului La 15 noiembrie 1960 guvernul israelian a însărcinat un comitet în frunte cu Arie Eliav să examineze posibilitatea înființării unei așezări în nord-estul deșertului Neghev și în zona Arad. la 31 ianuarie 1961 comitetul a ales definitiv locul pentru întemeierea noului oraș - la 3,5 km sud-vest de muntele Kidod, și a detaliat căile lui de comunicare și de aprovizionare cu apă. În martie 1961 arhitectul șef al viitorului oraș, Yona Pitelson, a conceput planul unui centru urban prevăzut a fi populat cu 10.000, apoi cu 20.000 locuitori. Planul a ținut seama de topografie și de climă. S-a prevăzut ca blocurile de locuit să fie zidite astfel încât să protejeze ariile interioare de căldura soarelui și de bătaia vânturilor din deșert. Zonele cu densitate urmau să fie concepute astfel încât să dea un sentiment urbanic iar distanțele de parcurs să fie scurtate. După ce, în apropiere, s-au găsit anumite cantități comerciale de petrol,în iulie 1961 compania de petrol Nefta a înființat în zonă o tabără de lucru, 180px|miniatura|dreapta|Yair Maayan, actualul primar al Aradului - din 2024 Orașul însuși a fost fondat în mod oficial în 1962 de un grup de tineri, foști membri ai unor kibuțuri și moșavuri, care căutau un mediu urban lipsit de impedimentele orașelor mari (aglomerație, poluare, zgomot, trafic). Ceremonia de inaugurare la care a asistat și premierul Ben Gurion,a avut loc la 21 noiembrie1962.Arad a devenit cel dintâi oraș pre-planificat din Israel. Între planificatorii orașului s-a numărat și arhitectul Alexander Sher și viitorul primar, inginerul Avraham Baiga Shohat, ginerele viitorului prim ministru al Israelului, Levi Eshkol, care i-a succedat lui Ben- Gurion. Până in 1964 s-au instalat la Arad circa 160 de familii , majoritatea născute în Israel. După 1971 orașul a integrat imigranți evrei veniți mai ales din Uniunea Sovietică, dar și din țări anglofone și America Latină, populația lui crescând de la 4.000 în 1969 la 10.500 în 1974.În prima jumătate a anilor 1990 orașul a integrat încă circa 6.000 imigranți din fosta Uniune Sovietică. La 29 iunie 1995 prim ministrul Itzhak Rabin a conferit Aradului statutul de oraș.
Anii 2000 Accidentul de masă de la Festivalul cântecului a lovit greu imaginea orașului. Guvernele de centru-dreapta de după anul 1977 au favorizat mai puțin alocările bugetare pentru oraș. Între timp s-au așezat aici și numeroși evrei bigoți, precum și un număr de refugiați din Sudan și Eritreea. În urma închiderii unor locuri de muncă a crescut migrația negativă a populației active și a tineretului. Zăcăminte de fosfați descoperite în vecinătate au crescut poluarea cu radon în adăposturi și la parterul caselor.
Arhitectura Planificarea orașului s-a realizat după principii de urbanistică modernă și a fost influențat de planificarea orașului Brasilia și de noi idei și experimente ale arhitecților urbaniști. Ea a prevăzut o dezvoltare gradată, separarea după criterii utilitare, separarea între circulația pietonală și cea a vehiculelor, Planul a inclus un nucleu central de 6 cartiere, fiecare din ele fiind destinat domicilierii a câte 5.000 locuitori. În fiecare cartier s-a păstrat un spațiu pentru clădiri publice, iar între cartiere s-a planificat un centru urban principal de afaceri. În afara zonei rezidențiale, în jurul joncțiunii și al șoselei regionale s-au prevăzut spații industriale și comerciale, care urmau să se bazeze pe circulația rutieră locală. Zona hotelieră era prevăzută în estul orașului, la capătul lanțului muntos, în fața peisajului depresiunii Mării Moarte, al Munților Edom și Moab, și fusese destinată tuturor genurilor de turism, inclusiv turism medical pentru bolnavii de astm și de alte afecțiuni respiratorii. Transporturile au fost planificate după moda urbanistică din anii 1960 care prevedea separarea completă a circulației pietonale și a vehicolelor. Cea din urmă a fost deplasată în șosele externe în jurul cartierelor rezidențiale, în timp ce, în centrul cartierelor au fost planificate alei largi pentru pietoni care să conecteze diversele spații din cartiere, de asemenea, să lege acestea și clădirile publice cu centrul orașului. În mijlocul anilor 1960 a început proiectul unor zone de locuințe, care includea case particulare individuale familiale, prototip pentru cartierele de tip „zidește-ți casa” de la sfârșitul anilor 1970. Arhitectul Yoad Lerman a criticat planificarea modernistă a orașului care separă diversele utilizări ale spațiilor precum și mișcarea pietonilor de cea a mașinilor, remarcând că ea pune piedici accesului dintre cartiere, încurajează dependența de mașinile private și barează intensitatea vieții urbane necesară pentru dezvoltarea economiei și comerțului. Aspecte structurale Conform prevederilor planului orașului, fațadele clădirilor trebuie să includă un strat de cel puțin 60% de piatră locală, ceea ce creează un aspect de unitate între diversele edificii din oraș și le adaptează la mediul din jur. Între experiențele interesante legate de arhitectura caselor de locuit, se poate menționa grupul de „case cu patio” din centrul vechiului cartier Yaalim, unde fiecare unitate de locuit este prevăzută cu o largă curte interioară. în caz de nevoie, curtea se poate închide și transforma într-o extindere a locuinței.
Relieful thumb|right|250px|Pârâul Kidod (Wadi Kadada) thumb|right|250px|Pârâul Pra'im Solul părții de vest a Aradului este constituită din loess, în timp ce partea de est - din roca sedimentară, inclusiv calcar, cremene și dolomit. Altitudinea culmilor de deal la Arad este in medie de 631 metri, remarcându-se mai ales Muntele Kidod sau Ras-al Kadade (600 m), aflat în nord-estul orașului, Muntele Kina (635m) si Muntele Brir (537 m). Prin localitate trec câteva pâraie sau wadi, cel mai însemnate fiind Yeelim (de-a lungul autostrăzii 31) și Tzeelim. Altele sunt Hesed, Keisan, Kidod, Kina, Malhata, Pra'im, Tavya etc.
Clima Între 1964-1974 temperatura medie la Arad în ianuarie a fost 11 °C, iar în iulie 27°C. În 1960-1990 cantitatea anuală de precipitații a fost 150 mm. Prin urmare Arad se afla într-o zonă aridă, în care cad precipitații mai ales în lunile de iarnă: decembrie, ianuarie ;i februarie. Ninge rareori. De două ori, în iarna 1991-1992 și în ianuarie 2008 au avut loc furtuni de zăpadă, cea dintâi masivă.
250px|miniatura|dreapta|Planul orașului Arad, așa cum a fost proiectat de inițiatorii săi
Fauna Zona din jurul Aradului găzduiește mamifere, precum hiena dungată, șacalul auriu, vulpea roșie, gazela comună, porcul spinos din Lumea Veche, damanul de stâncă, iepurele Capului, ariciul de deșert, precum și diverse specii de rozătoare și lilieci.
Pășunatul speciilor domestice este larg răspândit: cămile, capre și ovine.
Economia Economia se bazează pe turism, comerț, servicii și pe câteva ramuri industriale. Industria