right|thumb|upright|Richard al III-lea, tablou al unui pictor necunoscut de la sfârșitul secolului al XVI-lea. Umărul drept mai înălțat era un semn vizibil al diformității coloanei vertebrale a lui Richard. Operațiunea de exhumare și reînmormântare a lui Richard al III-lea al Angliei a început cu descoperirea trupului său îngropat în interiorul sitului fostei biserici monahale Greyfriars din Leicester, Anglia, în septembrie 2012. După testări genetice și antropologice extinse, rămășițele lui Richard al III-lea, ultimul rege englez ucis în vreo bătălie, au fost în cele din urmă reînhumate în Catedrala Leicester la 26 martie 2015.

Richard al III-lea, ultimul rege din dinastia Plantagenet, a murit în bătălia de la Bosworth de la 22 august 1485, în timpul Războiului celor Două Roze. Trupul său a fost dus la mănăstirea Greyfriars din Leicester, unde a fost înmormântat într-un mormânt improvizat în interiorul bisericii. După desființarea mănăstirilor din anul 1538, urmată de demolarea mănăstirii, mormântul lui Richard s-a pierdut. Au apărut legende cum că osemintele sale ar fi fost aruncate în râul Soar la podul Bow aflat în apropiere.

Căutarea trupului lui Richard a fost inițiată de Societatea Richard al III-lea care a derulat proiectul intitulat Căutați-l pe Richard (în ) începând din luna august 2012. arheologice au fost conduse de o echipă a Universității de Arheologie din Leicester, în parteneriat cu Consiliul Local Leicester. În chiar prima zi de săpături, a fost descoperit un schelet uman al unui bărbat trecut de treizeci de ani, care prezenta semne de răni grave și avea anumite trăsături fizice neobișnuite, în special o gravă curbură a coloanei vertebrale. A fost exhumat pentru a permite analiza științifică, în contextul căreia s-a găsit că bărbatul fusese probabil ucis fie printr-o lovitură cu o armă tăioasă mare (probabil o halebardă) care i-a retezat partea din spate a craniului și a expus creierul, fie de o împunsătură de sabie care i-a penetrat tot creierul. Mai existau pe schelet și semne ale altor răni care au survenit după moarte, provocate probabil ca formă de răzbunare post-mortem.

Vârsta oaselor la momentul morții se potrivea cu cea la care se știe că a fost ucis Richard; ele au fost datate în preajma anului morții și erau în conformitate cu descrierile fizice ale suveranului. a arătat și că ADN-ul mitocondrial extras din oase se potrivește cu cel a două dintre descendentele matriliniare, una de generația a șaptesprezecea și alta de generația a nouăsprezecea ale surorii lui Richard, Anne de York. Luând în calcul aceste descoperiri, împreună cu alte dovezi istorice, științifice și arheologice, Universitatea din Leicester a anunțat la 4 februarie 2013 concluzia sa finală că scheletul găsit îi aparține lui Richard al III-lea.

Ca o condiție pentru obținerea permisiunii de a dezgropa scheletul, arheologii au acceptat ca, în cazul în care este identificat Richard, osemintele sale să-i fie reînhumate în Catedrala Leicester. Au apărut contestații cu privire la locul de înhumare și s-au propus alte locuri de înmormântare, cum ar fi sau Abația Westminster. În urma unei contestări în instanță, s-a confirmat că nu există temei legal pentru ca un tribunal să se implice într-o astfel de decizie. Reînhumarea a avut loc la Leicester în ziua de 26 martie 2015, cu o slujbă memorială ținută în prezența arhiepiscopului de Canterbury și a altor înalți clerici creștini.

Moartea lui Richard și prima înmormântare

right|thumb|Ilustrare din 1864 a lui Richard al III-lea în bătălia de la Bosworth

Richard a murit luptând împotriva lui Henric Tudor în 1485, în bătălia de la Bosworth, ultima mare bătălie a Războiului celor Două Roze. Poetul galez l-a creditat cu uciderea lui Richard pe Sir , un galez membru al armatei lui Henric, despre care se spune că i-ar fi dat lovitura fatală. După moartea sa, trupul lui Richard a fost dezbrăcat și dus la Leicester unde a fost expus public. Balada Bosworthului, o baladă populară anonimă, afirmă că „în Newarke fuse așezat, ca mulți să-l vază”În engleza arhaică, in Newarke laid was hee, that many a one might looke on him—posibil cu referire la biserica St Mary in the Newarke, un lăcaș de cult ctitorit de Lancasteri de la marginea Leicesterului medieval.Morris & Buckley, p. 22. Conform cronicarului , Henric al VII-lea „a zăbovit două zile” în Leicester înainte de a merge la Londra, și chiar în ziua plecării lui Henric—25 august 1485—trupul lui Richard a fost înmormântat „la mănăstirea de călugări franciscani [sic] din Leicester” fără „solemnitate funerară”.Carson, Ashdown-Hill, Johnson, Johnson & Langley, p. 8. Preotul și anticarul John Rous din Warwickshire scria între 1486 și 1491, că Richard fusese înmormântat „în corul Fraților Minori de la Leicester”. Deși ulterior alți autori au sugerat alte locuri posibile ale înmormântării lui Richard, relatările lui Vergil și Rous au fost considerate de cercetătorii moderni ca fiind cele mai credibile.Carson, Ashdown-Hill, Johnson, Johnson & Langley, p. 19.

Locul mormântului thumb|Clădirea Grey Friars nr. 1, aflată pe locul conacului Herrick, sediu al Consiliului Comital Leicestershire între 1936 și 1965 În 1495, la zece ani după înmormântare, Henric al VII-lea a plătit pentru construirea unui monument de marmură și alabastru pentru a marca mormântul lui Richard. Costul edificiului mortuar a fost înregistrat în documentele juridice ale epocii legate de o dispută pe marginea sumei de încasat. Documentele menționează că doi bărbați au primit sumele de 50 de lire și respectiv 10 lire și un șiling pentru a confecționa și transporta piatra de mormânt de la Nottingham la Leicester.Carson, Ashdown-Hill, Johnson, Johnson & Langley, p. 18. Nu s-au păstrat descrieri la prima mână ale monumentului, dar scria în 1577 (poate citând pe cineva care îl văzuse în persoană) că el cuprindea „o pictură de alabastru reprezentând persoana [lui Richard]”.Carson, Ashdown-Hill, Johnson, Johnson & Langley, p. 17. Sir scria după 40 de ani că era „un frumos mormânt cu marmură de culori diferite împodobit cu chipul său”. Buck consemna și epitaful de pe mormânt.

După desființarea mănăstirii Greyfriars în 1538, când așezământul monahal a fost demolat, monumentul fie a fost distrus, fie s-a deteriorat treptat ca urmare a expunerii la elementele de erodare climaterice și de mediu. Locul pe care fusese mănăstirea a fost vândut către doi speculanți imobiliari din Lincolnshire, și ulterior a ajuns în proprietatea lui Robert Herrick, primarul Leicesterului. El a construit acolo un mare conac aproape de Friary Lane, pe un sit astăzi îngropat sub actuala stradă Grey Friars, și pe restul pământului a amenajat grădini.Morris & Buckley, p. 26. Deși monumentul lui Richard în mod evident deja dispăruse la vremea aceea, locul mormântului încă mai era cunoscut. Anticarul Christopher Wren (tatăl arhitectului Christopher Wren) consemna că Herrick a ridicat pe locul mormântului un monument sub forma unui stâlp de piatră de circa 1 m înălțime pe care era gravat textul „Aici zace trupul lui Richard al III-lea, odinioară rege al Angliei”În engleză, „Here lies the Body of Richard III, Some Time King of England.”Carson, Ashdown-Hill, Johnson, Johnson & Langley, p. 20. Stâlpul se mai vedea în 1612 dar în 1844 dispăruse total.

Cartograful și anticarul scria în Historie of Great Britaine (1611) că tradiția locală susține că trupul lui Richard a fost „purtat din oraș și aruncat cu dispreț peste capătul podului Bow, care trece peste un braț al râului Soar în vestul orașului.”Morris & Buckley, p. 28. Autorii de după el au luat această legendă drept adevărată. În 1856, un constructor local a ridicat o placă memorială în cinstea lui Richard al III-lea lângă podul Bow, pe care scria „Lângă acest loc zac osemintele lui Richard al III-lea, ultimul dintre Plantageneți 1485”.În engleză, „Near this spot lie the remains of Richard III the last of the Plantagenets 1485”. Descoperirea în 1862 a unui schelet în sedimentele râului lângă pod a dus la credința că osemintele lui Richard au fost găsite, dar o analiză mai atentă arată că ele erau mai probabil ale unui bărbat de circa 20 de ani, și deci nu ale lui Richard.

Originile afirmațiilor lui Speed nu sunt clare; el nu le atribuia vreunei surse anume, și nici nu se regăsesc în vreun alt izvor scris la o dată anterioară.Morris & Buckley, p. 29. Autoarea Audrey Strange sugerează că această relatare ar putea fi o repovestire plină confuzii a profanării din anul 1428 a rămășițelor lui John Wycliffe din Lutterworth - o localitate din apropiere; o gloată i-a ars acestuia oasele și le-a aruncat în .Carson, Ashdown-Hill, Johnson, Johnson & Langley, p. 22. Istoricul britanic John Ashdown-Hill, propune ideea că Speed a greșit locul în care se află mormântul lui Richard și a inventat povestea, crezând că acesta lipsește. Dacă Speed ar fi mers pe proprietatea lui Herrick, sigur ar fi văzut stâlpul comemorativ și grădinile, în schimb el scriind că locul era „plin de urzici și buruieni” și că nu există nici urmă de mormântul lui Richard. Harta Leicesterului desenată de Speed, arată Greyfriars în mod incorect acolo unde se aflase înainte Blackfriars, ceea ce sugerează că Speed a căutat mormântul într-un loc greșit.

A mai apărut o altă legendă locală despre presupusul sicriu de piatră al lui Richard, despre care Speed scria că este „acum făcut troacă de băut apă pentru caii unui han de rând”. Se pare că a existat într-adevăr un sicriu, pe care îl consemna într-o vizită făcută în anul 1654 și despre care scria în 1700 că văzuse „o bucată din piatra mormântului unde odihnea, care fusese tăiată în forma exactă pentru a fi așezat trupul în ea; ea încă se poate vedea la [hanul] ye Greyhound din Leicester dar este în parte spartă.” a găsit în 1758 că sicriul, care „nu a rezistat vicisitudinilor vremii”, era acum păstrat la Hanul White Horse de pe Gallowtree Gate. Deși locul în care se află sicriul nu mai este cunoscut, descrierile lui nu se potrivesc cu stilul sicrielor de la sfârșitul secolului al XV-lea, și este prea puțin probabil să fi avut vreo legătură cu Richard. Mai probabil este ca sicriul să fi fost recuperat de la vreunul dintre așezămintele monastice demolate în „epoca desființării mănăstirilor”.

Conacul lui Herrick, Greyfriars House, a rămas în posesia familiei sale până când strănepotul lui, Samuel, l-a vândut în anul 1711. Proprietatea a fost ulterior parcelată și vândută mai departe în anul 1740; trei ani mai târziu, peste partea vestică a sitului a fost construită artera New Street. Când s-au construit case noi de-a lungul acestei străzi, s-au descoperit numeroase morminte. Peste partea estică a sitului s-a construit în anul 1759 o casă nouă de oraș, cu adresa Friar Lane nr. 17, care încă se mai păstrează. În secolul al XIX-lea, în zonă s-au făcut din ce în ce mai multe construcții edilitare. În 1863, a construit săli de cursuri peste o parte a sitului. Vechiul conac al lui Herrick a fost demolat în anul 1871, actuala stradă Grey Friars fiind trasată prin zonă în 1873, construindu-se noi proiecte comerciale, inclusiv Leicester Trustee Savings Bank. În 1915, restul sitului a fost achiziționat de Consiliul Comital Leicestershire, care a construit un nou sediu acolo în perioada anilor 1920 - 1940. Consiliul s-a mutat din acel sediu în 1965 într-unul nou, în locul lui mutându-se Consiliul Local Leicester. Restul sitului, unde fusese odinioară grădina lui Herrick, a fost transformat pe la 1944 într-o parcare pentru angajați, dar acolo nu s-au făcut alte construcții.Carson, Ashdown-Hill, Johnson, Johnson & Langley, pp. 35, 46.