Obârșia-Cloșani (în trecut, Obârșia) este o comună în județul Mehedinți, Oltenia, România, formată din satele Godeanu și Obârșia-Cloșani (reședința).
Așezare Comuna se află la limita cu județele (la vest) și (la nord-est), fiind situată la 80 km față de Drobeta Turnu-Severin și la 20 de km față de orașul Baia de Aramă. Din județul Mehedinți, se învecinează cu comunele Isverna și Ponoarele (la sud).
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Obârșia-Cloșani se ridică la 881 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 953 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (92,62%), iar pentru 7,38% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (88,65%), iar pentru 7,6% nu se cunoaște apartenența confesională.
Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta denumirea de Obârșia, făcea parte din plasa Cloșani a județului Mehedinți, și era alcătuită numai din satul omonim, cu 700 de locuitori. În comună funcționa o biserică. Anuarul Socec din 1925 consemnează atât comuna cât și satul Obârșia cu denumirea actuală de Obârșia-Cloșani (pentru a se distinge de o comună cu o denumire similară), având 710 locuitori. În 1931, comuna Obârșia-Cloșani a fost desființată și inclusă în comuna Mărășești.
Comuna a fost reînființată în 1956, aparținând raionului Baia de Aramă din regiunea Craiova, raion care a fost inclus în 1960, în cadrul regiunii Oltenia, preluând de atunci și satul Godeanu (până atunci, la comuna Isverna). În 1968, comuna a revenit la județul Mehedinți, reînființat, devenind o comună suburbană a orașului Baia de Aramă. În 1989, s-a renunțat la conceptul de comună suburbană, iar comuna Obârșia-Cloșani a fost subordonată direct județului Mehedinți.
Monumente istorice Singurul monument istoric din comuna Obârșia-Cloșani inclus pe lista monumentelor istorice din județul Mehedinți este casa lui N. Ion Lungulescu, care figurează din 1887.
Politică și administrație Comuna Obârșia-Cloșani este administrată de un primar și un consiliu local compus din 9 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Galerie de imagini
Note
Vezi și Biserica Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron din Obârșia-Cloșani Domogled - Valea Cernei (arie de protecție specială avifaunistică) Domogled - Valea Cernei (sit de importanță comunitară) Platoul Mehedinți (sit de importanță comunitară)
Lectură suplimentară Monografia satului Obârșia Cloșani, Georgeta Curelea, Editura Irco Script, Drobeta Turnu Severin, 2007
Legături externe Ghidul Primăriilor, Primăria Obârșia-Cloșani
Obârșia-Cloșani