Stângăceaua este o comună în județul Mehedinți, Oltenia, România, formată din satele Bârlogeni, Breznicioara, Cerânganul, Fața Motrului, Poșta Veche, Satu Mare, Stângăceaua (reședința) și Târsa.
Etimologie Comuna își trage numele de la Barbu Stângăceanu, care la 14 ianuarie 1783, a primit partea sa de moșie din actualul sat Stângăceaua de la Ilie Gruescul.Ileana Cioarec, Arhivele Olteniei, p. 28, accesat la 3 iunie 2026
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Stângăceaua se ridică la 1.120 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 1.367 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (91,43%), iar pentru 8,57% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (91,16%), iar pentru 8,66% nu se cunoaște apartenența confesională.
Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Motrul de Jos a județului Mehedinți, fiind compusă din satele Bârlogeni și Stângăceaua, cu mahalalele sale, având 1580 de locuitori, o școală mixtă și o biserică.
Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în aceiași plasă, cu 2039 de locuitori (având în plus și satele Cearăngani, Fața Motrului și Poșta Veche). Odată cu reforma administrativă din 1931, satele Fața Motrului și Poșta Veche trec la comuna Butoiești. Tot atunci, apare și satul Târsa, dar pe teritoriul comunei Pluta. Comuna Stângăceaua avea în administrație satele: Bârlogeni, Gearânganul, Stănceștii de Strehaia și Stângăceana.
În 1950, comuna a trecut în cadrul raionului Strehaia din regiunea Gorj, raion care a fost inclus doi ani mai târziu în regiunea Craiova și (după 1960) în regiunea Oltenia. Între timp, satul Stănceștii de Strehaia este redenumit în Stăncești și este transferat la orașul Strehaia. În 1968, comuna Stângăceaua a revenit la județul Mehedinți, reînființat, cu forma sa actuală, reprimind satele Fața Motrului și Poșta Veche (de la comuna Butoiești). Tot atunci, comunei îi se arondează și satele Breznicioara (de la comuna Breznița-Motru) și Târsa (de la comuna Pluta, desființată);
Monumente istorice
În comuna Stângăceaua sunt clasificate ca monumente de interes local: casele de lemn a lui Ion Bora, Ion Grecescu și Ștefan Proorocu (în satul Bârlogeni), dar și Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Stângăceaua, care figurează din 1869, fiind situată în centrul satului. Acestea sunt înscrise pe lista monumentelor istorice din județul Mehedinți;
Politică și administrație Comuna Stângăceaua este administrată de un primar și un consiliu local compus din 9 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Note
Vezi și Biserica Adormirea Maicii Domnului din Stângăceaua Râul Motru (sit de importanță comunitară)
Legături externe Ghidul Primăriilor, Primăria Stângăceaua
Stângăceaua