Ulalume

„Ulalume” este un poem al scriitorului american Edgar Allan Poe, care a fost publicat în 1847. La fel ca și alte câteva poeme ale lui Poe (cum ar fi „Corbul”, „Annabel Lee” și „Lenore”), „Ulalume” se concentrează asupra pierderii iubitei naratorului ca urmare a morții ei. Poe a scris inițial poezia ca o operă oratorică și, ca atare, poemul este cunoscut pentru accentul pus pe sunet. În plus, sunt făcute mai multe aluzii, mai ales la mitologie, iar identitatea Ulalumei, dacă era o persoană reală sau nu, a fost un subiect de dezbatere.

Criticul Vladimir Streinu îl considera o cantilenă funebră ce evoca „marșul hipnotic sub pătrarul lunei, către neașteptatul mormânt al Ulalumei”, sugerând atracția necrofilă exercitată de ideea morții asupra sensibilității sale amoroase ce oscilează între serafism (credința într-un spațiu astral în care va întâlni sufletele iubitelor) și macabru (contemplarea descompunerii materiei).Vladimir Streinu, „«Poemele lui Edgar Poe» în românește”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul V, nr. 5, 1 mai 1938, p. 387.

Rezumat

Acțiunea poemului are loc într-o noapte de „singuratic octombrie”, cu un cer gri și cu frunze ce se ofilesc. În regiunea Weir, lângă lacul Auber, naratorul trece cu o inimă „vulcanică”. El are o discuție „serioasă și sobră” cu sufletul său, fără a-și da seama că este octombrie sau încotro se îndreaptă. Naratorul privește cerul pe când noaptea dispărea, remarcând o stea strălucitoare și o întreabă dacă știe că lacrimile de pe obrajii lui nu s-au uscat încă. Sufletul său, cu toate acestea, nu are încredere în stea și în locul unde îl duce ea. În timp ce naratorul își liniștește sufletul, el își dă seama că a mers inconștient la mormântul „Ulalumei pierdute” chiar în acea noapte în care o îngropase acolo cu un an înainte.

Analiză Spre deosebire de poemul „Annabel Lee”, acest poem prezintă un narator care nu este conștient de întoarcerea sa la mormântul iubitei sale pierdute. Acest lucru relevă dependența naratorului de Ulalume și de dragostea ei; pierderea ei nu-l lasă doar trist, ci absolut devastat și, vizitându-i mormântul, el se expune inconștient unui chin auto-provocat.Kennedy, J. Gerald. "Poe, 'Ligeia,' and the Problem of Dying Women", inclus în New Essays on Poe's Major Tales, editat de Kenneth Silverman. Cambridge University Press, 1993: 117. ISBN 0-521-42243-4 Poemul pune un accent puternic pe degradare și deteriorare: frunzele sunt „ofilite” și gândurile naratorului sunt „paralizate”.Silverman, Kenneth. Edgar A. Poe: Mournful and Never-ending Remembrance. New York: Harper Perennial, 1992: 336. ISBN 0-06-092331-8 Ca și multe din poemele ulterioare ale lui Poe, „Ulalume” are un ritm și o muzicalitate puternică.Peeples, Scott. Edgar Allan Poe Revisited. New York: Twayne Publishers, 1998: 168. ISBN 0-8057-4572-6 Versurile sunt intenționat sonore, construite în jurul sunet pentru a crea sentimente de tristețe și suferință.Jannaccone, Pasquale (tradus de Peter Mitilineos). "The Aesthetics of Edgar Poe", inclus în Poe Studies, vol. VII, no. 1, June 1974: 7. Poemul utilizează o temă frecventă a lui Poe și anume tema „moartea unei femei frumoase”, pe care el o considera ca fiind „subiectul cel mai poetic din lume”.Poe, Edgar Allan. "The Philosophy of Composition" (1846). Folosirea acestei teme a fost adesea sugerată de criticii și biografii lui Poe ca fiind autobiografică, ea decurgând din pierderea repetată a femeilor de-a lungul vieții lui Poe, inclusiv mama sa Eliza Poe și mama sa adoptivă Frances Allan.Weekes, Karen. "Poe's feminine ideal", inclus în vol. The Cambridge Companion to Edgar Allan Poe, editat de Kevin J. Hayes. Cambridge University Press, 2002. p. 149. ISBN 0-521-79727-6

Identitatea Ulalumei din poezie este incertă. Cercetătorul și ruda îndepărtată a lui Poe, Harry Lee Poe, a spus că poemul este autobiografic și arată durerea lui Poe față de moartea recentă a soției sale Virginia.Poe, Harry Lee. Edgar Allan Poe: An Illustrated Companion to His Tell-Tale Stories. New York: Metro Books, 2008: 126. ISBN 978-1-4351-0469-3 Cercetătorul Scott Peeples notează că „Ulalume” este o continuare la „Corbul”.Peeples, Scott. Edgar Allan Poe Revisited. New York: Twayne Publishers, 1998: 169. ISBN 0-8057-4572-6 Poetic, numele Ulalume scoate în evidență sunetul literei „L”, un truc frecvent întâlnit la personajele feminine ale lui Poe precum „Eulalie”, „Lenore” și „Annabel Lee”.Kopley, Richard and Kevin J. Hayes "Two verse masterworks: 'The Raven' and 'Ulalume'", inclus în The Cambridge Companion to Edgar Allan Poe, editat de Kevin J. Hayes. Cambridge University Press, 2002: 200. ISBN 0-521-79727-6 În cazul în care reprezintă într-adevăr o iubită decedată, alegerea lui Poe de a se referi la Ulalume ca „lucrul” și „secretul” nu pare să menționeze termeni duioși.Kagle, Steven E. "The Corpse Within Us", inclus în Poe and His Times: The Artist and His Milieu, Benjamin Franklin Fisher IV, ed. Baltimore: The Edgar Allan Poe Society, 1990: 110. ISBN 0-9616449-2-3 Într-o viziune posibilă, Ulalume ar putea reprezenta moartea însăși.

Trecerea bruscă de la speranță la tristețe și remușcare în finalul poemului reflectă gândurile poetului ce nu mai credea că are îngăduința de a fi fericit, fiind întâlnit și în povestirea „Morella”.Emil Gulian, „Glosse pe motive poești. Postfață la «Poemele lui Edgar Poe»”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul VII, nr. 8, 1 august 1940, pp. 372-373.

Aluzii

Cercetătorii au realizat o activitate intensă pentru a identifica toate aluziile lui Poe, în special Thomas Ollive Mabbott, deși alți savanți sugerează că numele din cuprinsul poemului trebuie să fi fost folosite numai datorită sunetelor lor poetice.Kopley, Richard and Kevin J. Hayes. "Two verse masterworks: 'The Raven' and 'Ulalume'", inclus în The Cambridge Companion to Edgar Allan Poe, editat de Kevin J. Hayes. New York: Cambridge University Press, 2002: 197–198. ISBN 0-521-79727-6 Titlul însuși sugerează jalea (din latinescul ululare).Meyers, Jeffrey. Edgar Allan Poe: His Life and Legacy. New York: Cooper Square Press, 1992: 211. ISBN 0-8154-1038-7 Numele ar putea fi, de asemenea, o aluzie la latinescul lumen, o lumină ce simbolizează întristarea.Peeples, Scott. Edgar Allan Poe Revisited. New York: Twayne Publishers, 1998: 170. ISBN 0-8057-4572-6 Naratorul își personifică sufletul ca grecescul Psyche, reprezentând partea irațională, dar atentă a subconștientului său. Psyche este primul care simte că ei merg pe jos și primul care își dă seama că au ajuns la mormântul Ulalumei.

Steaua strălucitoare pe care o văd este Astarte, o zeiță asociată cu Venus, precum și cu fertilitatea și sexualitatea. „Planeta scânteind păcătoasă” din versetul final original este o altă referire la Venus.Kennedy, J. Gerald. "Poe, 'Ligeia,' and the Problem of Dying Women", inclus în New Essays on Poe's Major Tales, editat de Kenneth Silverman. Cambridge University Press, 1993: 116. ISBN 0-521-42243-4 Astarte ar putea reprezenta tentația sexuală sau o viziune a idealului.Robinson, David. "'Ulalume' - The Ghouls and the Critics", inclus în Poe Studies. Volume VIII, Number 1 (June 1975): 9. Muntele Yaanek, cu „râuri de pucioasă” din „extrema climă, la pol”, a fost asociat cu Muntele Erebus, un vulcan din Antarctica descoperit în 1841, deși locația Yaanek este specificată ca fiind în „imperiile borealului pol”, indicând o locație ficțională arctică mai degrabă decât una antarctică. Auber și Weir din poem s-ar putea referi la doi contemporani ai lui Poe: Daniel François Esprit Auber, un compozitor de melodii de operă triste,Wolosky, Shira. Poetry and Public Discourse 1820 - 1910 collected in The Cambridge History of American Literature Vol.4, ed. Sacvan Bercovitch, p. 260, Online version of the book (ret: 15 April 2008) și Robert Walter Weir, un pictor al Hudson River School, faimoasă pentru peisajele sale.Nelson, Randy F. The Almanac of American Letters. Los Altos, California: William Kaufmann, Inc., 1981: 185. ISBN 0-86576-008-X

Istoricul publicării Povestea scrierii acestui poem i-a fost relatată poetului și traducătorului francez Stéphane Mallarmé într-o scrisoare trimisă de Sarah Helen Whitman, una dintre femeile pe care Poe le-a iubit, și care a fost publicată de Mallarmé în anexele traducerii franceze a operei poetice a lui Poe: „Mărturisesc că nu am înțeles nici eu poema, cu toate că am fost captivată de decorul funebru și de vraja muzicii ei, înainte ca tema să-mi fi fost explicată de Poe: el a scris-o sau a conceput-o într'o noapte, la Fordham, în toamna care urmă morții soției sale Virginia; în apropierea casei sale era o alee de arbori mari pe care trecea ore întregi plimbându-se dela un capăt la altul, gândind la singurătatea lui mai presus de orice și întrebând viitorul dacă depărtările mai păstrau pentru el vre-o rază de nădejde sau de dragoste, în sinistra adâncime a umbrelor. Într'una din aceste plimbări singuratice făcute în acel Octomvrie dezolat al celui mai imemorial an al său, miezul nopții trecuse de mult fără să bage de seamă, și cadranele stelelor începuseră să-și vorbească despre dimineață, când văzu urcându-se la orizontul răsăritean planeta Venus, steaua cu corn a speranței și a dragostei, și intrând în constelația Leului. Trecu vizuina Leului / Cu dragoste în luminoșii ei ochi. Numai o clipă binecuvântată, sperând împotriva speranței, o salută în numele unei fericiri care ar mai fi putut fi: până ce băgă de seamă că planeta se ridică chiar deasupra mormântului Virginiei. Atunci împovărat de acea superstiție a remușcărilor care se pare că l-a vizitat totdeauna când gândurile se întorceau dela visurile unei fericiri la amintirea dragostei pierdute, strigă: „Ah! ce demon m'a dus pe aceste locuri?”.

Poe a scris poemul la cererea reverendului Cotesworth Bronson, care i-a cerut Poe o poezie pe care să o poată citi la una din prelegerile sale despre vorbitul în public. El i-a cerut Poe ceva cu „expresie și varietate vocală”. Bronson a decis să nu folosească poemul pe care i l-a trimis Poe, „Ulalume”. Poe a trimis poemul apoi revistei Sartain's Union Magazine, care l-a refuzat pe motiv că este prea stufos.Silverman, Kenneth. Edgar A. Poe: Mournful and Never-ending Remembrance. New York: Harper Perennial, 1991: 335. ISBN 0-06-092331-8 Poe a văzut probabil cererea lui Bronson ca o provocare personală, precum și ca o oportunitate de a-și consolida renumele, mai ales după ce își demonstrase, de asemenea, stilul său oratoric în poemul anterior „Corbul”.Kopley, Richard and Kevin J. Hayes. "Two verse masterworks: 'The Raven' and 'Ulalume'", inclus în The Cambridge Companion to Edgar Allan Poe, editat de by Kevin J. Hayes. New York: Cambridge University Press, 2002: 198. ISBN 0-521-79727-6

„Ulalume - A Ballad” a fost în cele din urmă publicat, deși anonim, în decembrie 1847 în revista American Whig Review. Inițial, Poe își vânduse eseul „The Rationale of Verse”, nepublicat apoi, editorului revistei Review''', George Hooker Colton. Colton nu a tipărit imediat manuscrisul, așa că Poe l-a schimbat cu „Ulalume”.The Essays, Sketches & Lectures of Edgar Allan Poe, from the Poe Society online