Un român în Lună este un roman științifico-fantastic scris de Henric Stahl și publicat pentru prima oară integral în anul 1914 de Institutul de Arte Grafice „Tipografia Românească” din București, după ce mai multe capitole apăruseră anterior în diferite reviste literare ale vremii.

Romanul prezintă călătoria unui român către Lună într-un aparat de zbor denumit „aerosfredel” și întâlnirea sa pe solul selenar cu un marțian.Sanda Marinescu, „Henric Stahl: «Un romîn în Lună»”, 1958, p. 198. Călătoria către Lună este motivată parțial de disprețul cosmonautului român față de o societate meschină formată din demagogi, din carieriști și din depravați care sunt incapabili să înțeleagă și să sprijine aspirațiile superioare ale omului și care îi ironizează cu un aer superior pe idealiști. Henric Stahl, care era un bun cunoscător al moravurilor politice ale vremii sale, realizează în acest roman o critică socială virulentă a sistemul politic corupt și demagogic al României antebelice.Rd. S., „Recenzii: H. Stahl. Un romîn în lună”, 1915, p. 303.

Un român în Lună este unul dintre primele romane S.F. scrise în limba română,Sanda Marinescu, „Henric Stahl: «Un romîn în Lună»”, 1958, p. 199.Florin Manolescu, Literatura S.F., Editura Univers, București, 1980, p. 219. având din această perspectivă un rol de document literar.Cristian Tudor Popescu, „De ce zburăm în Cosmos”, 1998, p. 33. El este considerat de specialiști ca fiind cel mai important roman științifico-fantastic românesc din faza de pionierat a acestei subspecii literare.Florin Manolescu, Literatura S.F., 1980, p. 230.

În ciuda acestor merite incontestabile, criticii literari au susținut că romanul lui Henric Stahl este totuși o operă literară minorăFlorin Manolescu, Literatura S.F., 1980, p. 232. din cauza construcției literare neglijente, a dezechilibrului structural cauzat de intercalarea în firul epic a unor lungi pasaje de știință popularizată,Cristian Tudor Popescu, „De ce zburăm în Cosmos”, 1998, pp. 33–34. a numeroaselor naivități tehnico-științifice și a unei critici sociale realizate pe un ton prea agresiv.

Rezumat

thumb|left|170 px|Călătoria cu un proiectil către Lună în romanul De la Pământ la Lună de Jules Verne. Un ziarist din București, care sosește acasă de la redacție în zorii unei zile de iarnă, observă căderea unui corp ceresc în grădina casei sale de pe strada Puișor.Florin Manolescu, Literatura S.F., 1980, p. 231.Cristian Tudor Popescu, „De ce zburăm în Cosmos”, 1998, p. 38. Bolidul căzut într-un morman de zăpadă nu era un aerolit, ci un aparat perfecționat de zbor de formă cilindrică, lung de vreo trei metri și lat cam de un metru și jumătate. Privind prin geamurile aparatului, constată că interiorul acestuia este gol.Florin Manolescu, Literatura S.F., 1980, pp. 231–232. Ziaristul deschide obiectul metalic și găsește acolo un caiet gros cu coperți de mușama neagră care conținea o mulțime de hieroglife stranii. Înțelegând că jurnalul de bord era scris de un pământean, el reușește în urma unor eforturi mari să descifreze textul scris și descoperă o descriere stenografiată a călătoriei unui cosmonaut român în Lună, pe care o transcrie în continuare.

Împreună cu un prieten inventator pe nume Sucevan, „mort în puterea muncii, nebun, ducând în groapă atâtea secrete”,Henric Stahl, Un romîn în Lună, 1958, p. 65. autorul jurnalului de bord a plănuit efectuarea unei călătorii spre Lună cu ajutorul unui „aerosfredel” propulsat de acțiunea curentului electric asupra „azbestoidului refractar atracțiunii” (o substanță secretă inventată de cei doi).Florin Manolescu, Literatura S.F., 1980, p. 124. După mai multe experiențe reușite, inventatorul nenumit decolează într-o noapte de iunie și, după o plutire ușoară deasupra Bucureștilor, a Câmpiei Române și a munților Carpați, începe să zboare cu viteza de 200 km pe oră pe care i-o asigura energia electrică a acumulatoarelor.Cristian Tudor Popescu, „De ce zburăm în Cosmos”, 1998, p. 35. Călătoria urma să dureze maximum 80 de zile. Cosmonautul are ca tovarăș de călătorie un papagal vorbitor pe nume Coco. În timpul drumului, aerosfredelul intră în câmpul de atracție al unui bolid („un bloc de zgură, mare cât o casă”), devenind un fel de satelit al acestuia, iar călătorul este martorul unei eclipse de soare și apoi al unei eclipse de lună, făcând o serie de observații critice.

thumb|right|190 px|Pământul văzut de pe Lună în cursul misiunii Apollo 17 (1972). În cele din urmă, aparatul de zbor aselenizează la polul nordic lunar, un loc luminat permanent de Soare, pe marginea craterului unui vulcan. După ce se obișnuiește cu aerul lunar și cu gravitația scăzută, cosmonautul terestru pornește să exploreze satelitul natural al Pământului, dar cade în interiorul craterului, unde Coco moare de sete, și este salvat de o ființă gigantică (având un corp cu o înălțime de trei metri format din suprapunerea a trei triunghiuri de mărimi inegale, o frunte bombată, o gură mică), pe care o presupune inițial a fi un selenit.Lucian Boia, Explorarea imaginară a spațiului, Editura Humanitas, București, 2012, pp. 99, 102.

Extraterestrul îi arată prin semne că a venit de pe planeta Marte (pe care o numește Șîrî),Florin Manolescu, Literatura S.F., 1980, p. 127.Henric Stahl, Un romîn în Lună, 1958, p. 158. iar între cele două ființe se înfiripă o relație prietenească.Florin Manolescu, Literatura S.F., 1980, p. 233. Refugiați de noaptea lunară în galeriile din craterul vulcanului, pământeanul și marțianul încep să facă schimb de cunoștințe, conversând inițial prin semne și apoi în limba română. Astfel, călătorul terestru află că viața pe Marte era tot mai grea din cauza frigului puternic și a apei tot mai puține; în aceste condiții, marțienii au trimis un sol pentru a căuta o planetă mai apropiată de Soare care să aibă condiții prielnice dezvoltării vieții. Nava marțiană în formă de sferă urma să ajungă pe Pământ și apoi pe Venus, dar exploratorul a adormit din cauza frigului cosmic, iar nava sa a fost atrasă pe orbita Lunii, suferind o ciocnire violentă cu solul lunar.

Auzind povestea marțianului, cosmonautul terestru pornește cu aerosfredelul în căutarea sferei cosmice. Din cauza faptului că energia acumulatoarelor electrice care puneau în mișcare aerosfredelul era aproape de epuizare, iar aparatul nu mai putea transporta în spațiu și greutatea unui om, românul a rămas în Lună alături de marțian pentru a-l ajuta să repare sfera și a dat drumul în spațiu aerosfredelului gol, în nădejdea că el va cădea din nou pe Pământ și o să vină poate cineva să-l salveze.

Structură Romanul este împărțit, în varianta sa finală, în trei părți (Partea I: Pe Pământ – 6 capitole, Partea a II-a: De la Pământ la Lună (Note de călătorie) – 34 capitole și Partea a III-a: Pe Lună – 14 capitole), precedate de o închinare și o lămurire și urmate de o listă bibliografică de materiale documentare folosite de autor.Henric Stahl, „Cuprins”, în vol. Un romîn în Lună, 1958, pp. 189–190.

Edițiile publicate în 1958 și 1966 conțin o prefață (care diferă într-o anumită măsură de la o ediție la alta, ca urmare a înglobării unor informații noi aduse de explorarea Cosmosului în anii Cursei Spațiale și a apariției în acei ani a unor opere literare științifico-fantastice de referință)I.M. Ștefan, „Prefață”, în vol. Henric Stahl, Un romîn în Lună, 1958, pp. 5–10.I.M. Ștefan, „Prefață”, în vol. Henric Stahl, Un român în Lună, 1966, pp. 7–12. și o listă de note explicative (24 în 1958 și 23 în 1966, cu anumite diferențe între ele), ambele alcătuite de I.M. Ștefan.I.M. Ștefan, „Note”, în vol. Henric Stahl, Un romîn în Lună, 1958, pp. 185–187.I.M. Ștefan, „Note”, în vol. Henric Stahl, Un român în Lună, 1966, pp. 178–181. Prefața ediției din 1958 precede secțiunea „Închinare”, în timp ce prefața ediției din 1966 se află între „Închinare” și „Lămurire”; lista de note explicative precede în ambele cazuri secțiunea „Lucrări folosite”.Henric Stahl, „Cuprins”, în vol. Un român în Lună, 1966, pp. 183–184.

Cuprins Închinare Lămurire

Partea I: Pe Pământ

I. Spre ziuă în București II. Un bolid misterios III. Ce conținea aeroplanul căzut din Marte IV. Ieroglifele marțianului V. Visul VI. Descifrarea manuscrisului

Partea a II-a: De la Pământ la Lună (Note de călătorie)

I. Bucureștii văzuți din nori II. Furtuna III. Deasupra norilor IV. Popas deasupra Carpaților V. O vizită în nori VI. Mai sus ca Himalaia VII. Beția oxigenului VIII. După beție, asfixie IX. Ce este cu Pământul? X. La masă XI. Când ajung la Lună? XII. La maximum de iuțeală XIII. Noapte bună XIV. Sărmanul André XV. Satelitul meu XVI. Călătorie silită în Zeppelin XVII. Consecințele unui strănut XVIII. Hoție la drumul mare XIX. Vârcolacii XX. O familie de pupăcioși XXI. Minciuni grecești și românești XXII. De ce latră câinii la lună XXIII. Dispariția Pământului XXIV. Cucoana din Lună XXV. Vârcolacii ediția a II-a XXVI. Un ludion model nou XXVII. Lume răsturnată XXVIII. A giorno XXIX. Mamă tânără și frumoasă, fată bătrână și buboasă XXX. Smântâna laptelui și craterele lunare XXXI. Cadavru-cimitir XXXII. Băiat sau fată? XXXIII. De ce vreau să cobor la pol XXXIV. Chitila – București

Partea a III-a: Pe Lună

I. Civilizație II. Cu biberonul III. Puricele și Hercule IV. Tobogan V. În pântecele vulcanului VI. Omul lunar VII. Șîrî VIII. Îpî bîn! IX. Goana după Soare X. Noapte sublunară XI. Interior lunar XII. Lecții de românește XIII. Din nou la lumină XIV. Fatalitate

Lucrări folosite

Diferențe între ediții Există unele diferențe între ediția I a romanului și cele ulterioare: secțiunea „Lucrări folosite” (bibliografia întocmită de autor) a fost plasată inițial în partea de început, între „Închinare” și „Lămurire”, pentru ca ulterior să fie mutată la sfârșitul cărții, înaintea „Cuprinsului”; cap. XVII din partea a II-a a fost intitulat inițial „Consecințele unui strănutat”, pentru ca ulterior să fie denumit „Consecințele unui strănut”; „Tabla de materie” este denumită „Cuprins” în edițiile mai noi; fraza prin care autorul îi aduce un omagiu mentorului său, Nicolae Iorga, a fost eliminată din edițiile ulterioare ș.a.Henric Stahl, „Tabla de materie”, în vol. Un Român în Lună, Institutul de Arte Grafice „Tipografia Românească”, București, 1914, pp. 239–240.

Personaje naratorul — un jurnalist de la un ziar bucureștean, care locuiește pe strada Puișor și asistă la căderea unui corp ceresc. El descifrează textul scris în jurnalul de bord al aparatului de zbor.Cristian Tudor Popescu, „De ce zburăm în Cosmos”, 1998, p. 36. Are un ton cald și entuziast atâta timp cât privește cerul, pentru ca să devină tot mai pesimist și mai trist când observă depravarea umană, suferința cauzată de sărăcie, de mizerie și de boală, precum și prezența morții.Cristian Tudor Popescu, „De ce zburăm în Cosmos”, 1998, pp. 37–38. călătorul spre Lună — un inventator român originar din București care călătorește cu un „aerosfredel” către Lună. Primele două litere ale numelui sunt C și O.Henric Stahl, Un romîn în Lună, 1958, p. 71. Motivația plecării în spațiu o constituie disprețul și înstrăinarea față de o societate meschină.Cristian Tudor Popescu, „De ce zburăm în Cosmos”, 1998, p. 39. Coco — papagalul cosmonautului pe care i-l cumpărase mama lui în copilărie.Henric Stahl, Un romîn în Lună, 1958, p. 54. Cunoaște opt fraze învățate de la slugi pe care le repetă prin rotație. Este singura ființă luată de călător în aerosfredel pentru a-i ține de urât și a-i reaminti de Pământ în timpul călătoriei.Henric Stahl, Un romîn în Lună, 1958, p. 43. un astronaut marțian — trimis în căutarea unei planete cu condiții de viață mai blânde și ajuns fără voia sa pe LunăFlorin Manolescu, Literatura S.F., Editura Univers, București, 1980, pp. 125, 233.

Începuturile literaturii științifico-fantastice în România