Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) a fost un partid politic din România. ALDE a fost inițial înființat prin fuziunea Partidului Liberal Reformator (PLR) cu Partidul Conservator (PC). Partidul a avut o orientare politică de centru-dreapta, cu doctrină liberală și a fost condus inițial de fostul Prim-ministru și Președintele al Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
ALDE a intenționat să fuzioneze în 2020 cu PRO România formând partidul PRO România Social Liberal. În ianuarie 2021, după eșecul de după alegerile legislative din 2020, PRO România a întrerupt fuziunea între cele două partide, iar un an mai târziu s-a anunțat fuziunea între PNL și ALDE de către Ionuț Stroe, dar fără Popescu-Tăriceanu care nu a mai avut nici măcar statutul de membru ALDE.
În data de 17 aprilie 2021, în urma Congresului Național la care au participat 999 de delegați, moțiunea propusă de Daniel Olteanu a primit un număr de 818 voturi, astfel că acesta a devenit, prin votul majorității, președintele ALDE. A ocupat funcția de președinte până la data de 22 martie 2022 când a fost înlăturat de la conducerea partidului, interimatul fiind asigurat de Alexandru Tiberiu Dekany, care a facut inițial parte din echipa de conducere propusă de Olteanu.
Doctrina ALDE se declara reprezentantă a clasei de mijloc, a întreprinzătorilor, a practicanților profesiilor liberale, dar și a celor care lucrează în serviciul public. Partidul susține că apără și promovează drepturile și libertățile individului.
Nume și simboluri Pe siglă era reprezentat un albatros stilizat înconjurat de 12 steluțe galbene pentru a se arăta în acest fel viziunile partidului față de Uniunea Europeană. Numele de ALDE a fost ales pentru a se arăta apropierea și afilierea partidului de Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, dar și pentru doctrina liberală de care se leagă.
Istorie Partidul a fost înființat în 19 iunie 2015 prin fuziunea Partidului Liberal Reformator cu Partidul Conservator.
Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a îndeplinit funcția de președinte al Senatului României.
Miniștri în Guvernul României ALDE a făcut parte din Guvernul Ponta (4) încă de la înființare până în 17 noiembrie 2015, după ce premierul Victor Ponta și-a depus mandatul pe 4 noiembrie 2015. În cabinet, ALDE a primit patru ministere, încredințate următorilor:
NumeMinisterDaniel Constantin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării RuraleGrațiela-Leocadia GavrilescuMinisterul Mediului, Apelor și PădurilorSorin CîmpeanuMinisterul Educației Naționale și Cercetării ȘtiințificeAndrei GereaMinistru delegat pentru energie, întreprinderi mici și mijlocii și mediu de afaceri
Fuziuni La data de 8 octombrie 2020, Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) a decis să fuzioneze cu partidul PRO România (PRO), noua formațiune politică urmând să se numească Pro România Social Liberal (PRO-SL). De asemenea, din cauza duratei scurte de timp până la alegerile parlamentare din 2020, cele două partide urmează să candideze pe liste comune, paritatea fiind 60% PRO România – 40% ALDE. În ianuarie 2021, cele două partide au decis întreruperea fuziunii. Ulterior, în martie 2022, ALDE a fuzionat prin absorbție cu Partidul Național Liberal (PNL), condus atunci de Florin Cîțu, fost prim-ministru între 2020 și 2021 de asemenea.
Istoric electoral Primele alegeri la care a participat Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) au fost alegerile locale din 2016. Pentru alegerile parlamentare din același an, obiectivul principal al partidului a fost intrarea în Parlament, obiectiv pe care partidul l-a atins ulterior pe baza votului popular de la alegerile legislative din decembrie 2016.
Alegeri locale An Voturi Procente (%) Consilieri județeni Primari Consilieri locali Poziție 2016 521.845 3 2020 228.240 6
Alegeri legislative An Partid Voturi Procente (%) Camera Deputaților Senat Poziție Guvern 2016Alegeri 2016 , agerpres.ro, 13 decembrie 2016. ALDE 423.728 5Rezultate finale BEC: ALDE are 29 de mandate 2020 PRO-SL 241.272 7 miniatura|Câștigul Partidul Alianța Liberalilor și Democraților pe localități
Alegeri europarlamentare An Voturi Procente (%) Mandate Poziție 2019 372.760 7
Note
Legături externe Site-ul oficial al ALDE
Categorie:Partide politice din România Categorie:Partide politice desființate din România Categorie:Fondări în 2015 Categorie:Partide de centru