Muntenii de Sus este o comună în județul Vaslui, Moldova, România, formată din satele Muntenii de Sus (reședința) și Satu Nou. Vecini Comuna Tanacu la est Comuna Zăpodeni la vest Comuna Văleni la Nord Suburbia Moara Grecilor la Sud
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2021, populația comunei Muntenii de Sus se ridică la 2.866 de locuitori, în creștere față de recensământul anterior din 2011, când fuseseră înregistrați 2.763 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (87,93%), iar pentru 12,07% nu se cunoaște apartenența etnică. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (87,44%), iar pentru 12,21% nu se cunoaște apartenența confesională.
Istorie La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Crasna a județului Vaslui și era alcătuită din satele Muntenii de Sus și Moara Grecilor, cu o populație de 1465 de locuitori. În comună funcționa două biserici și o școală mixtă.
Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna în plasa Solești din aceiași județ, în aceiași structură, cu o populație de 1835 de locuitori. Satul Satu Nou apare pe teritoriul comunei Muntenii de Sus în anul 1931. Tot atunci, comuna capătă actuala formă, după ce satul Moara Grecilor a trecut la municipiul Vaslui, ca localitate componentă.
În anul 1950, comuna a trecut în administrația raionului Vaslui din regiunea Bârlad și (după 1956) din regiunea Iași. În anul 1968, comuna a trecut la județul Vaslui, reînființat, dar a fost desființată imediat, iar satele ei au fost incluse în comuna Tanacu. Comuna a fost reînființată în anul 2004, în structura actuală.
Politică și administrație Comuna Muntenii de Sus este administrată de un primar și un consiliu local compus din 13 consilieri. Primarul, , de la , este în funcție din . Începând cu alegerile locale din 2024, consiliul local are următoarea componență pe partide politice:
Colecții muzeale Colecția de etnografie și istorie - Biserica "Sfinții Petru și Pavel Satu-Nou" (pr. Buruiană Vasile @ prof. Chirilă Gianina) "Muzeul Tradițiilor"- Muntenii de Sus (Primăria și Consiliul Local)
Sport Pe plan fotbalistic, comuna este reprezentată de echipa Flacăra Muntenii de Sus, înființată în anul 2016.
A debutat in Liga a V-a, sezonul 2016-2017, câștigând campionatul și promovând în Liga a IV-a pentru sezonul 2017-2018.
Note
Muntenii de Sus