Eliza Botezatu (n. 7 noiembrie 1938, Briceni, jud. Soroca – d. 9 iunie 2022S-a stins din viață criticul și istoricul literar Eliza Botezatu, Chișinău) a fost o scriitoare, critic și istoric literar, doctor în filologie, profesoară universitară din Republica Moldova.
Biografie S-a născut în familia țăranilor Ana și Nicolae Cracan din comuna Briceni, jud. Soroca (azi raionul Dondușeni). A absolvit școala de șapte clase din satul natal, după care a mers la școala medie din satul Sudarca.
A debutat cu poezie în ziarul Tinerimea Moldovei în 1952. După absolvirea școlii medii din Sudarca în 1955 a lucrat un an ca instructoare de pioneri în școala medie din satul Mereșeuca, raionul Orhei.
Inițial și-a dorit să devină actriță, dar nu a fost admisă la facultatea de profil, orientându-se spre filologie.
Între anii 1956-1961 a studiat la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie și Filologie, urmând totodată și cursuri de pedagogie, stilistică și teorie literară. După absolvire, în 1961, este repartizată la Institutul Pedagogic din Bălți, unde a activat ca lector-asistent timp de cinci ani. Din 1966 până în 1971 a continuat activitatea la același institut în calitate de lector, lector superior al Catedrei de limbă și literatură.
În perioada 1968-1971 a urmat studiile de doctorat la Academia de Științe a Moldovei, susținând teza de doctor în filologie cu tema Poezia meditativă moldovenească. În 1972 a obținut titlul de doctor în științe filologice. În același an devine membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Publică articole și recenzii în ziarele și revistele republicane.
Între anii 1973-1975 a lucrat la teza de doctor habilitat cu tema Evoluția poemului moldovenesc contemporan. În 1975 i se conferă titlul de conferențiar și a fost numită șefă a Catedrei de limbă și literatură la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău.
Din 1979 a fost colaborator științific superior la Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de Științe a Moldovei, iar între 1986 și 1987 este șef de catedră și profesoară la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău.
În perioada 1980–1990 a fost membră a comisiei de experți a Comisiei superioare de atestare a cadrelor științifice (artă, literatură, folclor) și a participat în calitate de oponent la susținerea tezelor de doctor în științe filologice în Modova: I. Buruiană, L. Armașu, A. Sângereanu; în România, Iași: L. Handrabura, V. Postolache.
În 1985 s-a transferat la Institutul de limbă și literatură al Academiei de Științe a Moldovei, în funcția de colaborator științific superior.
La Congresul VII al scriitorilor din Moldova, în 1986, a fost aleasă secretar al comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova. În perioada 1986–1990 a fost membru al colegiului de redacție al lucrării „Istoria literaturii moldovenești” în trei volume.
În 1987 a fost aleasă din nou, prin concurs, șefă a Catedrei de limbă și literatură la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” (astăzi Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”).
În 1991 i s-a conferit gradul științifico-didactic de profesor universitar. În 1993 s-a eliberat din funcția de șefă de catedră, continuând activitatea didactică în calitate de profesor. Iar în 2002 s-a transferat la Universitatea de Stat din Moldova, Catedra de Literatură Română, unde a activat ca profesor universitar.
A fost căsătorită cu Ion Botezatu, lector universitar. Unica lor fiică, Stela, este filolog.
Activitate literară și științifică A debutat ca poetă la vârsta de 19 ani, publicând versuri în periodice precum Tinerimea Moldovei, Femeia Moldovei și Cultura Moldovei. Dintre creațiile de început se remarcă poeziile incluse în culegerea Glasuri tinere (1957): Are tata trei feciori, Dac-aș putea, La izvorul răcoros, Tablouri din trecut, Fratelui și Salcia.
În perioada 1959–1962 a publicat sporadic, urmată de o pauză de câțiva ani. A revenit cu o activitate mai intensă în anii 1966–1971, colaborând cu revistele Nistru și Moldova, precum și cu ziarele Moldova Socialistă și Cultura. În această etapă, paralel cu creația poetică, s-a orientat tot mai mult spre critica și istoria literară.
După 1971 și-a consacrat activitatea în principal cercetării literare, renunțând treptat la creația poetică. Activitatea sa științifică s-a desfășurat în două direcții principale: teoria și metodica predării literaturii, precum și studiul procesului literar contemporan, cu accent pe evoluția poeziei din Republica Moldova.
A publicat numeroase articole și studii în presa literară, precum și lucrări de referință în domeniu. Debutul editorial l-a realizat cu cartea Poezia meditativă moldovenească, apărută la editura „Literatura și Arta” în 1977. Au urmat lucrările Teoria și metodica compunerii (1978) și Patosul patriotic și internaționalist al poeziei (1979).
A elaborat, de asemenea, monografii dedicate unor autori reprezentativi, precum George Meniuc (Cheile artei, 1980) și Pavel Boțu (Lumina darnică a poeziei, 1987).
În paralel, a publicat studii cu caracter monografic în reviste și volume colective, consacrate unor scriitori importanți ai literaturii din Republica Moldova, între care Liviu Deleanu, Bogdan Istru, Nicolae Costenco, Grigore Vieru, Vasile Teleucă, Dumitru Matcovschi, Liviu Damian, Nicolae Dabija, Andrei Lupan, Alexei Mateevici, Ion Druță și Vasile Romanciuc.
În perioada 1980–2004 a realizat aproximativ 300 de emisiuni la radio și televiziune și circa 250 de comunicări și contribuții la conferințe și simpozioane, evenimente de omagiere ale scriitorilor clasici și contemporani.
Opere
Poezia meditativă moldovenească, Editura „Literatura artistică”, 1977
Teoria și metodica compunerii, 1978
Patosul patriotic și internaționalist al poeziei, 1979
Cheile artei, 1980
Poemul moldovenesc contemporan (în context unional), 1981
Literatura moldovenească pentru copii, 1984
Prezenți în front, Editura „Știința”, 1985 Poezia și folclorul,1987
Lumina darnică a poeziei, 1987
Poezia și dialectica vieții, 1988
Limba română, manual pentru clasa a III-a (în colaborare), 2003 Critica literară, 2007 Dumitru Matcovschi: itinerar liric, 2012.
Decorații și mențiuni
Insigna „Eminent al Învățământului Public” (1978) Medalia „Pentru Merite în Muncă (1986) Ordinul „Gloria Muncii” (1998); Diplomă de Recunoștință a Academiei de Științe a Moldovei Premiul Prezidiului Academiei de Științe a Moldovei (1999) Titlul de Doctor honoris causa al Universității de Stat din Bălți (2005)
Note
Bibliografie
Botezatu, Eliza. Critică literară. Chișinău: Cartea Moldovei, 2007. 188 p.
Categorie:Nașteri în 1938 Categorie:Nașteri pe 7 septembrie Categorie:Decese în 2022 Categorie:Decese pe 9 iunie Categorie:Pedagogi moldoveni Categorie:Critici literari moldoveni Categorie:Decorați cu Ordinul Muncii (Republica Moldova) Categorie:Oameni din județul interbelic Soroca