Operațiunea Regina (Queen) a fost atacul american din timpul celui de-al doilea Război Mondial pe frontul de vest împotriva Liniei Siegfried.
Operațiunea avea ca obiectiv traversarea cursului râului Rur, de unde urma să fie declanșat asaltul spre Rin și mai departe, în inima Germaniei. Atacul a fost executat de Armata I și Armata a 9-a SUA.
Ofensiva a fost declanșată pe 16 noiembrie 1944 cu unul dintre cele mai puternice bombardamente tactice ale aliaților din întregul război. În ciuda tuturor eforturilor, înaintarea aliaților a fost neașteptat de înceată, în principal datorită rezistenței germane, în special din pădurea Hürtgen, zonă prin care s-au dat principalele lupte. Spre mijlocul lunii decembrie, aliații au atins în cele din urmă cursul Rurului și au încercat să își asigure controlul asupra barajelor. În aceste momente, germanii au lansat propria lor ofensivă, Wacht am Rhein. Pentru stăvilirea Ofensivei din Ardeni, ofensiva aliaților a trebuit oprită până în februarie 1945.
Contextul general În iunie 1944, aliații au executat debarcarea din Normandia și au deschis al doilea front. După ce trupele aliate au părăsit Normandia, Wehrmachtul german a suferit în perioada iulie-august o serie de înfrângeri grele, printre cele mai importante fiind cea din punga Falaise. După aceste înfrângeri, defensiva germană și nordul și vestul Franței s-a prăbușit, ceea ce a dus la o retragere grăbită spre teritoriul național. Înaintarea rapidă pe frontul de vest și victoriile de pe frontul de est ale Armatei Roșii au făcut ca Înaltul comandament aliat să creadă că Wehrmachtul se află în pragul colapsului, iar victoria poate fi obținută până la Crăciunul anului 1944. Ținând seama de toate aceste motive, aliații occidentali au lansat un plan foarte riscant pentru executarea unui atac direct prin Țările de Jos spre Germania - Operațiunea Market Garden. Acest plan s-a dovedit prea ambițios, Wehrmachtul fiind capabil să se reorganizeze și să își întărească forțele, iar Market Garden s-a încheiat cu un eșec. Spre sfârșitul lunii septembrie, înaintarea aliaților s-a oprit brusc, una din cauzele principale fiind problemele de aprovizionare. Răgazul obținut a permis germanilor să se pregătească pentru ofensivele aliate care urmau să vină. Germanii au reușit să mobilizeze efective importante pe Linia Siegfried. Această linie defensivă dispunea de o serie de fortificații vechi, care ar fi trebuit să pună puține probleme armatelor aliate, dotate cu cele mai moderne arme ale vremii.Zaloga (2007), pp. 9–12
Primul atac în pădurea Hürtgen
În nordul Belgiei, aliații luptau încă pe râul Scheldt, iar în sud se duceau lupte grele în Lorena. În centrul frontului s-a desfășurat Bătălia de la Aachen în perioada 2–21 octombrie, acțiunile purtându-se în apropierea graniței germane.
Puternica rezistență germană a împiedicat realizarea planurilor aliate pentru reluarea înaintării rapide. În etapa de pregătire a Operațiunii Regina, a fost organizată o ofensivă preliminară în pădurea Hürtgen, scopul principal fiind eliminare oricăror tentative de contraatac al forțelor germane cantonate în pădure. Obiectivele principal era asigurarea unei căi de înaintare sigure spre importantul nod rutier de la Düren și cucerirea unor poziții favorabile de plecare pentru efectivele aliate ale Operațiunii Regina. Divizia a 9-a de infanterie era implicată în luptele din pădure încă din septembrie, iar aliații se așteptau doar la o rezistență limitată a germanilor. Pe 2 noiembrie, cu trei zile înainte de data de declanșare a Operațiunii Regina, Divizia a 28-a a lansat o ofensivă împotriva orașului Schmidt apărat de Divizia a 275-a a Wehrmachtului. Orașul a fost cucerit, dar germanii au reacționat rapid, au detașat în zonă unități ale Diviziei 89 de infanterie și ale Diviziei 116 Panzer. Contraatacul germanilor i-au alungat pe americani din oraș, iar ofensiva aliată a intrat într-un impas sângeros.Zaloga (2007), 48–61
Planificarea
Înaltul comandament aliat a planificat o ofensivă pe front larg în zona de responsabilitate a Armatei a 9-a SUA, sprijinită de Armata I și unități ale Armatei a 2-a britanice. atacul urma să fie dat împotriva pozițiilor germane din valea râului Rur și trebuia să stabilească capete de pod la Linnich, Jülich și Düren. Armata I, care era deja staționată în apropierea Pădurii Hürtgen, trebuia să execute atacul principal prin pădurea Hürtgen spre valea Rurului. Armata a 9-a trebuia să înainteze la nord de pădure, prin câmpia Rurului. Corpul al XXX-lea britanic trebuia să reducă punga de la Geilenkirchen în nord în cadrul unei operațiuni separate, Clipper. Obiectivul pe termen lung după ce ar fi fost traversată valea Rurului era atingerea aliniamentului Rinului și cucerirea de capete de pod la Krefeld și Düsseldorf, care ar fi asigurat bazele de atac pentru asaltul teritoriului german la începutul primăverii.
Un număr mare de bombardiere strategice urmau să execute atacuri tactice în zonă, pentru tăierea liniilor de aprovizionare și distrugea infrastructurii și a pozițiilor defensive ale inamicului. Operațiunea în ansamblu a fost denumită Queen (Regina). Flota aeriană a 8-a SUA trebuia să bombardeze fortificațiile din jurul Eschweiler și Aldenhoven, iar Flota aeriană a 9-a SUA era desemnată pentru distrugerea fortificațiilor din jurul Jülich și Langerwehe. În același timp, RAF Bomber Command trebuia să distrugă nodurile de comunicație de la Jülich și Düren. Orașele mai mici Heinsberg, Erkelenz și Hückelhoven au fost desemnate ca ținte secundare.MacDonald (1993), pp. 390–392, 397–406, 546–547
Data inițială a atacului a fost stabilită pentru 5 noiembrie. Ea a fost amânată pe 10 noiembrie, dar, datorită condițiilor meteo nefavorabile, a fost amânată din nou pentru 16 noiembrie. Ofensiva terestră trebuia să înceapă imediat după finalizarea raidurilor aeriene, ceea ce nu le-ar fi lăsat germanilor timp pentru refacerea fortificațiilor, căilor de aprovizionare și de comunicații.MacDonald (1993), pp. 406–407Zaloga (2007), p. 61
Planul germanilor era total diferit. Wehrmacht pierduse inițiativa strategică și planificase recucerirea acesteia printr-o contraofensivă în vest sub numele de cod Wacht am Rhein. Primul proiect al planului fusese finalizat în mare secret încă din octombrie 1944 și prevedea un atac prin Ardeni, o copie a campaniei încununată de succes din 1940 împotriva Franței. Planul presupunea ca cele mai bune divizii ale Wehrmachtului să fie ținute în rezervă în timpul luptelor din toamnă, timp în care să se întărească și pregătească pentru ofensivă. Pentru executarea cu succes a misiunii, păstrarea pozițiilor de-a lungul cursului râului Rur a fost considerată de importanță vitală, pentru împiedicarea atacului aliaților din flancuri. Planul german pentru campania din noiembrie-decembrie era prin urmare păstrarea controlului asupra cursului Rurului cu minimum de forțe disponibile până în momentul lansării Ofensivei din Ardeni.Zaloga (2007), pp. 28–30
Germanii mai aveau însă un as în mânecă. Ei dețineau controlul asupra digurilor de pe Rur și puteau să inunde toată valea râului dar și zonele mai depărtate din aval, până la Meuse și în interiorul Țărilor de Jos. Inundarea unor teritorii atât de vaste ar fi dus la distrugeri de amploare, inclusiv ale podurilor peste Rur controlate de aliați. Într-o asemenea situație, unitățile militare ale aliaților de la est de Rur ar fi fost complet izolate și ar fi devenit foarte vulnerabile la atacurile germane. Comandanții aliați nu au înțeles pe deplin pentru o perioadă lungă de timp importanța digurilor și doar cu câteva zile înainte de finalizarea ofensivei americanii au efectuat primele manevre pentru cucerirea lor.MacDonald (1993), pp. 323–328
Efectivele aliate și germane Forțele aliate participante la operațiune au fost Armata a 9-a SUA din componența Grupului de Armata 12 comandat de Omar Bradley și Corpurile de Armată V și VII ale Armatei I SUA, ultimul dintre ele primind sarcina declanșării atacului principal prin pădurea Hürtgen. Corpul V asigura protecția flancului sudic. Ambele armate au fost puternic întărite pentru ofensiva care avea să urmeze. Efectivele totale ale Armatei I au crescut de la 250.000 de oameni în septembrie la aproximativ 320.000 în pragul ofensivei, deși doar 120.000 de soldați au participat efectiv la luptele principale. Armata I avea în dotare aproximativ 700 de tancuri. În octombrie, aliații sufereau o criză majoră de aprovizionare dar, la începutul lui noiembrie, problemele de aprovizionare fuseseră în cea mai mare parte rezolvate. Armata a 9-a avea efective mai reduse, fiind formată din Corpul de armată XIX și mai multe divizii independente. Corpul XII, care făcea de asemenea parte din Armata a 9-a, era în reorganizare. Pentru sprijinirea acțiunilor terestre, comandanții americani repartizaseră cea mai mare forță de bombardament tactic, formată din aproximativ 4.500 de avioane.MacDonald (1993), pp. 397–404, 593–594
După seria de înfrângeri din vara anului 1944, aliații se așteptau ca Wehrmacht să nu fie capabil să se refacă, dar realitatea i-a contrazis pe planificatori. În ciuda unor mari pierderi omenești, Wehrmachtul le-a compensat prin transferul unor trupe terestre de rezervă, a unor efective din Luftwaffe și Kriegsmarine. În ceea ce privește producția industrială, situația era chiar mai bună. În ciuda campaniei aliate de bombardament, a cărei intensitate crescuse neîncetat, a pierderii de teritorii și de fabrici, producția de război a atins un vârf în toamna anului 1944, după reformele lui Albert Speer și intensificarea folosirii muncitorilor-sclavi. În vederea pregătirii Ofensivei din Ardeni, Armata a 5-a Panzer a fost retrasă de pe front și înlocuită cu Armata a 15-a Wehrmacht. Numele armatelor au fost schimbate pentru ascunderea manevrelor de trupe. În momentul declanșării atacului, aliații aveau în față două armate – Armata a 15-a în pădurea Hürtgen și Armata a 7-a în câmpiile din nord. Deși în acte aveau efective egale cu armatele aliaților, efectivele lor erau depășite cu mult de cele ale americanilor. În unele sectoare ale frontului, aliații îi depășeau numeric pe germani cu 5:1. Germanii sufereau în această etapă a războiului de o mare criză de soldați. Cele mai multe unități germane sufereau din cauza lipsei soldaților, unele divizii numărând doar câteva mii de oameni. Pe de altă parte, inferioritatea numerică a germanilor era compensată parțial de sprijinul de artilerie și de blindate considerabil. Trupele germane erau comandate de Generalfeldmarshall Gerd von Rundstedt și de Generalfeldmarshall Walther Model, cel din urmă fiind considerat unul dintre specialiștii luptelor de apărare.MacDonald (1993), pp. 392–397, 409–411Zaloga (2007), pp. 16–18
Ofensiva
Raidurile preliminare de aviație Pe 16 noiembrie 1944, între orele 11:13 și 12:48, aliații au executat un bombardament preliminar. 1.204 bombardiere grele ale Flotei a 8-a SUA au lovit Eschweiler, Weisweiler și Langerwehe cu 4.120 t de bombe, iar 339 bombardiere ale Flotei a 9-a SUA au lansat 200 t de bombe asupra Hamich, Hürtgen și Gey. În același timp, 467 de bombardiere grele britanice au atacat Düren și Jülich, iar alte 180 au lovit Heinsberg.MacDonald (1993), pp. 411–412
Rezultatele bombardierelor au variat. Orașele germane au suferit distrugeri masive. Comunicațiile germane au fost grav afectate, iar efectul asupra moralului soldaților a fost copleșitor, în special în cazul unităților formate din soldați tineri și lipsiți de experiență. Totuși, trupele din prima linie au suferit pierderi scăzute. Comandanții flotelor aeriene aliate au trebuit să recunoască faptul că rezultatele bombardamentelor nu se ridicaseră la nivelul așteptărilor. În plus, apărarea antiaeriană germană a reușit să doboare 12 bombardiere.MacDonald (1993), pp. 413–414
Înaintarea Armatei I prin pădurea Hürtgen
Luptele Corpului VII în noiembrie